Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 269 din 7 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) şi (8), art. 31 alin. (5), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) şi art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 9 iulie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea, în şedinţa publică din 18 martie 2014, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 cu raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, ridicată de Eugenia Grigoraş în Dosarul nr. 5.265/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 165/2013, ridicată de Deak Albert şi Balazs Karoly Zsolt în Dosarul nr. 24.905/211/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă, şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 din aceeaşi lege, ridicată de Cristian Ionescu în Dosarul nr. 6.209/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, excepţii care constituie obiectul dosarelor nr. 693D/2013, nr. 697D/2013 şi, respectiv, nr. 772D/2013 ale Curţii Constituţionale.
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 18 martie 2014, în prezenţa apărătorului ales al autorului excepţiei ce formează obiectul Dosarului nr. 693D/2013 şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, a dispus, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 697D/2013 şi nr. 772D/2013 la Dosarul nr. 693 D/2013, care a fost primul înregistrat. La aceeaşi dată, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, Curtea a amânat pronunţarea mai întâi pentru data de 1 aprilie 2014, iar apoi pentru 8 aprilie 2014, 6 mai 2014 şi 7 mai 2014, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
3. Prin încheierile din 14 octombrie 2013, 22 octombrie 2013 şi 13 noiembrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 5.265/2/2012*, nr. 24.905/211/2012 şi, respectiv, nr. 6.209/63/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Cluj - Secţia civilă şi Tribunalul Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportat la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, şi, respectiv, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din aceeaşi lege, excepţie ridicată de Eugenia Grigoraş, de Deak Albert şi Balazs Karoly Zsolt şi, respectiv, de Cristian Ionescu, în cauze civile având ca obiect soluţionarea unor cereri de restituire a unor imobile, întemeiate pe Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cauze în care instanţele, din oficiu, au ridicat excepţia prematurităţii cererilor.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că aplicarea în litigiile pendinte a unor norme legale noi care ar conduce la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, fără să se mai examineze fondul cauzei, sau la o soluţie diferită de cea previzibilă la introducerea acţiunii contravine principiului neretroactivităţii legii civile, dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. În acelaşi sens se arată că intervenţia statului într-un litigiu în care el însuşi este implicat ca pârât, prin emiterea unei noi reglementări, aplicabilă de instanţă cauzei şi care îi este net favorabilă, încalcă principiul egalităţii de arme, în detrimentul părţii adverse.
5. Se susţine, de asemenea, că este încălcat principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, prin prevederile de lege criticate fiind instituită o diferenţă de tratament între persoane care au făcut aceleaşi demersuri în faţa organelor abilitate, dar situaţia lor diferă în prezent din cauza faptului că autorităţile administrative nu le-au soluţionat cererile în acelaşi timp, astfel că stabilirea întinderii despăgubirilor cuvenite pentru imobilele nerestituibile în natură se face potrivit unor reguli diferite, dezavantajoase. Se apreciază, totodată, că prevederile din Legea nr. 165/2013 referitoare la posibilitatea de reglementare ulterioară, prin normele de aplicare a legii, a modalităţii de valorificare în numerar, renunţarea la aplicarea standardelor internaţionale de evaluare, calcularea despăgubirilor pe baza grilei notariale şi lipsa posibilităţii indexării în funcţie de inflaţie, încalcă principiul neretroactivităţii, cel al drepturilor câştigate şi cel al nediscriminării.
6. Se mai invocă şi încălcarea independenţei justiţiei, arătându-se, în acest sens, că prin aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării ei în vigoare sunt golite de conţinut deciziile prin care, în multe dintre cauzele privind restituirea imobilelor preluate abuziv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus rejudecarea, decizii care conţin şi "prevederi privind aplicarea şi interpretarea legii în cauza (speţa) respectivă".
7. Autorii excepţiei critică şi stabilirea unor termene "inacceptabil de îndelungate" pentru soluţionarea cererilor de despăgubire, şi aceasta doar în faza administrativă, durata acestora neputând fi considerată rezonabilă, în înţelesul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi al art. 21 alin. (3) din Constituţie. În acelaşi timp se suspendă din nou emiterea de hotărâri, eliberarea titlurilor de proprietate, punerile în posesie şi orice alte proceduri administrative.
