Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 28 din 30 ianuarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si ale art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale art. 14, 15 si 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele masuri pentru diminuarea consecintelor incetarii rascumpararii de unitati de fond de catre Fondul National de Investitii, precum si ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) si ale art. 19^23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 409/2001 , cu modificarile si completarile ulterioare
Nicolae Popa - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Vlad Mihai Cercel - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi ale <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã, cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Balan, Ecaterina Balan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Dragan Nita, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Ştefan Serbanescu, Corina Vladasel, Mircea Popescu şi Asociaţia Nationala a Investitorilor FNI în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercialã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 17 ianuarie 2002 şi au fost consemnate în încheierea de la aceeaşi data, când Curtea a amânat pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, pentru data de 23 ianuarie 2002. La acea data Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat din nou pronunţarea pentru data de 30 ianuarie 2002.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 21 septembrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 5.079/2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi ale <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 din Legea nr. 409/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind unele mãsuri premergãtoare privatizãrii bãncilor, excepţie ridicatã de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Balan, Ecaterina Balan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Dragan Nita, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Ştefan Serbanescu, Corina Vladasel, Mircea Popescu şi Asociaţia Nationala a Investitorilor F.N.I. în cadrul unui litigiu privind executarea Contractului de fidejusiune/cauţiune nr. 2.205 din 6 decembrie 1999, încheiat între Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., Fondul Naţional de Investiţii şi Societatea Comercialã "Sov Invest" - S.A. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin urmãtoarele: I.1. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se susţine ca acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (1). Autorii exceptiei considera ca este normal ca persoanele care se adreseazã instanţelor judecãtoreşti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de actul de justiţie, însã acest lucru trebuie realizat cu respectarea principiilor prevãzute la art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (1). Prin contractul de fidejusiune Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. s-a angajat sa rascumpere unitãţile de fond deţinute la Fondul Naţional de Investiţii în cazul incapacitãţii de plata a societãţii de administrare Societatea Comercialã "Sov Invest" - S.A. În aceeaşi motivare se susţine ca statul este unicul acţionar al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. şi, ca atare, creanta asupra acestei societãţi reprezintã o creanta asupra statului, intrand sub incidenta art. 41 alin. (1) din Constituţie. Ţinând seama de prevederile <>art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, conform cãrora sunt scutite de taxa de timbru cererile introduse de proprietari sau de succesorii lor pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, autorii exceptiei susţin ca aceasta scutire trebuie sa se aplice şi în privinta cererilor privind bunuri mobile (drepturile de creanta ale investitorilor), îndreptate impotriva statului. Astfel, se considera ca dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care reglementeazã obligaţia plãţii taxei de timbru la valoare în cazul cererilor cu obiect evaluabil în bani, sunt neconstituţionale, întrucât nu respecta prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie, contravenind în acelaşi timp principiului egalitãţii consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituţie. Autorii exceptiei de neconstituţionalitate considera ca dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, contravin şi principiului accesului liber la justiţie, consacrat la art. 21 din Constituţie. Obligaţia de plata a taxei de timbru în acest caz reprezintã o restrangere nejustificatã a accesului la justiţie, întrucât dupã castigarea procesului de cãtre reclamanţi paratul, statul roman, prin Ministerul Finanţelor Publice, oricum va fi obligat sa restituie taxa plãtitã, în cadrul cheltuielilor de judecata, din bugetul de stat. Prin urmare, obligaţia plãţii taxei de timbru duce, fãrã un temei legal, la restrangerea numãrului de persoane care se pot adresa instanţelor judecãtoreşti. De asemenea, este invocatã şi contrarietatea dintre dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi cele ale art. 1091 din Codul civil. I.2. Dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sunt considerate a fi neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin textul de lege atacat sunt prevãzute scutiri de la plata taxei de timbru în cazul acţiunilor şi cererilor introduse de anumite organe de stat. Autorii exceptiei, recunoscând atributul exclusiv al puterii legiuitoare de a stabili scutiri pentru anumite categorii de acţiuni şi cereri, considera neconstitutionala stabilirea acestor scutiri numai în considerarea calitãţii subiectelor de drept care sunt în situaţia de a introduce acţiuni sau cereri în justiţie. Principiul egalitãţii presupune egalitatea de tratament juridic pentru persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridicã. Or, <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, stabileşte în mod discriminatoriu scutiri de la plata taxei de timbru doar pentru anumite subiecte de drept dintre cele aflate în aceeaşi situaţie juridicã. Sub acest aspect se susţine ca în cadrul unei anumite acţiuni, dacã una dintre pãrţi este scutitã de plata taxei de timbru, toate cererile, introduse de oricare dintre celelalte pãrţi, trebuie sa fie scutite de plata taxei de timbru. II.1. În opinia autorilor exceptiei de neconstituţionalitate dispoziţiile <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor art. 78 din Constituţie. Din aceasta perspectiva textul de lege acorda Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii încã cel puţin 10 zile de funcţionare de la data intrãrii lui în vigoare (data publicãrii). Pe de alta parte, art. 13 alin. (2) din lege interzice membrilor Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii, de la data intrãrii în vigoare a legii, dreptul de a mai desfasura activitãţi specifice pieţelor reglementate şi supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare. Aceasta contradictie între dispoziţiile cuprinse în aceeaşi lege, precum şi faptul ca încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al Fondului Naţional de Investiţii presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât dupã finalizarea procedurilor de transformare a fondului, conform <>art. 12 din Legea nr. 333/2001 , sunt considerate a reprezenta o încãlcare a prevederilor art. 78 din Constituţie. Autorii exceptiei susţin ca dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 incalca prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Prin dispoziţiile legale criticate se reglementeazã prerogativa Adunãrii generale a Fondului Naţional de Investiţii de a decide transformarea acestuia în fond închis de investiţii. Pe aceasta cale se considera ca se aduce atingere unor raporturi juridice preexistente, ceea ce face ca dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 sa retroactiveze. Dispoziţiile legale criticate sunt considerate a contraveni şi prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituţie, întrucât incalca drepturile investitorilor de a obţine repararea pagubelor suferite. II.2. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 10 din Legea nr. 333/2001 autorii exceptiei susţin ca acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) şi ale art. 37 alin. (1). Prin transferul cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (fostul Oficiu pentru Recuperarea Creanţelor Bancare), un terţ fata de organele legal constituite ale Fondului Naţional de Investiţii, al unor drepturi de a decide în locul acestora sunt incalcate drepturile prevãzute de <>Ordonanta Guvernului nr. 24/1993 , precum şi dreptul la libera asociere prevãzut la art. 37 alin. (1) din Constituţie. Dreptul la libera asociere presupune, în opinia autorilor exceptiei, interzicerea intervenţiei oricãror alte persoane (chiar instituţii ale statului) în ordinea juridicã stabilitã de persoanele care se asociaza. II.3. Dispoziţiile <>art. 11 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16 alin. (2), art. 37 alin. (1), ale art. 51 şi 78 din Constituţie. Conform dispoziţiilor criticate AVAB are atributia de a avansa cheltuielile necesare pentru efectuarea contractului de audit, pentru consultarea investitorilor şi pentru transformarea Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, acestea urmând sa fie recuperate din activele fondului sau din sumele obţinute prin lichidarea activelor acestuia. Autorii exceptiei susţin ca sunt incalcate prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie, întrucât dreptul de a decide cu privire la soarta F.N.I. nu aparţine decât investitorilor, respectiv persoanelor care l-au înfiinţat, amestecul altor persoane sau instituţii fiind neconstitutional. Sub acest aspect, întrucât dispoziţiile art. 11 incalca drepturile prevãzute în Constituţie şi în alte legi, se afirma ca este încãlcat şi art. 51 din Constituţie, referitor la suprematia acesteia. De asemenea, autorii exceptiei de neconstituţionalitate susţin ca dispoziţiile criticate incalca prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 78 din Constituţie, deoarece încheierea contractului de audit presupune cheltuieli ce nu pot fi efectuate decât dupã finalizarea procedurilor de transformare a fondului, nefiind admisã soluţia privind avansarea cheltuielilor de cãtre AVAB. II.4. Autorii exceptiei considera totodatã ca dispoziţiile <>art. 12 din Legea nr. 333/2001 contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie. Astfel, prin condiţionarea introducerii cererii de ridicare a sechestrului de finalizarea procedurii de transformare a F.N.I. se aduce o restrangere neconstitutionala accesului liber la justiţie. În aceeaşi ordine de idei se susţine şi încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 49 alin. (1), art. 51 şi ale art. 150 alin. (1), fãrã a se motiva aceasta pretinsa încãlcare a Legii fundamentale. II.5. Autorii exceptiei mai susţin ca dispoziţiile <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 incalca prevederile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 51 şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie. Datoritã faptului ca prin reglementãrile legale criticate se prevede posibilitatea transformarii F.N.I. în fond închis de investiţii, posibilitate pe care actele normative sub imperiul cãrora a fost constituit Fondul Naţional de Investiţii nu o reglementeazã, aceste dispoziţii normative sunt considerate a avea caracter retroactiv. Pe de alta parte, <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 conferã Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare atributia de a emite un regulament pentru transformarea F.N.I. în fond închis de investiţii, în condiţiile legii. Or, ţinând seama de faptul ca nu exista o lege care sa reglementeze aceasta materie, se apreciazã ca sunt incalcate prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare situandu-se, în acest fel, deasupra legii. Pe cale de consecinta, sunt incalcate şi prevederile constituţionale privind garantarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, consacrate la art. 1 alin. (3), cele privind suprematia Constituţiei (art. 51) şi cele ale art. 150 alin. (1), privind abrogarea actelor normative contrare Constituţiei. II.6. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) sunt considerate a fi neconstituţionale întrucât, prin reglementarea subrogarii AVAB în toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Societatea Comercialã "Sov Invest" - S.A. şi/sau cu F.N.I., se ajunge la consecinţe contrare Constituţiei. Astfel, AVAB are o capacitate de folosinta precis delimitata prin lege, iar <>art. 5^3 din Legea nr. 409/2001 stabileşte ca sumele obţinute de AVAB din exercitarea atribuţiilor sale servesc la acoperirea cheltuielilor proprii de funcţionare şi operare şi a cheltuielilor de administrare şi de valorificare a activelor bancare preluate, diferenţa urmând sa fie virata la trezoreria statului. Întrucât nici o prevedere legalã nu stabileşte obligaţia AVAB de a executa obligaţia de rãscumpãrare a titlurilor de participare la F.N.I., autorii exceptiei considera ca aceasta presupune un efect retroactiv al dispoziţiilor art. 14 alin. (1), ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile criticate aduc atingere şi drepturilor de creanta ale investitorilor, fapt ce contravine prevederilor constituţionale referitoare la proprietate şi la restrangerea exerciţiului unor drepturi, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) şi (7), la art. 135 alin. (1) şi (6) şi, respectiv, la art. 49. Autorii exceptiei mai susţin ca statul, fiind unicul acţionar al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., îşi anuleazã propria datorie, situandu-se în acest fel "mai presus de lege", ceea ce face ca aceste dispoziţii legale sa încalce prevederile art. 16 alin. (2) şi ale art. 51 din Constituţie. În susţinerea exceptiei sunt invocate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, 48 şi ale art. 150 alin. (1), precum şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie. Totodatã autorii exceptiei apreciazã ca prin dispoziţiile <>art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 se aduce atingere gajului general al creditorilor chirografari asupra patrimoniului Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., investitorii fiind astfel lipsiţi de garanţia statului asupra activitãţii Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. Se invoca în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata prin Decizia nr. 77/1995, precum şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit ca protecţia dreptului de proprietate poarta asupra tuturor drepturilor cu valoare economicã, inclusiv asupra drepturilor de creanta. Se considera ca este încãlcat şi principiul separaţiei puterilor în stat, prin intervenţia legiuitorului în ordinea