Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 283 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială Recon - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 5.078/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 65D/2013. La apelul nominal răspunde reprezentantul părţilor Jaszenovics Eva Elisabeta, Jaszenovics Irina, Laszlo Ildiko-Iren, Jaszenovics Laura-Maria, Jaszenovics Csaba Imre, Jaszenovics Botond Laszlo, Jaszenovics Terezia, Vormair Istvan, Szasz Krisztina şi Butiurcă Susana, doamna avocat Szakacs Ildiko, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi şi autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul părţilor prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând, pe de o parte, că motivarea excepţiei trebuia depusă la instanţa de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, în cadrul termenului de 15 zile pe care părţile îl au la dispoziţie pentru depunerea motivelor de recurs, astfel cum prevede art. 303 alin. (2) din Codul de procedură civilă din 1865. Pe de altă parte, arată că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu are legătură cu obiectul cauzei, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă principiile constituţionale ale egalităţii în faţa legii sau accesului liber la justiţie, dat fiind faptul că legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru situaţii juridice care diferă în mod obiectiv, iar pe de altă parte, accesul liber la justiţie nu presupune şi gratuitatea acestuia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 22 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 5.078/1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială Recon - S.A. din Timişoara într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind restituirea în natură a unui imobil-construcţie, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat, reglementând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilele-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III din Legea nr. 10/2001, cărora le-au fost adăugate, pe orizontală sau pe verticală, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial, instituie o inegalitate în drepturi între foştii proprietari care revendică această categorie de imobile, pe de o parte, şi chiriaşii menţionaţi în art. 48 din acelaşi act normativ, care au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinaţia de locuinţă prin îmbunătăţirile necesare şi utile. De asemenea, se arată că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece prevede taxe de timbru "exorbitante" pentru recuperarea prejudiciilor suferite de autorul excepţiei în situaţia admiterii acţiunii având ca obiect restituirea în natură a imobilului în cauză. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, apreciază că textul de lege criticat nu conţine prevederi contrare principiului egalităţii în drepturi şi nici dreptului de proprietate privată, deoarece se aplică uniform pentru toate subiectele de drept care se află în situaţia stabilită de ipoteza normei legale şi nu instituie privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. Textul de lege criticat nu contravine nici dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, dat fiind faptul că accesul liber la justiţie nu presupune gratuitate, fiind echitabil ca o parte din cheltuielile ocazionate de realizarea serviciului public al justiţiei să fie suportate de justiţiabili, prin plata taxelor de timbru, cu atât mai mult cu cât, pentru garantarea accesului egal la justiţie, există posibilitatea obţinerii scutirii totale sau parţiale de plata taxelor judiciare de timbru sau eşalonarea acesteia, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se arată că Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989. Instituirea unor reguli speciale, cum sunt cele cuprinse în textul de lege criticat, nu echivalează cu favorizarea deţinătorilor de astfel de imobile, în detrimentul chiriaşilor care au adus un spor de valoare imobilului, întrucât aceste reguli speciale asigură egalitatea cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Se mai arată că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia taxelor judiciare de timbru. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile 19 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: "(1) În situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria desfăşurată iniţial şi dacă părţile nu convin altfel, foştilor proprietari li se acordă sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. (2) În situaţia imobilelor-construcţii care fac obiectul notificărilor formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III şi cărora le-au fost adăugate, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, corpuri suplimentare de sine stătătoare, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora, li se restituie, în natură, suprafaţa deţinută în proprietate la data trecerii în proprietatea statului. (3) Deţinătorul suprafeţei adăugate imobilului preluat are drept de preemţiune la cumpărarea suprafeţei restituite fostului proprietar sau, după caz, moştenitorului acestuia, dispoziţiile art. 17 fiind aplicabile în aceste situaţii indiferent de calitatea deţinătorului. (4) Noul proprietar al suprafeţei restituite în proprietate potrivit alin. (2) are un drept de preemţiune la cumpărarea suprafeţei adăugate imobilului după trecerea acestuia în proprietatea statului, dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi (3) fiind aplicabile în mod corespunzător." În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Legea nr. 10/2001 este o lege specială în materia revendicării imobiliare, prin care legiuitorul a urmărit să evite perpetuarea stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În acest scop a fost instituită, prin art. 22 şi următoarele din lege, o procedură administrativă ce are ca scop restituirea în natură a imobilelor - terenuri sau construcţii - de către persoana juridică deţinătoare, prin decizie sau dispoziţie motivată a organelor sale de conducere. În acest sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, spre exemplu deciziile nr. 388 din 9 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 12 iunie 2006, nr. 533 din 13 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2008, nr. 1.105 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 27 octombrie 2009, sau nr. 1.615 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 18 martie 2011. Prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001, text de lege criticat în prezenta cauză, reglementează, între categoriile de imobile care pot fi revendicate, şi pe acelea cărora le-au fost adăugate, de către deţinătorii actuali sau anteriori, pe orizontală şi/sau verticală, în raport cu forma iniţială, noi corpuri a căror arie desfăşurată însumează peste 100% din aria iniţială, în privinţa cărora, în lipsa unei înţelegeri contrare între persoana îndreptăţită şi persoana notificată, legiuitorul a optat pentru soluţia acordării de măsuri reparatorii prin echivalent. Pe de altă parte, prevederile art. 48 din acelaşi act normativ se referă la dreptul chiriaşilor de a obţine despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilelor restituite foştilor proprietari, prin îmbunătăţirile necesare şi utile, soluţie în acord cu dreptul comun în materia răspunderii vânzătorului pentru evicţiune, reglementată în prezent prin dispoziţiile art. 1701 din noul Cod civil. Curtea constată, aşadar, că destinatarii celor două norme legale în discuţie, respectiv art. 19 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001, se află în situaţii juridice care diferă în mod obiectiv, astfel încât şi tratamentul juridic instituit nu poate fi decât diferit. În sensul jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece prevede taxe de timbru "exorbitante" pentru recuperarea prejudiciilor suferite de autorul excepţiei în situaţia admiterii acţiunii având ca obiect restituirea în natură a imobilului în cauză, Curtea constată că, dimpotrivă, dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 nu se referă la reglementarea taxelor de timbru, astfel încât aceste susţineri sunt neîntemeiate. Pe de altă parte, Curtea constată că plata taxelor judiciare de timbru pentru acţiunile în justiţie, inclusiv a acelora prin care s-ar tinde la recuperarea prejudiciilor suferite de deţinătorii imobilelor care au fost restituite în natură foştilor proprietari, nu constituie obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, astfel încât susţinerile autorului excepţiei nu pot fi reţinute.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială Recon - S.A. din Timişoara în Dosarul nr. 5.078/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 19 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2013.
