Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.465/1/2015 Completul compus din:
judecător Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
preşedintele Completului
Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală
- judecător-raportor
Luciana Mera - judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală
Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală
Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală
Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală
Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală
Leontina Şerban - judecător la Secţia penală
Marcela Radu - magistrat-asistent
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015) (având ca obiect contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu împotriva Sentinţei penale nr. 1.062 din 27 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu - Secţie penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014) prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: "dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. La şedinţa de judecată a participat doamna Marcela Radu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror şef al Biroului de reprezentare din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 3.465/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse punctele de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării formulate de judecătorii instanţelor judecătoreşti de la nivelul curţilor de apel Oradea, Constanţa, Galaţi, Braşov, Timişoara, Bucureşti, Târgu Mureş, Bacău, Suceava, Cluj, Alba Iulia, Iaşi, Craiova şi Piteşti, în cadrul cărora s-au conturat două opinii: o primă opinie este în sensul că în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1969 pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1969 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal; a doua opinie este în sensul că, în procedura prevăzută de art. 585 din Codul de procedură penală, ce vizează faza de executare a pedepselor, hotărârile de condamnare sunt definitive, astfel încât nu este aplicabil art. 5 din noul Cod penal, care implică existenţa unui proces penal pe rol. În consecinţă, operaţiunea de contopire a pedepselor trebuie realizată în raport cu legea penală în vigoare la momentul contopirii, respectiv art. 39 din noul Cod penal. De asemenea, magistratul-asistent a învederat că asupra problemei de drept supuse dezlegării a formulat punct de vedere şi Universitatea Babeş Bolyai - Facultatea de Drept, Catedra de drept penal, acesta fiind în sensul că, în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal anterior, se impune întotdeauna determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din noul Cod penal. Aceeaşi opinie a fost exprimată şi de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Deopotrivă, a arătat că soluţia propusă de judecătorul-raportor - de admitere a sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015) cu consecinţa stabilirii faptului că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal - este similară celei comunicate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu. Constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepţii de invocat, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să expună punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezlegării. Susţinând că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public a arătat că problema de drept supusă dezlegării vizează identificarea legii penale aplicabile tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, sub forma concursului de infracţiuni, atunci când această operaţiune se realizează în faza executării pedepsei, urmând a se stabili dacă în această situaţie se aplică legea în vigoare la momentul efectuării contopirii, potrivit principiului activităţii legii penale sau, dimpotrivă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din Codul penal în sensul aplicării legii penale mai favorabile, potrivit principiului mitior lex. În acest sens, a arătat că, întrucât dispoziţiile legale care reglementează tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni sunt dispoziţii de drept penal substanţial, caracter pe care îl păstrează indiferent de faza procesuală în care sunt aplicabile şi valorificate, acestea sunt supuse principiului aplicării legii penale mai favorabile, principiu care, pe cale de consecinţă, se aplică şi în ipoteza contopirii pedepselor pentru infracţiuni concurente. Aşadar, în ipoteza în care toate infracţiunile concurente au fost săvârşite sub legea veche, una dintre acestea fiind definitiv judecată sub legea veche, iar alta sub legea nouă, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii prin care se solicită contopirea celor două pedepse este ţinută să aplice în privinţa tratamentului concursului legea penală mai favorabilă, conform art. 5 din Codul penal. Totodată, a arătat că, în situaţia ce face obiectul sesizării, fiind învestită cu o singură operaţie, respectiv cea de contopire a două pedepse definitive, în aplicarea art. 5 din Codul penal, instanţa este ţinută să examineze comparativ dispoziţiile art. 14 şi 34 din Codul penal anterior cu cele corespondente din noul Cod penal, respectiv art. 16 şi 39 din Codul penal. Deopotrivă, a menţionat că soluţia aplicării regulii mitior lex în situaţia ce face obiectul sesizării pendinte este