Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 284 din 27 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 21 mai 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea în Dosarul nr. 1.775/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 1.203/91/2011 al Tribunalului Vrancea - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 259D/2011 şi nr. 546D/2011.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã dosarele au fost conexate prin Încheierea din 6 martie 2012 şi repuse pe rol prin Încheierea din 7 martie 2011.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 6 martie 2012, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 546D/2011 la Dosarul nr. 259DD/2011, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 7 martie 2012.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, întrucât prin instituirea unei proceduri administrativ jurisdicţionale facultative de contestare a actelor emise de autoritatea contractantã nu se îngrãdeşte sfera posibilitãţilor persoanelor vãtãmate de a ataca actele nelegale emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Pe de altã parte, legiuitorul a prevãzut o procedurã care sã asigure soluţionarea procesului într-un termen rezonabil, stabilind un termen mai scurt decât cel din dreptul comun în materie de anulare a actelor emise de autoritãţi. Textul de lege nu interzice accesul la justiţie, partea vãtãmatã putându-se adresa direct instanţei pe calea contenciosului administrativ. De altfel, textul este compatibil şi cu Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European în ceea ce priveşte eficacitatea soluţionãrii litigiilor în materia contractelor de achiziţie. De asemenea, menţioneazã Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.091 din 8 septembrie 2011.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 1.775/3/CA/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 76/2010, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva procedurii de atribuire a unui contract de achiziţie publicã, întemeiatã pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006.
Prin Încheierea din 19 aprilie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 1.203/91/2011, Tribunalul Vrancea - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva procedurii de atribuire a unui contract de achiziţie publicã, întemeiatã pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine cã prevederile criticate, astfel cum au fost modificate, sunt neconstituţionale şi contravin art. 21 alin. (4) din Constituţie. Astfel, modificãrile aduse Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii prin Legea nr. 278/2010, în sensul eliminãrii posibilitãţii de a formula contestaţie în cadrul unei proceduri de achiziţie publicã direct la instanţa de contencios administrativ, transformã aceastã procedurã administrativ jurisdicţionalã dintr-una facultativã într-una obligatorie. Partea nu mai are posibilitatea sã sesizeze direct instanţa de contencios administrativ, ci este obligatã sã se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ca organ administrativ jurisdicţional, urmând ca împotriva soluţiei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sã formuleze plângere. Totodatã, aratã cã nu invocã neconstituţionalitatea în raport cu o împiedicare absolutã de acces la justiţie, ci critica sa vizeazã exclusiv încãlcarea unui principiu constituţional, respectiv cel prevãzut de art. 21 alin. (4).
De asemenea, susţine cã prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece îngrãdesc accesul liber la justiţie prin faptul cã acestea instituie caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicţionale pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor emise de autoritãţile contractante, în materia achiziţiilor publice.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opineazã în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificatã prin Legea nr. 278/2010, este întemeiatã. În acest sens aratã cã prin efectul Legii nr. 278/2010 legiuitorul a prevãzut în sarcina persoanelor care se considerã vãtãmate într-un drept sau într-un interes legitim, printr-un act al autoritãţii contractante, prin încãlcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, obligaţia de a recurge la jurisdicţia administrativã exercitatã de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Or, aceastã procedurã de soluţionare a contestaţiilor în aceastã materie nu are configuraţia plângerii prealabile.
Tribunalul Vrancea - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal aratã cã prevederile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 impun contestarea pe cale administrativ-jurisdicţionalã la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar potrivit art. 281 şi art. 283 din acelaşi act normativ, împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor se poate formula plângere la instanţã, astfel încât nu se îngrãdeşte accesul pãrţilor interesate la justiţie, iar excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 259D/2011, considerã cã dispoziţiile art. 255 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt constituţionale, arãtând cã acestea instituie o procedurã administrativ-jurisdicţionalã, persoana vãtãmatã având posibilitatea, pe de o parte, de a contesta actul autoritãţii contractante în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar împotriva deciziei acestuia putând formula plângere în faţa instanţelor judecãtoreşti. Pe de altã parte, nicio dispoziţie a actului normativ criticat nu împiedicã persoana interesatã de a sesiza direct instanţa de judecatã, în condiţiile dreptului comun. De asemenea, în ceea ce priveşte legitimitatea constituţionalã a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 337/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
De asemenea, dispoziţiile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 au fost modificate prin pct. 21 al articolului unic din Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 31 decembrie 2010, astfel cã în prezent dispoziţiile criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 255 alin. (1): "Orice persoanã care se considerã vãtãmatã într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autoritãţii contractante, prin încãlcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autoritãţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţionalã, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, în Dosarul nr. 259D/2011, sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (4) care prevãd cã "Jurisdicţiile speciale sunt facultative şi gratuite" şi, în Dosarul nr. 546D/2011, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
1. Prevederile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 fac parte din cap. IX "Soluţionarea contestaţiilor", capitol ce reglementeazã o procedurã administrativ-jurisdicţionalã de soluţionare a contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aspect reţinut de Curtea Constituţionalã şi prin Decizia nr. 690 din 11 septembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 1 octombrie 2007.