8. Se mai consideră că art. 4 coroborat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 potrivit căruia Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este abilitată să invalideze deciziile entităţilor învestite contravine principiului neretroactivităţii, celui al securităţii raporturilor juridice, al încrederii legitime consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţă în care s-a statuat, totodată, că o decizie administrativă prin care i se recunoaşte părţii interesate un drept la reparaţie este suficientă pentru a crea un "interes patrimonial" apărat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De aceea, neexecutarea unei astfel de decizii, neexecutarea unei decizii administrative care recunoaşte dreptul la o despăgubire într-un cuantum pe care aceasta îl stabileşte şi, cu atât mai mult, neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti ce recunoaşte un drept la despăgubire, chiar dacă suma nu a fost stabilită, constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate în sensul primei fraze din primul alineat al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Se mai arată că aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar însemna şi încălcarea art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie din perspectiva creanţei contra statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi.
9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Cluj - Secţia civilă şi Tribunalul Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile de lege criticate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 693D/2013 nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2), art. 16 sau art. 21 din Constituţie. În ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, arată că trebuie făcută distincţia între situaţiile juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere. Unor situaţii juridice voluntare nu poate fi asimilată însă situaţia acţiunilor în justiţie aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Dimpotrivă, acestea sunt asimilabile unor situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor şi, de aceea, intrând sub incidenţa noului act normativ. De asemenea, instanţa consideră că nu se încalcă nici principiul nediscriminării, întrucât situaţia de dezavantaj sau discriminare în care s-ar găsi unele persoane are o justificare obiectivă, necesitatea reglementării legale a situaţiilor generate de volumul mare al notificărilor nesoluţionate şi măsurile ce s-au impus prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Nu se încalcă nici art. 21 din Constituţie, întrucât prin prevederile de lege criticate doar s-au stabilit noi termene pentru soluţionarea administrativă a cererilor de restituire, la expirarea cărora orice persoană interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru verificarea legalităţii deciziilor şi dispoziţiilor emise în această procedură. Apreciază, totodată, că sunt garantate creanţele asupra statului, raportat la modalitatea de despăgubire reglementată de noua lege. Nu se poate reţine nici încălcarea art. 126 din Constituţie, instanţele judecătoreşti urmând a se pronunţa în raport cu dispoziţiile legale aplicabile speţei.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
11. Avocatul Poporului, în punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 693D/2013, consideră că normele cuprinse în art. 4 raportate la art. 34 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, contravenind art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât în baza acestora este ridicată din oficiu excepţia prematurităţii acţiunilor formulate în temeiul legilor de restituire în vigoare până la apariţia Legii nr. 165/2013. De asemenea, acestea acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum.
12. Consideră, de asemenea, că prevederile art. 4 raportate la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi principiului egalităţii în drepturi, întrucât prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea dosarelor, care ar determina judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. Astfel, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.
13. Cu privire la celelalte critici de neconstituţionalitate apreciază că nu pot fi reţinute. Precizează că, prin faptul că legiuitorul a impus noi termene de soluţionare a dosarelor aflate în lucru, dar şi alte termene de sesizare a instanţei de judecată, nu se aduce atingere accesului liber la justiţie, întrucât dreptul persoanelor îndreptăţite de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, nu este îngrădit.
14. În punctul de vedere transmis în Dosarul nr. 697D/2013, Avocatul Poporului îşi menţine opinia referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie şi apreciază, de asemenea, că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi dreptului la un proces echitabil, deoarece, prin adoptarea unor astfel de norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia prematurităţii este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. Or, aşa cum a arătat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. În acest context, apreciază că reluarea procedurilor cu caracter administrativ ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă din cauza noilor termene legale de soluţionare a dosarelor contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil prevăzut de art. 6 din Codul de procedură civilă, ca o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele şi concluziile scrise depuse la dosare şi susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
17. Cu privire la obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit încheierii Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal care constituie actul de sesizare a Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 693D/2013, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 cu raportare la art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Din motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate rezultă, însă, că autorul acesteia a criticat doar prevederile art. 4 teza a doua raportat la art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
18. În ce priveşte Dosarul nr. 697D/2013, Curtea Constituţională constată că, deşi Tribunalul Cluj - Secţia civilă a reţinut ca obiect al excepţiei doar prevederile art. 4, indicat expres şi de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, în realitate, din notele scrise în cuprinsul cărora aceasta este motivată, rezultă că este vizat art. 4 teza a doua, criticat prin raportare la prevederile mai multor articole din Legea nr. 165/2013, şi anume: art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6), art. 31 alin. (5), art. 34 alin. (1) şi art. 50 lit. b) teza întâi.
