Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 278 din 24 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 364 si art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 1 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Romlux Lighting Company - S.A. din Târgovişte în Dosarul nr. 221/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 221/42/2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost invocatã de Societatea Comercialã Romlux Lighting Company - S.A. din Târgovişte într-un dosar având ca obiect soluţionarea acţiunii în anulare formulate împotriva unei hotãrâri arbitrale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât acestea reglementeazã o acţiune de desfiinţare a unei hotãrâri arbitrale numai pentru motive de nelegalitate, înlãturând posibilitatea analizãrii, de cãtre instanţa judecãtoreascã, a modului de soluţionare a fondului pricinii de cãtre tribunalul arbitral. Autorul susţine cã aceastã reglementare sui generis a unei cãi de atac formulate împotriva unei soluţii care nu este pronunţatã de instanţele judecãtoreşti încalcã prevederile Constituţiei.
De asemenea, prevederile art. 403 alin. 1-3 contravin, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, întrucât nu stabilesc o limitã maximã a cauţiunii, deşi plata unei cauţiuni reprezintã o condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare a executãrii silite. În lipsa unor asemenea norme de procedurã, se lasã loc arbitrariului instanţei de judecatã.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. Instanţa considerã cã posibilitatea recurgerii la procedura specialã arbitralã reprezintã o opţiune a pãrţilor, alternativã a posibilitãţii soluţionãrii unui litigiu de cãtre instanţele judecãtoreşti, conform art. 340 din Codul de procedurã civilã, alegere exercitatã în virtutea dreptului de dispoziţie asupra exerciţiului drepturilor recunoscute de lege.
Fiind vorba despre o instanţã arbitralã aleasã de pãrţi, despre arbitri care pot fi desemnaţi, precum şi despre norme de procedurã convenite anterior de pãrţi, este firesc ca hotãrârea pronunţatã în aceste condiţii sã se bucure de încrederea pãrţilor, art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã civilã prevãzând cã hotãrârea arbitralã comunicatã pãrţilor are efectele unei hotãrâri judecãtoreşti definitive. Arbitrajul reprezintã efectul acordului de voinţã al pãrţilor, astfel încât legiuitorul a stabilit condiţii speciale de exercitare a dreptului de a solicita desfiinţarea hotãrârii arbitrale numai pentru motive de nelegalitate, fãrã a se limita accesul pãrţilor la justiţie, întrucât acestea pot sesiza instanţa de judecatã, care se pronunţã printr-o hotãrâre susceptibilã de exercitare a cãii de atac prevãzute de lege, în sensul art. 129 din Constituţie.
În ceea ce priveşte prevederile art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedurã civilã, instanţa apreciazã cã susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, deoarece, în situaţia în care s-a dispus deja suspendarea provizorie a executãrii, pânã la soluţionarea cererii de suspendare de cãtre instanţã, conform art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã, nu se mai datoreazã cauţiune, întrucât aceasta a fost achitatã în cuantumul prevãzut de acest text, pentru suspendarea provizorie.
Dacã nu s-a solicitat suspendarea provizorie, ci s-a formulat direct cerere de suspendare a executãrii, întemeiatã pe dispoziţiile art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedurã civilã, sunt aplicabile dispoziţiile art. 723^1 alin. 2 din Codul de procedurã civilã care limiteazã cuantumul maxim al cauţiunii la 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul în care obiectul cererii este neevaluabil în bani, limita maximã a cauţiunii a fost stabilitã de legiuitor la 2.000 lei, prin acelaşi text.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 364 din Codul de procedurã civilã: "Hotãrârea arbitralã poate fi desfiinţatã numai prin acţiune în anulare pentru unul din urmãtoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fãrã sã existe o convenţie arbitralã sau în temeiul unei convenţii nule sau inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitralã;
d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinitã;
e) hotãrârea a fost pronunţatã dupã expirarea termenului arbitrajului prevãzut de art. 3533;
f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotãrârea arbitralã nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu aratã data şi locul pronunţãrii, nu este semnatã de arbitri;
h) dispozitivul hotãrârii arbitrate cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire;
i) hotãrârea arbitralã încalcã ordinea publicã, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.";
- Art. 403 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedurã civilã: "Pânã la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, instanţa competentã poate suspenda executarea, dacã se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţã, în afarã de cazul în care legea dispune altfel.
Dacã bunurile urmãrite sunt supuse stricãciunii, pierii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului.
Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2, instanţa, în toate cazurile, se pronunţã prin încheiere, care poate fi atacatã cu recurs, în mod separat."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecãtoreşti, precum şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedurã civilã, Curtea s-a pronunţat prin mai multe decizii şi, rãspunzând unor critici asemãnãtoare, a statuat constant cã prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.
Astfel, în ceea ce priveşte prevederile art. 364 din Codul de procedurã civilã, prin Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 31 ianuarie 2007, Curtea a reţinut cã arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit cãruia înfãptuirea justiţiei se realizeazã prin instanţele judecãtoreşti şi reprezintã acel mecanism juridic eficient, menit sã asigure o judecatã imparţialã, mai rapidã şi mai puţin formalã, confidenţialã, finalizatã prin hotãrâri susceptibile de executare silitã.
Arbitrajul se organizeazã şi se desfãşoarã potrivit convenţiei arbitrale încheiate între pãrţi, cu respectarea principiului libertãţii de voinţã a acestora, sub rezerva respectãrii ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum prevede art. 341 din Codul de procedurã civilã. Prin urmare, pãrţile pot stabili, prin convenţia arbitralã sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedurã pe care tribunalul arbitral trebuie sã le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfãşurare a arbitrajului. În cazul în care pãrţile nu au convenit asupra unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura ce urmeazã sã fie aplicatã.
Aşa fiind, Curtea a observat cã incidenţa dispoziţiilor legale criticate este subsecventã acordului de voinţã intervenit între pãrţile care au încheiat convenţia arbitralã şi care au optat pentru soluţionarea litigiului de cãtre un tribunal arbitral. Împrejurarea cã autorul excepţiei a achiesat la soluţionarea litigiului pe aceastã cale, deşi cunoştea sau ar fi trebuit sã cunoascã dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului de o asemenea instituţie, precum şi consecinţele juridice ale aplicãrii lor, nu îl îndreptãţeşte sã se prevaleze de necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementãrii în cauzã.
În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul devolutiv pe care ar trebui sã îl aibã acţiunea în anulare a hotãrârii arbitrale, Curtea a reţinut cã specificul domeniului supus reglementãrii a impus adoptarea unor soluţii diferite faţã de cele din dreptul comun. Împrejurarea cã legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridicã diferitã de aceea a cãilor de atac de drept comun, inclusiv sub aspectul admisibilitãţii acesteia, nu relevã niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplinã concordanţã cu prevederile art. 129 din Constituţie. Într-adevãr, în mãsura în care textul constituţional de referinţã foloseşte termenul generic de "cãi de atac", fãrã a le identifica şi caracteriza, respectiv fãrã a se referi in terminis la apel şi la recurs, ipotezã în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertitã într-un criteriu de constituţionalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptãţit ca, în considerarea anumitor particularitãţi, sã opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun. De altfel, Curtea reţine cã, în conformitate cu dispoziţiile art. 366 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, în cazul în care a admis acţiunea în anulare, instanţa se va pronunţa pe fondul litigiului, în limitele convenţiei arbitrale.
În ceea ce priveşte prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, Curtea a constatat prin Decizia nr. 539 din 18 octombrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 12 decembrie 2005, cã în ceea ce priveşte pretinsa omisiune a legiuitorului de a stabili criterii obiective pentru determinarea cuantumului cauţiunii, de naturã sã permitã sãvârşirea de abuzuri de cãtre judecãtor, chiar realã fiind, nu ar putea fi complinitã de cãtre Curte, care nu are atribuţii de legiuitor pozitiv. În fapt, însã, judecãtorul este ţinut sã respecte anumite limite rezonabile la stabilirea cauţiunii, eventualul abuz putând fi cenzurat, de vreme ce încheierea de soluţionare a cererii de suspendare este supusã recursului, în temeiul art. 403 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, debitorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie, ca şi de cele ale dreptului la apãrare.
Curtea a mai reţinut cã plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executãrii silite, aşa încât instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificatã ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie şi nici de încãlcare a dreptului la apãrare.
Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi, care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţia adoptatã în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Faţã de criticile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea mai reţine cã dispoziţiile art. 723^1 alin. 2 din Codul de procedurã civilã prevãd cã "Dacã legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al cãror obiect nu este evaluabil în bani, nu va depãşi suma de 2.000 lei".
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 364 şi art. 403 alin. 1-3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Romlux Lighting Company - S.A. din Târgovişte în Dosarul nr. 221/42/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