2. Din economia dispoziţiilor criticate se reţine cã orice persoanã care se considerã vãtãmatã într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autoritãţii contractante, prin încãlcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autoritãţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţionalã, în condiţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006.
De asemenea, din parcurgerea normei criticate Curtea observã cã aceasta nu restricţioneazã dreptul persoanelor care se considerã vãtãmate de a alege calea de atac în justiţie, drept pe care îl prescrie art. 21 alin. (4) din Constituţie, transpusã ca normã de principiu şi în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.
Astfel, în cuprinsul art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 legiuitorul nu a stabilit obligaţia persoanelor de a urma numai calea administrativ-jurisdicţionalã în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Dimpotrivã, sintagma "poate solicita" are semnificaţia de recunoaştere în persoana contestatorului a facultãţii de a demara o cale de atac administrativ-jurisdicţionalã, iar nicidecum a obligaţiei de a urma aceastã cale.
Concluzia se desprinde şi din dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006, care dispun expressis verbis cã, în vederea soluţionãrii contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţionalã, partea care se considerã vãtãmatã are dreptul sã se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, deci nu obligaţia.
Aşadar, contrar argumentaţiei pe care se bazeazã autoarea excepţiei, textele Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 nu fixeazã imperativ urmarea cãii de atac administrativ-jurisdicţionale, ci o prevãd ca facultate de care beneficiazã persoana care se considerã vãtãmatã. De altfel, raţiunea pentru care legiuitorul a prevãzut aceastã cale o constituie specificul şi implicaţiile sociale, o modalitate eficientã de prevenire şi limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul cã soluţionarea contestaţiilor în materia achiziţiilor publice este necesar sã se desfãşoare şi sã se judece dupã o procedurã caracterizatã prin celeritate, or, este cunoscut faptul cã judecarea proceselor în aceastã materie s-ar putea întinde pe o perioadã foarte lungã.
Existenţa acestei cãi nu împiedicã respectiva persoanã sã apeleze la calea de atac judiciarã, la instanţele de judecatã, în mãsura în care apreciazã cã aceasta îi serveşte mai bine interesele. Nicio dispoziţie din cuprinsul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 nu prevede cã actele autoritãţilor contractante pot fi atacate numai la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum nicio dispoziţie din acelaşi act normativ nu împiedicã persoana sã se adreseze numai instanţelor de judecatã.
Neexistând stabilitã o interdicţie în privinţa sesizãrii directe a instanţelor de judecatã, persoanele pot recurge la aceastã sesizare. În sprijinul acestei concluzii vin şi trebuie reţinute prevederile art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cãrora "Instanţa de contencios administrativ este competentã sã soluţioneze litigiile care apar în fazele premergãtoare încheierii unui contract administrativ [...]".
Faptul cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 nu reia ceea ce este deja consacrat de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu îi aduce atingere caracterului sãu constituţional. Chiar dacã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006, în redactarea actualã, nu aminteşte de calea de atac în justiţie, întrucât ea nu o interzice, nu înseamnã cã respectiva cale nu ar mai exista sau cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 ar intra în conflict cu art. 21 alin. (4) din Constituţie. Cum s-a precizat, ea existã în continuare, fiind reglementatã de Legea nr. 554/2004 în vigoare, şi poate fi urmatã de persoanele care se considerã vãtãmate.
3. Nu poate fi reţinut punctul de vedere al instanţei, care opineazã cã "prin efectul Legii nr. 278/2010 legiuitorul a prevãzut în sarcina persoanelor care se considerã vãtãmate într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act al autoritãţii contractante, prin încãlcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, obligaţia de a recurge la jurisdicţia administrativã exercitatã de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor". O atare opinie este în contradicţie cu principiul plenitudinii de jurisdicţie, ce se desprinde din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2), potrivit cãrora "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi", precum şi ale art. 126 alin. (1), potrivit cãrora "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege".
