Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.158/1/2015
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală - judecător-raportor
Leontina Şerban - judecător la Secţia penală
Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală
Ştefan Pistol - judecător la Secţia penală
Mariana Ghena - judecător la Secţia penală
Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală
Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală
Francisca Maria Vasile - judecător la Secţia penală
Simona Dănăilă - magistrat-asistent
S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori prin Încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.892/117/2012, prin care, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 475 din acelaşi cod, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi de prevederile art. 129 din Constituţie, care consacră dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, atunci când judecata în fond s-a desfăşurat în temeiul vechiului Cod de procedură penală, poate instanţa de apel să dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale ori a actului de sesizare a instanţei? În acelaşi temei, poate instanţa de apel să dispună excluderea unor probe administrate nelegal în faza de urmărire penală?". Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la şedinţa de judecată a participat doamna Simona Dănăilă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 3.158/1/2015, aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că la dosar au fost depuse hotărâri relevante în materie, pronunţate de către curţile de apel Constanţa şi Cluj. Pe de altă parte, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava şi Curtea de Apel Timişoara, precum şi instanţele arondate acestora au comunicat că nu au avut jurisprudenţă în materie. De asemenea, a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi din cadrul facultăţilor de drept ale universităţilor Bucureşti, Nicolae Titulescu, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, niciuna dintre aceste instituţii nedând curs solicitării. Direcţia legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a înaintat un punct de vedere, opinând în sensul că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 129 din Constituţia României nu pot constitui temei legal pentru pronunţarea de către instanţa de apel a soluţiei de restituire a cauzei la procuror, în cazul apelurilor judecate sub imperiul noului Cod de procedură penală, chiar dacă judecata în primă instanţă s-a desfăşurat sub imperiul Codului de procedură penală anterior. De asemenea, s-a arătat că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 129 din Constituţia României nu pot constitui temei legal nici pentru excluderea de către instanţa de apel a unor probe administrate nelegal în faza de urmărire penală. În continuare, magistratul-asistent a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat, la data de 1 octombrie 2015, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpaţilor H. A. A., L. Z. şi R. A., potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au depus un punct de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării. La data de 1 octombrie 2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 2.306/C/2310/III-5/2015, prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, fiind depuse şi concluzii scrise. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori în Dosarul nr. 4.892/117/2012, deoarece dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi prevederile art. 129 din Constituţia României nu sunt incidente. În susţinerea acestor concluzii a afirmat că ceea ce se propune prin sesizarea supusă dezbaterii ar constitui o extindere a aplicării dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, iar opinia parchetului, expusă şi în cuprinsul concluziilor scrise, este în sensul că în cauza de faţă nu se ridică o problemă de drept ce presupune dificultăţi de interpretare a legii din partea completului învestit cu soluţionarea apelului, aşa cum se prevede în cuprinsul dispoziţiilor legale invocate; aspectele care fac obiectul prezentei sesizări sunt ridicate de către apărătorul ales al inculpaţilor R.A. şi H.A.A. În subsidiar, pe fondul sesizării, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, potrivit Codului de procedură penală în vigoare, nu se poate restitui cauza la parchet, în urma soluţionării căii de atac a apelului, deoarece excluderea sau anularea probelor nu este o soluţie ce poate fi pronunţată în calea de atac a apelului. A mai arătat că dispoziţiile art. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale reglementează expres nulităţile în cazul situaţiilor tranzitorii şi singura modalitate în care, în cadrul soluţionării unei cauze, în apel, se poate constata nulitatea unor probe administrate în faza de urmărire penală este atunci când soluţia este pronunţată pe fond. Preşedintele completului a declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunţare. ÎNALTA CURTE,asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 3 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.892/117/2012, având ca obiect apelurile declarate de către inculpatul R.A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 158 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj, privind şi pe inculpaţii H.A.A. şi L.Z., Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi de prevederile art. 129 din Constituţie, care consacră dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, atunci când judecata în fond s-a desfăşurat în temeiul vechiului Cod de procedură penală, poate instanţa de apel să dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale ori a actului de sesizare a instanţei? În acelaşi temei, poate instanţa de apei să dispună excluderea unor probe administrate nelegal în faza de urmărire penală?". Prin aceeaşi încheiere de şedinţă s-a dispus şi suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile. II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a fost sesizată cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj şi inculpatul R.A. împotriva Sentinţei penale nr. 158 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj. Prin Sentinţa penală nr. 158 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj a fost respinsă excepţia nulităţii urmăririi penale ridicată de apărătorul inculpatului R.A. În baza art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul R.A., pentru infracţiunea de deţinere fără drept a unor date informatice în scopul săvârşirii infracţiunii de transfer neautorizat de date, la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de transmitere neautorizată de date de identificare, în scopul efectuării de operaţiuni, prevăzută de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare. A fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la pedeapsa de 1.000 lei amendă. În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. d) din Codul penal s-a constatat că infracţiunile sunt concurente şi s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. 71 din Codul penal a fost privat inculpatul, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea pedepsei, de dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a din Codul penal. În baza art. 88 din Codul penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 11 octombrie 2010 şi până la data de 6 aprilie 2011. A fost modificat controlul judiciar impus inculpatului prin Decizia penală nr. 509 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, modificat anterior prin încheierile penale din datele de 21 mai 2012, 18 septembrie 2012, 3 decembrie 2012, 22 ianuarie 2013 şi 19 februarie 2013 ale Tribunalului Cluj, în sensul că au fost înlăturate obligaţiile impuse inculpatului în temeiul art. 160^2 alin. 3^1 din Codul de procedură penală şi menţinute celelalte obligaţii impuse acestuia până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 118 lit. b) din Codul penal s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a următoarelor bunuri folosite la săvârşirea infracţiunilor: - hard disk marca Western Digital seria (S/N) WCANKM057306, capacitate 250 Gb, ridicat cu ocazia efectuării percheziţiei la domiciliul martorei R.E.; - hard disk marca Western Digital seria (S/N) WMAV2A377110, capacitate 320 Gb, şi hard disk marca Western Digital seria (S/N) WMAVUÎI22263, capacitate 1,0 Tb, ridicate cu ocazia efectuării percheziţiei la domiciliul inculpatului. În baza art. 118 lit. e) din Codul penal s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumei de 18.100 USD sau echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând sume provenite din săvârşirea infracţiunilor. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 1,4 grame canabis, sigilată cu sigiliul MI nr. 11036, depusă la camera de corpuri delicte a organului de cercetare penală. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală au fost achitaţi inculpaţii H.A.A. şi L.Z. de acuzaţia săvârşirii a câte unei infracţiuni de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, întrucât faptelor le lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii. S-a dispus restituirea către inculpata H.A.A. a următoarelor bunuri: hard disk marca Fujitsu seria (S/N) K411T832RECV, capacitate 160 Gb, şi hard disk marca Fujitsu seria (S/N) K411T832REDD, ridicate cu ocazia percheziţiei. S-a constatat că inculpata H.A.A. a fost reţinută pe timp de 24 de ore, în perioada 11 octombrie 2010 - 12 octombrie 2010. În baza art. 189 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 600 lei, reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu, ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei. În baza art. 191 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul R.A. să plătească în favoarea statului suma de 8.