Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 290 din 24 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 365 si art. 403 alin. 4 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 7 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 365 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Morava Expert - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.991/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 14 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.991/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 365 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost invocatã de Societatea Comercialã Morava Expert - S.R.L. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de suspendare provizorie a unei sentinţe arbitrale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã reglementãrile criticate sunt neconstituţionale întrucât, în timp ce în cazul litigiilor declanşate pe calea dreptului comun nu existã un text care sã prevadã posibilitatea suspendãrii executãrii provizorii a unei hotãrâri judecãtoreşti, în cazul procedurii arbitrale art. 365 stabileşte o asemenea posibilitate şi astfel se creeazã o inegalitate între subiecţii de drept.
Procedura suspendãrii este o procedurã specialã, care nu permite cercetarea fondului cauzei, ci numai o "pipãire" a acesteia, iar o eventualã admitere a suspendãrii în acest cadru procesual s-ar putea face exclusiv în temeiul unor elemente de fapt pur subiective, neputându-se apela la apãrãri de fond. Astfel, se creeazã o stare de inegalitate între debitor şi creditor, în sensul cã un creditor ar fi obligat sã respecte o încheiere pronunţatã în urma unei examinãri sumare a fondului cauzei.
De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã prin imposibilitatea exercitãrii vreunei cãi de atac împotriva încheierii se aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apãrare.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 365 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 365: "Competenţa de a judeca în primã instanţã acţiunea în anulare revine instanţei judecãtoreşti imediat superioare celei prevãzute la art. 342, în circumscripţia cãreia a avut loc arbitrajul.
Acţiunea în anulare poate fi introdusã în termen de o lunã de la data comunicãrii hotãrârii arbitrale.
Instanţa judecãtoreascã va putea suspenda executarea hotãrârii arbitrale împotriva cãreia a fost introdusã acţiunea în anulare, numai dupã depunerea unei cauţiuni fixate de ea. Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 se aplicã în mod corespunzãtor.";
- Art. 403 alin. 4: "În cazuri urgente, dacã s-a plãtit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fãrã citarea pãrţilor, suspendarea provizorie a executãrii pânã la soluţionarea cererii de suspendare de cãtre instanţã. Încheierea nu este supusã niciunei cãi de atac. Cauţiunea care trebuie depusã este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusã este deductibilã din cauţiunea stabilitã de instanţã, dacã este cazul."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra prevederilor criticate, pe baza unor critici similare.
Astfel, Curtea a fãcut unele consideraţii asupra instituţiei arbitrajului şi a consecinţelor juridice ce decurg din folosirea acestei proceduri speciale prin Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, prilej cu care a reţinut cã arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit cãruia înfãptuirea justiţiei se realizeazã prin instanţele judecãtoreşti şi reprezintã acel mecanism juridic eficient, menit sã asigure o judecatã imparţialã, mai rapidã şi mai puţin formalã, confidenţialã, finalizatã prin hotãrâri susceptibile de executare silitã.
Curtea a arãtat cã arbitrajul se organizeazã şi se desfãşoarã potrivit convenţiei arbitrale încheiate între pãrţi, cu respectarea principiului libertãţii de voinţã a acestora, sub rezerva respectãrii ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedurã civilã. Prin urmare, pãrţile pot stabili, prin convenţia arbitralã sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitrar, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedurã pe care tribunalul arbitral trebuie sã le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfãşurare a arbitrajului. În cazul în care pãrţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmeazã sã fie aplicatã.
Aşa fiind, Curtea a observat cã incidenţa dispoziţiilor legale criticate este subsecventã acordului de voinţã intervenit între pãrţile care au încheiat convenţia arbitralã şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de cãtre un tribunal arbitral. Împrejurarea cã autorul excepţiei a achiesat la soluţionarea litigiului pe aceastã cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit sã cunoascã dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicãrii lor, nu îl îndreptãţeşte sã se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementãrii în cauzã.
De asemenea, prin Decizia nr. 404 din 24 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2009, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, cã, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiatã.
Totodatã, împrejurarea cã împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executãrii, pânã la soluţionarea cererii de suspendare, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de naturã sã înfrângã dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, la folosirea cãilor de atac şi la înfãptuirea justiţiei, deoarece, pe de o parte, legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate stabili reguli de procedurã diferite, adecvate fiecãrei situaţii juridice, iar, pe de altã parte, prevederile constituţionale nu garanteazã folosirea tuturor cãilor de atac.
Curtea a mai reţinut cã specificul procedurii care presupune urgenţa este un motiv suficient pentru a justifica lipsa oricãrei cãi de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executãrii silite, ceea ce nu este de naturã sã contravinã art. 21 şi 24 din Constituţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Distinct de cele mai sus arãtate, Curtea constatã cã sunt neîntemeiate susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cãrora existã o diferenţã de tratament pentru persoanele care apeleazã la procedura arbitralã prin raportare la persoanele care apeleazã direct la instanţele judecãtoreşti, în privinţa executãrii hotãrârilor. Faptul cã art. 365 din Codul de procedurã civilã se referã atât la calea de atac a acţiunii în anulare, cât şi la suspendarea executãrii hotãrârii arbitrale nu înseamnã introducerea unui nou caz de suspendare a executãrii. Posibilitatea suspendãrii executãrii opereazã în condiţii similare şi în privinţa hotãrârilor judecãtoreşti în temeiul art. 403 alin. 1 coroborat cu alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
Dispoziţiile art. 403 alin. 3 şi 4 din Codul de procedurã civilã menţionate de art. 365 din acelaşi cod nu fac decât sã precizeze modalitatea concretã de aplicare a dispoziţiilor legale criticate, în aceleaşi condiţii ca pentru hotãrârile judecãtoreşti.
Curtea mai reţine în prezenta cauzã faptul cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor şi a procedurii de judecatã constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind ţinut, desigur, ca în procesul de legiferare sã se circumscrie cadrului constituţional. Astfel, prevederile art. 365 din Codul de procedurã civilã sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridicã, fãrã discriminãri.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 365 şi art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Morava Expert - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.991/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: