Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.925/1/2015
Judecător Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie
Judecător Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Judecător Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a
civile
Judecător Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios
administrativ şi fiscal
Florentin Sorin Drăguţ - judecător la Secţia I civilă
Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă
Carmen Georgeta Negrilă - judecător la Secţia I civilă
Mihaela Paraschiv - judecător la Secţia I civilă
Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă
- judecător-raportor
Eugenia Voicheci - judecător la Secţia a II-a civilă
Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă
Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă
Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă
Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă
- judecător-raportor
Doina Duican - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Gabriela Elena Bogasiu - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Veronica Năstasie - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
- judecător-raportor
Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.925/1/2015 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Interpretarea şi aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile Legilor-cadru de salarizare nr. 330/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nr. 285/2010, în sensul de a se lămuri dacă principiile, scopurile şi regulile de aplicare etapizată în perioada de implementare a legilor de salarizare unitară a întregului personal bugetar, cu excepţiile prevăzute de legile-cadru, se opun ca prin lege specială să fie scoasă o categorie de personal bugetar, şi anume cea a cadrelor didactice, din sfera de reglementare unică, implicit de sub protecţia regulilor de calcul şi plată a drepturilor salariale, stabilind salarii mai mici decât cele aflate în plată în decembrie 2009, respectiv aprilie 2011, în condiţiile în care legile unice de salarizare sunt încă în vigoare." După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, prin Încheierea din 14 aprilie 2015, în Dosarul nr. 757/90/2014, a dispus sesizarea, din oficiu, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Interpretarea şi aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile Legilor-cadru de salarizare nr. 330/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nr. 285/2010, în sensul de a se lămuri dacă principiile, scopurile şi regulile de aplicare etapizată în perioada de implementare a legilor de salarizare unitară a întregului personal bugetar, cu excepţiile prevăzute de legile-cadru, se opun ca prin lege specială să fie scoasă o categorie de personal bugetar, şi anume cea a cadrelor didactice, din sfera de reglementare unică, implicit de sub protecţia regulilor de calcul şi plată a drepturilor salariale, stabilind salarii mai mici decât cele aflate în plată în decembrie 2009, respectiv aprilie 2011, în condiţiile în care legile unice de salarizare sunt încă în vigoare." II. Expunerea succintă a procesului Prin acţiunea înregistrată la data de 3 aprilie 2014, reclamanţii Andronie Valentin, Amzuloiu Elena Simona, Băescu Elena-Alexandra, Brodeală Aurelian, Budriga Maria-Dorina, Cazacu Mihaela Elena, Ciobanu Ana-Maria, Cîrstea Ioana, Cîrstoiu Dumitru, Crăcană Elena, Crăcănuş Elena-Georgeta, Deaconu Ileana, Diaconescu Mihai, Enescu Ilie, Fina Ileana Georgiana, Fulgescu Mirela, Giubega Dumitru, Grigorescu Adrian Constantin, Grigorescu Ileana, Grigorescu Ion, Lăzărescu Constantin, Marinescu Mihail, Marinoiu Maria, Mesca Elena, Nistor Maria-Magdalena, Olteanu Mihai, Pavel Toma, Pecana Maria, Pistol Gheorghe, Poeniţeanu Elena, Râpeanu Andreescu Ioana, Rogojinaru Gheorghiţa, Roşu Liliana, Roşu Petre, Stănuş Ştefania, Stoican Ionela-Alina, Stoican Nil, Tomescu Andreea-Adina, Constantinescu Elena, Mocanu Cornelia, Popa Olimpiu George, reprezentaţi de Sindicatul Personalului din Învăţământul Preuniversitar Vâlcea, au solicitat obligarea pârâtului Liceul Tehnologic Special nr. 1 Bistriţa la calculul drepturilor salariale conform celui stabilit prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ şi la plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate începând cu data de 13 mai 2011 până la data la care se va pronunţa sentinţa în cauză. Tribunalul Vâlcea, prin Sentinţa civilă nr. 809 din 17 iunie 2014, a respins acţiunea, reţinând că, în perioada care interesează în cauză, salarizarea personalului din învăţământ s-a făcut corect în baza Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, la dispoziţiile căreia s-a făcut trimitere chiar în cuprinsul legilor de salarizare unitară a personalului bugetar apărute ulterior. În apelul formulat împotriva sentinţei, critica potrivit căreia hotărârea este lipsită de temei legal este argumentată prin aceea că salariul de bază pe anul 2011 nu poate fi mai mic decât cel cuvenit salariaţilor din sistemul public în baza actelor normative constituţionale şi a hotărârilor judecătoreşti în luna decembrie 2009, diminuat conform dispoziţiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, şi majorat cu 15% potrivit Legii nr. 285/2010. Or, principiul menţinerii salariilor aflate în plată în decembrie 2009, implicit în decembrie 2011, este perpetuat de legile unice de salarizare pe întreaga perioadă din litigiu. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în cadrul soluţionării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept deduse judecăţii, dispunând, totodată, suspendarea cauzei până la pronunţarea soluţiei cu privire la dezlegarea în drept a problemelor sesizate, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. 2 din Codul de procedură civilă. III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile Actele normative incidente în cauză sunt următoarele: - Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare; - Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării Prin încheierea din data de 14 aprilie 2015, în Dosarul nr. 757/90/2014, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivată de următoarele: 1. De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, în raport cu dispoziţiile Legilor-cadru de salarizare nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 285/2010, depinde soluţionarea cauzei, întrucât: - se solicită plata salariului de bază a cărui regulă de calcul era prevăzută de art. 48 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, în cuantumul rezultat din calculul prevăzut în Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, aflat în plată la 31 decembrie 2009, respectiv la 12 mai 2011, în virtutea principiului menţinerii în plată a salariilor avute la 31 decembrie 2009, consacrat de legile unice de salarizare; - părţile susţin că, din 13 mai 2011, salariile au fost calculate şi plătite prin aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, care, la art. 1, stabileşte că: "salarizarea personalului din învăţământ se va face potrivit anexelor sale, care au aplicare imediată, cuantumul brut al salariilor de încadrare fiind cel prevăzut în aceste anexe." Potrivit anexei nr. 2 la lege, salariile de încadrare ale personalului didactic, componentă a salariului de bază, din învăţământul preuniversitar au un cuantum fix, diferenţierea făcându-se pe funcţii şi vechimea în învăţământ, iar cele ale personalului didactic auxiliar au fixate limite minime şi maxime ale cuantumului; - din precizările solicitate unităţii de învăţământ rezultă că salariul de bază al apelanţilor-reclamanţi, personal didactic şi didactic auxiliar, plătit acestora în baza Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, începând cu 13 mai 2011, este mai mic decât cel aflat în plată anterior. 2. Problema de drept este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre cu privire la textele de lege menţionate. 3. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Apelanţii-reclamanţi nu au formulat puncte de vedere referitor la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări. Asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, intimatul-pârât Liceul Tehnologic Special nr. 1 Bistriţa a arătat că, prin Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, s-a stabilit ca personalul din învăţământ încadrat pe aceleaşi funcţii didactice, cu îndeplinirea condiţiilor pentru ocuparea acestora, să beneficieze de aceeaşi remuneraţie. VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Prin Încheierea din 14 aprilie 2015, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a exprimat următorul punct de vedere: Obiectul dedus judecăţii constă în plata salariului de bază al cadrelor didactice şi didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare. Această lege prevede, la art. 1 şi 3, aplicarea imediată a anexelor sale, în care sunt stabilite cuantumurile salariilor de încadrare componentă a salariului de bază, precum şi asigurarea minimului de 670 lei lunar, după aplicarea la salariul de încadrare a sporurilor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare conform anexei nr. 5. Legea stabileşte, la art. 4 alin. (2), obligaţia ordonatorilor principali de credite şi a angajatorilor de a stabili salariile de bază, sporurile şi celelalte elemente ale salariului potrivit dispoziţiilor sale, prevederile legale contrare modului de stabilire a salariilor în anul 2011 prevăzut de art. 1 pentru personalul didactic şi didactic auxiliar fiind abrogate prin art. 6. Această lege a apărut în etapa tranzitorie 2010-2013 instituită prin art. 1 şi 7 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, pentru aplicarea etapizată a regulilor salarizării unice până la îmbunătăţirea sistemului, etapă guvernată potrivit legilor-cadru de salarizare, de reguli cu valoare de principiu. Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, deşi anterioară perioadei din litigiu, este cea care determină contextul în care apare legea specială - Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare. Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, are ca obiect de reglementare, potrivit art. 1, stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, care include şi personalul din învăţământ. Scopul adoptării sale este, potrivit art. 6, armonizarea sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în raport cu importanţa, răspunderea, complexitatea activităţii, nivelul studiilor necesare desfăşurării activităţii, realizarea ierarhiei salariilor funcţiilor de bază, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, având la bază şi criterii precum nivelul studiilor şi competenţelor, importanţa socială a muncii, responsabilitatea şi impactul deciziilor, expunerea la factori de risc, dificultatea activităţilor specifice. Nu în ultimul rând sunt declarate ca scopuri ale reglementării unice de salarizare transparenţa mecanismului de stabilire a salariului de bază şi a celorlalte drepturi salariale, compatibilizarea procesului de descentralizare cu principiile legii. Deşi prevede în anexe coeficienţii de ierarhizare pe categorii de personal bugetar, iar în cap. III stabileşte valoarea coeficientului de ierarhizare pentru stabilirea salariului de bază, Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, prin art. 1 alin. (3) şi art. 7, instituie perioada tranzitorie 2010-2015, altfel spus, o aplicare etapizată a legii unice de salarizare, până când sistemul va fi simplificat şi îmbunătăţit astfel încât să poată fi aplicat cap. III. Aceasta înseamnă că prevederile cap. III sunt oprite de la aplicare până la finalizarea sau încheierea etapei tranzitorii. Potrivit art. 7 alin. (2) din lege, realizarea trecerii de la sistemul existent în decembrie 2009 la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat cu scopul ca, în perioada de implementare a noii legi, nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut, adică a salariului de bază şi a celorlalte elemente de salarizare de care beneficia anterior modificărilor legislative. Regula care guvernează etapa tranzitorie este deci cea a menţinerii drepturilor salariale aflate în plată la 31 decembrie 2009 şi este preluată şi de art. 30 alin. (5) şi (6), care stabileşte ce se plăteşte efectiv salariatului. Această regulă se degajă şi din prevederile art. 31 şi 32 din acelaşi act normativ, personalul nou-încadrat şi cel promovat pe funcţii în perioada de aplicare etapizată fiind plătit la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare. Următoarea lege-cadru de salarizare, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, are acelaşi obiect de reglementare - stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului - reglementarea unitară constituind în acelaşi timp principiu al sistemului de salarizare conform art. 1 şi 3 din actul normativ anterior menţionat. La art. 5 sunt declarate aceleaşi scopuri cu cele avute în vedere la adoptarea Legii-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, existenţa etapei tranzitorii de aplicare fiind confirmată de prevederile art. 7, iar, pentru stabilirea valorii salariilor de bază pe anul 2011, prin art. 7 alin. (2) se face trimitere la Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Această lege-cadru de salarizare (Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare) este şi în prezent în vigoare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază care se plăteşte este cel din octombrie 2010 majorat cu 15%. Regula menţinerii în plată a salariilor existente şi a amânării aplicării valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este reafirmată şi în prevederile art. 4 din Legea nr. 285/2010, respectiv în art. 2, pentru cei nou-încadraţi sau promovaţi în funcţii. Acesta este ansamblul de reguli, scopuri şi principii care guvernează reglementarea salarizării şi achitarea salariilor personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului, cum este şi personalul din învăţământ, la apariţia Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare. Prin acte normative adoptate ulterior în materia salarizării unice a personalului bugetar sunt menţinute regulile de aplicare tranzitorie a Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, în perioada 2010-2015, cea mai importantă fiind aceea a menţinerii salariilor aflate în plată în anul anterior. Contrar celor susţinute în punctul de vedere al unităţii şcolare, aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, a determinat o reducere a salariului de bază faţă de cel aflat în plată. Cu titlu de exemplu, salariul de bază de 2.293 lei din decembrie 2009, calculat prin aplicarea prevederilor Legii nr. 221/2008, a scăzut la 2.088 lei în aprilie 2011, iar după aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, adică din mai 2011, este de 1.882 lei. Salariul de bază de 2.507 lei din decembrie 2009, devenit 2.417 lei în aprilie 2011, scade la 1.978 lei în mai 2011. Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, a scos personalul didactic şi didactic auxiliar din sfera reglementării unice care viza personalul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului cu încălcarea principiilor şi a scopurilor încă în vigoare, care dirijează modul de reglementare a salarizării în domeniul bugetar. Legea specială nouă înfrânge caracterul unitar al reglementării şi lasă fără finalizare scopul armonizării sistemului de salarizare a personalului din sectorul bugetar în raport cu importanţa, răspunderea, complexitatea activităţii prin realizarea ierarhiei salariilor între domeniile de activitate. Obiectivul asigurării transparenţei prin unificarea sistemelor de salarizare este infirmat, altfel spus, nu mai este urmărit, deşi legea îl consideră în continuare necesar. În privinţa plăţii efective a drepturilor salariale pe calea legii speciale este ocolită regula cu valoare de principiu a menţinerii de la un an la altul, în etapa tranzitorie 2010-2015, a