Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 273 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 85 alin. (1)-(5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 1 august 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zolta - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zheng Siyong şi Zheng Shuliang în Dosarul nr. 9.433/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1D/2013 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspund, pentru Zheng Siyong, domnul avocat Constantin Profir, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. De asemenea, pentru părţile Zheng You şi Li Ning, răspund domnii avocaţi Şerban Nicolae şi, respectiv, Ion Panaitescu, având împuterniciri avocaţiale depuse la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză, solicitat de Curtea Constituţională pentru a asigura traducerea în cauză.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentanţilor părţilor.
Apărătorul autorului excepţiei Zheng Siyong solicită admiterea acesteia, susţinând că textul de lege criticat încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât persoana cu privire la care se cere îndepărtarea de pe teritoriul României nu are posibilitatea de a cunoaşte motivele pentru care a fost declarată indezirabilă. Precizează că, referitor la această problemă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, în cazuri similare, instanţele naţionale s-au limitat la o examinare pur formală, neoferindu-i-se niciun indiciu persoanei vizate. Enumeră, în acest sens, cauzele Kaya împotriva României, Lupşa împotriva României, Ahmed împotriva României şi Geleri împotriva României. Precizează, de asemenea, că s-a produs şi o ingerinţă gravă în viaţa intimă, familială şi privată, autorul excepţiei fiind, de fapt, cetăţean australian, care locuieşte de 20 de ani pe teritoriul României, are o viaţă de familie şi desfăşoară activităţi comerciale.
Apărătorul părţii Li Ning solicită admiterea excepţiei, arătând, în esenţă, că este nesocotită durata rezonabilă în care trebuie soluţionat un proces pentru a fi considerat echitabil, prin termenul extrem de scurt prevăzut de art. 85 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Consideră că este încălcat şi dreptul la un recurs efectiv, ca urmare a faptului că persoana declarată indezirabilă nu are niciun fel de informaţie cu privire la motivele care au stat la baza pronunţării de către instanţă a unei astfel de hotărâri. În opinia sa, reglementarea este evazivă şi contradictorie, raţiunile de securitate naţională la care face referire art. 85 alin. (5) sunt diferite de cele de la alin. (1) al aceluiaşi articol. Or, legiuitorul trebuie să edicteze norme accesibile şi previzibile, lipsite de ambiguităţi şi neclarităţi.
Apărătorul părţii Zheng You solicită, de asemenea, admiterea excepţiei, subliniind, în esenţă, imprecizia şi echivocul textului de lege criticat. Arată că în cuprinsul acestuia se folosesc cu acelaşi sens expresiile de "securitate naţională" şi "siguranţă naţională", care sunt, de fapt, două concepte diferite. Prin urmare, textul de lege supus controlului de constituţionalitate poate fi aplicat în mod arbitrar. Apreciază că măcar fapta săvârşită ar trebui adusă la cunoştinţa celui ce urmează să fie declarat indezirabil. Invocă cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 17 octombrie 1986, pronunţată în Cauza Rees împotriva Marii Britanii, în sensul necesităţii existenţei unui just echilibru între interesul general şi cel individual. Precizează, totodată, că măsura declarării ca indezirabil, cu consecinţa îndepărtării din ţară, reprezintă o sancţiune pentru persoana în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei deja existente în materie. Consideră că, atât timp cât cererea de declarare ca indezirabil este examinată de o instanţă independentă şi imparţială, se respectă toate garanţiile procesului echitabil.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7.228 din 20 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 9.433/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Zheng Siyong şi Zheng Shuliang într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de declarare a acestora ca indezirabili pe considerente de securitate naţională şi luarea lor în custodie publică până la punerea în executare a măsurii de îndepărtare de pe teritoriul României.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că, raportat la lipsa oricăror dovezi depuse la dosarul cauzei, prin prevederile art. 85 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, reţinute ca temei al rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, se încalcă dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind libera circulaţie a persoanelor, se realizează o ingerinţă în viaţa familială şi se nesocoteşte dreptul la un proces echitabil, judecat în mod imparţial şi public. Invocă şi paragraful nr. 43 al Hotărârii din 12 octombrie 2006, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kaya împotriva României, în care s-a arătat că, din cauza faptului că reclamantul nu a beneficiat nici în faţa autorităţilor administrative, nici în faţa curţii de apel de un grad minim de protecţie împotriva arbitrariului autorităţilor, Curtea a concluzionat că atingerea adusă vieţii sale private nu era prevăzută de o "lege" care să răspundă cerinţelor Convenţiei.