Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 272 din 22 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 153 alin. (6) si (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Cosmin Ionescu în Dosarul nr. 3.685/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 676D/2011. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 677D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Andrei Rivelino Vãsuicã în Dosarul nr. 9.302/63/2010 al Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 676D/2011 şi nr. 677D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 677D/2011 la Dosarul nr. 676D/2011, care este primul înregistrat. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.424/2011.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 9 mai 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 3.685/63/2010, şi prin Încheierea din 20 aprilie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 9.302/63/2010, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Cosmin Ionescu şi Andrei Rivelino Vãsuicã în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã dispoziţiile art. 153 din Codul fiscal, prin faptul cã permit organelor fiscale competente sã înregistreze, din oficiu, în scopuri de TVA, toate persoanele care sunt obligate sã solicite înregistrarea, fãrã existenţa unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauzã, sunt neconstituţionale, încãlcând prevederile art. 40, 45 şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Constituţie. Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Într-o economie de piaţã, statul trebuie sã asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Or, libertatea comerţului nu poate fi asiguratã decât prin impunerea unui climat de disciplinã economicã la care operatorii economicitrebuie sã se conformeze şi, în consecinţã, legiuitorul are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzãtoare pentru nerespectarea regulilor stabilite. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Deşi dispoziţiile art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal au fost modificate şi completate, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal aplicabile cauzei, astfel cum a fost sesizatã prin încheiere. Dispoziţiile criticate au urmãtorul conţinut: "(6) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate sã solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5). (7) În cazul în care o persoanã este obligatã sã se înregistreze, în conformitate cu prevederile alin. (1), (2), (4) sau (5), şi nu solicitã înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivã din oficiu." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii, autorii excepţiei invocã prevederile constituţionale ale art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 45 referitor la libertatea economicã şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economia României. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, prin Decizia nr. 1.424 din 25 octombrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2012, rãspunzând unei critici identice, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, referitor la încãlcarea art. 40 din Constituţie, cã principiul libertãţii de asociere nu are în vedere constituirea de "asociaţii" care au ca obiect desfãşurarea de activitãţi cu scop patrimonial, ceea ce legea calificã drept societãţi comerciale, ci, aşa cum rezultã din formula redacţionalã a textului, se referã la constituirea unor subiecte colective de o altã naturã juridicã şi cu altã finalitate, cum sunt asociaţiile fãrã scop patrimonial, partidele politice sau sindicatele. Sub acest aspect, prin sintagma "şi în alte forme de asociere", legiuitorul constituţional a avut în vedere, prin aceastã formulã mai largã, entitãţi colective cu naturi juridice şi finalitãţi similare celor menţionate, iar nu societãţi comerciale. Aşa fiind, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. 40 din Constituţie nu au incidenţã în cauza dedusã controlului. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 45 şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a), Curtea a constatat cã libertatea economicã reglementatã de prevederile art. 45 din Constituţie nu este absolutã; atât accesul liber al persoanei la o activitate economicã, cât şi exercitarea acestuia se desfãşoarã "în condiţiile legii". De asemenea, prevederile constituţionale ale art. 135 alin. (1), potrivit cãrora economia României este economie de piaţã, bazatã pe libera iniţiativã şi concurenţã, trebuie interpretate şi aplicate în concordanţã cu cele ale alin. (2) lit. a) şi b) al aceluiaşi articol, care prevãd obligaţia statului de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã. Totodatã, Curtea a constatat cã înregistrarea în scopuri de TVA efectuatã din oficiu, de cãtre organele fiscale competente, nu este o operaţiune efectuatã aleatoriu. Dispoziţiile art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal dispun în sensul cã pot fi înregistrate, din oficiu, acele persoane impozabile care realizeazã sau intenţioneazã sã realizeze o activitate economicã ce implicã operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoare adãugatã cu drept de deducere şi care nu au solicitat înregistrarea. Astfel, critica potrivit cãreia înregistrarea se poate realiza fãrã existenţa unei cereri anterioare provenite de la persoana în cauzã nu poate fi reţinutã, tocmai nerespectarea obligaţiei prevãzute de textul de lege criticat în sarcina persoanelor impozabile ducând la acţiunea din oficiu a organelor fiscale. Întrucât nu au apãrut împrejurãri noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie, soluţia adoptatã în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 153 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Cosmin Ionescu în Dosarul nr. 3.685/63/2010 şi de Andrei Rivelino Vãsuicã în Dosarul nr. 9.302/63/2010, dosare ale Tribunalului Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 martie 2012.
