Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
1. Pe rol se află pronunţarea asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, formulată de un număr de 33 de senatori. 2. Cu Adresa nr. 6.031 din 21 decembrie 2015, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale obiecţia de neconstituţionalitate, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.168 din 22 decembrie 2015 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.854 A/2015. La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile autorilor acesteia. 3. În motivarea sesizării se precizează, mai întâi, că raţiunea cererii formulate "nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice (interdicţie impusă deja prin Legea nr. 349/2002 în vigoare), ci vizează definiţia «spaţiului public închis», interzicerea fumatului în spaţiile private devenite prin efectul legii spaţii publice închise, a excepţiilor de la interdicţia de a fuma şi a interzicerii vânzării la bucată a trabucurilor (ţigări de foi)". În continuare sunt circumstanţiate prevederile punctual criticate, fiind indicate art. 3, 5, 7 şi 9 din lege, iar apoi sunt dezvoltate motivele de neconstituţionalitate a acestora, structurate pe texte/principii constituţionale. 4. Astfel, cu privire la dispoziţiile art. 3 din actul normativ, care definesc noţiunea de "spaţiu public închis", se arată că utilizează sintagma "destinat utilizării colective", care, în opinia autorilor sesizării, determină ca şi o locuinţă personală să poată fi considerată spaţiu public închis. Cu referire la aceeaşi sintagmă şi văzând prevederile art. 5 din actul normativ criticat care reglementează interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise, se formulează concluzia în sensul că aceasta face ca "practic toate şi orice spaţii care fac obiectul unei utilizări colective (adică orice spaţii închise utilizate de mai mult de o persoană) să intre sub incidenţa legii şi respectiv a interdicţiei impusă de acest act normativ", cu excepţiile expres prevăzute de lege. Cât priveşte excepţiile reglementate de art. 5 şi art. 7 din lege, sunt criticate, întrucât "creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de maximă siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, pe de-o parte, şi ceilalţi cetăţeni fumători, pe de altă parte". Este de asemenea criticat art. 9 din lege, întrucât prevede interdicţia vânzării la bucată şi în privinţa ţigărilor de foi. 5. Reluând criticile formulate cu prilejul circumstanţierii textelor ce fac obiectul sesizării şi reţinând că "Legea fundamentală nu distinge între fumători şi nefumători", autorii susţin că prin interzicerea fumatului în spaţiile publice închise se introduce o nepermisă ingerinţă în modul de viaţă al cetăţenilor. Se creează o discriminare a cetăţenilor fumători, "cărora nu le este permis să fumeze nici măcar în propria locuinţă ori în spaţii închise cărora ar putea să le dea destinaţia de spaţii pentru fumători". De asemenea se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de maximă siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, pe de o parte, şi ceilalţi cetăţeni fumători, pe de altă parte, "aceasta în condiţiile în care toţi fiind fumători ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi, fără discriminări şi privilegii". 6. În continuare, coroborând prevederile art. 15, art. 16 şi art. 26 alin. (2) din Constituţie, autorii sesizării arată că, din moment ce comercializarea produselor din tutun este legală în România şi există opţiunea liber consimţită a oricărei persoane majore de a fuma, rezultă că orice cetăţean major are dreptul să devină fumător, implicit să vândă şi să cumpere produse din tutun şi să le fumeze, fiind practic protejat de principiul constituţional al libertăţii în drepturi a cetăţenilor şi de cel al dreptului de a dispune de propria persoană. Astfel, autorităţile "nu au dreptul să instituie pentru cei care în mod conştient vor să fumeze interdicţia de a fuma în spaţii private şi securizate, ferite de accesul minorilor". 7. Se invocă şi încălcarea prevederilor art. 44 din Constituţie, întrucât definiţia dată de legiuitor spaţiilor publice închise extinde nepermis limitările din spaţiul public şi le instituie şi în orice spaţiu privat. Astfel, se arată că nu se mai face distincţie între formele de proprietate şi nu i se recunoaşte proprietarului dreptul de a decide asupra spaţiului propriu, ceea ce legea în forma actuală permite, cu anumite condiţionări şi limitări. Totodată, interzicerea dreptului de vânzare la bucată a trabucurilor echivalează cu o restrângere a libertăţii economice şi afectează nepermis drepturile cumpărătorilor fumători. Nimeni nu poate interzice fumătorilor să cumpere, ocazional, câte un trabuc. Soluţia legiuitorului, care obligă fumătorul de trabucuri să cumpere minimum o cutie, este excesivă şi chiar de natură a obţine efectul contrar celui avut în vedere de actul normativ, deoarece ar încuraja în această manieră fumatul. 8. Se mai susţine că a fost încălcat dreptul de asociere, întrucât "orice grup constituit pe criterii de preocupări sau obiceiuri comune [...] beneficiază de protecţia constituţională instituită de art. 40 alin. (1) din Constituţie". Ca urmare, interzicerea fumatului în orice spaţiu public închis, "incluzând aici şi orice spaţii private utilizate colectiv", încalcă dreptul de asociere; "în contextul legii criticate, ideea unor cluburi ale fumătorilor sau a unor spaţii pentru degustarea produselor din tutun şi-ar pierde finalitatea, adică aceea ca fumătorii să-şi poată practica obiceiul în condiţii civilizate". Pentru toate aceste motive, se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate. 9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate. 10. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/451 din 25 ianuarie 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 588 din 25 ianuarie 2016, punctul de vedere prin care apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. În punctul de vedere exprimat se arată că locuinţa personală nu este şi nu poate fi spaţiu destinat utilizării colective, ci uneia strict individuale, astfel că nu poate exista niciun dubiu cu privire la sfera de aplicare a art. 2 lit. m) din Legea nr. 349/2002, în forma modificată. Spaţiul accesibil publicului este spaţiul destinat utilizării colective, de către un număr nedeterminat de persoane, şi este distinct de locuinţă, care este un spaţiu individual, unde are acces doar un număr determinat de persoane, identificate în mod precis. Se face trimitere la dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea locuinţei nr. 114/1996, care definesc locuinţa, precum şi la prevederile art. 86 alin. (1) din Codul civil, care consacră dreptul cetăţenilor români de a avea un domiciliu şi o reşedinţă, ambele spaţii cu destinaţie individuală. De asemenea, se invocă legislaţia statelor din Uniunea Europeană (Franţa, Marea Britanie), unde se foloseşte aceeaşi sintagmă, respectiv "spaţiu destinat utilizării colective", cu sensul de spaţii destinate uzual accesului publicului. Se arată totodată că terminologia utilizată de legiuitor este în conformitate cu prevederile Convenţiei-cadru WHO pentru controlul tutunului, adoptată la Geneva, Elveţia, la 21 mai 2003, tratat internaţional ratificat de România prin Legea nr. 332/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.088 din 2 decembrie 2005. Art. 8 din Convenţia-cadru - Protecţia împotriva expunerii la fumul de tutun stabileşte că "1. Părţile admit că dovezile ştiinţifice au stabilit clar faptul că expunerea la fumul de tutun provoacă moartea, diverse boli şi invaliditatea. 2. Fiecare parte va adopta şi va implementa în zonele de jurisdicţie naţională existente, stabilite de legea naţională, şi va promova activ la nivelul său de autoritate adoptarea şi implementarea unor măsuri eficiente legislative, executive, administrative şi/sau de altă natură, asigurând protecţia împotriva expunerii la fumul de tutun la locurile de muncă interioare, în mijloacele de transport public, locurile publice interioare şi, după caz, în alte locuri publice." În Ghidul pentru implementarea art. 8 din Convenţia-cadru sunt definite spaţiile publice (în sensul de spaţii accesibile publicului larg sau spaţiile pentru uz colectiv, indiferent de dreptul de proprietate sau de dreptul de acces) şi cele închise (în sensul includerii oricărui spaţiu acoperit de un tavan sau delimitat de unul sau mai mulţi pereţi ori margini, indiferent de tipul materialului utilizat pentru acoperiş, pereţi sau margini, ori dacă structura este permanentă sau temporară). Faţă de cele arătate se apreciază că "este în afara oricărui dubiu că locuinţa personală nu este cuprinsă în aria de aplicare a prevederii legale care interzice fumatul în anumite spaţii cu acces public şi că statul este îndreptăţit să impună obligaţii şi limitări în spaţii care sunt în proprietatea privată, dar nu au destinaţia de locuinţă". 12. În ceea ce priveşte exceptarea anumitor spaţii, respectiv celulele pentru deţinuţii din penitenciarele de maximă siguranţă şi camerele special amenajate în zonele de tranzit ale aeroporturilor internaţionale, se arată că sunt prevăzute şi în legislaţiile altor ţări, fiind justificate de situaţii excepţionale. Astfel fiind, nu se poate vorbi de o discriminare, întrucât nu este vorba despre persoane aflate în situaţii identice. În plus, noţiunea de discriminare "nu se referă la situaţii precum cea din sesizare". 13. Nu este afectat nici dreptul de proprietate privată, "în măsura în care există deosebiri esenţiale între spaţii proprietate privată care servesc doar proprietarului şi familiei acestuia (locuinţa individuală) şi cele pe care acelaşi proprietar, nesilit de nimeni, le deschide accesului oricărei persoane, în general în scopuri lucrative". Chiar dacă interdicţia fumatului în aceste spaţii ar fi considerată o limitare a dreptului de proprietate, "aceasta este justificată de prevederile constituţionale care ocrotesc sănătatea, libera circulaţie a persoanelor (şi, deci, chiar neconstituţionalitatea unei separări a spaţiilor pe criteriul fumător/nefumător) şi principiul că existenţa acestor drepturi împiedică exercitarea neîngrădită a unui obicei individual nociv al anumitor cetăţeni". 14. În ceea ce priveşte interdicţia vânzării la bucată a ţigărilor de foi şi trabucurilor, "pe lângă faptul că este vorba de o transpunere în legislaţia internă a Directivei 2014/40/EU, aceasta are, pe fond, menirea de a limita accesul unor persoane - mai ales ale celor vulnerabile (copiii) - la produsele din tutun şi de a limita dependenţa pe care acestea o creează". În plus, "având în vedere că ţigaretele, ţigările de foi şi trabucurile sunt produse concurente, interdicţia vânzării la bucată doar pentru ţigarete afectează concurenţa dintre aceste produse". 15. Referitor la art. 15 alin. (1) şi art. 26 alin. (2) din Constituţie, se arată că nu există un drept la fumat protejat legal, precum şi faptul că drepturile şi libertăţile pot fi exercitate doar dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Nu se încalcă nici dreptul la asociere, întrucât, pe de o parte, acesta priveşte exercitarea unor drepturi şi libertăţi recunoscute expres, iar, pe de altă parte, nimic nu împiedică persoanele private să se reunească în locuinţe individuale şi să deguste produse din tutun. Guvernul invocă în susţinerea punctului său de vedere şi practica altor instanţe constituţionale care nu au declarat neconstituţionale reglementări care au interzis fumatul în spaţiile cu acces public. Pentru toate motivele arătate, se solicită respingerea sesizării. 16. Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. 17. La dosarul cauzei a fost înregistrată şi "scrisoarea deschisă a Societăţii Române de Cardiologie, Societăţii Române de Pneumologie şi Fundaţiei Române a Inimii, însoţită de lista de semnături ale membrilor Coaliţiei România Respiră", cuprinzând "o analiză critică a sesizării de neconstituţionalitate depusă la Curtea Constituţională în legătură cu Legea nr. 349/2002 - modificată - referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor produselor din tutun". CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile legale criticate, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată. 19. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în ansamblul său, precum şi, în special, art. I pct. 3, 5, 7 şi 9 din actul normativ menţionat, având următorul cuprins: - Art. I pct. 3: "La articolul 2, literele m) şi n) se modifică şi vor avea următorul cuprins: «m) spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent; n) spaţiu închis de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare.»"; - Art. I pct. 5: "La articolul 3, alineatele (1) şi (1^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins: «Art. 3. - (1) Se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. (1^1) Se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.»"; - Art. I pct. 7: "La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(2) Fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: a) să servească exclusiv fumatului; b) să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise; c) să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă; d) să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor; e) să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare «Cameră pentru fumat», «Loc pentru fumat»"; - Art. I pct. 9 "La articolul 3, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(5) Se interzice vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.»". 20. Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea sesizării sunt cele ale art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 26 alin. (2) referitoare la dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, art. 40 - Dreptul de asociere, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică. 21. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că acestea vizează: definiţia noţiunii de "spaţiu public închis" astfel cum este reglementată de art. I pct. 3 din lege; reglementarea restrictivă, prin art. I pct. 5 şi 7 din lege, a excepţiilor privind spaţiile în care este permis fumatul; reglementarea interdicţiei vânzării la bucată şi în ceea ce priveşte ţigările de foi, realizată prin art. I pct. 9 din lege. În continuare, Curtea va analiza în mod distinct fiecare dintre aceste critici. 22. Astfel, cât priveşte noţiunea de "spaţiu public închis", autorii sesizării susţin că introducerea în sfera acesteia a oricărui spaţiu "destinat utilizării colective" are drept consecinţă aplicarea interdicţiei de a fuma şi în locuinţe, încălcându-se astfel principiul egalităţii în drepturi, dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi şi dreptul de proprietate privată. 23. Curtea constată că aceste critici se fundamentează pe o interpretare eronată a sintagmelor utilizate de legiuitor. Astfel, potrivit art. 2 lit. m) din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în actuala redactare, prin spaţii publice închise se înţelege: "toate spaţiile din instituţiile publice centrale şi locale, instituţii sau unităţi economice, de alimentaţie publică, de turism, comerciale, de învăţământ, medico-sanitare, culturale, de educaţie, sportive, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, spaţiile închise de la locul de muncă sau alte spaţii prevăzute de lege, cu excepţia spaţiilor delimitate şi special amenajate pentru fumat din incinta acestora". În realizarea acestei definiţii legiuitorul a fost preocupat mai mult de circumstanţierea noţiunii de "public", prin întocmirea unei liste exhaustive a spaţiilor astfel caracterizate. În legea supusă controlului de constituţionalitate atenţia legiuitorului a purtat deopotrivă asupra definirii noţiunii de "public", cât şi a celei de "închis", pentru o mai clară identificare a ipotezei normei juridice. 24. Cât priveşte noţiunea de "public", vizată de criticile formulate în prezenta cauză, opţiunea legiuitorului a fost pentru utilizarea unor termeni generali, iar nu a unei liste exhaustive: "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces". Este o modalitate de reglementare adesea utilizată, astfel cum reţine şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa: "una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depinde de practică." (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 36). În acest caz, determinarea cu claritate a înţelesului normei juridice depinde de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, precitată, paragraful 35). Or, din contextul reglementării criticate rezultă intenţia legiuitorului de a se referi la toate spaţiile publice închise, cele două sintagme utilizate în cuprinsul definiţiei referindu-se deopotrivă la natura publică ("spaţiu accesibil publicului") şi la destinaţia publică a spaţiului ("destinat utilizării colective"). Altfel spus, în contextul reglementării analizate, noţiunea de "colectiv" trebuie interpretată în corelaţie cu aceea de "public", la care se raportează. 25. Ca urmare, oricât de generale ar fi sintagmele utilizate de legiuitor pentru circumstanţierea noţiunii de "spaţiu public închis", este de domeniul evidenţei că nu se referă şi la locuinţe, pentru că acestea nu sunt spaţii publice nici prin natura lor, nici prin destinaţie. Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, defineşte în art. 2 lit. a) locuinţa ca fiind "construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii". Locuinţa este destinată unei utilizări specifice, personale/private, iar nu "publicului", în sensul că ar fi accesibilă tuturor/la dispoziţia tuturor, pentru a intra sub incidenţa interdicţiei stabilite prin lege. Astfel fiind, în mod eronat autorii sesizării apreciază că legiuitorul a avut în vedere prin sintagma "destinat utilizării colective" "orice spaţii închise utilizate de mai mult de o persoană", aceasta vizând destinaţia spaţiului în cauză (publică), iar nu numărul de utilizatori. Ca urmare, sunt neîntemeiate criticile formulate din această perspectivă în raport cu principiul egalităţii în drepturi, dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi şi dreptul de proprietate privată. 26. Cât priveşte reglementarea, prin art. I pct. 5 şi 7 din lege, a excepţiilor referitoare la spaţiile în care este permis fumatul, Curtea constată mai întâi că, potrivit legii criticate, este interzis complet fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private. Singura excepţie admisă de lege este pentru cazul celulelor pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. De asemenea, spre deosebire de vechea reglementare, care permitea fumatul în spaţii special amenajate pentru fumat, cu respectarea unor condiţii, noua reglementare permite amenajarea unor astfel de spaţii exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale. Autorii sesizării susţin că se creează astfel o discriminare în privinţa persoanelor care fumează, precum şi între fumătorii aflaţi în stare de detenţie în penitenciare de maximă siguranţă şi cei aflaţi în tranzit într-un aeroport, pe de o parte, şi ceilalţi cetăţeni fumători, pe de altă parte, "aceasta în condiţiile în care toţi fiind fumători ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi, fără discriminări şi privilegii". De asemenea, se apreciază că se încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul a dispune de propria persoană, dreptul de proprietate privată şi dreptul de asociere, prin interdicţia de a fuma în spaţii private şi securizate. 27. Critica formulată în raport cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi porneşte de la o premisă falsă, respectiv aceea a existenţei unor drepturi specifice/distincte ale fumătorilor, a căror exercitare trebuie asigurată în mod egal pentru toate persoanele care fumează. Or, Constituţia nu consacră dreptul la fumat şi nici drepturi specifice ale fumătorilor, astfel că nu se poate susţine existenţa unei discriminări privind fumătorii sau între fumători prin reglementarea unor spaţii în care este interzis/permis fumatul. În plus, excepţiile stabilite de legiuitor au o justificare obiectivă, circumscrisă scopului legii. Astfel, nu sunt cuprinse în sfera interdicţiei prevăzute de lege ipotezele în care persoanele care au această deprindere/ comportament ar fi în imposibilitate de a o/a-l exercita (celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă, respectiv zonele de tranzit din aeroporturi). În aceste situaţii, interdicţia de a fuma în celulă, respectiv aceea de a amenaja spaţii pentru fumat, după caz, ar fi avut ca efect, practic, interzicerea în sine a fumatului, câtă vreme nu există nicio posibilitate pentru fumătorii respectivi de a ieşi din spaţiile menţionate un interval de timp considerabil. Cum scopul legii nu a fost interzicerea fumatului, ci stabilirea unui cadru legal pentru ca acest comportament să nu aducă atingere drepturilor fundamentale ale persoanelor, deopotrivă fumători şi nefumători, stabilirea excepţiilor menţionate poate fi calificată ca fiind o modalitate de conciliere/corelare a drepturilor incidente. 28. Din această perspectivă, reglementarea restrictivă a spaţiilor în care fumatul este permis reprezintă o opţiune a legiuitorului, care dă expresie dispoziţiilor constituţionale ce garantează dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică al persoanei [art. 22 alin. (1)], dreptul la ocrotirea sănătăţii, instituind totodată obligaţia statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice [art. 34 alin. (1) şi (2)], dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, respectiv obligaţia statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept [art. 35 alin. (1) şi (2)], precum şi dreptul copiilor şi tinerilor la un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor [art. 49 alin. (1)]. Aceste dispoziţii constituţionale impun statului o serie de obligaţii pozitive, ce presupun măsuri legislative adecvate pentru realizarea lor, în privinţa cărora legiuitorul are o largă marjă de apreciere, pentru protecţia drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, indiferent dacă aceştia sunt fumători sau nefumători. 29. Nu se aduce astfel atingere prevederilor art. 26 alin. (2) din Constituţie referitoare la dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, întrucât nicio dispoziţie a legii criticate nu interzice fumatul, acest comportament ţinând de libera opţiune a fiecărei persoane. Scopul principal al reglementării este de a combate efectele consumului de tutun, indiferent dacă este vorba de fumători sau nefumători, sens în care este şi expunerea de motive a legii, în care se reţine că "astăzi, în România, 89 de oameni mor în fiecare zi din cauza fumatului, echivalentul a patru oameni pe oră! La fiecare 15 minute, un român moare din cauza fumatului! 50% din fumătorii de acum vor muri de boli legate de fumat dacă nu renunţă. La un nefumător, fumatul pasiv creşte riscul bolilor cardiace cu 25% şi al cancerului pulmonar cu 20-30%". Având în vedere aceste efecte, reacţia legislativă în sensul reglementării măsurilor de prevenire şi combatere a lor este una energică, de natură să determine atingerea obiectivelor menţionate. 30. Curtea reţine totodată că dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi nu are caracter absolut, acesta fiind condiţionat chiar de textul constituţional care îl reglementează: "persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică şi bunele moravuri". Ca urmare, exercitarea unei opţiuni personale, în speţă aceea de a fuma, trebuie să ţină seamă de drepturile celor care nu au această opţiune. Atât fumătorii, cât şi nefumătorii pot frecventa spaţiile vizate de legiuitor prin interdicţia reglementată. Or, având în vedere consecinţele fumatului asupra vieţii şi sănătăţii, fumătorii sunt cei care trebuie să îşi adapteze comportamentul, astfel încât să nu încalce drepturile fundamentale ale celor care nu au această opţiune. 31. De asemenea, potrivit art. 45 din Constituţie, "accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate". Ca urmare, dreptul la libertate economică trebuie înţeles în corelaţie şi cu respectarea altor drepturi şi libertăţi fundamentale, precum dreptul la viaţă, dreptul la sănătate şi la un mediu sănătos, iar normele criticate sunt menite să asigure realizarea deopotrivă şi a acestor drepturi. Interzicerea fumatului în spaţiile publice închise nu constituie, în sine, o limitare a libertăţii economice, ci reprezintă o condiţie de exercitare a activităţilor economice în sensul textului constituţional de referinţă. 32. Nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dreptului de asociere, întrucât nu este prevăzută nicio interdicţie pentru nicio persoană, după criteriul opţiunii de a fuma, de a se asocia, în condiţiile art. 40 alin. (1) din Constituţie, "în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere". De altfel, dreptul constituţional invocat nu are incidenţă în cauză; obiceiul de a fuma sau dorinţa de a degusta produse din tutun (sens în care sesizarea face vorbire de iniţiativa constituirii unor "spaţii pentru degustarea produselor din tutun") nu este de natură să determine calificarea persoanelor care fumează ca alcătuind o asociaţie. 33. Considerente similare fundamentează de altfel şi jurisprudenţa altor instanţe de jurisdicţie constituţională care au fost chemate să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor care au interzis fumatul în spaţiile publice. Astfel, de exemplu, Curtea Constituţională a Republicii Macedonia a reţinut, în esenţă, că reglementarea criticată nu încalcă prevederile constituţionale invocate deoarece fumatul, ca alegere subiectivă, nu poate fi pus în relaţie cu principiul egalităţii, libertăţii de opinie, respectarea vieţii private şi de familie, demnitatea şi reputaţia. Legiuitorul nu a stabilit nicio prevedere legală prin care să interzică vreunei persoane să fumeze, aşadar nu a interferat cu alegerea personală de a fuma sau nu, stabilind în schimb condiţii pentru fumători de a se abţine să facă acest lucru în locuri unde ar putea veni în contact cu persoane care nu fumează. Măsura protejează nu numai sănătatea fumătorilor, ci şi a celorlalţi cetăţeni, aceasta reprezentând o obligaţie constituţională. Aceeaşi instanţă constituţională a mai reţinut că fumătorii au acces în toate locurile pe care legiuitorul le-a definit ca spaţii publice în care fumatul este interzis. Aceştia trebuie să îşi adapteze comportamentul în raport cu al altor cetăţeni care nu fumează, într-un mod şi în condiţiile stabilite de lege şi cu privire la toţi cetăţenii. Scopul reglementării este de