Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 281 din 23 aprilie 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 281 din 23 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 1 iulie 2015

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, raportat la prevederile art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Domnica Duciuc în Dosarul nr. 1.373/83/2014 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 87D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 88D/2015, nr. 89D/2015, nr. 93D/2015 şi nr. 94D/2015 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, raportat la prevederile art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Nagy Eniko Erzsebet, Robotyin Beata Gabriela, Barta Eniko Klara şi Iuliana Bai în dosarele nr. 1.418/83/2014, nr. 1.437/83/2014, nr. 1.374/83/2014 şi nr. 1.380/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă.
    3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 88D/2015, nr. 89D/2015, nr. 93D/2015 şi nr. 94D/2015 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, raportat la prevederile art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Nagy Eniko Erzsebet, Robotyin Beata Gabriela, Barta Eniko Klara şi Iuliana Bai în dosarele nr. 1.418/83/2014, nr. 1.437/83/2014, nr. 1.374/83/2014 şi nr. 1.380/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 88D/2015, nr. 89D/2015, nr. 93D/2015 şi nr. 94D/2015 la Dosarul nr. 87D/2015, care este primul înregistrat.
    6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosarele cauzelor concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    8. Prin încheierile din 4 decembrie 2014, pronunţate în dosarele nr. 1.373/83/2014, nr. 1.418/83/2014, nr. 1.437/83/2014, nr. 1.374/83/2014 şi nr. 1.380/83/2014, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, raportat la prevederile art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Domnica Duciuc, Nagy Eniko Erzsebet, Robotyin Beata Gabriela, Barta Eniko Klara şi Iuliana Bai cu ocazia soluţionării unor litigii de muncă având ca obiect drepturi băneşti.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt discriminatorii şi contravin principiului constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale. În acest sens, arată că abrogarea prevederilor art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, care prevedeau că nu se plăteşte contribuţia de asigurări sociale pentru sumele acordate în momentul disponibilizării, ca venit lunar de completare sau ca plăţi compensatorii, îi plasează într-o situaţie dezavantajoasă în raport cu alte persoane (colegi) care, anterior abrogării, au beneficiat de prevederile art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006. Arată că este evident faptul că situaţia în care se află persoanele concediate forţat, la iniţiativa angajatorului, este o situaţie de "dezavantaj social" şi este un motiv pentru care legiuitorul a înţeles să scutească aceste categorii de persoane de la plata contribuţiilor de sănătate aferente plăţilor compensatorii încasate cu ocazia disponibilizărilor colective. Aşa fiind, apreciază că prin menţinerea ca fiind constituţionale a prevederilor art. 48 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 se creează o diferenţă de tratament juridic între persoanele disponibilizate înainte de intrarea în vigoare a acestui text legal şi cele concediate imediat ulterior, acest tratament juridic diferit nefiind justificat în mod obiectiv şi rezonabil.
    10. Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă opinează în sensul că prevederile criticate sunt constituţionale.
    11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    12. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, raportat la prevederile art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care are următorul cuprins: "Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 257, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
    «(2) Veniturile asupra cărora se stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.»
    2. La articolul 257, alineatele (3)-(7) se abrogă."
    16. Din examinarea motivării excepţiei de neconstituţionalitate, se constată că autorii acesteia critică numai prevederile art. 48 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013, şi anume abrogarea, prin textul de lege supus controlului de constituţionalitate, a prevederilor art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, potrivit cărora "Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare." Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asupra căruia Curtea urmează, astfel, a se pronunţa, îl constituie prevederile art. 48 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013.
    17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi celor ale art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor criticate Curtea s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care este Decizia nr. 179 din 19 martie 2015 sau Decizia nr. 199 din 31 martie 2015, nepublicate încă la data pronunţării prezentei decizii, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.
    19. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că autorii acesteia critică abrogarea, pe calea textului de lege supus controlului de constituţionalitate, a dispoziţiilor art. 257 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii care prevedeau următoarele: "Contribuţia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăţilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum şi asupra indemnizaţiilor reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare." Astfel, autorii susţin că, prin abrogarea acestui text de lege, s-a creat un tratament juridic diferit între angajaţii aceluiaşi angajator, unii dintre aceştia nemaiputând beneficia de dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, ca urmare a abrogării acestora.
    20. Faţă de această critică, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege." Această reglementare reprezintă, în egală măsură, o garanţie pentru proprietatea cetăţenilor - în sensul că sumele plătite cu titlu de sarcini fiscale vor reprezenta voinţa legiuitorului, înlăturându-se astfel posibilitatea stabilirii unor contribuţii abuzive de către unele instituţii publice ale executivului -, dar şi o consacrare a dreptului exclusiv de care se bucură legiuitorul de a stabili aceste contribuţii, persoanele care sunt ţinute să contribuie şi eventualele excepţii de la această obligaţie. În acest sens, sunt relevante, mutatis mutandis, cele reţinute prin Decizia nr. 438 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 4 iulie 2012, în care Curtea a statuat că "numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a ţării în perioadele respective. Aşa fiind, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite şi taxe, în măsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile."
    21. Prin urmare, aşa cum instanţa de contencios constituţional a statuat în decizia amintită, libertatea de reglementare nu poate aduce atingere limitelor constituţionale stabilite prin art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (1) din Constituţie. Totodată, Curtea a apreciat că textul de lege criticat se supune acestor condiţionări constituţionale, întrucât, aşa cum reiese din Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Aşa fiind, critica autorilor excepţiei referitoare la instituirea unui regim juridic discriminator este lipsită de temei.
    22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Domnica Duciuc, Nagy Eniko Erzsebet, Robotyin Beata Gabriela, Barta Eniko Klara şi Iuliana Bai în dosarele nr. 1.373/83/2014, nr. 1.418/83/2014, nr. 1.437/83/2014, nr. 1.374/83/2014 şi nr. 1.380/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 48 pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                Ioniţa Cochinţu

                                     -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016