19. Curtea reţine, de asemenea, că în Dosarul nr. 772D/2013 obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deşi în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi în notele scrise depuse de autorul excepţiei este menţionat ca obiect al acesteia doar art. 4 din lege.
20. Prin urmare, Curtea va examina constituţionalitatea prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) şi (8), art. 31 alin. (5), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) şi art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut:
- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
- Art. 7 alin. (1): "(1) Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.";
- Art. 11 alin. (1) şi (2): "(1) Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2016.
(2) În situaţia neîndeplinirii obligaţiilor în termenul prevăzut la alin. (1), persoana care se consideră îndreptăţită poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile. Hotărârea pronunţată de instanţa judecătorească este supusă numai apelului. Plângerea este scutită de taxa judiciară de timbru.";
- Art. 16: "Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).";
- Art. 17 alin. (1) lit. a): "(1) În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii:
a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;";
- Art. 21 alin. (6) şi (8): "(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. (...)
(8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";
- Art. 31 alin. (5): "(5) Modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a prezentei legi.";
- Art. 34 alin. (1): "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";
- Art. 35 alin. (2): "(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.";
- Art. 50 lit. b) teza întâi: "La data intrării în vigoare a prezentei legi: (...)
b) orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare (...) prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă;".
21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi care statuează că nimeni nu este mai presus de lege, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de acces liber la justiţie, la interdicţia îngrădirii prin lege a exercitării acestuia şi la dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată şi creanţele asupra statului, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 alin. (3) şi (6) potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, iar controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului se invocă, de asemenea, art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la aceeaşi convenţie şi art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 din convenţia amintită.
22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul cauzelor în care aceasta a fost ridicată îl reprezintă, astfel cum rezultă din acţiunile introductive, soluţionarea cererilor prin care se solicită instanţelor judecătoreşti să oblige Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să ia măsurile necesare pentru stabilirea şi plata - potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005 - a despăgubirilor aferente unor imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă, revendicate în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Cererile de chemare în judecată au fost introduse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.
23. După intrarea în vigoare a legii menţionate, instanţele au ridicat din oficiu excepţia prematurităţii cererilor de chemare în judecată, în considerarea faptului că prin dispoziţiile art. 34 alin. (1) din aceasta s-au stabilit anumite termene în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor [autoritate nou-constituită, care, în virtutea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor] poate emite titlurile de compensare prin puncte. Aceste termene sunt de 60 de luni pentru soluţionarea dosarelor referitoare la imobilele revendicate în temeiul Legii nr. 10/2001 şi de 36 de luni pentru dosarele de fond funciar. Termenele menţionate au început să curgă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013), iar instanţele de judecată au apreciat că, înăuntrul acestora, persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii nu pot formula acţiuni îndreptate împotriva refuzului fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a soluţiona dosarele de despăgubire, refuz dedus din lipsa oricărui răspuns cu privire la emiterea titlului de despăgubire cuvenit. Este vorba despre acţiunile în contencios administrativ întemeiate pe prevederile art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, care permiteau persoanelor îndreptăţite ca, în condiţiile inexistenţei - în legislaţia anterioară Legii nr. 165/2013 - a unui termen impus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire, să conteste în instanţă refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a soluţiona dosarul de stabilire a despăgubirilor cuvenite.
24. În acest context, Curtea observă că se ridică problema constituţionalităţii prevederilor de lege criticate din perspectiva situaţiei acţiunilor introduse la instanţe înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, care erau pendinte la momentul intrării în vigoare a legii, şi în care instanţele pun în discuţie aplicarea termenelor prevăzute de art. 34 alin. (1) din legea amintită. În ce priveşte acest tip de cauze, Curtea constată că art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este de natură să încalce egalitatea armelor, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil, în ipoteza în care se interpretează că termenele prevăzute de acesta sunt aplicabile şi proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a legii.
