Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 285 din 10 mai 2016  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 285 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 548 din 20 iulie 2016

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Cimarosto Giovanni şi Fantinello Carlo în Dosarul nr. 1.948/290/2015 al Tribunalului Caraş-Severin. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.898D/2015.
    2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Mihaela Zlate, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care reiterează criticile formulate în faţa instanţei de judecată, fiind consemnate, totodată, şi în înscrisurile aflate la dosarul cauzei. În esenţă, susţine că prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 7/1996 sunt contrare dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, întrucât, din perspectiva reglementării criticate, înregistrarea transferului de proprietate nu este posibilă având în vedere că hotărârea de radiere nu identifică bunurile, la fel cum, implicit, nu le identifică nici certificatul constatator de radiere, act succesiv hotărârii. Prin urmare, apreciază că se aduce atingere atributelor dreptului de proprietate al autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care nu pot dispune de dreptul de folosinţă asupra bunului lor.
    4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată, astfel, că autorii excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci deduc neconstituţionalitatea reglementării legale criticate dintr-o pretinsa contrarietate a prevederilor Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 cu cele ale Legii societăţilor nr. 31/1990.

                                   CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 18 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.948/290/2015, Tribunalul Caraş-Severin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Cimarosto Giovanni şi Fantinello Carlo într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva încheierii de înscriere în cartea funciară.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că sunt asociaţii unei societăţi, persoană juridică, dizolvată împotriva voinţei asociaţilor săi, în conformitate cu prevederile art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea societăţilor nr. 31/1990. În acest context, fac referire şi la prevederile art. 171 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară nr. 700/2014, care prevăd situaţia transferului de proprietate al imobilelor în cazul radierii societăţii ca urmare a dizolvării voluntare. Arată că aceste prevederi din Legea societăţilor şi din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, extrem de clare în opinia autorilor excepţiei, sunt în contradicţie cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 7/1996, criticate în prezenta cauză, care nu fac în niciun fel distincţie între cazurile de fapt care determină transferul proprietăţii, împrejurare ce conduce la afectarea dreptului lor de proprietate.
    7. Tribunalul Caraş-Severin apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Arată, astfel, că procedura de soluţionare a cererilor de înscriere în cartea funciară are natură necontencioasă, registratorul neavând competenţa de a face o cercetare judecătorească a stării de fapt şi de drept, ci doar de a verifica dacă actul prezentat pentru înscriere îndeplineşte condiţiile de validitate prevăzute de lege şi dacă nu există impedimente la înscriere, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză. Potrivit art. 29 din Legea nr. 7/1996, registratorul nu este ţinut să stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept sau întinderea acestuia, ci numai a verifica, în mod preventiv, condiţiile de fond şi formă ale actului în temeiul căruia se solicită înscrierea raportat şi la situaţia de carte funciară care permite sau nu înscrierea.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul, în punctul de vedere exprimat, opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că registratorul de carte funciară nu tranşează vreun litigiu şi nici nu stabileşte existenţa sau inexistenţa unui drept potrivnic în contradictoriu cu altă persoană, ci numai verifică, în mod preventiv, respectiv în scopul salvgardării ordinii publice şi a drepturilor ori intereselor legitime ale terţilor, condiţiile de validitate, de fond şi de formă, ale actului sau faptului juridic în temeiul căruia se solicită înscrierea în carta funciară. Este vorba, deci, de un control de legalitate, iar nu de rezolvarea unui diferend, deoarece încheierea de admitere sau de respingere a cererii de înscriere nu validează şi nici nu invalidează actul juridic în cauză, ceea ce se poate întâmpla doar în cazul unui proces declanşat la cererea părţii interesate (care are deschisă, în condiţiile legii, nu numai calea acţiunilor de drept comun, ci şi calea unor acţiuni specifice de carte funciară).
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                     CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 septembrie 2015, potrivit cărora "În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte următoarele condiţii limitative: [...]
