Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 275 din 24 octombrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, cu modificarile ulterioare, si ale art. 228 alin. 6 si ale art. 262 pct. 1 si pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 3 martie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Cristina Nicoara - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.092/2002 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penalã.
La apelul nominal se prezintã, personal, Pompiliu Bota, autor al exceptiei.
Cauza fiind în stare de judecata, autorul exceptiei solicita admiterea acesteia, arãtând ca dispoziţiile constituţionale instituie mãsura de protecţie numai în favoarea membrilor Parlamentului, iar dispoziţiile legale criticate completeazã Constituţia prin aceea ca de aceeaşi protecţie se bucura şi magistraţii. Avizul ministrului justiţiei pentru punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintã o ingerinta a executivului în sfera de activitate a autoritãţii judecãtoreşti, aducandu-se atingere dispoziţiilor art. 125 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În sprijinul susţinerilor sale evoca jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca fiind inadmisibila, pentru ca soluţionarea cauzei nu depinde de dispoziţiile legale criticate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 25 aprilie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 1.092/2002, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota într-o cauza având ca obiect plângerea formulatã impotriva unor rezoluţii ale Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a dispus neinceperea urmãririi penale fata de un procuror.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca, deşi Constituţia, prin dispoziţiile art. 69 alin. (1), a instituit doar în favoarea membrilor Parlamentului o mãsura de protecţie specialã pe durata urmãririi penale, totuşi dispoziţiile legale criticate garanteazã imunitatea magistraţilor, aplicându-le un tratament procesual asemãnãtor. Aceste dispoziţii, având semnificatia unei completãri aduse Legii fundamentale, au fost adoptate fãrã respectarea prevederilor art. 72 alin. (2) şi ale art. 146-148 din Constituţie. În acest fel a fost încãlcat principiul separaţiei puterilor în stat, potrivit cãruia nici autoritatea legiuitoare, nici cea executivã, cum este şi ministrul justiţiei, nu au dreptul sa intervinã în procesul de realizare a justiţiei. Prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 125 alin. (2) din Constituţie, deoarece ministrul justiţiei, competent sa elibereze avizul în vederea punerii în mişcare a acţiunii penale, realizeazã un act de justiţie, având un statut de judecãtor al unei instanţe extraordinare. Se mai susţine ca este încãlcat şi dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi ca "se ignora dispoziţiile Hotãrârii Curţii Europene a Drepturilor Omului date în Cazul Golder impotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - 1975. De asemenea, aceleaşi dispoziţii legale ingradesc accesul la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, precum şi principiul egalitãţii, prevãzut de art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea fundamentalã. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 din Codul de procedura penalã, considera ca acestea incalca, de asemenea, principiul separaţiei puterilor în stat şi prevederile art. 21 şi ale art. 125 din Constituţie, precum şi dreptul la un proces echitabil. Se mai arata ca, instituind competenta procurorului de a refuza începerea urmãririi penale, de a clasa cauza sau de a dispune scoaterea de sub urmãrire penalã ori încetarea urmãririi penale, legiuitorul l-a transformat pe acesta într-o adevarata instanta extraordinarã, prevãzând, astfel, un caz de obstaculare a accesului liber la justiţie. În sprijinul susţinerilor, citeaza jurisprudenta Curţii Constituţionale care a statuat ca este neconstitutionala dispoziţia legalã prin care se suspenda sau se impiedica iniţierea cursului judecaţii.
Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penalã şi-a exprimat opinia în sensul respingerii exceptiei de neconstituţionalitate. Astfel, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul are competenta exclusiva de a institui reguli de procedura. Nu este încãlcat nici principiul egalitãţii.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, şi ale <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, introduse prin <>Legea nr. 181/2002 , încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, pentru urmãtoarele motive:
- Prin dispoziţiile <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, s-a instituit un mijloc de protecţie a magistraţilor impotriva unor acţiuni nejustificate sau abuzive. Atributia ministrului justiţiei de a aviza punerea sub urmãrire penalã a unui magistrat este justificatã de rolul sau în activitatea de selecţie a candidaţilor la admiterea în magistratura, neavând semnificatia unei ingerinţe în activitatea autoritãţii judecãtoreşti. Aceste dispoziţii nu sunt contrare principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii, deoarece el presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. Pe de alta parte, persoana interesatã are dreptul sa atace în justiţie decizia ministrului justiţiei de a emite sau nu avizul, pentru urmãrirea penalã sau trimiterea în judecata a unui magistrat.
