Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 277 din 8 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81-83 din Codul penal din 1969
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 23 iunie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81-83 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Constantin Eugen Vicol în Dosarul nr. 3.023/256/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 783D/2013.
2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.023/256/2013, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81-83 din Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Eugen Vicol într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 81 şi art. 82 din Codul penal din 1969 sunt neconstituţionale, deoarece nu se relevă nicio diferenţă între cele două componente ale termenului de încercare, acesta fiind compus din durata pedepsei aplicate de instanţă la care se adaugă încă 2 ani stabiliţi de legiuitor. Or, procedând în această manieră, legiuitorul a intervenit în activitatea de înfăptuire concretă a justiţiei, ingerinţele sale înfrângând şi principiul separaţiei puterilor în stat.
6. De asemenea, prevederile art. 83 din Codul penal din 1969 afectează egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil, deoarece instanţa dispune revocarea suspendării condiţionate a pedepsei anterioare, fără a se ţine seama că a doua infracţiune a fost săvârşită cu puţin timp înainte de expirarea termenului de încercare. Astfel, dacă unul din doi condamnaţi, care au primit o pedeapsă identică şi pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată, comite o nouă infracţiune la o lună după ce termenul de încercare a început să curgă, iar celălalt în ultima lună a termenului de încercare, atunci este afectat dreptul la un proces echitabil prin înfrângerea principiului egalităţii în faţa legii.
7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, suspendarea condiţionată a executării pedepsei este reglementată de legiuitor şi pusă la dispoziţia instanţei ca mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţă a măsurii. Câtă vreme aplicarea acestei măsuri se face prin hotărâre judecătorească, pronunţată ca urmare a finalizării procesului penal, nu poate fi primită susţinerea în sensul că reglementarea criticată ar aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat şi principiului realizării justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege.
10. Totodată, susţinerile autorului vizează, în fapt, modul de aplicare a dispoziţiilor art. 81-83 din Codul penal din 1969 în raport cu situaţia concretă în care se află acesta. Or, aspectele legate de interpretarea şi aplicarea legii nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 81 - Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate, art. 82 - Termenul de încercare şi art. 83 - Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni, toate din Codul penal din 1969. Curtea constată că acestea, deşi abrogate prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, ce a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014, continuă să producă efecte şi după ieşirea lor din vigoare. Drept urmare, ţinând seama de raţiunile avute în vedere de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora "sintagma «în vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 81-83 din Codul penal din 1969, care au următorul conţinut:
- Art. 81: "Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).
Alin. 3 şi 4 - abrogate
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie motivată."
- Art. 82: "Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În cazul când pedeapsa a cărei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.
Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă."
- Art. 83: "Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă."
14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost examinate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 469 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 11 iunie 2008, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. 1 lit. a) din Codul penal, prilej cu care a statuat că suspendarea condiţionată a executării pedepsei este reglementată de legiuitor şi pusă la dispoziţia instanţei ca mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei. Fiind o creaţie a legiuitorului, este firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile, dar şi sfera de incidenţă a măsurii, respectiv să excludă de la aceasta persoanele care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave sau infracţiuni de violenţă care vădesc o periculozitate aparte a infractorului. Câtă vreme aplicarea acestei măsuri se face prin hotărâre judecătorească, pronunţată ca urmare a finalizării procesului penal, nu poate fi primită susţinerea în sensul că reglementarea criticată ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil.
16. Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate sunt contrare art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat prin aceeaşi decizie că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece textul constituţional vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. Totodată, prin Decizia nr. 317 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art. 83 din Codul penal nu aduc atingere prevederilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii, deoarece dispoziţia legală criticată nu stabileşte discriminări, ci instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, fără nicio deosebire. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză. De altfel, nemulţumirea autorului excepţiei este determinată tocmai de faptul că norma criticată se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza sa.
17. Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a mai statuat prin Decizia nr. 637 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 15 decembrie 2005, că reglementarea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni a fost realizată de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, stabilite de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" şi nu aduce atingere independenţei judecătorului. Acesta urmează să aprecieze, în funcţie de situaţia de fapt şi probele administrate, dacă în cauză sunt întrunite condiţiile revocării suspendării condiţionate. Faptul că norma criticată impune instanţei să procedeze într-un singur fel, respectiv să revoce suspendarea condiţionată, indiferent de gravitatea faptei, de pericolul social pe care-l reprezintă infractorul, nu reprezintă decât o aplicare a principiului egalităţii, care impune ca toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie să beneficieze de acelaşi tratament juridic, iar nu o încălcare a principiului constituţional care consacră independenţa judecătorului, aşa cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei.
18. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
19. În sfârşit, cât priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 81-83 din Codul penal din 1969 afectează şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece în absenţa unei ingerinţe a puterii judecătoreşti în sfera de competenţă constituţională a altor puteri, nu poate fi pusă în discuţie înfrângerea principiului consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Eugen Vicol în Dosarul nr. 3.023/256/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 81-83 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 8 mai 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
