Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 287 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 287 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 7 iulie 2015

Comenteaza legea


    Daniel Marius Morar     - preşedinte
    Valer Dorneanu          - judecător
    Petre Lăzăroiu          - judecător
    Mircea Ştefan Minea     - judecător
    Mona-Maria Pivniceru    - judecător
    Puskas Valentin Zoltan  - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu   - judecător
    Tudorel Toader          - judecător
    Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Cristian-Virgil Scorobeţiu şi Elena-Maria Scorobeţiu în Dosarul nr. 3.699/62/2013 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 745D/2014.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, părţile Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor au depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, şi menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv soluţia şi considerentele care au stat la baza deciziilor nr. 566 din 16 octombrie 2014 şi nr. 595 din 21 octombrie 2014, apreciind că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acesteia.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 4 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.699/62/2013, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Cristian-Virgil Scorobeţiu şi Elena-Maria Scorobeţiu, prin mandatar, într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a statului român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la emiterea titlului de plată pentru întreaga sumă cuprinsă în titlul de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în anul 2009, potrivit art. 3 lit. h) din titlul VII din Legea nr. 247/2005. Autorii au introdus cererea de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a statului român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de plată înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora prevederile acesteia sunt incidente în cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, aduc atingere art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii din Constituţie, deoarece legea nouă desfiinţează sau modifică situaţii juridice anterioare existente datorită actelor normative care au fost în vigoare. Prevederile legale criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală, deoarece unii dintre beneficiarii dreptului la despăgubire au încasat deja sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire într-un termen rezonabil, pe când alte categorii de beneficiari vor încasa sumele cuvenite eşalonat pe o perioadă de cinci ani, astfel cum prevede art. 41 din Legea nr. 165/2013. Eşalonarea tranşelor pe o perioadă de cinci ani nu este justificată de lipsa disponibilităţilor băneşti pentru a executa o hotărâre judecătorească sau o decizie administrativă în care s-a constatat deja cuantumul unei despăgubiri, în acest sens fiind Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Printre măsurile de combatere a crizei economice, Guvernul nu a inclus reducerea cheltuielilor la bugetul de stat, cu stabilirea cuantumului despăgubirilor de minimum 5.000 de lei pe o perioadă de 5 ani, astfel cum prevede textul de lege criticat. Este încălcat, de asemenea, dreptul la soluţionare a cererilor într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, datorită comportamentului discreţionar al instituţiilor abilitate. În acest sens este invocată Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Brumărescu împotriva României. În cazul autorilor excepţiei întârzierea la plata primei tranşe este de trei ani, iar, în total, până la realizarea creanţei, de opt ani, ceea ce face ca dreptul autorilor să devină unul iluzoriu. Asupra unei situaţii similare s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate privată al persoanelor ce sunt titulare ale unui drept de creanţă, ce constituie un "bun" în accepţiunea art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorii apreciază că o plată condiţionată de existenţa disponibilităţilor financiare este neconformă jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv celor reţinute prin hotărârile din 1 decembrie 2005 şi 9 decembrie 2008, pronunţate în cauzele Societatea Comercială "Maşinexportimport Industrial Group" - S.A. împotriva României şi Viaşu împotriva României.
    7. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătoreşti, poate fi considerat în concordanţă cu principiile consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului dacă sunt respectate anumite condiţii, respectiv: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate şi un termen rezonabil de executare integrală şi acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate, termenul de 5 ani fiind unul rezonabil pentru executarea titlurilor de despăgubire eliberate în temeiul Legii nr. 165/2013.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 4 raportat la art. 41 din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale, făcând referire la punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 350D/2014 în care s-a pronunţat Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014. Cu acel prilej s-a arătat că textele de lege criticate se aplică numai pentru viitor şi nu instituie un tratament diferit pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică şi nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, deoarece stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care reglementează, totodată, cadrul juridic al exercitării acestui drept.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulat de autori şi reţinut de instanţa de judecată în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 41 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. În realitate, din observarea circumstanţelor cauzei şi a criticilor formulate punctual de autori, obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care au următorul conţinut:
    - Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...] cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor[...], la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
    - Art. 41: "(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi [...] se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.
    (2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei."
    13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate, precum şi celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 1 paragraful 1 referitoare la dreptul de proprietate din Protocolul adiţional la Convenţie.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt titularii unui drept de despăgubire, drept născut sub imperiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, prin emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, drept care însă nu a fost valorificat până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, întrucât nu s-a eliberat titlul de plată. După intrarea în vigoare a acestui din urmă act normativ, procedura de emitere a titlului de plată este reglementată prin dispoziţiile legale criticate, care prevăd că acesta se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în conformitate cu graficul de eşalonare stabilit în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.
    15. Referitor la critica privind încălcarea, prin textele de lege criticate, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, Curtea constată că prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (paragraful 232 şi paragraful 235), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligaţia statului român de a implementa proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi de a adopta reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Or, textele de lege criticate reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună, în legislaţia naţională, pentru viitor, exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, astfel încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală. Recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate nu pot avea caracter retroactiv. Ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 764 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015).
    16. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi din Legea fundamentală, Curtea reţine că, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor trebuie să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speţă titlul de plată, care, potrivit noii legi, trebuie emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod constant că respectarea principiului egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, şi Decizia nr. 634 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015).
    17. Referitor la critica privind încălcarea art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate din Legea fundamentală, precum şi a dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, Curtea reţine că nici aceasta nu poate fi primită. Modalitatea de valorificare a titlurilor de plată în mod eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în tranşe anuale egale, reprezintă o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, adoptate cu scopul menţinerii echilibrului bugetar, pot fi considerate ca urmărind un scop de utilitate publică şi menţinerea unui just echilibru între interesele aflate în joc, în condiţiile în care statul respectă mecanismul de plată instituit şi dă dovadă de diligenţă în executarea sa (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 47-52). În acelaşi context, instanţa europeană a reamintit larga marjă de apreciere de care dispun statele în privinţa soluţiilor legislative referitoare la reforme economice, sociale sau de altă natură, de mare anvergură, care au în vedere eliminarea anumitor consecinţe ale unui regim totalitar (Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 126). Ţinând seama de cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit cărora despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 802 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 24 octombrie 2012, Curtea Constituţională a statuat, cu privire la problematica plăţilor eşalonate, că printr-o asemenea măsură nu se neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu se refuză punerea în aplicare a acestora, ci, dimpotrivă, aceasta apare ca o măsură de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, într-un context economic caracterizat de restrângeri de natură bugetară şi de dificultăţi în menţinerea echilibrului bugetar (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 634 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015).
    18. Curtea constată, totodată, că autorii prezentei excepţii încearcă să argumenteze neconstituţionalitatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013, arătând că instanţa de contencios constituţional ar trebui să utilizeze un raţionament similar celui dezvoltat de aceasta în considerentele Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014. Curtea observă că acest argument nu poate fi reţinut, întrucât între cele două reglementări există diferenţe majore constând, pe de o parte, în durata perioadei pe care eşalonarea plăţii a fost preconizată de legiuitor, de 10 ani în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, faţă de 5 ani în cazul Legii nr. 165/2013, iar, pe de altă parte, în prelungirea excesivă prin eşalonări succesive în primul caz, faţă de caracterul unic al eşalonării prevăzute prin art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 634 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015).

    19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian-Virgil Scorobeţiu şi Elena-Maria Scorobeţiu în Dosarul nr. 3.699/62/2013 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2015.

                                  PREŞEDINTE,
                              DANIEL MARIUS MORAR

                              Magistrat-asistent,
                            Cristina Cătălina Turcu

                                    --------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 287 din 28 aprilie 2015

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"