- În ceea ce priveşte prevederile art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 din Codul de procedura penalã, se susţine ca soluţiile "de neurmãrire nu trebuie confundate cu rezolvarea propriu-zisa a cauzei penale, cu înfãptuirea actului de justiţie, între acestea existând o serie de deosebiri". Actionand în temeiul art. 11 pct. 1 din acelaşi cod, procurorul nu înfãptuieşte un act de justiţie, iar cel nemulţumit de soluţionarea plângerii impotriva mãsurilor sau actelor efectuate de procuror se poate adresa justiţiei în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Asadar nu se poate susţine ca parchetul acţioneazã ca o instanta extraordinarã şi ca dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil.
Avocatul Poporului, în punctul sau de vedere, considera ca dispoziţiile legale criticate, privitoare la necesitatea avizului ministrului justiţiei pentru urmãrirea penalã şi trimiterea în judecata a magistraţilor, reprezintã mãsuri de protecţie a acestora şi nu sunt de natura sa încalce accesul liber la justiţie al persoanelor. În cazul de fata, cauza referitoare la soluţionarea plângerii formulate de petitionar impotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Alba Iulia se afla pe rolul instanţei competente, ceea ce înseamnã ca instanta a putut fi sesizatã şi ca nu a fost încãlcat art. 21 din Constituţie. Necesitatea avizului prevãzut de <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, reprezintã o garanţie legalã a asigurãrii independentei justiţiei, însã acest aviz ar trebui sa fie în sarcina unei structuri aflate în sfera autoritãţii judecãtoreşti, cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu în sarcina unei autoritãţi administrative cum este ministrul justiţiei. În opinia Avocatului Poporului, implicarea ministrului justiţiei în rãspunderea penalã a magistraţilor contravine prevederilor constituţionale.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, se arata ca acestea nu contravin dispoziţiilor art. 21 şi ale art. 125 alin. (2) din Constituţie şi nici prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Guvern şi de Avocatul Poporului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, precum şi cele ale art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, având urmãtorul cuprins:
- <>Art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare: "Magistraţii nu pot fi cercetati, reţinuţi, arestaţi, perchezitionati sau trimişi în judecata fãrã avizul ministrului justiţiei.";
- Art. 228 pct. 6 din Codul de procedura penalã: "În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea (de a nu se începe urmãrirea penalã), o confirma prin rezoluţie motivatã şi înştiinţeazã despre aceasta persoana care a fãcut sesizarea.";
- Art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã: "Dacã procurorul constata ca au fost respectate dispoziţiile legale care garanteazã aflarea adevãrului, ca urmãrirea penalã este completa, existând probele necesare şi legal administrate, procedeazã, dupã caz, astfel:
1. când din materialul de urmãrire penalã rezulta ca fapta exista, ca a fost sãvârşitã de invinuit sau de inculpat şi ca acesta rãspunde penal:
a) dacã acţiunea penalã nu a fost pusã în mişcare în cursul urmãririi penale, da rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penalã şi dispune trimiterea în judecata;
b) dacã acţiunea penalã a fost pusã în mişcare în cursul urmãririi penale, da rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecata;
2. da ordonanta prin care:
a) claseaza, scoate de sub urmãrire sau înceteazã urmãrirea penalã potrivit dispoziţiilor art. 11.
Dacã procurorul dispune scoaterea de sub urmãrire în temeiul art. 10 lit. b^1), face aplicarea art. 18^1 alin. 3 din Codul penal;
b) suspenda urmãrirea penalã, atunci când constata existenta unei cauze de suspendare a urmãririi."