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând că, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, textele de lege ce formează obiectul acesteia sunt compatibile cu principiile constituţionale, respectiv cu dreptul de acces la o instanţă şi dreptul la un proces echitabil.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, precizează că, potrivit normelor de procedură şi aşa cum rezultă chiar din art. 85 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, instanţa de judecată ia cunoştinţă de toate datele, informaţiile şi documentele din domeniul siguranţei naţionale aflate la dosar şi, de asemenea, ea are dreptul şi îndatorirea de a administra probe în proces, respectând însă dispoziţiile legale privind informaţiile clasificate. Arată că dreptul statelor de a-şi proteja securitatea naţională prin măsuri specifice, asupra cărora au o marjă largă de apreciere, este consacrat şi unanim recunoscut la nivelul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reluând cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 763 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, precizează că, în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, în lumina art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, că statele au, "pe temeiul unui principiu de drept internaţional public bine stabilit şi fără prejudicierea angajamentelor asumate prin tratate internaţionale, inclusiv Convenţia, dreptul de a controla intrarea, şederea şi îndepărtarea nenaţionalilor de pe teritoriile lor" (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Chahal împotriva Marii Britanii). Mai mult, paragraful 2 al art. 1 din acelaşi protocol dispune că garanţiile procedurale în cazul expulzării de străini pot să nu fie respectate atunci când expulzarea este necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate naţională. Consideră că prevederile de lege criticate respectă şi dreptul la un proces echitabil, întrucât oferă posibilitatea ca atât cererea de declarare ca indezirabili, cât şi o eventuală contestaţie a măsurii luate în acest sens să fie examinate de o instanţă judecătorească independentă şi imparţială, în cadrul unui proces care întruneşte toate exigenţele şi garanţiile care caracterizează procesul echitabil într-o societate democratică.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcă principiul liberului acces la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Arată că, potrivit art. 86 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti prin care străinul este declarat indezirabil poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicării. Consideră că textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu aduc atingere nici drepturilor reglementate de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât este permisă ingerinţa unei autorităţi publice în limita în care o asemenea ingerinţă este prevăzută de lege şi se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională. Astfel, arată că este pe deplin justificată obligaţia respectării de către străini a regulilor speciale ce constituie regimul şederii lor în România, având în vedere necesitatea oricărui stat de a controla activităţile de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentanţilor părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 85 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Curtea constată că, din motivarea excepţiei, astfel cum aceasta a fost prezentată în scris şi expusă în susţinerile orale din cadrul şedinţei publice, rezultă că, în realitate, prevederile de lege împotriva cărora au fost formulate criticile de neconstituţionalitate sunt doar cele ale art. 85 alin. (1)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. Prin urmare, Curtea urmează să examineze doar constituţionalitatea acestora. Curtea observă, totodată, că, prin Legea nr. 118/2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012, s-a dispus înfiinţarea Inspectoratului General pentru Imigrări, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin reorganizarea Oficiului Român pentru Imigrări, care a fost desfiinţat. Aplicând cerinţa cuprinsă în art. III din Legea nr. 118/2012, potrivit căruia, în cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea «Oficiul Român pentru Imigrări" se înlocuieşte, în mod corespunzător, cu denumirea "Inspectoratul General pentru Imigrări»", textele de lege criticate au, în prezent, următoarea redactare:
- Art. 85 alin. (1)-(5): "Declararea ca indezirabil:
(1) Declararea ca indezirabil este o măsură care se dispune împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică.