juridicã stabilitã printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitiva şi irevocabilã. Pe cale de consecinta, se considera ca sunt neconstituţionale şi prevederile <>art. 14 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 , privind subrogarea AVAB în locul Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în toate procesele în curs în legatura cu actele juridice prevãzute în anexa la lege. De asemenea, este invocatã neconcordanta dintre dispoziţiile art. 14 şi cele ale art. 43 alin. (2) şi ale art. 161 din Codul de procedura civilã. II.7. În opinia autorilor exceptiei prevederile <>art. 15 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a contraveni dispoziţiilor constituţionale privitoare la dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1), (2) şi (7) şi la art. 135 alin. (1) şi (6). Autorii exceptiei susţin ca AVAB ar trebui sa aibã atributia de a plati cererile de rãscumpãrare a titlurilor de participare, iar nu de a le conserva. Prin aceasta dispoziţie legalã s-ar consimţi la transferarea proprietãţii particulare a bunului în folosinta statului, ceea ce Constituţia nu admite. II.8. În opinia autorilor exceptiei dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 333/2001 sunt considerate a avea efect retroactiv, fiind astfel contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. În legatura cu dispoziţiile criticate din <>Legea nr. 333/2001 se considera ca ele contravin şi prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. f). III.1 şi 2. Sesizarea de neconstituţionalitate are în vedere şi faptul ca prevederile <>art. 1 şi 5^3 din Legea nr. 409/2001 sunt considerate a fi neconstituţionale, deoarece incalca dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 20, art. 41 alin. (1) şi (2), art. 51, art. 135 alin. (1) şi (6) şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie. Totodatã este încãlcat şi principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât prin aceste texte de lege sunt afectate dispoziţiile cuprinse în hotãrârea judecãtoreascã definitiva şi irevocabilã prin care Curtea Suprema de Justiţie a constatat valabilitatea contractului de fidejusiune/cauţiune încheiat între Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., Fondul Naţional de Investiţii şi Societatea Comercialã "Sov Invest" - S.A. Autorii exceptiei de neconstituţionalitate considera ca prin stabilirea capacitãţii de folosinta a AVAB aceasta instituţie nu are atributia de a achitã drepturile de creanta ale investitorilor, ceea ce aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, consacrate la art. 41 alin. (1) şi (2) şi la art. 135 alin. (1) şi (6). În acest mod sunt incalcate şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (1) privind garantarea tuturor drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 51, privind suprematia Constituţiei şi a legii, precum şi ale art. 150 alin. (1), care au în vedere abrogarea actelor normative contrare Constituţiei. În susţinerea exceptiei se invoca şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie. De asemenea, este invocatã şi contrarietatea dispoziţiilor <>art. 1 şi 5^3 din Legea nr. 409/2001 fata de cele ale art. 43 alin. (2) şi ale art. 161 din Codul de procedura civilã. III.3 şi 4. Prevederile art. 19^20 alin. (1) şi ale <>art. 19^22 alin. (3) din Legea nr. 409/2001 sunt considerate a contraveni prevederilor constituţionale ale art. 21 şi ale art. 15 alin. (2). Prin impunerea cerintei ca judecãtorul sa nu primeascã o cerere de chemare în judecata decât o data cu dovada ca aceasta a fost deja comunicatã cãtre AVAB, autorii exceptiei considera ca se ingradeste accesul la justiţie sau ca legea are un efect retroactiv. De asemenea, faptul ca în recurs nu se pot invoca alte apãrãri, cu excepţia celor de ordine publica, reprezintã, în opinia autorilor exceptiei de neconstituţionalitate, fie recunoaşterea unui efect retroactiv al legii, fie îngrãdirea mijloacelor de apãrare şi de exercitare a drepturilor, contrare art. 21 din Constituţie. III.5. Prin dispoziţiile <>art. 19^23 din Legea nr. 409/2001 autorii exceptiei considera ca sunt incalcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 21 şi ale art. 49 alin. (1). Se susţine ca nu se poate reglementa un nou termen de prescripţie aplicabil cererilor privind executarea unor hotãrâri rãmase irevocabile sub imperiul unei legi anterioare, fãrã a se incalca principiul constituţional al neretroactivitatii legii sau prevederile privind accesul liber la justiţie. Pentru aceleaşi motive se considera a fi incalcate şi dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Constituţie. În timpul şedinţei de judecata unii dintre autorii exceptiei au solicitat extinderea controlului de constitutionalitate a textelor criticate prin raportare şi la alte dispoziţii constituţionale. În esenta, a fost invocatã încãlcarea prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie, cu referire la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi la jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi nerespectarea procedurii constituţionale de adoptare a <>Legii nr. 409/2001 . Tribunalul Bucureşti - Secţia comercialã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>Legii nr. 146/1997 se invoca jurisprudenta Curţii Constituţionale, concretizata prin deciziile nr. 7 şi nr. 70/1993, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994, deciziile nr. 18 şi nr. 164/1997 şi Decizia nr. 49/1999. Conform acestei jurisprudente accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acestuia, fiind legal şi normal ca beneficiarii unui serviciu public sa contribuie la acoperirea cheltuielilor ocazionate de buna sa funcţionare. Principiul egalitãţii nu este încãlcat de dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , întrucât acesta vizeazã egalitatea între cetãţeni în fata legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea între cetãţeni şi autoritãţile publice. De altfel, art. 4 alin. (2) din Constituţie interzice discriminarea pe anumite criterii, aplicabile numai persoanelor fizice. Obligaţia de plata a taxelor de timbru este justificatã de prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie, conform cãrora cetãţenii au obligaţia de a contribui, prin taxe şi impozite, la cheltuielile publice. Scutirile de la plata taxei de timbru, acordate prin <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , nu sunt nejustificate, întrucât privesc acţiunile introduse pentru întregirea veniturilor statului. În ceea ce priveşte prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, acestea nu conţin nici o interdicţie cu privire la scutirea de la plata taxei de timbru. Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca dispoziţiile atacate din <>Legea nr. 333/2001 nu contravin prevederilor art. 37 şi 48 din Constituţie. Astfel, libertatea de asociere, ca drept fundamental, nu este aplicabilã asociaţiilor şi societãţilor de drept privat cu scop patrimonial, iar art. 48, prin ipoteza, vizeazã doar actele administrative, iar nu legile, ca acte juridice ale Parlamentului. În concluzie se considera ca excepţia este neîntemeiatã. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata. În legatura cu dispoziţiile <>Legii nr. 146/1997 se apreciazã ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii exceptiei. Scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru, acordatã instituţiilor publice, se bazeazã pe faptul ca instituţiile respective sunt finanţate integral din banii publici, iar obligarea acestora la plata taxelor de timbru ar implica restituirea cãtre stat a sumelor acordate de acesta, ceea ce ar crea "un circuit banesc inutil". În ceea ce priveşte dispoziţiile <>Legii nr. 333/2001 , criticate prin excepţia de neconstituţionalitate, Guvernul apreciazã ca acestea nu incalca drepturile şi libertãţile cetatenesti, ci constituie prevederi de natura constructivã, cu scopul de a demara soluţionarea problemei investitorilor F.N.I. În legatura cu mãsura subrogarii AVAB în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. rezultate din anumite contracte, aceasta se bazeazã pe dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, fiind necesarã pentru a se proteja economiile unei mari pãrţi a populaţiei. Prin <>cap. IV din Legea nr. 333/2001 nu se aduce atingere drepturilor de decizie ale investitorilor, adunarea generalã a investitorilor fiind competenta sa decidã asupra activitãţii ulterioare a Fondului Naţional de Investiţii. Dispoziţiile art. 41 din Constituţie nu sunt incalcate întrucât, pe de o parte, subrogarea AVAB în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. nu înseamnã încãlcarea drepturilor de proprietate ale investitorilor, iar pe de alta parte, conform art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege. Sub aspectul criticilor formulate la adresa <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , Guvernul apreciazã ca procedurile speciale instituite prin acest act normativ contribuie la constituirea resurselor financiare ale statului şi la accelerarea rãscumpãrãrii titlurilor de stat în vederea diminuãrii datoriei publice interne, fiind astfel evident interesul public care sta la baza acestor reglementãri. Fata de aceste argumente Guvernul considera ca excepţia ridicatã este neîntemeiatã. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de Guvern, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorilor exceptiei şi ale celorlalte pãrţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. În legatura cu obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, deşi atât autorii exceptiei de neconstituţionalitate, cat şi instanta de judecata, în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, au reţinut ca sunt criticate dispoziţiile art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 din Legea nr. 409/2001 , în realitate aceste articole sunt cuprinse în <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 . În consecinta, Curtea retine ca obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi ale <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 4 iulie 2001, precum şi ale art. 1, 5^3, ale art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, dispoziţii legale care au urmãtorul cuprins: I. Dispoziţii din <>Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare: - art. 2 alin. (1): "Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecãtoreşti, se taxeaza astfel: [...]."; - art. 17: "Sunt scutite de taxa judiciarã de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv cãile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţionalã, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuala a acestora, când au ca obiect venituri publice." II. Dispoziţii din <>Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii: - art. 9: "(1) În termen de 10 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii, cu acordul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, asigura încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activitãţii fondului. Raportul de audit include, fãrã a se limita la acestea, calcularea activelor totale şi a obligaţiilor, precum şi o evaluare generalã a situaţiei financiare a fondului. (2) Adunarea generalã a investitorilor la Fondul Naţional de Investiţii decide, conform legii, cu privire la continuarea activitãţii fondului, transformarea în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, sau lichidarea fondului."; - art. 10: "În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului Naţional de Investiţii nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevãzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de cãtre Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare."; - art. 11: "Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevãzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor şi, dupã caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, se avanseaza de cãtre Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare din fondul prevãzut la art. 6, urmând sa fie recuperate din activele fondului sau din sumele obţinute prin lichidarea activelor acestuia, dacã investitorii hotãrãsc lichidarea."; - art. 12: "Dupã finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Naţional de Investiţii reprezentanţii acestuia pot solicita instanţelor judecãtoreşti competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia."; - art. 13 alin. (1): "Procedura de transformare a Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii, în condiţiile legii, precum şi organizarea şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin regulament al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare."; - art. 14: "(1) Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare preia fãrã plata toate drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.- S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Naţional de Investiţii şi/sau cu Societatea Comercialã SOV INVEST - S.A., prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta lege. (2) Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare se subroga în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. şi dobândeşte calitatea procesuala pe care aceasta o are, la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti, indiferent dacã este vorba de faza de judecata sau de executarea silitã."; - art. 15: "Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare efectueazã toate demersurile legale în vederea conservãrii şi realizãrii drepturilor de creanta rezultate din actele juridice prevãzute la art. 14."; - art. 17: "Sumele obţinute din realizarea creanţelor prevãzute la art. 14, dupã deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru rãscumpãrarea titlurilor de stat în vederea diminuãrii datoriei publice interne." III. Dispoziţii din <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare: - art. 1: "Prezenta ordonanta de urgenta stabileşte cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale bãncilor la care statul este acţionar majoritar, în vederea pregãtirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul creşterii gradului de solvabilitate şi a credibilitatii interne şi externe sau reglementãrii problemelor de natura financiarã ale acestora pentru menţinerea viabilitatii sistemului bancar, precum şi pentru accelerarea procedurilor de recuperare a creanţelor cesionate."; - art. 5^3 : (1) Sumele obţinute de AVAB din valorificarea activelor bancare preluate au ca destinaţie acoperirea cheltuielilor proprii de funcţionare şi operare şi a cheltuielilor de administrare şi de valorificare a activelor bancare preluate, iar diferenţa se vireazã la trezoreria statului. (2) Din sumele obţinute potrivit alin. (1) AVAB poate prevedea în bugetul de venituri şi cheltuieli un fond suplimentar ce va fi utilizat în vederea creşterii valorii activelor bancare şi a eficientizarii operaţiunilor de valorificare."; - art. 