25. Astfel, Curtea reţine că ipoteza în care se pune în discuţie constituţionalitatea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea în care instanţa de contencios administrativ este sesizată în condiţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 de persoana îndreptăţită, nemulţumită de nesoluţionarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarului transmis de entitatea deţinătoare (în lipsa unui termen prevăzut de lege în care aceasta să fie obligată să emită o decizie), nesoluţionare asimilată - potrivit art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - unui refuz nejustificat, susceptibil de a fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ competente. Curtea constată că, prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit în beneficiul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor un termen pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, termen cu o durată semnificativă, de 5 ani, care se adaugă la intervalul de timp deja scurs de la momentul înregistrării dosarelor până la introducerea cererii de chemare în judecată, în care autoritatea administrativă a trenat soluţionarea acestora. Aplicarea în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti a termenelor instituite prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 are ca efect, în interpretarea dată acestora de instanţele chemate să le aplice, respingerea ca "devenite premature" a acţiunilor introduse de persoanele îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri, fiind anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea procedurii administrative, reglementată în prezent prin dispoziţiile aceluiaşi text de lege. În acest context, Curtea observă că, deşi desfăşurarea şi finalizarea procesului fuseseră prefigurate şi anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul iniţierii acestuia, cursul procesului este alterat ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifică regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanţa în soluţionarea acestuia. Or, interpretarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că ar fi aplicabile şi cauzelor pendinte le conferă caracter neconstituţional, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părţile aflate în proces o situaţie mai favorabilă. Mai mult decât atât, Curtea observă că regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluţie favorabilă, profită unei instituţii a statului, care este pârâtă într-un proces.
26. Cu privire la influenţarea cursului procesului prin edictarea de noi reguli procesuale, inexistente la data declanşării acestuia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, prin Hotărârea din 7 iunie 2011, pronunţată în Cauza Agrati şi alţii împotriva Italiei (paragraful 58), că "principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate prin art. 6 [din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale] se opun - cu excepţia situaţiilor când există motive imperioase de interes general - ingerinţei puterii legislative în administrarea justiţiei cu scopul de a influenţa deznodământul judiciar al unui litigiu". În acelaşi sens s-a pronunţat şi prin Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, paragraful 49, sau prin Hotărârea din 28 octombrie 1999 pronunţată în Cauza Zielinski şi Pradal & Gonzalez şi alţii împotriva Franţei, paragraful 57. În concepţia Curţii de la Strasbourg, "exigenţa egalităţii armelor implică obligaţia de a oferi fiecăreia dintre părţile unui proces posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj în raport cu partea adversă" (Hotărârea din 27 octombrie 1993, pronunţată în Cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Olandei, paragraful 33, şi Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza Rafinăriile greceşti Stran şi Stratis Andreadis împotriva Greciei, paragraful 46).
27. Or, în condiţiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfăşurare, riscul apariţiei unui dezechilibru procesual între părţile din litigiu trebuie înlăturat de instanţele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigenţelor impuse de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin art. 6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte".
28. În acest sens, Curtea reţine că, pentru a contracara riscul menţionat al apariţiei unui dezechilibru procesual şi pentru a conferi, în acelaşi timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanţa de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunţe - în acord cu dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluţiile pe care le poate da instanţa - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor obligaţia de a verifica existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia şi de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum şi de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligaţiile impuse de instanţă în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
29. Curtea reţine, totodată, că, prin constatarea constituţionalităţii prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea dată acestora prin prezenta decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluţionarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanţelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Ulterior, decizia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
30. Prin urmare, se ajunge ca, în principiu, dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită să fie examinat pe fond de instanţa civilă într-un termen rezonabil, constituit din termenul pentru emiterea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei de compensare prin puncte - de cel mult 30 de zile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - la care se adaugă termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de compensare în puncte în care aceasta poate fi atacată, în temeiul art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 care conferă instanţei civile competenţa de a tranşa litigiul, stabilind că aceasta se va pronunţa asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi va dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.
