Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 279 din 26 mai 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 43 din Legea contabilitatii nr. 82/1991
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 651 din 22 iulie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 din Legea contabilitãţii nr. 82/1991 , excepţie ridicatã de Lãcrãmioara Andrei şi Nelu Zanfira Ploscaru în Dosarul nr. 6.427/2004 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se prezintã Nelu Zanfira Ploscaru, prin avocat, precum şi partea Mihaela Ene, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei solicitã acordarea unui nou termen de judecatã pentru ca atât Guvernul, cât şi Avocatul Poporului şi preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului sã îşi poatã exprima punctele de vedere şi cu privire la neconcordanţa legislativã dintre dispoziţiile legale criticate şi cele ale <>art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 .
Partea Mihaela Ene lasã la aprecierea Curţii soluţionarea cererii.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare a judecãrii cauzei, arãtând cã autoritãţile publice nu au obligaţia de a transmite Curţii Constituţionale punctul lor de vedere cu privire la excepţia ridicatã şi prin urmare nu se justificã acordarea unui nou termen.
Examinând cererea, Curtea apreciazã cã pentru motivele invocate nu se justificã acordarea unui nou termen de judecatã, încheierea prin care a fost sesizatã Curtea Constituţionalã fiind comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, astfel încât au fost îndeplinite cerinţele dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul autorului excepţiei pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã textul legal criticat încalcã atât prevederile constituţionale invocate, cât şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã, se subliniazã neconcordanţa dintre textul criticat şi cel al <>art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 .
Partea Mihaela Ene lasã la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţia legalã criticatã este o normã de trimitere care nu consacrã aplicarea prin analogie a legii penale şi nici nu reglementeazã o nouã infracţiune, ci doar circumstanţiazã infracţiunea de fals material la specificul activitãţii contabile. În legãturã cu neconcordanţa legislativã invocatã între textul legal criticat şi dispoziţiile <>art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 , se apreciazã cã soluţionarea acesteia excedeazã competenţei Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 februarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 6.427/2004, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 37 din Legea contabilitãţii nr. 82/1991 , excepţie ridicatã de Lãcrãmioara Andrei şi Nelu Zanfira Ploscaru într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecatã pentru sãvârşirea mai multor infracţiuni, printre care şi cea prevãzutã de <>art. 37 din Legea contabilitãţii nr. 82/1991 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 15, ale art. 16 alin. (1), ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, precum şi celor ale art. 26 teza întâi din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. În argumentarea acestei critici, autorii excepţiei aratã cã "textul criticat permite aplicarea prin analogie a legii penale", precum şi cã "acţiunile sau inacţiunile care realizeazã elementul material al infracţiunii [nu sunt] precis şi explicit prevãzute de norma de incriminare", ceea ce este de naturã a încãlca dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, "care consacrã cu valoare constituţionalã principiul legalitãţii incriminãrii (nullum crimen sine lege)". Totodatã, se susţine cã "simpla trimitere la lege, cuprinsã în textul legal [criticat], echivaleazã cu încãlcarea principiului consfinţit prin art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie".
De asemenea, se apreciazã cã prin lipsa de rigurozitate a dispoziţiilor legale criticate "se creeazã o suprapunere a [acestora] cu alte reglementãri din acelaşi domeniu (spre exemplu art. 9 - <>art. 11 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale), ceea ce duce la crearea în mod artificial a unui concurs real de infracţiuni prin sãvârşirea unei fapte care aduce atingere relaţiilor sociale care asigurã apãrarea bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurãrilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale)".
Autorii excepţiei considerã cã "reţinerea sãvârşirii infracţiunii de fals intelectual, în concurs real cu alte douã infracţiuni prevãzute în <>Legea nr. 82/1991 şi în <>Legea nr. 87/1994 , constituie o încãlcare a principiilor constituţionale", precum şi a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestei opinii, instanţa aratã cã "textul atacat nu vizeazã şi nu afecteazã dreptul la un proces echitabil, fiind o normã de drept substanţial care nu influenţeazã modul de desfãşurare a procesului şi accesul liber la justiţie". Totodatã, se apreciazã cã dispoziţiile legale criticate "nu lezeazã dreptul la apãrare sau vreuna din formele explicite ori implicite de exercitare a acestui drept prevãzut de art. 24 din Constituţie".
Instanţa considerã cã textul criticat nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. h), întrucât "trimiterea la pedeapsa prevãzutã pentru falsul intelectual în Codul penal reprezintã o chestiune de tehnicã legislativã".