(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel Bucureşti, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Procurorul sesizează instanţa de judecată, la propunerea instituţiilor cu competenţe în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale care deţin date sau indicii temeinice, în sensul celor prevăzute la alin. (1).
(3) Datele şi informaţiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru raţiuni de securitate naţională se pun la dispoziţia instanţei de judecată, în condiţiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.
(4) Sesizarea prevăzută la alin. (2) se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor. Instanţa de judecată aduce la cunoştinţă străinului faptele care stau la baza sesizării, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.
(5) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condiţiile alin. (2). Hotărârea instanţei este definitivă. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe raţiuni de securitate naţională, în conţinutul hotărârii nu se menţionează datele şi informaţiile care au stat la baza motivării acesteia."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 21 alin. (3) care garantează dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, şi la art. 25 privitor la libera circulaţie. De asemenea, menţionează şi art. 11, şi art. 20 din Constituţie, pentru a-şi raporta critica şi la prevederile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cuprinse la art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 8 care consacră dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia susţin că textele de lege criticate nesocotesc dreptul la un proces echitabil, ca urmare a faptului că nu dau posibilitatea străinului împotriva căruia urmează să fie luată măsura declarării ca indezirabil - ca urmare a faptului că a desfăşurat, desfăşoară ori există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională - să cunoască informaţiile în baza cărora a fost luată această măsură.
Curtea nu poate reţine această critică, observând, sub acest aspect, că, în motivarea Hotărârii din 12 octombrie 2006, pronunţată în Cauza Kaya împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit jurisprudenţa sa potrivit căreia deciziilor referitoare la îndepărtarea străinilor nu le sunt aplicabile prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea nu presupun contestarea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil şi nici nu se referă la temeinicia unei acuzaţii în materie penală, în sensul textului convenţional menţionat (paragraful 24).
Pe de altă parte, prin aceeaşi hotărâre, instanţa europeană de contencios al drepturilor omului a precizat, de asemenea, că orice persoană împotriva căreia se ia o măsură care are la bază motive de securitate naţională trebuie să beneficieze de garanţii împotriva arbitrariului. Astfel, persoana trebuie să aibă, în special, posibilitatea de a declanşa un control al măsurii litigioase în faţa unui organ independent şi imparţial, competent să se pronunţe cu privire la toate problemele de fapt şi de drept relevante, în vederea stabilirii legalităţii măsurii şi a sancţionării unui eventual abuz din partea autorităţilor. În faţa unui astfel de organ de control persoana în cauză trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-şi putea prezenta punctul de vedere şi a combate argumentele autorităţilor (paragraful 41).
În cauzele invocate în motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate (Hotărârea din 12 octombrie 2006, pronunţată în Cauza Kaya împotriva României, Hotărârea din 8 iunie 2006, pronunţată în Cauza Lupşa împotriva României, Hotărârea din 13 iulie 2010, pronunţată în Cauza Ahmed împotriva României, şi Hotărârea din 15 februarie 2011, pronunţată în Cauza Geleri împotriva României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, întrucât reclamanţii nu au beneficiat nici în faţa autorităţilor administrative, nici în faţa curţii de apel de un grad minim de protecţie împotriva arbitrariului autorităţilor. Or, potrivit prevederilor convenţionale menţionate, un străin nu poate fi expulzat decât "în executarea unei decizii luate în conformitate cu legea". În Cauza Kaya împotriva României (paragraful 55), de exemplu, Curtea a statuat că trimiterea la "lege" vizează, conform ansamblului dispoziţiilor Convenţiei, nu numai existenţa unei baze în dreptul intern, ci şi calitatea legii, care impune accesibilitatea şi previzibilitatea acesteia, precum şi o anumită protecţie împotriva atingerilor arbitrare ale drepturilor garantate de Convenţie, venind din partea puterii publice.