salariilor aflate în plată, atât pentru asigurarea timpului necesar îmbunătăţirii sistemului de salarizare existent, cât şi pentru reducerea impactului aplicării valorilor de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare din anexele legii-cadru, pentru cazul în care rezultă o reducere a salariilor. Cum, însă, aceste scopuri şi principii sunt încă în vigoare, rezultă că nu este permisă o reglementare derogatorie pentru un anumit segment al personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statutului în raport cu reglementarea-cadru în materie, instituirea altor reguli de plată, în pofida scopurilor şi principiilor consacrate, fiind lipsită de eficienţă. Din expunerea de motive a proiectului său, noul act normativ, Legea nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, derogatoriu de la principiile etapei tranzitorii, nu îşi găseşte justificarea deoarece, la apariţia Legii unice de salarizare - Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, întregul personal didactic auxiliar din învăţământ beneficia prin lege, respectiv prin Legea nr. 221/2008, de aceeaşi remuneraţie, iar impactul menţinerii remuneraţiei la acest nivel pe întreaga perioadă tranzitorie fusese analizat la adoptarea Legii-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare. Prin legea în baza căreia se face, în prezent, salarizarea personalului din învăţământ sunt evinse principiile legii-cadru de salarizare, care au, ca principal obiectiv, evitarea oricărei scăderi a salariilor în perioada de tranziţie pentru personalul bugetar. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie Din analiza jurisprudenţei şi a punctelor de vedere ale curţilor de apel Cluj, Timişoara, Galaţi, Piteşti, Braşov, Oradea, Bucureşti, Bacău, Ploieşti, Craiova, Constanţa, Suceava şi Târgu Mureş reiese că opinia majoritară a instanţelor de judecată este în sensul că Legea nr. 63/2011, cu modificările şi completările ulterioare, are caracter special derogatoriu de la dreptul comun în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice reprezentat de prevederile Legii-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 285/2010. Curţile de Apel Iaşi şi Alba Iulia au comunicat că, pe rolul acestor instanţe şi al tribunalelor arondate, nu au fost înregistrate cauze având un astfel de obiect. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar civil a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă pentru declararea recursului în interesul legii, întrucât practica judiciară este majoritar unitară, în sensul opiniei potrivit căreia, începând cu data de 13 mai 2011, modul de salarizare al personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ este diferit de cel prevăzut în legislaţia anterioară, respectiv Legea nr. 221/2008. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale În urma verificărilor efectuate, Curtea Constituţională a României a respins obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, aşa cum rezultă din Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare, conform Deciziei nr. 130 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, şi Deciziei nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013. Totodată, sunt de reţinut şi următoarele decizii pronunţate de Curtea Constituţională în anul 2014 şi 2015 în ceea ce priveşte respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările şi completările ulterioare: Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014; Decizia nr. 481 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 12 noiembrie 2014; Decizia nr. 494 din 25 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 784 din 28 octombrie 2014; Decizia nr. 553 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2015; Decizia nr. 623 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2015; Decizia nr. 637 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2015; Decizia nr. 737 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2015; Decizia nr. 77 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2015; Decizia nr. 99 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 29 aprilie 2015; Decizia nr. 145 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015; Decizia nr. 200 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 mai 2015; Decizia nr. 201 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 8 mai 2015; Decizia nr. 202 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 mai 2015; Decizia nr. 203 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 211 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 11 iunie 2015; Decizia nr. 212 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 13 mai 2015; Decizia nr. 213 din 31 martie 2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015; Decizia nr. 227 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 228 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 16 iunie 2015; Decizia nr. 247 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 16 iunie 2015; Decizia nr. 285 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 25 iunie 2015, Decizia nr. 286 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 30 iunie 2015; Decizia nr. 321 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 11 iunie 2015; Decizia nr. 338 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, şi Decizia nr. 355 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 30 iunie 2015. IX. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului Prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României (Cererea nr. 44.232/11) şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (Cererea nr. 44.605/11), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către statul român a dispoziţiilor articolului 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor, ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare. În Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale la un moment dat, statul fiind cel în măsură să stabilească ce sume trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat." În Hotărârea din 8 decembrie 2009 pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, şi, respectiv, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei (aplicabile mutatis mutandis), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor în acest domeniu al salarizării". X. Raportul asupra chestiunii de drept Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi, precum şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are a analiza dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, faţă de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. Potrivit dispoziţiilor amintite, "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; - instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; - cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit să soluţioneze cauza; - soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Primele trei condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestit să o soluţioneze. În cauză, însă, nu este îndeplinită o cerinţă esenţială de admisibilitate a sesizării, respectiv aceea a existenţei unei chestiuni de drept disputate într-un litigiu pendinte, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei. Art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de "chestiune de drept". În încercarea de a clarifica conţinutul acestei noţiuni, în doctrină s-a arătat că pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Prin urmare, sintagma "probleme de drept" trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă". Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. În acelaşi timp, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai întrebarea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege. În acest sens există o deosebire esenţială între procedura hotărârii prealabile şi recursul în interesul legii: în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu. În doctrină s-a arătat că, în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică. În acelaşi timp, chestiunea de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete, sau, după caz, incerte, ori incidenţa şi, deci, aplicarea unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent după cum cererea este admisă sau respinsă. În cazul prezentei sesizări, întrebarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu vizează o asemenea chestiune de drept punctuală, concretă, ci întreaga problematică ridicată de aplicarea Legii nr. 63/2011, cu modificările ulterioare, solicitându-se practic o interpretare abstractă, cu un grad de generalitate ridicat. Întrebarea formulată de autoarea sesizării, prin gradul său de generalitate, nu este una calificată, ci doar ipotetică, având ca finalitate rezolvarea unor chestiuni de drept cu valoare de principiu, respectiv dacă principiile, scopurile şi regulile de aplicare etapizată în perioada de implementare a legilor de salarizare unitară a întregului personal bugetar, cu excepţiile prevăzute de legile-cadru, se opun ca, prin lege specială, să fie scoasă o categorie de personal bugetar, şi anume cea a cadrelor didactice, din sfera de reglementare unică, în condiţiile în care legile unice de salarizare sunt încă în vigoare. Din această perspectivă, sesizarea Curţii de Apel Piteşti cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 63/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul menţionat este inadmisibilă raportat la dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din acelaşi act normativ, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 757/90/2014, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarea problemă de drept: "Interpretarea şi aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile legilor-cadru de salarizare nr. 330/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nr. 285/2010, în sensul de a se lămuri dacă principiile, scopurile şi regulile de aplicare etapizată în perioada de implementare a legilor de salarizare unitară a întregului personal bugetar, cu excepţiile prevăzute de legile-cadru, se opun ca, prin lege specială, să fie scoasă o categorie de personal bugetar, şi anume cea a cadrelor didactice, din sfera de reglementare unică, implicit de sub protecţia regulilor de calcul şi plată a drepturilor salariale, stabilind salarii mai mici decât cele aflate în plată în decembrie 2009, respectiv aprilie 2011, în condiţiile în care legile unice de salarizare sunt încă în vigoare." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2015. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Ileana Peligrad -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