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, se aratã cã prevederile <>art. 37 din Legea nr. 82/1991 , devenit în urma republicãrii legii art. 43, nu încalcã dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie, întrucât cuprind "exclusiv norme de drept substanţial, fãrã a reglementa aspecte procedurale ce ţin de desfãşurarea procesului penal".
De asemenea, se mai susţine cã nu este încãlcat nici principiul legalitãţii incriminãrii, textul de lege criticat fiind o "simplã normã de trimitere, aspect ce ţine nu de legalitatea incriminãrii, ci de tehnica legislativã".
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se aratã cã textul legal criticat "nu prevede decât o circumstanţiere a elementului material [al infracţiunii de fals intelectual], şi nu prevede sancţiuni, care sunt aceleaşi cu cele aplicabile pentru infracţiunea de fals intelectual din Codul penal". Totodatã, se apreciazã cã textul criticat nu contravine dreptului la un proces echitabil, întrucât "nu încalcã nici o normã de procedurã penalã".
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, Avocatul Poporului considerã cã prevederile <>art. 37 din Legea nr. 82/1991 , devenit în urma republicãrii legii art. 43, nu încalcã dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens sunt invocate considerentele care au stat la baza deciziilor Curţii Constituţionale nr. 214 din 7 decembrie 1999 şi nr. 78 din 6 martie 2001.
Totodatã, se mai susţine cã nu poate fi reţinutã nici încãlcarea art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, întrucât "prevederile legale indicate vizeazã, de fapt, o problemã de tehnicã legislativã, care constituie atributul exclusiv al legiuitorului". În acest sens, Avocatul Poporului invocã <>Decizia nr. 410 din 12 octombrie 2004 .
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile <>art. 37 din Legea contabilitãţii nr. 82/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 26 august 2002. Anterior sesizãrii Curţii, <>Legea nr. 82/1991 a fost republicatã, din nou, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 14 ianuarie 2005, iar soluţia legislativã cuprinsã iniţial de art. 37 a fost preluatã de textul art. 43. În consecinţã, potrivit jurisprudenţei sale, prin prezenta decizie Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea acestui din urmã text legal, care are urmãtorul cuprins:
"Efectuarea cu ştiinţã de înregistrãri inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţã a înregistrãrilor în contabilitate, având drept consecinţã denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum şi a elementelor de activ şi de pasiv ce se reflectã în bilanţ, constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocã în susţinerea acesteia încãlcarea prevederilor art. 15, ale art. 16 alin. (1), ale art. 20, ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie. Curtea observã cã în motivarea excepţiei se invocã şi încãlcarea principiului legalitãţii incriminãrii şi, în consecinţã, Curtea va avea în vedere cã se contestã constituţionalitatea textului criticat şi în raport cu prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie. De asemenea, deşi în susţinerea excepţiei s-a invocat întregul text al art. 15 din Constituţie, Curtea reţine cã, astfel cum rezultã din motivarea excepţiei, autorul acesteia se referã numai la alin. (1) al acestui text constituţional.
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au urmãtorul cuprins:
- Art. 15 alin. (1): "Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.";
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 23 alin. (12): "Nici o pedeapsã nu poate fi stabilitã sau aplicatã decât în condiţiile şi în temeiul legii.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 73 alin. (3) lit. h): "(3) Prin lege organicã se reglementeazã: [...]
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora."
Totodatã, autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocã în susţinerea acesteia şi încãlcarea prevederilor art. 26 teza întâi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului, referitoare la egalitatea în drepturi, ratificat prin <>Decretul nr. 212/1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la "Dreptul la un proces echitabil", ratificatã prin Legea nr. 30/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine cã, în esenţã, autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã acţiunile sau inacţiunile care constituie elementul material al infracţiunii nu sunt precis şi explicit prevãzute de norma de incriminare, precum şi cã prevederile legale criticate permit aplicarea prin analogie a legii penale, ceea ce este de naturã a încãlca principiul constituţional al legalitãţii incriminãrii. Totodatã, se mai susţine cã prin lipsa de rigurozitate a dispoziţiilor legale criticate se încalcã dreptul la un proces echitabil.