19^20 alin. (1): "Reclamantul este obligat sa comunice cererea, actele pe care se întemeiazã şi, dupã caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, înainte de depunerea acestora în instanta. Judecãtorul nu va primi cererea fãrã dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare. Prevederile acestui alineat se aplica oricãrei cereri, indiferent de natura ei, cu excepţia cererilor formulate în timpul judecaţii sau a celor prin care se exercita o cale de atac."; - art. 19^22 alin. (3): "În recurs nu se pot invoca apãrãri ce nu au fost formulate în fata instanţei a carei hotãrâre este recuratã, cu excepţia celor de ordine publica."; - art. 19^23 : "(1) Termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate impotriva AVAB este de 6 luni de la data la care s-a cunoscut sau trebuia sa se cunoascã faptul sau actul pe care se întemeiazã acţiunea, dar nu mai mult de 12 luni de la data producerii faptului sau încheierii actului, dacã legea nu prevede un termen mai scurt. (2) Termenul prevãzut la alin. (1), pentru acte sau fapte anterioare legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenta, curge de la data intrãrii în vigoare a acesteia." În susţinerea exceptiei autorii acesteia au invocat încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale: - art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate."; - art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern."; - art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obigatiile prevãzute de acestea. (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."; - art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. (2) Nimeni nu este mai presus de lege."; - art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - art. 37 alin. (1): "Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere."; - art. 41 alin. (1), (2) şi (7): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. [...] (7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezuma."; - art. 48: "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionare în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. (2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã. (3) Statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale."; - art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."; - art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."; - art. 78: "Legea se publica în Monitorul Oficial al României şi intra în vigoare la data publicãrii sau la data prevãzutã în textul ei."; - art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. f): "(1) Economia României este economie de piata. (2) Statul trebuie sa asigure: [...] f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii."; - art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea. [...] (6) Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã."; - art. 150 alin. (1): "Legile şi toate celelalte acte normative rãmân în vigoare, în mãsura în care ele nu contravin prezentei Constituţii." De asemenea, se invoca şi încãlcarea urmãtoarelor dispoziţii din acte internaţionale: - art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei."; - art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale; "Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constata în prealabil ca nu pot fi primite susţinerile autorilor exceptiei privind contrarietatea dintre dispoziţii legale cuprinse în diferite acte normative, întrucât în atribuţiile sale intra doar examinarea dispoziţiilor legale în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. În acest sens este evidenta jurisprudenta constanta a Curţii, concretizata, de exemplu, prin Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000. Asa fiind, aceste sustineri urmeazã sa fie respinse. De asemenea, Curtea nu poate examina nici argumentul adus în timpul şedinţei de judecata în legatura cu neconstituţionalitatea <>Legii nr. 409/2001 , cauzatã de nerespectarea regulilor constituţionale privind procedura de mediere, întrucât acest argument nu este conţinut în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, asa cum aceasta a fost ridicatã în fata instanţei de judecata. Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 181 din 17 decembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 februarie 1999, a statuat ca invocarea unui motiv de neconstituţionalitate direct în fata sa, motiv "ce nu are nici o legatura cu cel invocat în sesizare şi nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificatia ridicãrii unei excepţii direct în fata Curţii, eludandu-se astfel prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale <>art. 12 din Legea nr. 47/1992 , ceea ce este inadmisibil". I.1. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care reglementeazã plata taxei de timbru într-un cuantum stabilit în funcţie de valoarea obiectului litigiului, Curtea constata ca asupra acestor dispoziţii s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 211 din 7 decembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 6 martie 2000, respingând excepţia de neconstituţionalitate. Soluţia s-a bazat, în esenta, pe faptul ca "accesul liber la justiţie nu înseamnã şi gratuitatea acestuia. Art. 21 din Constituţie nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, nefiind asadar interzis ca legea sa prevadã ca justitiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfasurata de autoritãţile judecãtoreşti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. De altfel, în procesul civil contribuţia justitiabilului, prin avansarea unei pãrţi din aceste cheltuieli, poate fi recuperatã, în temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civilã, de la partea care cade în pretenţii. Prin urmare, regula este cea a timbrarii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor". Considerentele şi soluţia adoptatã rãmân valabile şi în prezenta cauza. Cu toate acestea, pentru a se asigura accesul la justiţie al cat mai multor persoane, <>Legea nr. 146/1997 , prin dispoziţiile art. 21 alin. (1), atribuie Ministerului Finanţelor Publice competenta de a acorda scutiri, reduceri, eşalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare de timbru, în anumite situaţii deosebite, cum ar putea fi şi cea de fata. Susţinerile autorilor exceptiei privind încãlcarea principiului egalitãţii în drepturi şi al garantarii dreptului de proprietate privatã sunt neintemeiate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unor excepţii de la plata taxelor de timbru, plata ce constituie o obligaţie, iar nu un drept, reprezintã un atribut exclusiv al legiuitorului, pe care acesta îl exercita în considerarea anumitor situaţii determinate, cum este şi cazul scutirii reglementate la <>art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 , iar, pe de alta parte, dreptul de creanta asupra Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. nu reprezintã o creanta asupra statului. Statul roman şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. sunt persoane juridice distincte, chiar dacã întregul capital social al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. este deţinut de cãtre stat. Aceasta rezulta din dispoziţiile <>art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 8 din 30 ianuarie 1954, şi, respectiv, din cele ale <>art. 1 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancarã pe acţiuni, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999. I.2. Privitor la dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii lor. Astfel, prin Decizia nr. 34 din 24 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 27 iunie 2000, Decizia nr. 121 din 27 iunie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, precum şi prin Decizia nr. 87 din 20 martie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 iunie 2001, au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate pe baza argumentului principal ca principiul egalitãţii, consacrat la art. 16 alin. (1) din Constituţie, are în vedere egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, iar nu egalitatea dintre cetãţeni şi autoritãţile publice. Pe de alta parte, plata unor taxe sau impozite nu reprezintã un drept, ci o obligaţie constituţionalã a cetãţenilor, prevãzutã la art. 53 alin. (1) din Constituţie, conform cãruia "Cetãţenii au obligaţia sa contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice". Dupã cum s-a arãtat mai sus legiuitorul este suveran în a acorda scutiri de la plata taxelor de timbru în considerarea anumitor situaţii determinate. Considerentele şi soluţiile pronunţate în aceste decizii sunt valabile şi în cauza de fata, criticile de neconstituţionalitate urmând sa fie respinse. În ceea ce priveşte susţinerea ca, în cadrul unui anumit litigiu, dacã o parte este scutitã de plata taxei de timbru, atunci şi celelalte pãrţi ar trebui sa fie scutite, Curtea retine ca este neîntemeiatã. Diferenţa de tratament se justifica prin inexistenta unor situaţii identice în care s-ar afla pãrţile, simpla calitate de pãrţi în acelaşi proces nefiind de natura sa ducã la alta concluzie. De altfel pãrţile într-un proces îndeplinesc roluri şi au poziţii diferite. De aceea partea care introduce o acţiune sau o cerere în instanta trebuie sa achite anticipat taxa de timbru, aceasta urmând sa fie suportatã, la sfârşit, de cel care pierde procesul. O asemenea soluţie este justificatã, deoarece întotdeauna una dintre pãrţi este interesatã în soluţionarea litigiului, iar cealaltã se face vinovata de declanşarea activitãţii judiciare. Ratiunea pentru care anumite autoritãţi publice sunt scutite de plata taxei de timbru este aceea ca acţiunile şi cererile introduse de ele prezintã o strânsã legatura cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public. De aceea nu se poate afirma ca persoanele fizice sau juridice care urmãresc realizarea unor interese proprii, pãrţi în litigiile cu autoritãţile publice prevãzute la <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se afla în aceeaşi situaţie juridicã. II.1. Cu privire la dispoziţiile <>art. 9 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea nu incalca prevederile art. 78 din Constituţie. Având în vedere ca în textul legii nu se prevede o alta data pentru intrarea sa în vigoare, rezulta ca <>Legea nr. 333/2001 a început sa producã efecte juridice de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României (4 iulie 2001). Având în vedere faptul ca autorii exceptiei critica o necorelare legislativã între dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi ale <>art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 , Curtea retine ca aceasta nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate, deoarece eventualele neconcordante între dispoziţii cuprinse într-o lege nu sunt supuse controlului de constitutionalitate. În ceea ce priveşte critica privind dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 , aceasta este, de asemenea neîntemeiatã. Faptul ca Legea fundamentalã recunoaşte drepturile şi libertãţile cetãţenilor ca valori supreme şi prevede ca aceştia beneficiazã de drepturile şi libertãţile prevãzute în Constituţie şi în alte legi nu poate duce la concluzia ca regimul juridic al unor drepturi constituite sub imperiul unor reglementãri nu poate fi modificat prin reglementãri ulterioare. Aceasta modificare reprezintã opţiunea legiuitorului, exercitatã în baza art. 58 alin. (1) din Constituţie. Prevederea legalã atacatã stabileşte o atribuţie fireasca a Adunãrii generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, de a decide cu privire la continuarea activitãţii fondului, la transformarea sa în fond închis de investiţii sau la încetarea activitãţii. Prin aceasta se reglementeazã modul de exercitare a drepturilor investitorilor, fiind în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) teza a doua. Nu este vorba de un efect retroactiv al legii, întrucât nu se aduce atingere modului de constituire a drepturilor, asa cum acesta este reglementat de <>Ordonanta Guvernului nr. 24/1993 , aprobatã prin <>Legea nr. 83/1994 , ci se stabileşte un mod diferit de exercitare a drepturilor în condiţii de criza, pentru viitor. În ceea ce priveşte art. 48 alin. (1) din Constituţie, acesta nu are legatura cu dispoziţia <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 . II.2. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 10 din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea nu incalca prevederile constituţionale invocate de autorii exceptiei. Prevederea art. 37 alin. (1) din Constituţie se referã la asociere ca rezultat al exercitãrii unui drept fundamental fãrã caracter patrimonial. Asa fiind, apartenenţa la un fond de investiţii nu reprezintã o asociere, în sensul art. 37 alin. (1) din Constituţie, şi ca atare textele criticate nu pot fi contrare acestei dispoziţii a Legii fundamentale. Pe cale de consecinta, nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 1 alin. (3), referitoare la garantarea drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor ca valori supreme, şi ale art. 15 alin. (1), privind universalitatea drepturilor şi libertãţilor acestora. II.3. Pentru aceleaşi motive, expuse la pct. II.2, Curtea constata ca susţinerile autorilor exceptiei privind contrarietatea dispoziţiilor <>art. 11 din Legea nr. 333/2001 cu prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 37 alin. (1) din Constituţie nu pot fi primite. Se retine în acest sens ca dispoziţia atacatã nu are caracter retroactiv, fiind vorba despre mãsuri ce vor fi luate în viitor şi care nu privesc raporturi contractuale preexistente, ci doar raporturi juridice nãscute în urma adoptãrii acestei legi. Pe de alta parte aceste dispoziţii au fost justificate de împrejurarea ca la data de 4 iulie 2001, data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 333/2001 , mandatul Consiliului de încredere al Fondului Naţional de Investiţii incetase, fiind necesarã instituirea în sarcina unei autoritãţi publice [Oficiul pentru Recuperarea Creanţelor Bancare devenit Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB în temeiul <>art. 4 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , astfel cum a fost modificat prin <>art. I pct. 7 din Legea nr. 409/2001 ] a unor atribuţii privind convocarea Adunãrii generale a investitorilor Fondului Naţional de Investiţii, alegerea unui nou consiliu de încredere, precum şi atribuţii privind reluarea activitãţii fondului. În acest sens a statuat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 335 din 28 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 30 ianuarie 2002. În consecinta, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 11 din Legea nr. 333/2001 este neîntemeiatã. II.4. Referitor la dispoziţiile <>art. 12 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca argumentul privind încãlcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie, nu poate fi primit, întrucât