Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 282 din 17 iunie 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 282 din 17 iunie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 19 iunie 2015

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent



    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de International Insolv IPURL, cu sediul în Bucureşti, în calitate de administrator judiciar al Societăţii "Maria Elena C. Invest" - S.R.L., în Dosarul nr. 25.766/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 104D/2015.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru Societatea "Focus Consulting Co." - S.R.L. din Bucureşti, consilierul juridic Ştefan Flavian Roşu, cu împuternicire de reprezentare juridică depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi învederează faptul că reprezentantul părţii prezente - consilierul juridic nu are vechimea necesară pentru a pune concluzii orale în faţa Plenului Curţii Constituţionale. Totodată, arată că acesta nu a depus nici note scrise cu privire la excepţia de neconstituţionalitate care face obiectul cauzei, limitându-se doar la a urmări desfăşurarea şedinţei publice de judecată.
    4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 294 din 22 mai 2014.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    5. Prin Încheierea din 22 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 25.766/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de administratorul judiciar International Insolv IPURL, cu sediul în Bucureşti, într-o cauză având ca obiect procedura insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că reglementarea cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 85/2006, cu privire la autosesizarea judecătorului-sindic şi înlocuirea din oficiu a administratorului judiciar, contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Apreciază că acest text de lege "permite unui judecător-sindic ca în cadrul procesului de insolvenţă să schimbe complet o decizie emisă de el însuşi", iar acest lucru face ca "procesul de judecată să fie complet aleatoriu", privând părţile de o desfăşurare corectă a actului de justiţie şi încalcă autoritatea de lucru judecat.
    7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă (judecătorul- sindic) apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentală, având în vedere caracterul special al procedurii insolvenţei, precum şi faptul că măsura înlocuirii din oficiu a administratorului judiciar se poate lua numai dacă se justifică, prin gravitatea abaterilor acestuia. Cum sintagma "motive temeinice" nu a fost definită sau exemplificată, judecătorul sindic consideră că rămâne la aprecierea instanţei stabilirea conţinutului acesteia, în funcţie de circumstanţele cauzei. Arată, totodată, faptul că "administratorul judiciar este un organ de procedură, iar în exercitarea atribuţiilor sale trebuie să acţioneze în vederea respectării drepturilor şi realizării intereselor legitime ale tuturor creditorilor".
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 22 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Din examinarea criticilor formulate şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea reţine că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, "În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor."
    12. Curtea constată că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată expres prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014.
    13. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma "în vigoare" din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează "dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare", dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei potrivit art. 343 din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu care "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date", aşa încât, în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
    14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală. În acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 294 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 10 iulie 2014, prin care Curtea a constatat că textul de lege criticat este constituţional.
    16. Astfel, prin această decizie, la paragraful 14, Curtea a reţinut că "dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 85/2006 prevăd măsurile şi sancţiunile pe care judecătorul-sindic le poate aplica administratorului judiciar în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte sau îşi îndeplineşte defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, una dintre aceste măsuri fiind înlocuirea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic."
    17. Prin aceeaşi decizie, la paragraful 17, Curtea a constatat că "specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, fără ca prin acestea să fie aduse atingeri accesului liber la justiţie. Or, astfel cum reiese din prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, acestea nu conţin norme care să limiteze accesul la justiţie, ci instituie posibilitatea judecătorului-sindic să ia măsuri în cazul în care administratorul judiciar nu îşi îndeplineşte atribuţiile, sens în care, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, acesta din urmă poate fi sancţionat cu amendă judiciară dacă, din culpă sau rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte ori îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic".
    18. De asemenea, la paragraful 18 din decizia precitată, Curtea a reţinut că "procedura insolvenţei este o procedură specială, caracterizată de celeritate şi care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor."
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    20. Distinct de cele mai sus reţinute, cu privire la critica potrivit căreia posibilitatea înlocuirii administratorului judiciar de către judecătorul-sindic, din oficiu, contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece această atribuţie a judecătorului-sindic se circumscrie, în conformitate cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, controlului judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului, control exercitat de judecătorul-sindic. Totodată, Curtea reţine că, atât în cazul înlocuirii administratorului judiciar la cererea creditorilor, cât şi în cazul înlocuirii acestuia, din oficiu, judecătorul-sindic va lua această măsură numai pentru motive temeinice şi numai prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. Această încheiere a judecătorului-sindic poate fi atacată, separat, în condiţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

    21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de International Insolv IPURL, cu sediul în Bucureşti, în calitate de administrator judiciar al Societăţii "Maria Elena C. Invest" - S.R.L., în Dosarul nr. 25.766/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi constată că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.


                  PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                           AUGUSTIN ZEGREAN

                          Magistrat-asistent,
                         Ingrid Alina Tudora

                                 ----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016