susţinută şi de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd că legea nouă se aplică exclusiv în cazul pluralităţii de infracţiuni, atunci când una dintre infracţiunile concurente a fost săvârşită sub imperiul legii noi. Per a contrario, în celelalte cazuri, deci şi în situaţia dată, se aplica principiul legii penale mai favorabile. În final, arătând că aceeaşi concluzie se desprinde şi din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015), cu consecinţa stabilirii faptului că în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal anterior, se determină legea penală mai favorabilă condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 22 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în temeiul art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: "dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire". II. Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 1.062 din 27 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Giurgiu - Secţia penală, în baza art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, s-a admis cererea formulată de condamnatul Z.A. şi, în consecinţă: S-a înlăturat din pedeapsa de 7 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 1.106 din 28 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3.181 din 18 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 40/F din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 828 din 3 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. S-a înlăturat din pedeapsa de 8 ani închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 307 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1.951 din 6 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 40/F din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 828 din 3 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal, s-a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 307 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1.951 din 6 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1.106 din 28 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3.181 din 18 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, stabilindu-se ca inculpatul Z.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. În baza art. 43 alin. (1) din noul Cod penal, s-a adăugat la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 40/F din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 828 din 3 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Secţia penală, stabilindu-se ca inculpatul Z.A. să execute în total 8 ani închisoare. În baza art. 45 alin. (1), ( 2) şi alin. (3) lit. a) din noul Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din noul Cod penal, pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. (1) şi (3) din noul Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din noul Cod penal până când pedeapsa închisorii va fi executată sau considerată ca executată. S-a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 17 iunie 2009 la 21 ianuarie 2010 şi de la 24 octombrie 2013 la zi. S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr. 1.469 din 21 octombrie 2013 şi nr. 582 din 10 iunie 2014, ambele emise de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală şi emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa rezultantă. Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 17 iulie 2014, condamnatul Z.A., deţinut în Penitenciarul Giurgiu, a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 307 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1.951 din 6 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi Sentinţa penală nr. 1.106 din 28 decembrie 2012 a Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3.181 din 18 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Analizând cererea formulată, prima instanţă a reţinut că faptele pentru care inculpatul Z.A. a fost condamnat prin cele două sentinţe definitive sunt concurente, fiind comise la datele de 23 martie 2013 şi, respectiv, 8 februarie 2012. Ca atare, în virtutea dispoziţiilor art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, instanţa a admis cererea şi, potrivit art. 5 din noul Cod penal, a aplicat dispoziţiile Codului penal din 1969 ca lege penală mai favorabilă. Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, invocând faptul că în mod greşit prima instanţă a reţinut prevederile art. 39 din noul Cod penal şi a stabilit ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, fără aplicarea vreunui spor, cât şi dispoziţiile art. 5 din Codul penal, deşi obiectul cauzei îl constituia o cerere de contopire a unor pedepse definitive. În motivarea contestaţiei, parchetul a mai susţinut că, întrucât în cazul unui concurs de infracţiuni se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, în speţă, având în vedere faptul că aplicarea unui spor de pedeapsă este obligatorie potrivit noului Cod penal şi facultativă conform Codului penal din 1969, cererea de contopire trebuia soluţionată potrivit legii vechi. Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, cu nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015). III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea contestaţiei parchetului împotriva Sentinţei penale nr. 1.062 din 27 octombrie 2014 a Tribunalului Giurgiu, cu privire la problema de drept supusă analizei, a apreciat că operaţiunea de contopire trebuie realizată în raport cu dispoziţiile art. 39 din noul Cod penal, legea în vigoare la momentul contopirii, întrucât într-o astfel de situaţie nu este aplicabil art. 5 din noul Cod penal ce impune ca şi condiţie premisă lipsa unei hotărâri definitive de condamnare. Aceeaşi concluzie se impune ca urmare a interpretării gramaticale a art. 5 din noul Cod penal care foloseşte ca momente temporale, cel al "săvârşirii infracţiunii" şi "judecarea definitivă a cauzei", termeni de natură a indica că acest principiu este aplicabil exclusiv în cazul răspunderii penale pentru săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, nu şi în cazul unor cereri accesorii, cum este cererea de contopire formulată ulterior aplicării definitive a pedepselor. De asemenea, s-a motivat că nu poate fi omis faptul că într-o astfel de situaţie tranzitorie condamnatul a beneficiat de efectele legii penale mai favorabile pentru una dintre cele două pedepse (infracţiunea săvârşită sub Codul penal din 1969 şi pentru care pedeapsa s-a aplicat în temeiul noului Cod penal), cu ignorarea tratamentului juridic aplicabil pluralităţii de infracţiuni, deci fără a se aplica global legea penală mai favorabilă, conform Deciziei nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale a României. IV. Punctele de vedere ale procurorului şi ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept În şedinţa din 18 septembrie 2015, reprezentantul Ministerului Public a opinat în sensul că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, susţinând că într-o situaţie tranzitorie ca cea dedusă judecăţii, operaţiunea de contopire trebuie efectuată potrivit legii penale mai favorabile condamnatului, în temeiul art. 5 din Codul penal. Acelaşi punct de vedere a exprimat şi apărătorul condamnatului Z.A. V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Oradea, Constanţa, Galaţi, Braşov, Timişoara, Bucureşti, Târgu Mureş, Bacău, Suceava, Cluj, Alba Iulia, Iaşi, Craiova şi Piteşti care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. În cadrul punctelor de vedere comunicate s-au conturat două opinii: Într-o primă opinie, s-a susţinut că judecarea cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o judecată distinctă de fiecare dintre procedurile judiciare în care au fost aplicate pedepsele supuse contopirii, astfel încât se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal. În consecinţă, s-a opinat că în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1969 pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1969 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal. Prin această modalitate se asigură şi respectarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, care stabilesc aplicarea tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni după legea nouă, dacă cel puţin una dintre infracţiunile componente a fost comisă sub legea veche. Totodată, în aplicarea art. 5 din noul Cod penal, caracterul mai favorabil al legii penale se apreciază la momentul procedurii prevăzute de art. 585 din Codul de procedură penală, pornind de la pedepsele aplicate, iar nu de la mecanismul aplicării acestora, cu atât mai mult cu cât în cursul acestei judecăţi distincte aplicarea globală a legii penale mai favorabile are în vedere soluţionarea tuturor problemelor decurgând din constatarea existenţei uneia dintre situaţiile prevăzute de art. 585 alin. (1) din Codul de procedură penală. Concret, cu referire la concursul de infracţiuni, se vor aplica dispoziţiile unei singure legi (aceea mai favorabilă) cu privire la modul de calcul al pedepsei rezultante. În acest sens, s-au exprimat Curtea de Apel Oradea (Tribunalul Bihor, Tribunalul Satu Mare), Curtea de Apel Constanţa (Tribunalul Constanţa, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Medgidia), Curtea de Apel Braşov (Judecătoria Târgu Secuiesc), Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Arad), Curtea de Apel Bucureşti (Secţia I penală, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Turnu Măgurele), Curtea de Apel Târgu Mureş (Judecătoria Miercurea-Ciuc, Judecătoria Luduş, Judecătoria Odorheiu Secuiesc), Curtea de Apel Bacău (Tribunalul Neamţ, Tribunalul Bacău), Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş, Judecătoria Şimleu Silvaniei), Curtea de Apel Alba Iulia (Tribunalul Sibiu, Judecătoria Sălişte, Judecătoria Sibiu), Curtea de Apel Iaşi (Judecătoria Iaşi,Tribunalul Vaslui) şi Curtea de Apel Craiova (Tribunalul Dolj, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin). În cea de-a doua opinie, s-a apreciat că operaţiunea de contopire trebuie realizată în raport cu dispoziţiile art. 39 din noul Cod penal, lege în vigoare în momentul efectuării operaţiunii de contopire. În argumentarea acestei opinii s-a susţinut că în situaţia prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5 din noul Cod penal, întrucât acestea vizează aplicarea legii penale mai favorabile numai în situaţia în care de la comiterea infracţiunii şi până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale; or, în situaţia dată, operaţiunea de contopire vizează două hotărâri judecătoreşti definitive. S-a mai susţinut că aplicarea principiului legii penale mai favorabile presupune existenţa unei situaţii tranzitorii, ipoteza prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală neîndeplinind