În conceptia autorului exceptiei prevederile legale criticate au adus o completare la Constituţie, fiind adoptate fãrã respectarea dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea fundamentalã referitoare la legile constituţionale şi a dispoziţiilor art. 146-148 referitoare la revizuirea Constituţiei. Totodatã, considera ca aceleaşi prevederi contravin principiului separaţiei puterilor în stat, dreptului la un proces echitabil şi dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi (3), art. 21 şi 125 din Constituţie, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (2) şi (3): "(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 125: "(1) Justiţia se realizeazã prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.
(2) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare.
(3) Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege."
Se susţine, totodatã, ca prevederile legale criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, având urmãtorul cuprins: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã, îndreptate impotriva sa. Hotãrârea trebuie sa fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţe poate fi interzis presei şi publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanta atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducã atingere intereselor justiţiei."
Analizând critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã.
Din încheierea de sesizare, ca şi din actele şi lucrãrile dosarului aflat pe rolul instanţei de judecata rezulta ca obiectul cauzei îl constituie plângerea formulatã de autorul exceptiei impotriva rezolutiilor Parchetului de pe lângã Curtea de Apel Alba Iulia privind neinceperea urmãririi penale fata de un procuror.
Prin dispoziţiile ce fac obiectul exceptiei, legiuitorul a prevãzut existenta acestui aviz având natura juridicã a unei mãsuri de protecţie a magistraţilor. Într-adevãr, aceste dispoziţii legale se coreleazã cu cele ale art. 10 lit. f) din Codul de procedura penalã, articol care reglementeazã cazurile când punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicatã şi care are urmãtorul cuprins: "Acţiunea penalã nu poate fi pusã în mişcare, iar când a fost pusã în mişcare nu mai poate fi exercitatã dacã: [...]
f) lipseşte plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiţie prevãzutã de lege, necesarã pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;"
Curtea constata ca dispoziţiile art. 131 din Legea fundamentalã, referitoare la statutul constituţional al procurorilor, prevãd ca aceştia îşi desfãşoarã activitatea potrivit principiului legalitãţii, al imparţialitãţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. Statutul legal al magistraţilor a fost reglementat prin <>Legea nr. 92/1992 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, în noţiunea de "magistrat", pe lângã judecãtori, fiind incluşi şi procurorii, care, potrivit dispoziţiilor cuprinse la capitolul Ministerul Public, sunt organizati în parchete, sub autoritatea ministrului justiţiei. Se observa ca dispoziţiile referitoare la organizarea şi funcţionarea parchetelor, precum şi cele referitoare la emiterea avizului ministrului justiţiei pentru cercetarea, reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecata a procurorilor sunt în concordanta cu prevederile cuprinse în art. 131 din Constituţie, ele nefiind contrare nici principiului separatieiputerilor în stat. Acest aviz reprezintã o garanţie legalã a consolidãrii principiului constituţional al imparţialitãţii procurorilor, al exercitãrii magistraturii, este un mijloc de apãrare a statutului magistraţilor şi a prestigiului magistraturii impotriva unor acţiuni nejustificate sau abuzive ale organelor de urmãrire penalã. Asadar, instituirea legalã a acestui act condiţie nu constituie o completare a Constituţiei, asa cum susţine autorul exceptiei, nefiind deci incalcate nici prevederile art. 72 alin. (2) şi ale art. 146-148 din Legea fundamentalã.