    c) individualizează imobilul printr-un număr de carte funciară şi un număr cadastral sau topografic, după caz;".
    13. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată.
    14. Cu privire la situaţia de fapt concretă, Curtea reţine că, în speţă, prin cererea aflată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, Cimarosto Giovanni şi Fantinello Carlo (autori ai excepţiei de neconstituţionalitate) au formulat o plângere împotriva unei încheieri de reexaminare, respectiv de respingere, emise de Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Reşiţa în anul 2015, referitoare la intabularea dreptului de proprietate în cote-părţi de 95% - Cimarosto Giovanni, respectiv de 5% - Fantinello Carlo asupra unui imobil (apartament), achiziţionat de autorii excepţiei, acţionari în cadrul Societăţii Vivere - S.R.L. în anul 2006, în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Astfel cum reiese din cuprinsul încheierii de sesizare, conform Sentinţei nr. 1.502/2008 pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin într-un dosar al acestei instanţe, s-a dispus dizolvarea societăţii (Vivere - S.R.L.) în baza art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Întrucât nicio persoană interesată nu a solicitat numirea unui lichidator, directorul Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a solicitat, prin cerere, judecătorului delegat radierea societăţii, iar conform încheierii acestuia din 2009, s-a admis cererea formulată şi s-a dispus radierea societăţii. Aşa fiind, astfel cum reiese din certificatul constatator emis în anul 2014 de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, această societate a fost radiată în anul 2009, în temeiul prevederilor art. 237 alin. (8) şi (9) din Legea societăţilor nr. 31/1990. Ca urmare a radierii societăţii, Primăria Reşiţa a emis, în anul 2012, dispoziţia prin care s-a dispus scoaterea de pe rolul fiscal a societăţii, precum şi anularea deciziilor de impunere ulterioare radierii acesteia. Reclamanţii învederează faptul că societatea a fost dizolvată împotriva voinţei asociaţilor, iar nu prin voinţa acestora, sediul materiei fiind art. 237 din Legea societăţilor nr. 31/1990, neexistând o hotărâre a asociaţilor de repartizare a activelor, transferul proprietăţii asupra acestora efectuându-se ope legis, conform art. 237 alin. (8)-(10) din actul normativ menţionat. Aceştia se raportează şi la prevederile art. 171 alin. (3) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară nr. 700/2014, care reglementează tocmai situaţia în care se găseşte societatea reclamantă. Autorii excepţiei subliniază faptul că, deşi în cererea de reexaminare au expus toate aceste argumente, registratorul-şef nu a ţinut cont de ele şi, din eroare, acesta a considerat că reclamanţii au nevoie de un certificat constatator emis de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în care să fie amintit imobilul în cauză.
    15. Aşa fiind, consideră că prevederile art. 237 din Legea societăţilor nr. 31/1990 şi cele ale art. 171 din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară nr. 700/2014 sunt în contradicţie cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, criticate în prezenta cauză.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva criticilor astfel formulate, Curtea reţine că autorii acesteia şi-au întemeiat argumentele de neconstituţionalitate pe o pretinsă necorelare între prevederile criticate din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, care nu fac niciun fel de distincţie între cazurile de fapt care determină transferul proprietăţii, şi cele cuprinse în Legea societăţilor nr. 31/1990 şi în Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară nr. 700/2014, necorelare ce a determinat, în viziunea acestora, o încălcare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie.
    17. Plecând de la aceste premise, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat constant că nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. De exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, şi Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a reţinut că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Prin urmare, o astfel de situaţie nu constituie un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci o eventuală contrarietate între norme legale din acelaşi domeniu sau din domenii pe care autorii excepţiei de neconstituţionalitate le apreciază ca fiind similare. Or, coordonarea legislaţiei în vigoare, sub aspectele menţionate, este de competenţa autorităţii legiuitoare.
    18. Totodată, Curtea observă că autorii excepţiei sunt nemulţumiţi şi de modul de aplicare de către registratorul-şef a reglementărilor aplicabile în această materie. Or, eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a textelor criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

    19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Cimarosto Giovanni şi Fantinello Carlo în Dosarul nr. 1.948/290/2015 al Tribunalului Caraş-Severin.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Ingrid Alina Tudora

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016