această condiţie, întrucât presupune modificarea unor pedepse în cursul executării. Deopotrivă, s-a argumentat că normele de procedură sunt de imediată aplicare, astfel încât în situaţia dată nu este incident principiul legii penale mai favorabile. În acest sens s-au pronunţat următoarele instanţe: Curtea de Apel Bucureşti (Secţia a II-a penală, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Alexandria), Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Dragomireşti, Judecătoria Vişeul de Sus, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Avrig, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Gorj, Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Timiş, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Oradea, Judecătoria Beiuş şi Judecătoria Rupea. VI. Opinia specialiştilor consultaţi Deşi s-au solicitat opiniile mai multor specialişti în domeniul dreptului penal, doar Universitatea Babeş-Bolyai - Facultatea de Drept, Catedra de drept penal, a comunicat un punct de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării, acesta fiind în sensul că, în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal anterior, se impune întotdeauna determinarea legii penale mai favorabile condamnatului, conform art. 5 din noul Cod penal. În argumentarea punctului de vedere exprimat s-a susţinut, în esenţă, că operaţiunea de contopire a unor pedepse aplicate prin hotărâri definitive, indiferent de legea în baza căreia au fost stabilite, în măsura în care toate faptele au fost comise sub legea veche, este supusă principiului legii penale mai favorabile întrucât acesta nu priveşte doar stabilirea pedepsei pentru o anumită faptă, ci este incident în soluţionarea oricărei cauze în privinţa căreia a intervenit o succesiune de legi în timp, deci şi în privinţa contopirii. S-a mai arătat că o astfel de soluţie este susţinută şi de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora contopirea se face în mod obligatoriu potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub imperiul legii noi. Or, interpretând per a contrario dispoziţia legală precitată, rezultă că, în ipoteza în care toate infracţiunile au fost comise sub legea veche, contopirea nu se face în mod obligatoriu în baza legii noi, ci în baza legii mai favorabile. Deopotrivă, s-a susţinut că în situaţii de natura celei care a determinat prezenta sesizare, soluţia aplicării obligatorii a legii noi nu este cu nimic mai conformă cu principiul statornicit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, atâta vreme cât una dintre pedepse a fost stabilită definitiv potrivit legii vechi. Totodată, s-a argumentat că soluţia determinării legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din noul Cod penal în situaţia de natura celei ce face obiectul sesizării este acceptată şi în dreptul comparat, făcându-se trimitere în acest sens la dreptul spaniol, respectiv la hotărârile Tribunalului Suprem din această ţară prin care s-a statuat că, deşi pedeapsa a fost aplicată potrivit legii vechi, prescripţia executării pedepsei se va calcula potrivit legii noi, dacă este mai favorabilă sub acest aspect. VII. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa naţională relevantă În materialul transmis de curţile de apel nu a fost identificată nicio hotărâre în care problema de drept - obiect al sesizării - să fi fost examinată explicit. 2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. 3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. 4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului, conform art. 5 din noul Cod penal. În argumentarea acestui punct de vedere s-a susţinut că dispoziţiile privitoare la pedeapsă în cazul concursului de infracţiuni constituie norme de drept penal substanţial, astfel încât acestea sunt guvernate de principiul aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex), iar nu de principiul imediatei aplicabilităţi, care guvernează normele de drept procesual penal. Dispoziţiile art. 5 din noul Cod penal sunt incidente în cazul concursului de infracţiuni, dacă aplicarea pedepsei rezultante se realizează în cadrul unei judecăţi distincte de judecarea fiecăreia dintre infracţiunile care compun concursul, întrucât întro astfel de ipoteză sintagma "judecarea definitivă a cauzei" la care se referă textul de lege precitat semnifică judecarea definitivă a cauzei în care instanţa aplică pedeapsa rezultantă sau, mai exact, judecarea definitivă a cauzei în care instanţa aplică pentru prima dată dispoziţiile legale privitoare la pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni, dispoziţii care nu au fost aplicate cu titlu definitiv anterior. Dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd o judecată distinctă, care presupune exclusiv aplicarea pedepsei rezultante, pe baza dispoziţiilor privitoare la pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni, în cadrul acestei proceduri instanţa fiind abilitată să aplice pentru prima dată normele de drept penal substanţial în materia concursului de infracţiuni. Or, aplicând pentru prima dată normele de drept penal substanţial privitoare la pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni, în cadrul unei judecăţi distincte, instanţa nu are niciun temei legal pentru a înlătura incidenţa principiului aplicării legii penale mai favorabile, în condiţiile art. 5 din