Curtea Constituţională observă însă că toate cele patru hotărâri ale instanţei europene enumerate mai sus au fost pronunţate cu privire la procese desfăşurate în conformitate cu dispoziţii din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, care, ulterior, au fost modificate. În redactarea avută în vedere de instanţa de la Strasbourg în cauzele menţionate, ordonanţa de urgenţă prevedea că declararea ca indezirabil a unui străin constituia o măsură administrativă de autoritate, dispusă de procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea Autorităţii pentru străini sau a altor instituţii cu competenţe în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale, împotriva căreia se putea face contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti.
În prezent, formularea textelor de lege criticate înlătură complet riscul de arbitrariu, prin faptul că instanţa de judecată este cea care, la cererea procurorului, declară indezirabil străinul şi dispune îndepărtarea acestuia de pe teritoriul României, ceea ce reprezintă o dovadă a îndeplinirii de către statul român a obligaţiei de a institui garanţiile procedurale cerute de art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
Curtea Constituţională nu poate reţine nici susţinerile potrivit cărora textele de lege criticate ar fi neconstituţionale din cauza imposibilităţii reclamantului de a avea acces la informaţiile clasificate pe care s-a întemeiat luarea măsurii declarării sale ca indezirabil. Prevederile art. 85 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt lămuritoare sub acest aspect, stabilind, pe de o parte, că datele şi informaţiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru raţiuni de securitate naţională se pun la dispoziţia instanţei de judecată, în condiţiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate, iar, pe de altă parte, la rândul său, instanţa de judecată aduce la cunoştinţă străinului faptele care stau la baza sesizării, de asemenea, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.
În acelaşi sens, Curtea Constituţională constată că, prin Decizia nr. 763 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 16 ianuarie 2007, examinând excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, în varianta anterioară republicării, care reglementau tot instituţia declarării ca indezirabili a străinilor, a observat că textele de lege criticate ca fiind neconstituţionale nu prevedeau in terminis interdicţia accesului la datele şi informaţiile ce au stat la baza deciziei de declarare a străinului ca indezirabil în ceea ce priveşte instanţa de judecată competentă a soluţiona contestaţia împotriva ordonanţei procurorului, ci se referă exclusiv la străinul vizat de măsura în cauză. Curtea a constatat că, potrivit Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, judecătorul are acces la documente pe diferite niveluri de secretizare, în condiţiile şi cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act normativ. Prin urmare, prin aplicarea corectă a legislaţiei în materie, exercitarea efectivă şi concretă a dreptului de acces liber la instanţă şi a dreptului la apărare este asigurată, riscul de arbitrariu din partea autorităţilor administrative fiind înlăturat.
De asemenea, prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, verificând constituţionalitatea unor prevederi din Legea nr. 182/2002, din perspectiva criticii în sensul că părţile nu pot avea acces la conţinutul unor înscrisuri clasificate, fie în mod direct, fie prin reprezentant, decât cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, Curtea Constituţională a constatat că este firesc ca legea menţionată să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi. Pe de altă parte, însăşi Constituţia prevede, potrivit art. 53 alin. (1), posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi - inclusiv a garanţiilor aferente unui proces echitabil - pentru raţiuni legate de apărarea securităţii naţionale.
Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că reglementarea mai strictă a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintă o măsură necesară în vederea asigurării protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizează apărarea securităţii naţionale.
Referitor la pretinsa critică de neconstituţionalitate prin nesocotirea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale care garantează dreptul la viaţă de familie, Curtea constată că nu este întemeiată. Este adevărat că declararea ca indezirabil a străinului, cu consecinţa îndepărtării sale de pe teritoriul României, poate afecta acest drept, dar o atingere adusă vieţii de familie este permisă, potrivit art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care această ingerinţă este prevăzută de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională. Or, textele de lege supuse controlului de constituţionalitate întrunesc aceste exigenţe convenţionale.
În fine, Curtea constată că nu poate reţine nici critica referitoare la încălcarea dreptului de liberă circulaţie, care nu este un drept absolut, ci trebuie exercitat potrivit legii, putând fi supus unor limitări, în condiţiile imperativului apărării securităţii naţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Zheng Siyong şi Zheng Shuliang în Dosarul nr. 9.433/2/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 85 alin. (1)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 23 mai 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