în momentul de fata nu exista nici o autoritate competenta care sa solicite ridicarea sechestrului. O asemenea ipoteza este posibila doar dupã constituirea organelor de conducere ale Fondului Naţional de Investiţii. În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 49 alin. (1), art. 51 şi ale art. 150 alin. (1) Curtea retine ca acestea nu au legatura cu dispoziţiile criticate. II.5. Cu privire la dispoziţiile <>art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii exceptiei. Faptul ca în <>Ordonanta Guvernului nr. 24/1993 , aprobatã prin <>Legea nr. 83/1994 , nu era prevãzutã posibilitatea transformarii unui fond de investiţii în fond închis nu poate duce la concluzia ca dispoziţiile art. 13 alin. (1) sunt retroactive, incalcand drepturile şi libertãţile investitorilor, întrucât o asemenea ipoteza opereazã numai în cazul în care adunarea generalã a investitorilor adopta aceasta soluţie. Curtea constata totodatã ca <>Legea nr. 333/2001 este o lege specialã, care deroga de la regimul juridic general al fondurilor de investiţii, prevãzut de <>Ordonanta Guvernului nr. 24/1993 , aprobatã prin <>Legea nr. 83/1994 , ceea ce permite legiuitorului sa stabileascã atribuţii distincte pentru Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, privitoare la elaborarea regulamentului pentru transformarea Fondului Naţional de Investiţii în fond închis de investiţii. În legatura cu invocarea prevederilor art. 150 alin. (1) din Constituţie Curtea constata ca acestea nu au incidenta în cazul <>Legii nr. 333/2001 , întrucât ipoteza textului constituţional vizeazã actele normative preconstitutionale ce sunt abrogate în mãsura în care contravin Constituţiei. Or, este evident faptul ca aceasta lege a fost emisã ulterior intrãrii în vigoare a Constituţiei României. II.6. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 Curtea constata ca acestea reglementeazã la alin. (1) preluarea, cu titlu gratuit, de cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, a drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice prevãzute în anexa la lege, iar la alin. (2), subrogarea AVAB în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., rezultate din aceleaşi acte. Examinând criticile formulate de autorii exceptiei, Curtea retine ca prin aceste dispoziţii nu este încãlcat principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât nu este împiedicatã în nici un mod desfãşurarea cursului unui proces aflat pe rolul unei instanţe judecãtoreşti sau executarea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive. De altfel, prin Decizia nr. 1.323/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a respins o cerere de constatare a nulitãţii contractului de fidejusiune, dar nu s-a stabilit în mod irevocabil o obligaţie de plata în sarcina fidejusorului. Asadar nu exista o hotãrâre definitiva a unei instanţe judecãtoreşti, a carei executare silitã sa fi fost împiedicatã prin subrogarea prevãzutã la <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 . De asemenea, prin dispoziţiile art. 14 nu se aduce atingere prevederilor constituţionale privind dreptul de proprietate, prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, şi nici celor ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie. Schimbarea fidejusorului din actele juridice prevãzute în anexa reprezintã o mãsura menita sa concure la soluţionarea unei stãri de criza, la conservarea patrimoniului Fondului Naţional de Investiţii şi a drepturilor de creanta ale investitorilor. Astfel <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 prevede ca Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB preia atât drepturile, cat şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A., fãrã nici o alta precizare. Rezulta ca singura modificare a raporturilor rezultate din actele juridice prevãzute în anexa este cea a persoanei fidejusorului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. fiind înlocuitã cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB. Deşi <>art. 17 din Legea nr. 333/2001 şi <>art. 5^3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , prevãd o destinaţie precisa pentru sumele obţinute din activitatea Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, şi anume trezoreria statului, iar art. 8 alin. (1) din ordonanta, care reglementeazã principalele atribuţii ale Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, nu face vorbire despre obligaţia acestei instituţii rezultatã din contractul de fidejusiune încheiat de Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. cu Fondul Naţional de Investiţii şi Societatea Comercialã "Sov Invest" - S.A., şi anume aceea de a rascumpara titlurile de participare la Fondului Naţional de Investiţii, totuşi alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte ca "AVAB îndeplineşte orice alte atribuţii care îi revin prin acte normative". <>Legea nr. 333/2001 reprezintã un act normativ care largeste sfera atribuţiilor Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB, completand capacitatea sa de folosinta prin subrogarea în drepturile şi obligaţiile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. Prin urmare preluarea obligaţiilor unei persoane implica şi eventuala lor executare silitã. În acest sens Curtea constata ca prin notele scrise depuse la dosarul cauzei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB intareste concluzia ca subrogarea prevãzutã la <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 are ca efect preluarea de cãtre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB a tuturor drepturilor şi obligaţiilor Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A. rezultate din actele juridice prevãzute în anexa la lege, deci inclusiv din Contractul de fidejusiune/cauţiune nr. 2.205 din 16 decembrie 1999, şi ca preluarea acestor obligaţii implica, în mod necesar, executarea lor silitã, în eventualitatea pronunţãrii unei hotãrâri judecãtoreşti definitive impotriva Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare - AVAB. Pe de alta parte, nu se poate susţine ca prin schimbarea debitorului Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. a fost creata o situaţie nefavorabila pentru investitori, fiind afectat gajul general al acestora asupra patrimoniului fidejusorului, deoarece în locul unei societãţi comerciale, cu un patrimoniu limitat, s-a subrogat o instituţie de specialitate a administraţiei publice centrale, care poate recurge la venituri bugetare pentru executarea eventualelor obligaţii. Susţinerea autorilor exceptiei conform cãreia Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. ar fi garantatã de stat este doar parţial adevarata. Astfel, conform <>art. 4 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 66/1996 , republicatã, "Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii şi Consemnaţiuni pe instrumente de economisire, precum şi dobânzile şi câştigurile cuvenite pentru acestea sunt garantate de stat". Rezulta de aici ca statul garanteazã cu bugetul sau doar obligaţia de restituire a depunerilor persoanelor fizice la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. Pentru orice alte obligaţii ale acesteia statul rãspunde doar în cazul şi în limita neexecutãrii obligaţiei de aport la capitalul social, ca orice acţionar. Pentru aceleaşi motive nu se poate admite nici susţinerea potrivit cãreia statul îşi anuleazã propria datorie, nefiind incalcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 51. Nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, în cauza nefiind atinse drepturile şi libertãţile cetãţenilor, asa cum s-a arãtat mai sus. În ceea ce priveşte prevederile constituţionale ale art. 48, acestea nu au legatura cu dispoziţiile <>art. 14 din Legea nr. 333/2001 . II.7. Cu referire la dispoziţiile <>art. 15 din Legea nr. 333/2001 Curtea retine ca acestea reglementeazã atributia AVAB de a efectua toate demersurile legale pentru conservarea şi realizarea drepturilor de creanta rezultate din actele juridice în care s-a subrogat. În aceasta ordine de idei se constata ca aceste dispoziţii vizeazã în mod evident numai situaţia în care AVAB are calitatea de creditor. În ceea ce priveşte drepturile de creanta ale investitorilor, aceştia sunt cei care trebuie sa efectueze toate demersurile în vederea conservãrii şi realizãrii acestor drepturi. De aceea criticile privind încãlcarea prevederilor constituţionale referitoare la proprietate sunt neintemeiate. II.8. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 17 din Legea nr. 333/2001 , Curtea constata ca acestea nu au caracter retroactiv, întrucât stabilesc destinaţia unor sume ce urmeazã sa fie obţinute în viitor de cãtre AVAB, şi, prin urmare, aceasta critica de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Referitor la criticile potrivit cãrora dispoziţiile atacate din <>Legea nr. 333/2001 ar incalca prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) din Constituţie, Curtea constata ca sunt neintemeiate. Nu se poate susţine ca principiul egalitãţii în drepturi ar fi încãlcat, întrucât dispoziţiile atacate din <>Legea nr. 333/2001 nu conţin reglementãri diferenţiate pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridicã. Pe de alta parte, reglementarea este justificatã de necesitatea protejãrii interesului public, naţional, în activitatea economicã, financiarã şi valutarã, obligaţie a statului prevãzutã la art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie. III.1. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , Curtea constata ca acestea nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii exceptiei. Textul art. 1 stabileşte obiectul de reglementare al ordonanţei şi precizeazã cadrul juridic general pentru valorificarea unor active ale bãncilor la care statul este acţionar majoritar, în scopul declansarii procedurii de privatizare, precum şi modul de rezolvare a problemelor de natura financiarã şi mãsurile privind accelerarea procedurilor de recuperare a creanţelor cesionate. Mãsurile instituite în acest scop au în vedere începerea procedurii de privatizare şi sunt dispuse numai pentru viitor. O reglementare este retroactivã doar dacã modifica efecte din trecut ale unor fapte petrecute anterior, iar nu pentru ca ia în considerare asemenea fapte. De asemenea, Curtea constata ca fiind neintemeiate criticile cu privire la încãlcarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. Prin <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 nu se incalca dreptul de proprietate sau creanţele asupra statului, ci se stabileşte cadrul pentru valorificarea activelor bancare la care statul este acţionar majoritar, legiuitorul având posibilitatea de a stabili conţinutul şi limitele acestor drepturi. III.2. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 5^3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , Curtea constata ca acestea au în vedere activele bancare valorificate dupã intrarea în vigoare a ordonanţei, deci nu se poate retine încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). Destinaţia pe care ordonanta o da sumelor obţinute din valorificarea activelor rãmâne la latitudinea exclusiva a legiuitorului, în funcţie de oportunitatile pe care acesta le considera necesare. De asemenea, nu pot fi reţinute susţinerile autorilor exceptiei privind imposibilitatea AVAB de a achitã drepturile de creanta ale investitorilor, pentru motivele prezentate la pct. III.6 din prezenta decizie. În ceea ce priveşte prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie, dupã cum s-a arãtat anterior, acestea nu sunt aplicabile în cauza. În consecinta, şi aceasta critica de neconstituţionalitate urmeazã sa fie respinsã ca neîntemeiatã. III.3, 4 şi 5. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , acestea sunt incluse în cap. IV 4 , intitulat "Reguli speciale privind soluţionarea litigiilor", care reglementeazã procedura de soluţionare a litigiilor în care figureazã ca parte AVAB. Aceste prevederi reiau dispoziţiile art. 9 alin. (1), art. 11 alin. (3) şi ale <>art. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silitã a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publica interna, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în prezent abrogatã în temeiul <>art. 35 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 . În legatura cu aceste dispoziţii din <>Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, şi prin Decizia nr. 242 din 23 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 21 decembrie 2000, respingând excepţiile de neconstituţionalitate. În motivarea soluţiilor Curtea a reţinut ca reglementarea procedurii de judecata este de competenta exclusiva a legiuitorului, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, acesta fiind îndreptãţit sa reglementeze proceduri derogatorii de la dreptul comun, în considerarea anumitor situaţii determinate. Obligaţia reclamantului de a comunica Autoritãţii pentru Valorificarea Activelor Bancare, înainte de introducerea în instanta, cererea sa împreunã cu anumite acte, caracterul nedevolutiv al recursului şi termenul special de prescripţie a acţiunilor îndreptate impotriva AVAB reprezintã condiţii pentru execitarea unor drepturi, de natura sa împiedice abuzul de drept şi sa asigure celeritatea procedurii de realizare a creanţelor prevãzute de ordonanta. Astfel de proceduri legale nu ingradesc accesul liber la justiţie. Neexistand elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile pronunţate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 9, 10, 11, 12, ale art. 13 alin. (1), ale <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 , precum şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1, 5^3 , art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi ale <>art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9, 10, 11, 12, art. 13 alin. (1), ale <>art. 14, 15 şi 17 din Legea nr. 333/2001 privind unele mãsuri pentru diminuarea consecinţelor încetãrii rãscumpãrãrii de unitãţi de fond de cãtre Fondul Naţional de Investiţii, precum şi ale art. 1, 5^3, art. 19^20 alin. (1), art. 19^22 alin. (3) şi ale <>art. 19^23 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Constantin Lache, Iuliu Regnard Popescu, Neculai Balan, Ecaterina Balan, Felicia Crisan, Olga Silistraru, Rada Mazilescu, Marius Mazilescu, Ovidiu Ionel Mazilescu, Cornel Mazilescu, Dragan Nita, Dumitru Vucea, Titu Georgescu, Vergiliu Duroi, Ioan Sdirea, Gabriela Lucia Sdirea, Adrian Puscasu, Gheorghe Stroe, Mihai Enache, Ştefan Serbanescu, Corina Vladasel, Mircea Popescu şi Asociaţia Nationala a Investitorilor F.N.I. în Dosarul nr. 5.079/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercialã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 30 ianuarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Vlad Mihai Cercel
─────────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