noul Cod penal, şi nici pentru a înlocui acest principiu specific normelor de drept penal substanţial cu principiul imediatei aplicabilităţi, ce caracterizează normele de drept procesual penal. S-a mai susţinut că excluderea aplicării legii penale mai favorabile, în condiţiile art. 5 din noul Cod penal, în cadrul procedurii de modificare a pedepsei prevăzute în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală - ori de câte ori instanţa aplică pentru prima dată dispoziţiile legale privitoare la pedeapsa în cazul concursului de infracţiuni - ar conduce atât la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, cât şi la încălcarea art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum este interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prin determinarea legii penale mai favorabile în procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu se încalcă Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 - potrivit căreia dispoziţiile art. 5 din noul Cod penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile -, întrucât, în cadrul judecăţii distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanţa nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile noului Cod penal, ci aplică în mod global prevederile uneia dintre legile succesive în cauza care are ca obiect contopirea pedepselor. Astfel, în procedura prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, instanţa nu poate modifica niciuna dintre hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a dispus condamnarea separată pentru fiecare dintre infracţiunile care compun concursul, chiar dacă pentru una dintre infracţiunile concurente săvârşite sub imperiul Codului penal anterior s-au aplicat prevederile Codului penal anterior, iar pentru o altă infracţiune concurentă săvârşită tot sub imperiul Codului penal anterior s-au aplicat prevederile noului Cod penal. Practic, în această procedură instanţa este abilitată exclusiv să aplice pedeapsa rezultantă, în cadrul unei judecăţi distincte în care nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile noului Cod penal. În susţinerea opiniei exprimate au mai fost invocate şi următoarele argumente: 1. În conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, "Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă". Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 rezultă că, atunci când niciuna dintre infracţiunile din structura pluralităţii nu a fost comisă sub legea nouă, instanţa nu aplică în mod obligatoriu tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni potrivit legii noi, ci determină legea penală mai favorabilă din punctul de vedere al tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni. Redactarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 ("chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi") anticipează existenţa unor situaţii în care pentru unele infracţiuni concurente s-au aplicat dispoziţiile Codului penal anterior, iar pentru alte infracţiuni concurente s-au aplicat dispoziţiile noului Cod penal, însă instituie aplicarea obligatorie a tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut în noul Cod penal numai în ipoteza în care cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă sub legea nouă. Prin urmare, în ipoteza în care niciuna dintre infracţiunile concurente nu a fost comisă sub legea nouă, instanţa nu are un temei legal pentru a aplica, în mod automat, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut în noul Cod penal şi a înlătura incidenţa principiului aplicării legii penale mai favorabile, în condiţiile art. 5 din noul Cod penal. 2. Potrivit minutei întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor penale de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi curţile de apel (Curtea de Apel Bucureşti, 27-28 noiembrie 2014), publicată pe pagina de internet a Institutului Naţional al Magistraturii, "punctul de vedere agreat de participanţii la întâlnire a fost în sensul că procedura prevăzută de art. 585 din Codul de procedură penală reprezintă o procedură de judecată distinctă de fiecare dintre cauzele în care au fost aplicate pedepsele supuse contopirii, iar respectivele pedepse sunt intrate în puterea lucrului judecat. Ca urmare, caracterul mai favorabil al legii penale se apreciază la momentul acestei proceduri, pornind de la pedepsele aplicate, iar nu de la mecanismul aplicării acestora. În cursul acestei judecăţi distincte, aplicarea globală a legii penale mai favorabile are în vedere soluţionarea tuturor problemelor decurgând din constatarea existenţei uneia dintre situaţiile prevăzute de art. 585 alin. (1) din Codul de procedură penală. Concret, referindu-ne la concursul de infracţiuni, se vor aplica dispoziţiile unei singure legi (aceea mai favorabilă) referitor atât la anularea suspendării executării unei pedepse, cât şi la modul de calcul al pedepsei rezultante". IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 2.509/C/2492/III-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară a comunicat concluziile formulate asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, solicitând admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală cu consecinţa stabilirii faptului că în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal anterior se determină legea penală mai favorabilă condamnatului în