Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 287 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 27 iunie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ialomiţa în Dosarul nr. 4.062/312/2012 al Tribunalului Ialomiţa şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 106D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 173D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, excepţie ridicată de Amelia Corina Mateica în Dosarul nr. 16.635/2015/2012 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 173D/2013 la Dosarul nr. 106D/2013.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 173D/2013 la Dosarul nr. 106D/2013, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 96/R din 4 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.062/312/2012, Tribunalul Ialomiţa a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ialomiţa cu prilejul judecării recursului formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Legea nr. 61/1991.
Prin Încheierea din 5 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 16.635/215/2012, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Amelia Corina Mateica într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care a fost respinsă plângerea sa împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Legea nr. 61/1991.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere liberului acces la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. De asemenea, se susţine încălcarea principiului unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, a dreptului la exercitarea căilor de atac şi a principiului egalităţii şi al nediscriminării, de vreme ce contravenienţii sancţionaţi în temeiul Legii nr. 61/1991 nu beneficiază de aceeaşi cale de atac a recursului împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a altor contravenţii prevăzute de alte acte normative.
În sprijinul argumentaţiei lor, autorii excepţiei invocă motivele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin raportare la prevederile art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie.
Invocând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârile din 21 februarie 1975, 16 decembrie 1992, 23 octombrie 1984, 7 octombrie 1988 şi 2 septembrie 1998 pronunţate în cauzele Golder împotriva Marii Britanii, Edwards împotriva Marii Britanii, Ozturk împotriva Germaniei, Salabiaku împotriva Franţei şi Lauko împotriva Slovaciei), autorul excepţiei arată că faptele contravenţionale se subsumează noţiunii autonome de "acuzaţie în materie penală", astfel că şi în materie contravenţională ar trebui reglementate cel puţin două grade de jurisdicţie; în caz contrar, sunt încălcate prevederile art. 6 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, prin raportare la art. 20 şi 148 din Constituţia României.
Se mai arată că, potrivit teoriei dreptului procesual civil, noţiunea juridică de "hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă şi ultimă instanţă" se referă la acele hotărâri împotriva cărora se poate exercita doar calea de atac a recursului, nu şi apelul. În temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991, legiuitorul a schimbat sensul acestei noţiuni juridice, prin eliminarea recursului, atunci când acesta constituia singura cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive. Este de necontestat că legiuitorul poate reduce numărul căilor de atac, însă, prin norma legală criticată, se elimină singura cale de atac, şi anume recursul. Posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură controlul de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate. Din această perspectivă, textul legal criticat contravine şi dispoziţiilor art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Tribunalul Ialomiţa consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, întrucât stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.
Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Dispoziţiile de lege criticate reprezintă expresia la nivel infraconstituţional a dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, în condiţiile în care nici Legea fundamentală şi nici un act normativ internaţional invocat de autorul excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Este indicată, de asemenea, şi Decizia nr. 476 din 10 mai 2012, prin care Curtea Constituţională a respins, prin raportare la critici similare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţia legală nu încalcă art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar stabilirea competenţelor instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, inclusiv reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. De asemenea, dispoziţia legală criticată nu încalcă nici dreptul la apărare şi nici dreptul la un proces echitabil, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.
De asemenea, apreciază că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 nu îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanelor interesate, nu contravin dreptului la un proces echitabil şi nici dreptului la un recurs efectiv la o instanţă naţională, ci, din contră, împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie, prin aceasta, la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti prin care a fost soluţionată în primă instanţă plângerea contravenţională nu înfrânge prevederile constituţionale ale art. 11 şi 20, dispoziţiile convenţionale invocate consacrând posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, care a şi fost exercitat de autorul excepţiei. Totodată, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. În considerarea unor situaţii deosebite, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale şi precizează că apare ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece prevederile criticate se aplică în mod egal tuturor destinatarilor normei juridice aflaţi în situaţii identice sau similare, fără discriminări pe considerente arbitrare. Din perspectiva celorlalte critici de neconstituţionalitate, apreciază că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de judecătorie ca primă instanţă în materia sancţionării faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv asupra sancţiunilor principale şi complementare, aducându-se atingere principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, golindu-se astfel de conţinut principiul exercitării căilor de atac. În acest sens menţionează şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 500 din 15 mai 2012.
Invocând argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, Avocatul Poporului arată, în concluzie, că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991, republicată, aduc atingere normelor cuprinse la art. 21 alin (1)-(3), art. 124 alin. (2), art. 129 şi art. 148 din Constituţie, dar şi celor ale art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi celor ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare ale Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi art. 8 alin (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011.
Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991. Prevederile actuale ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 se regăseau iniţial la art. 9 alin. (2) din lege, în forma în care aceasta a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, fiind introduse prin art. XI din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor. Ulterior, Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011 în temeiul art. II din Legea nr. 153/2010 pentru modificarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 19 iulie 2010, dându-se textelor o nouă numărătoare, astfel că art. 9 alin. (2) a devenit art. 8 alin. (2), care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.
Astfel, obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2011. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, art. 129 privind folosirea căilor de atac şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 2 paragraful 1 privind dreptul la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi art. 14 paragraful 5 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma art. 11 şi 20 din Legea fundamentală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 174 din 28 martie 2013*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt neconstituţionale.
_________
*) Decizia nr. 174 din 28 martie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 31 mai 2013.
Concluzia deciziei menţionate se întemeiază pe acelaşi raţionament pentru care Curtea, prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, a constatat, printre altele, neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul dosarelor de faţă a fost invocată anterior pronunţării deciziei menţionate, însă aceasta din urmă, nefiind încă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nu poate fi opozabilă autorului excepţiei, astfel că, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
În cauză se impune precizarea că, întrucât deciziile Curţii produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin acestea urmează a se aplica de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti şi orice alte autorităţi sau organe competente vor aplica deciziile de admitere ale Curţii Constituţionale numai în cauzele pendinte la momentul publicării acestora, cauze în care dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată, în această ultimă ipoteză deciziile pronunţate de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz (a se vedea jurisprudenţa Curţii Constituţionale în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, sau Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2013).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Ialomiţa în Dosarul nr. 4.062/312/2012 al Tribunalului Ialomiţa şi de Amelia Corina Mateica în Dosarul nr. 16.635/2015/2012 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Ialomiţa şi Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