Este neîntemeiatã şi critica potrivit cãreia avizul ministrului justiţiei, aflat în structura autoritãţii administrative, reprezintã o ingerinta în activitatea de realizare a actului de justiţie, conferindu-i în acest fel statutul "de judecãtor extraordinar, al unei instanţe extraordinare", ceea ce contravine dispoziţiilor art. 125 alin. (2) din Constituţie. Curtea retine ca, potrivit legii, ministrul justiţiei, rãspunzând de activitatea judecãtorilor, de modul cum se înfãptuieşte justiţia, este interesat sa sesizeze, dacã este cazul, punerea sub urmãrire penalã a unui magistrat. Este evident ca orice caz în care un magistrat se dovedeşte ca a încãlcat legea penalã arunca o umbra asupra prestigiului întregii magistraturi. Tocmai de aceea singurul chemat sa avizeze urmãrirea penalã a unui magistrat este ministrul justiţiei, iar acest drept de aviz implica angajarea rãspunderii sale personale, persoana interesatã având dreptul de a-l acţiona în justiţie pentru avizarea sau refuzul de a aviza urmãrirea penalã a unui magistrat pe care îl considera vinovat sau, dimpotriva, nevinovat de sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã. Se retine, asadar, ca acest aviz nu are semnificatia unui act de realizare a justiţiei şi ca nu conferã ministrului justiţiei puteri discretionare, fiind deschis accesul la justiţie.
Referitor la susţinerea ca dispoziţiile legale criticate aduc atingere egalitãţii în drepturi, Curtea urmeazã sa o respingã ca fiind neîntemeiatã. În jurisprudenta sa Curtea a statuat în mod constant ca principiul egalitãţii consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie nu înseamnã uniformitate, asa încât, dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
Or, în prezenta cauza, magistraţii constituie o categorie care se afla în situaţie diferita fata de ceilalţi cetãţeni. Dacã s-ar aplica în mod uniform acest principiu, aceasta ar implica anihilarea unei garanţii procedurale, care are semnificatia unei mãsuri de protecţie. Prin Decizia sa nr. 104 din 31 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 26 februarie 1996, Curtea a statuat ca "o mãsura de protecţie nu poate avea semnificatia nici a unui privilegiu, nici a unei discriminãri, ea fiind destinatã tocmai asigurãrii, în anumite situaţii specifice, a egalitãţii cetãţenilor, care ar fi afectatã în lipsa ei".
Nici susţinerea autorului exceptiei potrivit cãreia s-a adus atingere principiului liberului acces la justiţie sau dreptului la un proces echitabil nu este intemeiata atât timp cat excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã în fata instanţei de judecata sesizate prin plângerea sa penalã.
În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, se constata ca este, la rândul sau, nefondata, urmând sa fie respinsã ca atare. Astfel, competenta procurorului de a refuza începerea urmãririi penale, de a clasa cauza sau de a dispune scoaterea de sub urmãrire penalã ori încetarea urmãririi penale nu incalca nici prevederile Constituţiei şi nici pe cele cuprinse în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate de autorul exceptiei. Prin soluţiile pe care le da în cadrul competentei sale de supraveghere a urmãririi penale, procurorul nu-şi aroga atribuţiile unei instanţe judecãtoreşti, ci adopta mãsuri supuse în totalitate controlului judecãtoresc. Ca atare, actele de decizie ale procurorului, la care se referã autorul exceptiei, nu impiedica liberul acces la justiţie al vreunei persoane, nu sunt discriminatorii şi nici discretionare, efectuarea lor înscriindu-se în limitele principiilor consacrate prin Constituţie. De altfel, Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, a statuat ca dispoziţiile art. 278 din Codul de procedura penalã, care reglementeazã procedura specialã de rezolvare a plângerii impotriva mãsurilor luate sau actelor efectuate de procuror ori pe baza dispoziţiilor acestuia, sunt constituţionale numai dacã nu opresc persoana nemultumita de rezolvarea data plângerii sale de cãtre procurorul ierarhic superior sa se adreseze, în temeiul art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, care urmeazã sa se aplice în mod direct, instanţei cãreia i-ar reveni competenta de a soluţiona cauza.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
Cu unanimitate de voturi cat priveşte dispoziţiile art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã,
Cu majoritate de voturi cat priveşte dispoziţiile <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, cu modificãrile ulterioare, şi ale art. 228 alin. 6 şi ale art. 262 pct. 1 şi pct. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.092/2002 al Curţii de Apel Alba Iulia-Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 24 octombrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef
Claudia Miu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