Curtea reţine cã reglementarea legalã criticatã se aplicã, în mod nediscriminatoriu, tuturor cetãţenilor aflaţi în situaţia respectivã. Astfel, nu existã o diferenţiere de tratament juridic între anumite categorii de cetãţeni, acestora aplicându-li-se ipoteza normei în mod nediferenţiat şi fãrã excepţii, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie. De altfel, cu privire la acest aspect, Curtea, prin <>Decizia nr. 214 din 7 decembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 31 decembrie 1999, a stabilit cã "Subiect al infracţiunii, în înţelesul <>art. 40 din Legea nr. 82/1991 [devenit art. 43, dupã a doua republicare a legii], poate fi orice persoanã, fãrã sã se prevadã o calitate anume, care efectueazã operaţiuni contabile şi opereazã cu ştiinţã, în aceastã calitate, înregistrãri inexacte sau omite cu ştiinţã înregistrãri, cu consecinţele stabilite de aceastã lege. [...]
Întrucât nici legea în întregul sãu şi nici dispoziţiile art. 40 din lege [devenit art. 43, dupã a doua republicare a legii], criticate sub aspectul neconstituţionalitãţii lor de cãtre autorul excepţiei, nu introduc privilegii sau discriminãri şi nu fac distincţie între contabilii angajaţi la agenţi cu capital de stat sau la cei cu capital privat, iar acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate sã o facã, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi urmeazã sã fie respinsã."
În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei, în sensul cã dispoziţiile criticate permit aplicarea prin analogie a legii penale, fiind în acelaşi timp imprecise şi neclare, Curtea constatã cã în cauzã nu se pune problema aplicãrii prin analogie a legi penale. De asemenea, Curtea constatã cã textul criticat nu prevede alte elemente constitutive ale infracţiunii de fals intelectual reglementatã de Codul penal, ci doar face precizãri legate strict de obiectul reglementãrii legii în ansamblul ei, introducând unele noţiuni specifice, care, într-o formulare mai generalã, sunt aceleaşi cu elementele constitutive ale infracţiunii din textul incriminator al Codului penal.
Curtea reţine cã organizarea activitãţii de contabilitate nu este prevãzutã de art. 73 alin. (3) lit. h) şi nici de vreun alt text al Constituţiei ca fiind reglementatã prin lege organicã. De altfel, în cuprinsul legii nu se regãsesc dispoziţii aparţinând domeniului de reglementare prin lege organicã şi nici textul legal criticat nu reglementeazã o infracţiune distinctã, alta decât cea prevãzutã de Codul penal. Astfel, dispoziţiile <>art. 43 din Legea nr. 82/1991 stabilesc cã anumite încãlcãri ale legii, pe care le menţioneazã, "constituie infracţiunea de fals intelectual şi se pedepseşte conform legii", adicã potrivit art. 289 din Codul penal, la care se face trimitere şi care reglementeazã infracţiunea de fals intelectual. Aceastã infracţiune era şi este, deci, reglementatã, într-o formulare cu conţinut general, în Codul penal, care include şi elementele cu caracter tehnic, specific, conţinute în textul art. 43 al Legii contabilitãţii. Dispoziţiile criticate nu cuprind norme noi, derogatorii cu privire la elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, ci doar circumscriu, raportat la activitatea specificã de conducere a contabilitãţii agenţilor economici, elementul material al infracţiunii de fals intelectual.
Curtea reţine cã textul legal criticat nu conţine norme de procedurã penalã, ci o normã de drept substanţial, iar aplicarea acesteia nu poate duce la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) sau ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Totodatã, Curtea constatã cã nu existã incompatibilitate între textul de lege criticat şi dispoziţiile pertinente din pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi, în consecinţã, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Curtea constatã cã nici prevederile art. 23 alin. (12) din Constituţie nu sunt încãlcate, pedeapsa fiind stabilitã şi aplicatã în temeiul dispoziţiilor Codului penal la care se face trimitere prin textul criticat. Totodatã, Curtea, având în vedere conţinutul dispoziţiilor <>art. 43 din Legea nr. 82/1991 , reţine cã prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţã în cauzã, întrucât nici o dispoziţie a textului respectiv nu are legãturã cu dreptul la apãrare.
În legãturã cu invocarea unor interferenţe ale textului de lege criticat cu reglementãri cuprinse în alte legi, Curtea constatã cã acest aspect, chiar dacã ar fi real, nu intrã sub incidenţa controlului de constituţionalitate, fiind de resortul exclusiv al autoritãţii legiuitoare, competentã sã asigure coordonarea legislativã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 43 din Legea contabilitãţii nr. 82/1991 , excepţie ridicatã de Lãcrãmioara Andrei şi Nelu Zanfira Ploscaru în Dosarul nr. 6.427/2004 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 mai 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