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă ce include şi onorariul apărătorului din oficiu, iar în temeiul art. 192 alin. (3) din Codul de procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. În esenţă, tribunalul a reţinut următoarele: Inculpatul R.A., în perioada 2006 - iunie 2009, a deţinut în mod repetat, fără drept, programe, parole, coduri de acces sau date informatice, respectiv date de identificare ale cardurilor unor instituţii bancare din străinătate, în special din SUA (serii de carduri şi coduri PIN), în scopul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere fără drept de programe informatice, coduri de acces, parole sau date informatice, prevăzută şi pedepsită de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal. Inculpatul R.A., în perioada 2006 - iunie 2009, folosind o adresă de e-mail (adresă de e-mail ce a fost anonimizată), a transmis neautorizat pachete (dumps-uri) de serii ale unor carduri emise de instituţii bancare din străinătate, în special din SUA, şi coduri PIN aferente unor persoane aflate pe teritoriul Statelor Unite ale Americii (în zona Chicago, New York şi San Diego) în vederea efectuării de către acestea a unor operaţiuni financiare frauduloase, respectiv în scopul efectuării de retrageri de numerar sau transferuri de fonduri de la ATM sau POS, în schimbul unor sume de bani stabilite dinainte, care erau transferate prin intermediul sistemului W.U. pe numele său şi al altor persoane, obţinând în această modalitate suma de 18.100 USD, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de operaţiuni prevăzute de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzută şi pedepsită de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal. Inculpatul R.A., în luna octombrie 2010, a deţinut fără drept, pentru propriul consum, cantitatea de 1,8 grame canabis (THC), substanţă ce se regăseşte pe tabelul nr. III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva Sentinţei penale nr. 158 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj au declarat apel inculpatul R.A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj. La data de 3 iunie 2015 Curtea de Apel Cluj a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la următoarea problemă de drept ridicată de către inculpaţi prin apărător: "în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi de prevederile art. 129 din Constituţie, care consacră dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, atunci când judecata în fond s-a desfăşurat în temeiul vechiului Cod de procedură penală, poate instanţa de apel să dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale ori a actului de sesizare a instanţei? În acelaşi temei poate instanţa de apel să dispună excluderea unor probe administrate nelegal în faza de urmărire penală?". III. Punctul de vedere al completului de judecată care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al părţilor Completul de judecată care a sesizat Înalta Curte cu chestiunea de drept supusă dezlegării a apreciat că excepţia invocată de inculpatul R.A. prin apărător este inadmisibilă şi că instanţa de apel nu poate pronunţa o soluţie de restituire a cauzei la parchet în baza art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior, pentru că dispoziţiile art. 421 din Codul de procedură penală nu prevăd o asemenea soluţie şi, chiar în absenţa unor dispoziţii tranzitorii, instanţa de apel nu poate suplini atribuţiile judecătorului de cameră preliminară care, în exclusivitate, poate dispune o asemenea soluţie doar în faza procesuală a camerei preliminare, iar, în speţă, faza procesuală a camerei preliminare nu a fost parcursă şi nici nu poate fi parcursă retroactiv, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. În considerentele încheierii de sesizare a Înaltei Curţi s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale - legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul acestei legi. De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) din legea susmenţionată, cauzele aflate în curs de judecată în primă instanţă la data intrării în vigoare a legii noi, în care nu s-a început cercetarea judecătorească, se soluţionează de către instanţa competentă, conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute în aceeaşi lege. S-a mai arătat că din actele dosarului rezultă că trimiterea în judecată a inculpaţilor s-a dispus la data de 4 martie 2011, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, în Dosarul nr. 215 D/P/2009, iar excepţiile invocate de către inculpatul R.A., referitoare la efectuarea urmăririi penale şi a modalităţii de întocmire a rechizitoriului, au fost puse în discuţie la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2012, iar instanţa de fond a prorogat pronunţarea asupra lor până la data de 23 aprilie 2013, când Tribunalul Cluj a soluţionat pe fond cauza. Sentinţa penală nr. 258 din 23 aprilie 2013 a fost atacată cu apel de către cei trei inculpaţi R.A., H.A.A. şi L.Z. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, apel aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, având termen de judecată la data de 23 septembrie 2015. Curtea de Apel Cluj a mai arătat că, în configuraţia actuală a Codului de procedură penală, numai judecătorul de cameră preliminară are abilitatea procesuală de a dispune restituirea cauzei la procuror şi de a exclude probe nelegal administrate, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 346 din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, a apreciat că eludarea prevederilor art. 129 din Constituţia României invocate, care consacră dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, nu poate face obiectul dezlegării unei chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această procedură, ci, eventual, pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate. Punctul