temeiul art. 5 din Codul penal. În argumentarea soluţiei propuse, constatând, prioritar, că sesizarea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, parchetul a susţinut că, întrucât dispoziţiile legale referitoare la tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni, reglementând răspunderea penală a inculpatului şi stabilirea pedepsei, sunt norme de drept substanţial, natură pe care şi-o păstrează indiferent în care fază a procesului penal sunt incidente şi valorificate, acestea sunt guvernate de principiul legii penale mai favorabile. A mai arătat că o astfel de soluţie a fost consacrată şi de doctrină, dar şi de Curtea Constituţională şi instanţa supremă, care recunosc aplicarea legii penale mai favorabile faţă de pedepse definitive în situaţia unor proceduri judiciare subsecvente raportului juridic substanţial de drept penal, prin extinderea efectelor acestuia până la executarea sau considerarea ca fiind executată a pedepsei aplicate. În consecinţă, s-a apreciat că în ipoteza în care toate infracţiunile concurente au fost săvârşite sub legea veche, una dintre acestea fiind definitiv judecată sub legea veche, iar alta, definitiv judecată sub legea nouă, se va aplica în privinţa tratamentului concursului legea mai favorabilă, sens în care vor fi comparate efectele produse de art. 14 şi art. 34 din Codul penal anterior cu efectele produse de art. 6 şi art. 39 din Codul penal, fără a fi însă valorificate şi dispoziţiile art. 15 din Codul penal anterior care, potrivit art. 4 Legea nr. 187/2012, sunt excluse de la extraactivitate. X. Dispoziţii legale incidente Art. 3 din Codul penal - Activitatea legii penale "Art. 3. - Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare." Art. 5 din Codul penal - Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei "Art. 5. - (1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.[...]" Art. 39 din Codul penal - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni "Art. 39. - (1) În caz de concurs de infracţiuni se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa după cum urmează: .......................................................... b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; Art. 40 din Codul penal - Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente "Art. 40. - (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39. (2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. (3) Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente. (...)" Art. 10 din Legea nr 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal "Art. 10. - Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă." Art. 585 din Codul de procedură penală - Alte modificări de pedepse "Art. 585. - (1) Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepse se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni [...]" Art. 34 din Codul penal din 1969 - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni săvârşite de persoana fizică "Art. 34. - În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează: [...] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani;" Art. 36 din Codul penal din 1969 - Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente săvârşite de persoana fizică "Art. 36. - Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35. Dispoziţiile art. 34 şi 35 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o altă condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă. Dacă infractorul a executat în total sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente. [...]" XI. Opinia judecătorului-raportor Soluţia propusă de judecătorul-raportor în dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării pendinte este aceea că, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal din 1969 pentru o infracţiune săvârşită sub această lege cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal. În argumentarea soluţiei propuse, pornind de la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi, atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, judecătorul-raportor a susţinut că din interpretarea per a contrario a aceluiaşi text de lege rezultă că, în situaţia în care niciuna dintre infracţiunile concurente pentru care s-au aplicat pedepse individuale prin hotărâri definitive nu a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni va fi cel prevăzut de Codul penal anterior - lege penală mai favorabilă condamnatului căruia i se stabileşte în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală pentru prima dată pedeapsa rezultantă. Totodată, pornind de la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997, judecătorul-raportor a susţinut că în cazul modificării pedepsei, situaţie tranzitorie ce se creează la data săvârşirii infracţiunilor din structura pluralităţii şi durează până la executarea pedepsei rezultante stabilită pentru prima dată într-o procedură distinctă, determinarea legii aplicabile se face potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 5 din noul Cod penal - în sensul aplicării legii penale mai favorabile, independent de data la care cele două sentinţe de condamnare au rămas definitive. Deopotrivă, judecătorul-raportor a susţinut că, atât potrivit legislaţiei penale, cât şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dispoziţiile legale privitoare la pedeapsă în cazul concursului de infracţiuni constituie