31. Prin această succesiune procedurală se ajunge la eficientizarea mecanismului de acordare de măsurilor reparatorii şi la realizarea scopului declarat al Legii nr. 165/2013, acela de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist.
32. Aşadar, în ce priveşte litigiile aflate deja pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, judecătorul cauzei va trebui să urmărească păstrarea echilibrului procesual, care poate fi grav afectat printr-o interpretare neconstituţională a noii reglementări. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că rolul său este acela de a stabili dacă prevederile de lege criticate sunt constituţionale, dar şi dacă interpretările ce se dau acestora respectă exigenţele Constituţiei, astfel că, în măsura în care textului de lege criticat i se poate conferi o interpretare constituţională, Curtea va constata constituţionalitatea dispoziţiei legale în această interpretare şi va exclude de la aplicare orice alte interpretări posibile. În acest sens sunt deciziile nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, sau nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014. Ca atare, Curtea va admite excepţia de neconstituţionalitate şi va constata că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Argumentul decisiv pentru pronunţarea unei astfel de soluţii îl constituie încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea egalităţii armelor între părţile aflate în litigiu în cazul în care instanţele ar interpreta art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că noile termene s-ar aplica şi litigiilor aflate pe rolul instanţelor la data intrări în vigoare a legii.
33. În ce priveşte critica privind pretinsa încălcare a independenţei justiţiei, valoare consacrată prin dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, Curtea nu o reţine, întrucât prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu impietează asupra posibilităţii exercitării actului de justiţie în condiţii de deplină independenţă. Textul în sine nu impune nicio constrângere asupra instanţei în sensul pronunţării unei anumite soluţii, ci doar este susceptibil de o anumită interpretare care conduce la respingerea acţiunii ca prematur introdusă, fără a se intra pe fondul acesteia, interpretare neconstituţională, eliminată, implicit, prin prezenta decizie.
34. De asemenea, Curtea constată că prevederile art. 34 alin. (1) nu nesocotesc nici garanţiile dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală şi prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Astfel, Curtea reţine că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014*), nepublicată până la data pronunţării deciziei de faţă]. În plus, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeaşi cauză, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătoreşti definitive, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile şi încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică şi găseau un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent şi prin grija pe care autorităţile au demonstrat-o în executarea acestuia.
---------
*) Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 30 iunie 2014.
35. În continuare, Curtea Constituţională observă că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, referindu-se la noile termene în care, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care aceste termene nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. În lumina prezentei decizii, termenul de 60 de luni, prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor ar trebui să soluţioneze dosarele transmise de entităţile învestite de lege în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, nu se aplică nici titularilor dreptului la despăgubire recunoscuţi de instanţele de judecată în urma soluţionării acţiunilor îndreptate împotriva refuzului entităţilor deţinătoare de a se pronunţa asupra cererilor de revendicare formulate. Prin prisma interpretării constatate ca fiind constituţionale prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, acţiunilor introduse de aceştia împotriva refuzului unităţii deţinătoare de a răspunde la notificare li se vor aplica prevederile art. 33 în interpretarea dată de Curtea Constituţională, astfel că acestea nu vor fi respinse ca "prematur introduse" ca urmare a stabilirii unor noi termene pentru entitatea deţinătoare. Dimpotrivă, instanţele vor soluţiona pe fond aceste acţiuni, pronunţând, în cazul admiterii acestora, hotărâri prin care vor dispune fie restituirea în natură, fie acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale - în prezent, Legea nr. 165/2013. În această ultimă ipoteză, instanţele de judecată vor obliga Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare în puncte a valorii imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură.
36. Curtea reţine că şi acestor tipuri de cauze le va fi aplicabilă interpretarea dată prin prezenta decizie dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor neputându-se prevala de termenele instituite prin acest text de lege, ci fiind nevoită să pună în executare dispoziţia instanţei de obligare la emiterea deciziei de compensare în puncte. Curtea reţine că certitudinea juridică, previzibilitatea normelor şi stabilitatea acestora, caracteristici definitorii ale unui stat de drept, conduc cu necesitate la această soluţie.
37. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea observă că, pronunţându-se, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, asupra prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a considerat că aplicarea retroactivă a acestora este de natură să rupă echilibrul procesual, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil, sub aspectul egalităţii armelor în procesul civil. Nu aceeaşi este, însă, situaţia prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din legea menţionată.
38. Astfel, în cazul art. 33 din Legea nr. 165/2013 este vorba despre entităţile învestite de lege care, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, erau obligate să soluţioneze notificările în termen de 60 de zile de la înregistrarea acestora. Prin dispoziţiile de lege examinate de Curtea Constituţională prin decizia amintită, legiuitorul a acordat entităţilor învestite un nou termen de soluţionare, suplimentar faţă de cel iniţial, şi care a început să curgă la un interval de timp considerabil după expirarea celui stabilit prin Legea nr. 10/2001. În acest nou context normativ, persoanele care se consideră îndreptăţite, reclamante în acţiuni introduse în justiţie ca urmare a nerespectării de către entitate a termenului de 60 de zile, erau puse în situaţia de a nu mai putea continua demersurile judiciare, declanşate conform normelor în vigoare la momentul introducerii acţiunii.
39. În schimb, art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 are în vedere situaţia dosarelor înregistrate pe rolul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instituţie pentru care legea nu stabilise niciun termen pentru soluţionarea dosarelor primite de la entităţile învestite de lege. Termenele prevăzute de art. 34 alin. (1) se aplică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fără să influenţeze situaţiile născute sub imperiul vechii reglementări. Aceasta, deoarece Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu i se oferă un nou termen pentru soluţionare, aşa cum se întâmplă în cazul entităţilor, ci se stabileşte pentru prima dată un termen în care aceasta este obligată să soluţioneze dosarele.
40. Altfel spus, există o diferenţă de situaţie juridică reglementată de cele două articole, respectiv art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. În primul caz este vorba despre o procedură epuizată, încheiată, pentru care exista un termen de soluţionare în sarcina entităţii învestite [60 de zile de la înregistrarea notificării, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001]. În cazul art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 se are, însă, în vedere o procedură în curs de desfăşurare, care se referă la dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care se află, încă, în lucru, chiar dacă, în lipsa unor termene legale de soluţionare, s-au introdus acţiuni în instanţă ca urmare a trecerii unui interval de timp apreciat ca nerezonabil de către persoanele îndreptăţite.
Aşadar, nu poate fi reţinută critica referitoare la pretinsa retroactivitate a textului menţionat, întrucât legea nouă este, de principiu, aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Prin urmare, sub rezerva interpretării date de Curtea Constituţională prin prezenta decizie, dispoziţiile de lege criticate nu se aplică retroactiv, ci reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare.
41. Cât priveşte celelalte prevederi criticate din Legea nr. 165/2013, Curtea apreciază că, faţă de obiectul acţiunii în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 cu raportare la art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, este necesar să analizeze admisibilitatea acesteia prin prisma condiţiei existenţei legăturii cu cauza textelor criticate, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Sub acest aspect, Curtea observă că art. 7 şi art. 11 din Legea nr. 165/2013 vizează problematica restituirii terenurilor potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, dar obiectul procesului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate vizează o cerere de retrocedare a unui imobil în baza Legii nr. 10/2001, astfel cum susţin autorii excepţiei şi cum reţine şi Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă prin sentinţa prin care a admis cererea petenţilor-autori ai excepţiei şi a recunoscut existenţa unui drept de creanţă al acestora asupra pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, constând în despăgubirile cuvenite pentru un imobil imposibil de restituit în natură. În motivarea recursurilor introduse de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se pune la îndoială, printre altele, aplicabilitatea Legii nr. 10/2001, sugerându-se că Legea fondului funciar nr. 18/1991 ar fi cea care ar guverna raporturile juridice dintre părţi. Cauza în cadrul căreia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, aflată pe rolul Tribunalului Cluj, a fost suspendată până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională, astfel că, la acest moment, instanţa de contencios constituţional nu se poate orienta decât după cele reţinute de Judecătoria Cluj în sentinţa prin care a soluţionat în fond cauza. Or, aceasta a avut în vedere prevederile Legii nr. 10/2001 ca temei al acţiunii. În aceste condiţii, Curtea constată că art. 7 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, care vizează restituirea fondului funciar, nu au incidenţă în procesul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Ca atare, excepţia având acest obiect nu îndeplineşte condiţia legăturii cu cauza impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