protecţie a vieţii şi sănătăţii (ca valori supreme), care ar putea fi puse în pericol de un comportament lipsit de responsabilitate al fumătorilor. Prin urmare, nu se pune problema discriminării faţă de fumători. S-a constatat totodată că prevederile legii nu contravin principiilor economiei de piaţă şi liberei iniţiative. Legiuitorul are dreptul legitim de a reglementa anumite aspecte din viaţa socială şi astfel să interzică total fumatul în unităţile de alimentaţie, în scopul de a proteja sănătatea umană (cauzele U.br.261/2008 şi U.br.70/2009 din 16 septembrie 2009). Similar, Curtea Constituţională a Republicii Slovenia a reţinut că nu reprezintă o ingerinţă excesivă reglementarea care interzice fumatul în spaţiile publice închise şi spaţiile închise de la locul de muncă, precum şi consumul de alimente şi băuturi în zonele de fumat, deoarece acesta este singurul mod în care scopul constituţional urmărit de legiuitor poate fi atins în mod eficient, şi anume protecţia lucrătorilor salariaţi şi a tuturor persoanelor împotriva efectelor negative ale fumatului pasiv, precum şi asupra mediului. În scopul de a asigura tuturor persoanelor angajate protecţie completă împotriva expunerii la efectele adverse ale fumului de tutun asupra sănătăţii, fumatul trebuie interzis în toate spaţiile publice închise şi spaţiile închise de la locurile de muncă. De asemenea, răspunzând criticilor de neconstituţionalitate care au vizat cu precădere interzicerea fumatului în restaurante/hoteluri/alte unităţi de profil, Curtea a reţinut, între altele, că petrecerea timpului şi socializarea în astfel de locaţii nu pot fi considerate ca realizând o asociaţie în sensul normelor constituţionale. Aceasta nu este o comunitate organizată şi permanentă de persoane, care se află în legături strânse şi urmăresc interese comune, nici nu poate fi considerată ca fiind o adunare, în sensul aceloraşi prevederi constituţionale. Astfel de întâlniri sunt, în general, întâmplătoare, nu dau expresie unui grup, iar elementul de legătură internă între vizitatori, în general, nu există (Decizia U-I-218/07 din 26 martie 2009). Tot astfel, Curtea Constituţională a Republicii Turcia a statuat că interzicerea fumatului în cafenele nu este contrară Constituţiei, ci reprezintă o măsură de precauţie necesară şi legitimă care vizează garantarea dreptului de a trăi într-un mediu sănătos. Dispoziţiile constituţionale care garantează dreptul la viaţă şi dreptul de a trăi într-un mediu sănătos, echilibrat impun obligaţii pozitive pentru stat. Fumatul în spaţiile închise este cunoscut ca fiind dăunător nu doar pentru sănătatea fumătorilor, ci şi a celorlalţi. Multe ţări au interzis fumatul în locurile publice, în scopul de a proteja sănătatea publică. Ca urmare, Curtea a decis că interzicerea fumatului în cafenele este o măsură de precauţie necesară şi legitimă pentru a proteja dreptul de a trăi într-un mediu sănătos. Aceasta nu încalcă drepturile comerciale ale proprietarilor de cafenele (deciziile E.2010/58, K.2011/8 din 6 ianuarie 2011). 34. Cu privire la interdicţia vânzării la bucată a ţigărilor de foi, reglementată de art. I pct. 9 din lege, se susţine că încalcă libertatea economică şi poate determina efecte contrare celor avute în vedere de legiuitor, în sensul că ar putea încuraja fumatul, câtă vreme o persoană este constrânsă să îşi cumpere o cutie de trabucuri. 35. În formularea acestei critici, autorii sesizării pornesc de la o premisă eronată, respectiv aceea că, faţă de noua reglementare, se interzice vânzarea individuală a ţigărilor de foi. Astfel cum se poate constata însă textul se referă la vânzarea "la bucată", opusă vânzării "la pachet", ceea ce presupune ca respectiva ţigaretă/ţigară de foi/cigarillos să fie extrasă dintr-un pachet/ambalaj şi vândută distinct/independent de acesta. 36. Or, art. 6 din Legea nr. 349/2002 cuprinde norme imperative în privinţa etichetării şi ambalării produselor din tutun, inclusiv avertismentele de sănătate care trebuie să figureze pe pachetele unitare ale produselor din tutun şi pe orice ambalaj exterior, precum şi elementele de securitate reglementate de lege (conţinut, dimensiuni etc.), în vederea corectei informări a consumatorilor cu privire la efectele fumatului. Prin vânzarea la bucată, adică în lipsa pachetului/ambalajului şi, implicit, a elementelor care figurează pe pachetele/ambalajele de ţigarete/ţigări de foi/cigarillos, se eludează, practic, dispoziţiile legale ce constituie condiţii pentru exercitarea activităţii de producere/comercializare a produselor din tutun. Astfel fiind, Curtea constată că prevederile criticate constituie o aplicare a art. 45 din Constituţie, care, reglementând libertatea economică, stabileşte că aceasta se exercită "în condiţiile legii". 