norme de drept penal substanţial, care atrag incidenţa principiului aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex). În consecinţă, învederând şi faptul că prin determinarea legii penale mai favorabile în procedura de modificare a pedepsei prevăzute în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu se nesocoteşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 întrucât, în cadrul judecăţii distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanţa nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile din noul Cod penal, ci aplică global dispoziţiile uneia dintre legile succesive care sunt mai favorabile, judecătorul-raportor a concluzionat că dezlegarea care trebuie dată chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării pendinte este aceea că, în procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal din 1969 pentru o infracţiune săvârşită sub această lege cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului, în temeiul art. 5 din noul Cod penal. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin Încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A) Cu privire la admisibilitatea sesizării În cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. În acest sens, Curtea de Apel Bucureşti este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, chestiunea de drept cu care a fost sesizată instanţa supremă nu a primit încă rezolvare printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, iar soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. Constatând îndeplinite condiţiile de admisibilitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va proceda la analizarea pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. B) Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Problema de drept are în vedere tratamentul sancţionator aplicabil pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului de infracţiuni, în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, atunci când ambele infracţiuni din structura pluralităţii au fost comise sub legea veche, iar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, una sub Codul penal din 1969, iar alta în baza Codului penal în vigoare. În această situaţie, se pune problema dacă legea penală mai favorabilă condamnatului se determină în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire. În conformitate cu dispoziţiile art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, "Pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa vreuneia dintre următoarele situaţii: a) concursul de infracţiuni [...]" Procedura reglementată de dispoziţiile art. 585 din Codul de procedură penală se referă la aplicarea unor dispoziţii legale de drept substanţial din Codul penal privind pedeapsa, a căror aplicare nu a fost posibilă în cursul judecăţii, deoarece instanţa care a pronunţat condamnarea definitivă nu a avut cunoştinţă de ele. Chestiunea de drept invocată se impune a fi analizată sub mai multe aspecte: Astfel, conform dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi, atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Dispoziţiile legale enunţate, prin conţinutul lor şi locul unde au fost poziţionate de legiuitor, în titlul I "Dispoziţii privind aplicarea în timp a legii penale", cap. III "Dispoziţii privind aplicarea şi executarea sancţiunilor penale", au caracter de norme tranzitorii, reprezentând o reglementare cu un caracter special în raport cu prevederile art. 39-40 din noul Cod penal. Dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt aplicabile numai în situaţia în care cel puţin una dintre infracţiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, când tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni va fi obligatoriu, cel prevăzut de noul Cod penal - art. 39-40, mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a desăvârşit, finalizat pluralitatea infracţională. Per a contrario, în situaţia în care niciuna dintre infracţiunile concurente pentru care s-au aplicat pedepse individuale prin hotărâri definitive nu a fost comisă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni va fi cel prevăzut de Codul penal anterior - care, în acest caz, este legea penală mai favorabilă condamnatului căruia i se stabileşte în procedura reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală pentru prima dată pedeapsa rezultantă. În această situaţie tranzitorie, nu există temei legal pentru a aplica tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni prevăzut de noul Cod penal. Sub un alt aspect, se reţine că în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, cu valoare de principiu, că forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014). Prin Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997, Curtea Constituţională a statuat în considerentele hotărârii că "situaţia tranzitorie în succesiunea legilor penale se iveşte, dacă de la data săvârşirii infracţiunii, când ia naştere raportul juridic penal de conflict şi până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecinţelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este întotdeauna legea cea mai favorabilă". Prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale anterior menţionată, ale cărei considerente sunt obligatorii, se apreciază că, în cazul modificării pedepsei, situaţia tranzitorie se creează de la