de vedere al inculpaţilor R.A. şi H.A.A. a fost în sensul că, la momentul trimiterii în judecată, au fost invocate încălcări ale dispoziţiilor legale, atât în ceea ce priveşte efectuarea urmăririi penale, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de întocmire a rechizitoriului, excepţiile au fost discutate la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2012, iar instanţa a prorogat pronunţarea asupra lor până la data de 23 aprilie 2013, când a soluţionat cauza pe fond. Conform legislaţiei în vigoare la acea dată, soluţia instanţei de fond cu privire la excepţiile invocate putea fi atacată odată cu fondul, iar instanţa de control judiciar avea posibilitatea ca, în baza art. 332 din Codul de procedură penală anterior, să dispună restituirea cauzei la procuror, pentru refacerea urmăririi penale. Inculpaţii au declarat apel împotriva Sentinţei penale nr. 158 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj, printre motivele de apel referitoare la fondul cauzei numărându-se şi modalitatea de efectuare a urmăririi penale, fiind reiterate excepţiile formulate în faţa primei instanţe, iar prin intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, instanţa de apel nu are un temei de drept în baza căruia să dispună restituirea cauzei la procuror, posibilitate prevăzută în legislaţia anterioară. Având în vedere succesiunea de legi în timp şi lipsa unor dispoziţii tranzitorii pentru situaţiile similare celei din prezenta speţă, inculpaţii au considerat că se află în situaţia de a fi lipsiţi de o cale de atac cu privire la soluţiile referitoare la excepţiile invocate, fiind privaţi de un grad de jurisdicţie, eludându-se astfel dispoziţiile art. 2 paragraful (1) din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, care acordă acuzatului dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, în cuprinsul Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, nefiind prevăzute dispoziţii tranzitorii aplicabile pentru situaţia supusă analizei. Inculpatul L.Z. a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru motivele expuse de către apărătorul inculpaţilor R.A. şi H.A.A. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. În majoritate, punctele de vedere exprimate de curţile de apel au fost în sensul că instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, nu poate pronunţa o soluţie de restituire a cauzei la parchet în baza art. 332 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior, întrucât dispoziţiile art. 421 din Codul de procedură penală nu prevăd o asemenea soluţie şi nu există dispoziţii tranzitorii. Curtea de Apel Ploieşti a comunicat faptul că a fost exprimată şi o opinie minoritară, potrivit căreia instanţa de apel ar putea dispune trimiterea cauzei în vederea refacerii urmăririi penale ori a actului de sesizare şi excluderea unor probe administrate. Curtea de Apel Oradea, suplimentar, a arătat că, având în vedere că sancţiunea excluderii probelor nelegal administrate este derivată din sancţiunea nulităţii, instanţa de apel va putea dispune excluderea probelor nelegal administrate numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. În opinia magistraţilor Curţii de Apel Galaţi şi ai instanţelor din circumscripţie, instanţa de apel care soluţionează cauza potrivit dispoziţiilor din Codul de procedură penală nu poate dispune o soluţie de trimitere a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale ori a actului de sesizare al instanţei, putând în schimb să nu aibă în vedere probele în privinţa cărora se constată că nu au fost legal administrate în faza de urmărire penală. Judecătoria Miercurea-Ciuc a opinat în sensul că, în măsura în care sesizarea este admisibilă, în situaţiile tranzitorii când judecata în fond s-a desfăşurat în temeiul vechiului Cod de procedură penală, instanţa de apel ar putea să dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale ori a actului de sesizare a instanţei şi, respectiv, să dispună excluderea unor probe administrate nelegal în faza de urmărire penală. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării. Până la momentul depunerii prezentului raport nu a fost înaintat niciun punct de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezbaterii. VI. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii şi documentare din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 129 din Constituţie nu pot constitui temei legal pentru pronunţarea de către instanţa de apel a soluţiei de restituire a cauzei la procuror, în cazul apelurilor judecate sub imperiul noului Cod de procedură penală, chiar dacă judecata în primă instanţă s-a desfăşurat sub imperiul Codului de procedură penală anterior. De asemenea, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 129 din Constituţie nu pot constitui temei legal nici pentru excluderea de către instanţa de apel a unor probe administrate nelegal în faza de urmărire penală. VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 2.306/C/2310/III-5/2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare. În concluziile scrise, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că, în temeiul art. 3 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, în cazul apelurilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală sunt aplicabile dispoziţiile noului Cod de procedură penală privitoare la apel, inclusiv dispoziţiile art. 421 din noul cod, care reglementează soluţiile la judecata în apel, susţinând că legiuitorul a exclus posibilitatea instanţei de apel de a dispune soluţia restituirii cauzei la procuror, indiferent dacă judecata în primă instanţă s-a desfăşurat sub imperiul Codului de procedură penală anterior, neexistând niciun temei legal care să permită instanţei de apel pronunţarea unei soluţii de restituire a cauzei la procuror. VIII. Jurisprudenţă relevantă în cauză VIII. 1. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Decizia penală nr. 1.136 din 31 martie 2014, publicată pe site-ul www.scj.ro, pagina Secţiei penale, s-a arătat că Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale consacră în art. 3 principiul aplicării imediate a legii procesual penale noi, cu excepţiile prevăzute de lege. S-a mai reţinut că dispoziţiile legale care interesează şi care prevăd excepţii de la regula anterior enunţată se regăsesc în art. 12 alin. (1) din aceeaşi lege, care statuează că recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs. În considerentele deciziei mai sus menţionate s-a mai reţinut că prevederea legală sus-menţionată este firească, întrucât actualul Cod de procedură penală nu mai reglementează două căi ordinare de atac, neexistând astfel în legea nouă o procedură care să poată fi aplicabilă, aşa cum aceasta există pentru situaţia recursului care vizează o hotărâre ce nu putea fi atacată cu apel, caz în care legiuitorul nu se îndepărtează de la principiul din art. 3, stabilind în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale că acesta se va soluţiona conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel, iar din modul de formulare - "se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs" şi nu "se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi" - se observă că sfera de aplicare a legii vechi este restrânsă doar la prevederile art. 385^1-385^19 din Codul de procedură penală anterior. Sub toate celelalte aspecte, care excedează acestor reglementări, cum ar fi procedura de citare, cazurile de asistenţă juridică obligatorie, modalitatea de soluţionare a acţiunii penale şi civile, noile dispoziţii procedurale sunt de imediată aplicare. Astfel, spre exemplu, asistenţa juridică nu va mai fi obligatorie în recurs, în cazurile în care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 5 ani, soluţia de achitare, în ipoteza în care se constată incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12) teza I din Codul de procedură penală anterior, se va întemeia pe dispoziţiile art. 16 lit. b) din actualul Cod de procedură penală, şi nu pe cele ale art. 10 lit. d) din legea veghe. VIII.2. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale relevantă în cauză În considerentele Deciziei nr. 265 din 23 aprilie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 15 iunie 2015), Curtea Constituţională a reţinut că, în ceea ce priveşte domeniul de aplicare al legii procesual penale, a fost consacrat principiul activităţii, care presupune că aceasta este de imediată aplicare, vizând şi cauzele în curs de urmărire penală sau judecată. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la condiţiile legii atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute numai prin lege. În raport cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, paragraful 19; Decizia nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, paragraful 20), potrivit căreia legiuitorul este abilitat să reglementeze căile de atac, inclusiv sub aspectul soluţiilor, precum şi în raport cu însuşi conţinutul lor (exercitarea căilor de atac în condiţiile legii), rezultă că dispoziţiile art. 129 din Constituţia României nu pot constitui temei pentru pronunţarea în căile de atac a unei soluţii neprevăzute de legiuitor, cum este restituirea cauzei la procuror de către instanţa de apel. Pe de altă parte, se constată că dispoziţiile tranzitorii ale art. 4 alin. (2), art. 10 alin. (1) şi art. 11 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale au format obiectul controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional pronunţând decizii de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate privind aceste dispoziţii, astfel: 1. Prin Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015), Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 13 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. În considerentele deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că, "în exercitarea legitimării sale constituţionale de a adopta norme de procedură, conferită de art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul a înţeles să reconfigureze modalitatea de reglementare a exercitării căilor de atac, instituind doar posibilitatea atacării cu apel a hotărârii primei instanţe". Totodată, legiuitorul, prin dispoziţiile de lege tranzitorii, a prevăzut aplicarea acestei noi viziuni şi asupra proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală aflate în faza judecăţii în primă instanţă sau în apel. În această împrejurare, Curtea a observat că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, în mai multe rânduri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la condiţiile legii, atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea sunt "prevăzute numai de lege (...)" (paragraful 25 din decizia mai sus menţionată). De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie obligă la asigurarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, standard ce nu este afectat prin normele tranzitorii supuse controlului de constituţionalitate (paragraful 31 din decizia mai sus menţionată). 