Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere Nota Secretariatului General al Guvernului nr. 20/24.295/M.A. din 15 iulie 2024 privind aprobarea constituirii Comitetului interinstituţional pentru managementul infrastructurii (CIMI), în temeiul art. 29 şi al art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prim-ministrul emite prezenta decizie. ART. 1 (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se constituie Comitetul interinstituţional pentru managementul infrastructurii, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, denumit în continuare CIMI. (2) Componenţa CIMI este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie. (3) La reuniunile CIMI participă, în calitate de invitaţi permanenţi, reprezentanţi ai Curţii de Conturi, Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, precum şi ai altor structuri sau entităţi aflate sub control parlamentar. (4) La propunerea membrilor, la reuniunile CIMI pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor autorităţi şi instituţii publice, reprezentanţi ai mediului asociativ şi experţi, care desfăşoară activităţi relevante în domeniu. ART. 2 (1) CIMI are ca obiectiv principal coordonarea activităţilor pentru implementarea recomandărilor Comitetului pentru Guvernanţă Publică din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru domeniul de infrastructură de către autorităţile şi instituţiile publice vizate. (2) Obiectivele secundare ale CIMI sunt: a) identificarea direcţiilor de acţiune şi activităţile prin care se ating recomandările Comitetului pentru Guvernanţă Publică din cadrul OCDE pentru domeniul de infrastructură; b) coordonarea elaborării unei Strategii naţionale pentru infrastructură. ART. 3 În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la art. 2, CIMI are următoarele atribuţii: a) analizează, dezbate şi aprobă propunerile formulate de către membri şi invitaţi; b) realizează activităţi de documentare şi înaintează propuneri şi recomandări referitoare la obiectivele şi măsurile strategiei; c) contribuie cu expertiză specifică ariei de competenţă la elaborarea strategiei; d) identifică şi analizează cadrul normativ aplicabil şi formulează propuneri de colaborare cu reprezentanţi ai mediului asociativ şi experţi, după caz; e) solicită date şi informaţii din partea autorităţilor şi instituţiilor publice cu activităţi relevante în domeniu; f) asigură informarea prim-ministrului în legătură cu activitatea şi rezultatele obţinute. ART. 4 (1) CIMI este coordonat de Secretariatul General al Guvernului printr-un secretar general adjunct al Guvernului sau secretar de stat, desemnat prin ordin în acest sens. (2) Secretariatul tehnic al CIMI este asigurat de către Secretariatul General al Guvernului, prin Serviciul pentru aderare la OCDE şi inovare în sectorul public. (3) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice sunt reprezentate la reuniunile CIMI de personal la nivel de management superior executiv, respectiv secretar de stat, şi/sau la nivel tehnic de personal cu funcţii de conducere şi/sau de execuţie, desemnat în acest sens de către conducătorii acestora. ART. 5 (1) CIMI se reuneşte o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar în şedinţe extraordinare, la solicitarea coordonatorului sau a oricărui membru, prin grija Secretariatului tehnic. (2) Agenda fiecărei reuniuni a CIMI se întocmeşte de către Secretariatul tehnic, pe baza propunerilor formulate de către membrii acestuia. (3) Procesele-verbale ale reuniunilor CIMI cuprind, în principal, temele discutate şi deciziile luate şi sunt semnate de către membrii acestuia şi înregistrate de Secretariatul tehnic. ART. 6 Procedurile de lucru ale CIMI şi atribuţiile Secretariatului tehnic sunt stabilite prin regulamentul propriu de organizare şi funcţionare, aprobat prin hotărâre a CIMI. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean Bucureşti, 8 august 2024. Nr. 272. ANEXA 1 COMPONENŢA Comitetului interinstituţional pentru managementul infrastructurii (CIMI)
┌───┬──────────────────────────────────┐
│1. │Cancelaria Prim-Ministrului │
├───┼──────────────────────────────────┤
│2. │Secretariatul General al │
│ │Guvernului │
├───┼──────────────────────────────────┤
│3. │Ministerul Transporturilor şi │
│ │Infrastructurii │
├───┼──────────────────────────────────┤
│4. │Ministerul Finanţelor │
├───┼──────────────────────────────────┤
│5. │Ministerul Afacerilor Interne │
├───┼──────────────────────────────────┤
│6. │Ministerul Afacerilor Externe │
├───┼──────────────────────────────────┤
│7. │Ministerul Apărării Naţionale │
├───┼──────────────────────────────────┤
│8. │Ministerul Economiei, │
│ │Antreprenoriatului şi Turismului │
├───┼──────────────────────────────────┤
│9. │Ministerul Energiei │
├───┼──────────────────────────────────┤
│10.│Ministerul Agriculturii şi │
│ │Dezvoltării Rurale │
├───┼──────────────────────────────────┤
│11.│Ministerul Mediului, Apelor şi │
│ │Pădurilor │
├───┼──────────────────────────────────┤
│12.│Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor│
│ │Publice şi Administraţiei │
├───┼──────────────────────────────────┤
│13.│Ministerul Investiţiilor şi │
│ │Proiectelor Europene │
├───┼──────────────────────────────────┤
│14.│Ministerul Muncii şi Solidarităţii│
│ │Sociale │
├───┼──────────────────────────────────┤
│15.│Ministerul Sănătăţii │
├───┼──────────────────────────────────┤
│16.│Ministerul Educaţiei │
├───┼──────────────────────────────────┤
│17.│Ministerul Cercetării, Inovării şi│
│ │Digitalizării │
├───┼──────────────────────────────────┤
│18.│Ministerul Familiei, Tineretului │
│ │şi Egalităţii de Şanse │
├───┼──────────────────────────────────┤
│19.│Ministerul Culturii │
├───┼──────────────────────────────────┤
│20.│Agenţia Naţională a │
│ │Penitenciarelor │
├───┼──────────────────────────────────┤
│21.│Agenţia Naţională pentru Achiziţii│
│ │Publice │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Autoritatea Naţională pentru │
│22.│Management al Calităţii în │
│ │Sănătate Publică │
├───┼──────────────────────────────────┤
│23.│Autoritatea pentru Digitalizarea │
│ │României │
├───┼──────────────────────────────────┤
│24.│Institutul Naţional de Statistică │
├───┼──────────────────────────────────┤
│25.│Institutul Naţional al │
│ │Patrimoniului │
├───┼──────────────────────────────────┤
│26.│Inspectoratul de Stat în │
│ │Construcţii - ISC │
├───┼──────────────────────────────────┤
│27.│Compania Naţională de Investiţii │
│ │CNI - S.A. │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Autoritatea Naţională de │
│28.│Reglementare pentru Serviciile de │
│ │Utilităţi Publice │
├───┼──────────────────────────────────┤
│ │Agenţia Naţională pentru │
│29.│Dezvoltarea Infrastructurii în │
│ │Sănătate │
├───┼──────────────────────────────────┤
│30.│Agenţia Naţională pentru Sport │
└───┴──────────────────────────────────┘
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.