Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 277 din 24 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 241/2001
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 722 din 10 august 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Irina Loredana Lãpãdat - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , excepţie ridicatã de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 5.979/2003 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2004, Tribunalul Sibiu Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 5.979/2003 al acelei instanţe.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia aratã cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 53, precum şi ale art. 11 alin. (1) din Constituţie, republicatã, raportat la art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se susţine cã exerciţiul dreptului de locaţiune recunoscut de lege trebuie sã aibã un tratament egal cu exerciţiul dreptului de proprietate, de asemenea protejat de lege. Potrivit autorului, dreptul de locaţiune are un conţinut complex, care implicã, între altele, stabilitatea domiciliului şi dreptul la respectarea vieţii private. Se mai aratã cã prin consacrarea legalã a schimbului obligatoriu de locuinţã "se compromite definitiv dreptul constituţional la un proces echitabil", instanţa de judecatã neputând dispune altfel.
Tribunalul Sibiu - Secţia civilã considerã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã limitãrile vizând folosinţa locuinţelor nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi, mai mult, prevederile legale criticate dau eficienţã deplinã dreptului fundamental la locuinţã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acesteia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã nu sunt încãlcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 53 şi 21, întrucât "legiuitorul poate stabili reguli care sã armonizeze drepturile fundamentale astfel încât sã se ţinã seama atât de interesele proprietarilor, cât şi ale chiriaşilor", iar accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a art. 16 din Constituţie, republicatã, aratã cã instituirea de regimuri juridice diferite în situaţii diferite nu poate fi apreciatã ca o încãlcare a principiului egalitãţii în faţa legii. Invocã în acest sens şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, precizeazã cã nu poate fi reţinutã încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã, deoarece legiuitorul a urmãrit sã asigure, prin textul de lege criticat, atât protecţia chiriaşilor din locuinţele retrocedate foştilor proprietari, cât şi garantarea dreptului de proprietate privatã al persoanelor fizice îndreptãţite la mãsuri reparatorii. Nu este încãlcat nici dreptul la un proces echitabil, dat fiind cã sunt asigurate toate garanţiile procesuale care garanteazã exercitarea acestui drept. În ceea ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 53 din Constituţie, republicatã, considerã cã schimbul obligatoriu de locuinţã este o mãsurã stabilitã prin lege, justificatã de respectarea drepturilor şi libertãţilor proprietarilor, şi care respectã pe deplin prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.
Prevederile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 23 alin. (1): "Proprietarii au dreptul sã cearã şi sã obţinã mutarea chiriaşilor din spaţiile cu destinaţia de locuinţã pe calea unui schimb obligatoriu."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 53, precum şi ale art. 11 alin. (1) din Constituţie, republicatã, raportat la art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prevederi care au urmãtorul conţinut:
- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate."
- Art. 11 alin. (1): "Statul român se obligã sã îndeplineascã întocmai şi cu bunã-credinţã obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
De asemenea, sunt invocate ca fiind încãlcate dispoziţiile cuprinse în art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevãd:
"1. Orice persoanã are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului sãu şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritãţi publice în exercitarea acestui drept decât în mãsura în care acest amestec este prevãzut de lege şi dacã constituie o mãsurã care, într-o societate democraticã, este necesarã pentru securitatea naţionalã, siguranţa publicã, bunãstarea economicã a ţãrii, apãrarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sãnãtãţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertãţilor altora."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare, între alte dispoziţii constituţionale, şi la cele ale art. 16 şi <>art. 53 din Constituţie, republicatã. Astfel, prin Decizia nr. 88 din 4 mai 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 iulie 2000, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsã. La acea datã, Curtea Constituţionalã a statuat, între altele, cã "(...) prin nici o dispoziţie a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 nu sunt puse în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi fundamentale şi nici exercitarea cu bunã-credinţã a unor asemenea drepturi sau libertãţi". Mai mult, prin <>Decizia nr. 139 din 8 mai 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 20 iunie 2001, Curtea a reţinut cã "egalitatea în drepturi nu împiedicã stabilirea de cãtre legiuitor a unor soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite. Dispoziţiile legale criticate îi ocrotesc în mod egal pe proprietar şi pe chiriaş, stabilind, pe de o parte, în ce mãsurã proprietarul poate refuza în mod justificat prelungirea contractului, iar pe de altã parte, dând chiriaşului posibilitatea sã îşi apere dreptul locativ în condiţiile în care nu i se poate reproşa vreo conduitã culpabilã". Atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit împrejurãri noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 vin în contradicţie cu prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), Curtea constatã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Prevederile legale criticate nu încalcã dreptul la un proces echitabil, dat fiind cã, în caz de litigiu, chiriaşul are dreptul de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã procesul echitabil, de a formula apãrãri şi de a recurge la cãile de atac prevãzute de lege.
Nu se poate reţine nici încãlcarea art. 11 alin. (1) raportat la prevederile art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere dreptului persoanei la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului, cu atât mai mult cu cât chiriaşul nu este ţinut sã procedeze la schimbul obligatoriu de locuinţã dacã nu sunt respectate anumite exigenţe minimale, cuprinse în art. 24 alin. (1) şi (2) din ordonanţã, care prevede:
"(1) Chiriaşul nu este obligat sã se mute, dacã în locuinţa care i se oferã în schimb nu i se asigurã suprafaţa locuibilã şi numãrul de camere la care este îndreptãţit conform anexelor nr. 1 şi 2 la prezenta ordonanţã de urgenţã, dar nici nu poate pretinde o suprafaţã locuibilã sau un numãr de camere mai mare decât cele la care este îndreptãţit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţã sau decât cele pe care le deţine cu chirie şi nici condiţii mai bune de locuit decât cele pe care le are în locuinţa din care urmeazã sã se mute.
(2) Nu i se va putea cere chiriaşului sã se mute într-o locuinţã insalubrã şi nici sã accepte o locuinţã lipsitã de dependinţele strict necesare - bucãtãrie, baie, WC -, prevãzute în contractul de închiriere a locuinţei din care urmeazã sã se mute."
Din acest punct de vedere, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate nu aduc nici o atingere demnitãţii omului sau drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, garantate prin dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 232/2004 ,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , excepţie ridicatã de Antonio Malinschi în Dosarul nr. 5.979/2003 al Tribunalului Sibiu - Secţia civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 iunie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lãpãdat
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