2. Prin Decizia nr. 453 din 16 iunie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 13 august 2015), Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135 din 2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. În considerentele deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că "dispoziţiile de lege criticate asigură dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală - judecata în primă instanţă şi judecata în apel -, drept consacrat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale". De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reiterat că "instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în materie penală, constituie atributul exclusiv al legiuitorului" (paragraful 12 din decizia sus-menţionată). IX. Dispoziţiile legale supuse interpretării Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - art. 2 alin. (1) - Dreptul la nivel dublu de jurisdicţie în materie penală: "(1) Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege." Constituţia României - art. 129 - Folosirea căilor de atac: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii." Codul de procedură penală din 1968 - art. 332 alin. 2 - Restituirea pentru refacerea urmăririi penale: "Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător."; - art. 380 - Soluţii complementare: "Art. 380. - Dacă hotărârea este desfiinţată pentru că s-a constatat existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 332 alin. 2, se dispune restituirea cauzei la procuror, pentru a lua măsuri în vederea refacerii urmăririi penale." Codul de procedură penală - art. 408 - Hotărârile supuse apelului: "Art. 408. - (1) Sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. (3) Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor." - art. 421 - Soluţiile la judecata în apel: "Art. 421. - Instanţa, judecând apelul, pronunţă una dintre următoarele soluţii: 1. respinge apelul, menţinând hotărârea atacată: a) dacă apelul este tardiv sau inadmisibil; b) dacă apelul este nefondat; 2. admite apelul şi: a) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi pronunţă o nouă hotărâre procedând potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile la judecata în fond; b) desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, invocată de acea parte. Rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată se dispune şi atunci când există vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, cu excepţia cazului de necompetenţă, când se dispune rejudecarea de către instanţa competentă." Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale - art. 3: "Art. 3. - Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi."; - art. 6 alin. (1): "Art. 6. - (1) Cauzele aflate în curs de judecată în prima instanţă la data intrării în vigoare a legii noi în care nu s-a început cercetarea judecătorească se soluţionează de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege."; - art. 10: "Art. 10. - (1) Apelurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală se soluţionează de către aceeaşi instanţă, potrivit dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel. (2) Recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel. (3) Deciziile pronunţate în apelurile soluţionate potrivit alin. (1) şi (2) sunt definitive, în condiţiile art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală. (4) Recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală declarate împotriva sentinţelor prin care s-a restituit cauza procurorului se soluţionează conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la contestaţie, de către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară celei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond ori, după caz, de către completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie." X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării a fost în sensul că sesizarea formulată de către Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori - în Dosarul nr. 4.892/117/2012 este inadmisibilă, deoarece nu îndeplineşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, neconstituind o veritabilă chestiune de drept. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Pentru a realiza unificarea practicii judiciare, legiuitorul a instituit în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea sesizărilor din partea instanţelor de judecată, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept. În consecinţă, în raport cu textul legal mai sus enunţat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei cerinţe: - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; - soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; - chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare. În cauză este îndeplinită prima condiţie, referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Cluj fiind învestită, în Dosarul nr. 4.892/117/2012, cu soluţionarea apelurilor declarate de către inculpatul R.A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 158 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj. Totodată, este întrunită şi cea de-a treia cerinţă enunţată, întrucât chestiunea de drept cu a cărei dezlegarea fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs. În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării şi la aptitudinea dezlegării date de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză. Din acest ultim punct de vedere, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală a statuat asupra înţelesului care trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei", regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală. S-a arătat, în primul rând, că între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual) şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014 şi nr. 19 din 15 septembrie 2014). În al doilea rând, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 14 din 12 mai 2015). În ipoteza aprecierii ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la rezolvarea directă a unor chestiuni ce ţin de situaţia în cauză, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o "procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii". Un alt aspect reţinut de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este acela că dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi prevederile art. 129 din Constituţia României nu sunt incidente în cauză, prin solicitarea Curţii de Apel Cluj urmărindu-se, în esenţă, o extindere a domeniului de aplicare a acestor norme şi o modificare a lor, nu o interpretare, conţinutul normelor vizate de problema supusă dezlegării fiind clar, previzibil şi nesusceptibil de interpretare. De asemenea, se observă că scopul reglementării din Codul de procedură penală este preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare, titulari ai cererii de sesizare fiind doar instanţele, acestea având un drept suveran de a aprecia asupra sesizării, atunci când completul sesizat constată că, la procesul deliberării, interpretarea normelor de drept constituie o dificultate. Or, din lecturarea încheierii prin care a fost sesizată Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii, se observă că aceasta nu ridică probleme de interpretare a textului legal din partea completului Curţii de Apel Cluj, acesta explicitând problema de drept şi apreciind totodată că este competent şi în măsură să acorde interpretarea în acord cu practica constantă şi doctrina în această materie, aspecte de natură a înlătura caracterul imprevizibil al interpretării şi de a satisface exigenţele art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului. Se mai observă că problema de drept a cărei rezolvare a fost înaintată Înaltei Curţi nu a fost însuşită de completul învestit cu soluţionarea apelurilor declarate de către inculpatul R.A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 158 din 23 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj din cadrul Curţii de Apel Cluj, acesta neconsiderând dezlegarea problemei ca fiind necesară. Constatând neîndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate enumerate de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze. Faţă de considerentele expuse anterior, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală concluzionează că problema "dacă, atunci când judecata în fond s-a desfăşurat în temeiul vechiului Cod de procedură penală, poate instanţa de apel să dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale ori a actului de sesizare a instanţei şi excluderea unor probe administrate nelegal în faza de urmărire penală", astfel cum a fost expusă în încheierea de sesizare, nu constituie o veritabilă chestiune de drept cu relevanţă practică, susceptibilă de a genera dificultăţi în interpretare şi a impune, în consecinţă, o dezlegare prealabilă în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală, motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori în Dosarul nr. 4.892/117/2012. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. 4.892/117/2012, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi al prevederilor art. 129 din Constituţie, care consacră dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie penală, atunci când judecata în fond s-a desfăşurat în temeiul vechiului Cod de procedură penală, poate instanţa de apel să dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale ori a actului de sesizare a instanţei? În acelaşi temei, poate instanţa de apel să dispună excluderea unor probe administrate nelegal în faza de urmărire penală?". Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 octombrie 2015. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE JUDECĂTOR MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Simona Dănăilă --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