37. Nimic nu împiedică însă ambalarea şi etichetarea individuală şi vânzarea în consecinţă a ţigărilor de foi, însă cu respectarea întocmai a dispoziţiilor imperative ale legii, care transpune sub acest aspect Directiva 2001/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iunie 2001 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în materie de fabricare, prezentare şi vânzare a produselor din tutun, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 194 din 18 iulie 2001 [a se vedea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 349/2002, cu modificările şi completările ulterioare]. Actul european menţionat a fost înlocuit de Directiva 2014/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind apropierea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre în ceea ce priveşte fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de abrogare a Directivei 2001/37/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 127 din 29 aprilie 2014, care prevede o şi mai strictă/amănunţită reglementare în materie (a se vedea art. 8-16 din Directivă), excluzând, practic, vânzarea la bucată deopotrivă a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos. Potrivit art. 29 din Directiva 2014/40/UE - Transpunere: "(1) Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 20 mai 2016. [...] (3) Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă". Sub acest aspect, reglementarea adoptată de legiuitorul român reprezintă şi o aplicare a prevederilor art. 148 alin. (4) din Constituţie, care impun deopotrivă Parlamentului obligaţia de garantare a ducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alin. (2) ale aceluiaşi articol, referitoare la raporturile dintre reglementările naţionale şi cele ale Uniunii Europene. 38. De altfel, măsurile adoptate prin legea criticată pot fi caracterizate ca fiind expresia unei politici legislative comune în materie existente la nivelul Uniunii Europene, orientată către creşterea standardelor de protecţie a vieţii şi a sănătăţii. Expunerea de motive precizează, de altfel, că reglementarea este menită să realizeze o apropiere a legislaţiei în materie cu cea a altor state din Uniunea Europeană, respectiv "Belgia, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Polonia sau Spania", state care au procedat la adoptarea de reglementări în domeniu, în realizarea aceloraşi deziderate ce se regăsesc în directivele şi recomandările adoptate la nivelul Uniunii Europene, fundamentate pe studii, şi constatările referitoare la efectele consumului de tutun asupra sănătăţii. 39. În concluzie, legea română, precum şi actele europene sau ale statelor menţionate în expunerea de motive nu interzic fumatul, însă prevăd reguli stricte pentru prevenirea şi combaterea efectelor acestuia, în realizarea unor deziderate comune, corespunzătoare unor standarde ridicate ale vieţii, sănătăţii şi mediului înconjurător. Astfel fiind, sunt neîntemeiate criticile formulate de autorii sesizării. Orice persoană poate opta fără nicio îngrădire în privinţa fumatului, condiţiile stabilite de legiuitor vizând reglementarea locurilor în care fumatul este interzis/permis, după caz, reglementări în privinţa cărora statul are o largă marjă de apreciere, în considerarea obligaţiilor pozitive ce îi revin potrivit Constituţiei. Evoluţia legislaţiei române în domeniu este determinată de constatarea eficienţei scăzute a măsurilor de protecţie a vieţii/sănătăţii deja instituite, astfel cum se arată în expunerea de motive a legii, în care se precizează că "măsurile luate în ultimii opt ani de zile în lupta pentru combaterea efectelor consumului produselor din tutun au început să dea rezultate, chiar dacă acestea sunt timide.[...] Având în vedere faptul că măsurile întreprinse s-au dovedit corecte, dar nu suficient de eficiente, precum şi cifrele alarmante expuse [...] se impune consolidarea luptei pentru combaterea efectelor consumului produselor din tutun, iar proiectul de lege propus are drept scop acest lucru". 40. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 ianuarie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