data săvârşirii infracţiunilor din structura pluralităţii şi durează până la executarea pedepsei rezultante stabilită pentru prima dată într-o procedură distinctă. Întrucât în acest interval a intervenit o lege penală - art. 38-40 din noul Cod penal - care a schimbat modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante în situaţia concursului de infracţiuni, determinarea legii aplicabile se face potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituţia României şi art. 5 din noul Cod penal - în sensul aplicării legii penale mai favorabile, independent de data la care cele două sentinţe de condamnare au rămas definitive. Sub un ultim aspect, se reţine că dispoziţiile legale privitoare la pedeapsă în cazul concursului de infracţiuni constituie norme de drept penal substanţial potrivit legislaţiei penale, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale - în acest sens, Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2012, Decizia nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011. În considerentele deciziilor amintite s-a statuat că "în ceea ce priveşte criteriile de delimitare a normelor de drept penal de cele de procedură penală, aşezarea acestor norme în Codul penal sau în Codul de procedură penală nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor. De asemenea, dacă se ia în considerare criteriul obiectului de reglementare... norma care priveşte cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracţiuni poate fi încadrată în categoria normelor de drept substanţial, şi nu în categoria celor de procedură penală. La aceeaşi concluzie se ajunge şi dacă se ia în considerare criteriul scopului normei, care atribuie un drept, o facultate, nefiind o normă care să reglementeze proceduri. Totodată, nu poate fi înlăturat nici criteriul rezultatului la care conduce norma. În măsura în care aplicarea concretă a unei norme la o speţă dedusă judecăţii, indiferent de ramura de drept căreia îi aparţine, aduce o schimbare cu privire la ...aplicarea pedepselor, aceasta va cădea sub incidenţa legii penale mai favorabile. Aşadar, faptul că textul legal figurează în Codul de procedură penală nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal susceptibilă de a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai blândă". În cauză, aplicarea concretă a dispoziţiilor legale referitoare la concursul de infracţiuni aduce o schimbare cu privire la pedeapsa rezultantă, astfel că, având caracterul de norme de drept penal substanţial, potrivit criteriilor enunţate, devine incident principiul aplicării legii penale mai favorabile (mitior lex). Procedura de modificare a pedepsei prevăzută în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală priveşte exclusiv stabilirea pedepsei rezultante pe baza dispoziţiilor referitoare la pedeapsă în situaţia concursului de infracţiuni. În cadrul acestei proceduri distincte de judecarea fiecăreia dintre infracţiunile din structura pluralităţii, instanţa aplică pentru prima dată normele de drept penal substanţial în materia concursului de infracţiuni. Aplicând pentru prima dată normele de drept penal substanţial în cadrul unei judecăţi distincte, nu există temei legal pentru a înlătura incidenţa principiului aplicării legii penale mai favorabile în condiţiile art. 5 din noul Cod penal şi nici pentru a înlocui acest principiu specific normelor de drept substanţial cu principiul imediatei aplicabilităţi ce caracterizează normele de drept procesual penal. Prin determinarea legii penale mai favorabile în procedura de modificare a pedepsei prevăzute în art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu se nesocoteşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, potrivit căreia dispoziţiile art. 5 din noul Cod penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. În cadrul judecăţii distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanţa nu poate combina prevederile din Codul penal anterior cu prevederile din noul Cod penal, ci aplică global dispoziţiile uneia dintre legile succesive care sunt mai favorabile. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin Încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015) şi va stabili că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin Încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.137/122/2014 (2.787/2015), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la chestiunea de drept: "dacă în aplicarea art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cazul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicate în temeiul Codului penal din 1968 pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul Codului penal din 1968 se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului în temeiul art. 5 din noul Cod penal sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operaţiunii de contopire". Stabileşte că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, în cadrul operaţiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul Codului penal anterior pentru o infracţiune săvârşită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului Cod penal pentru o infracţiune săvârşită sub Codul penal anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 noiembrie 2015. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Marcela Radu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