4. Totodatã, prin Decizia nr. 1.015 din 14 iulie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea, fãcând referire şi la prevederile criticate în prezenta cauzã, a reţinut cã într-o atare situaţie dispoziţiile criticate satisfac pe deplin cerinţa constituţionalã consacratã de art. 21 alin. (4), potrivit cãreia "jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", persoana vãtãmatã având posibilitatea de a opta între contestarea actului administrativ pe calea administrativ-jurisdicţionalã şi formularea unei acţiuni direct în faţa instanţei judecãtoreşti, în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ.
În acelaşi sens este, spre exemplu, şi Decizia nr. 318 din 13 martie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 23 aprilie 2008, Decizia nr. 585 din 14 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 2 iunie 2009, sau Decizia nr. 1.091 din 8 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 25 noiembrie 2011, decizii prin care Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor criticate, în forma de la momentul sesizãrii.
5. De asemenea, prin Decizia nr. 732 din 24 iunie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 7 august 2008, cu referire la jurisprudenţa sa anterioarã, Curtea Constituţionalã a reţinut cã existenţa unei proceduri prealabile administrativ-jurisdicţionale este acceptatã şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În legãturã cu aplicarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã raţiuni de flexibilitate şi eficienţã, care sunt pe deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica intervenţia anterioarã a unor organe administrative sau profesionale ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigenţele menţionatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiţia juridicã a mai multor state membre ale Consiliului Europei, Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, 1981. Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat cã instituirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este, eo ipso, neconstituţionalã.
6. Referitor la legitimitatea constituţionalã a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Curtea Constituţionalã a statuat, de principiu, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, cã instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale atât timp cât decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacatã în faţa unei instanţe judecãtoreşti, iar existenţa unor organe administrative de jurisdicţie nu poate sã ducã la înlãturarea intervenţiei instanţelor judecãtoreşti în condiţiile legii. În atare situaţie, este exclusã posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu caracter jurisdicţional, sã se substituie instanţei judecãtoreşti, astfel încât pãrţilor nu li se poate limita exercitarea unui drept consfinţit de Constituţie.
7. De asemenea, prevederile legislaţiei europene, respectiv ale Directivei 2007/66/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2007 de modificare a Directivelor 89/665/CEE şi 92/13/CEE ale Consiliului în ceea ce priveşte ameliorarea eficacitãţii cãilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 335/31 din 20 decembrie 2007, statueazã cã "statele membre adoptã mãsurile necesare pentru a garanta cã, în ceea ce priveşte contractele circumscrise domeniului (de aplicare al Directivei 2004/18/CE), deciziile luate de autoritãţile contractante pot fi supuse unor cãi de atac efective şi, în special, cât se poate de rapide [...]".
8. Totodatã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, cu referire la respectarea principiului celeritãţii procedurilor judiciare, a arãtat cã, prin impunerea respectãrii unui termen rezonabil, Convenţia subliniazã importanţa faptului cã "justiţia trebuie sã fie administratã fãrã întârzieri de naturã a-i compromite eficacitatea şi credibilitatea (Hotãrârea din 27 octombrie 1994 privind Cauza Katte Klitsche de la Grange împotriva Italiei, seria A, nr. 293-B, paragraful 61), statul fiind responsabil pentru activitatea ansamblului serviciilor sale, nu numai pentru aceea a organelor judiciare (Hotãrârea din 23 octombrie 1990 privind Cauza Moreira de Azevedo împotriva Portugaliei, seria A, nr. 189, paragraful 73)."
9. Potrivit dispoziţiilor referitoare la cãile de atac împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respectiv ale art. 281 coroborate cu cele ale art. 283 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006, deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pot fi atacate cu plângere la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie, conform procedurii prevãzute de dispoziţiile art. 304^1 din Codul de procedurã civilã.
De altfel, prevederile criticate constituie norme de procedurã, prin care se reglementeazã soluţionarea contestaţiilor privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, or, potrivit prevederilor art. 126 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecatã sunt stabilite de lege, iar prevederile criticate au fost edictate în lumina dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1), care statueazã rolul Parlamentului de unicã autoritate legiuitoare a ţãrii, având în vedere specificul acestor proceduri şi celeritatea cu care trebuie sã se desfãşoare.
10. Având în vedere cele prezentate mai sus, Curtea nu poate reţine neconstituţionalitatea prevederilor criticate, întrucât acestea nu îngrãdesc accesul liber la justiţie, şi nici susţinerea potrivit cãreia acestea instituie caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicţionale pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor emise de autoritãţile contractante, în materia achiziţiilor publice.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publicã, a contractelor de concesiune de lucrãri publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Electrica Serv" - S.R.L. din Buftea în Dosarul nr. 1.775/3/CA/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi în Dosarul nr. 1.203/91/2011 al Tribunalului Vrancea - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 martie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