42. Curtea reţine că, în cauza de faţă, au mai fost criticate şi prevederile Legii nr. 165/2013 cuprinse la art. 16 - referitor la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, art. 21 alin. (6) - privind evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, art. 31 alin. (5) care prevede că modalitatea de valorificare în numerar se stabileşte prin normele de aplicare a legii şi art. 50 lit. b) teza întâi prin care se abrogă de la data intrării în vigoare a legii orice dispoziţie referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Curtea observă că acestea constituie modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aşa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. În acest sens, în acord cu cele reţinute în jurisprudenţa sa, reprezentată de Decizia nr. 188 din 3 aprilie 2014, Curtea observă că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Prin aceeaşi hotărâre, în cadrul măsurilor cu caracter general sugerate cu titlu orientativ, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a luat act cu interes de propunerea avansată de Guvernul român în planul său de acţiune ce vizează stabilirea unor termene constrângătoare pentru toate etapele administrative, arătând că o astfel de măsură, cu condiţia să fie realistă şi dublată de un control jurisdicţional efectiv, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficienţei mecanismului de despăgubire. Curtea reţine, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.
43. Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României (paragraful 127), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că, în cazul privării de proprietate în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie, imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele).
44. Mai mult, Curtea constată că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii abilitate. Sub acest aspect, în jurisprudenţa sa, de exemplu, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, Curtea Constituţională a statuat că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective.
45. În legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a observat că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege (Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din data de 19 iunie 2013).
46. Referitor la art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (8) din Legea nr. 165/2013, care reglementează atribuţia Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor de a valida sau invalida decizia entităţii învestite de lege care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii şi, după caz, de a aproba punctajul cuvenit, Curtea reţine că nu este de natură să aducă atingere certitudinii raporturilor juridice, întrucât nu determină o destabilizare a acestora, ci oferă un control suplimentar pentru asigurarea legalităţii dreptului recunoscut.
47. Curtea observă, sub acest aspect, că invalidarea deciziilor emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii poate avea mai multe justificări. Astfel, aceasta poate fi rezultatul constatării că imobilul poate fi restituit în natură, modalitate care prevalează asupra restituirii în echivalent, în concepţia Legii nr. 165/2013, conform principiului enunţat în art. 2 lit. a) din aceasta. Invalidarea poate fi, de asemenea, consecinţa constatării că solicitantul nu este titularul dreptului de proprietate privată asupra imobilului revendicat. Scopul unei verificări suplimentare faţă de cea realizată de entitatea învestită îl constituie prevenirea unor situaţii generatoare de inechităţi, care au avut loc sub imperiul Legii nr. 10/2001, precum restituirea/atribuirea aceluiaşi imobil mai multor persoane care reclamau un drept propriu şi exclusiv ori recunoaşterea dreptului de proprietate altei persoane decât titularul stabilit ulterior pe cale judecătorească. De aceea, confirmarea cu certitudine sporită a unui drept nu constituie o nesocotire a dreptului de proprietate, din perspectiva speranţei legitime de valorificare a acestuia, ci, dimpotrivă o garanţie a recunoaşterii acestuia în mod just.
48. Curtea observă, de altfel, că nu se poate pune problema unor atingeri aduse unui drept câştigat, câtă vreme decizia/dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, conţinând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin emiterea avizului de legalitate de către prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire. Aceasta, deoarece până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - sau a deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din titlul de despăgubire/decizia de compensare în puncte.
49. În plus, Curtea observă că deciziile autorităţilor administrative implicate în procesul de restituire/acordare de măsuri reparatorii sunt supuse în final controlului instanţei de judecată, singura care este competentă să se pronunţe în mod definitiv asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, putând dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii.
50. În ce priveşte dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acesta consacră dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de art. 33 şi 34, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menţionate. Având în vedere că textul de lege criticat vizează o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva deciziilor emise potrivit art. 33 şi 34 din lege, aşadar un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate, rezultă că art. 35 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Mai mult decât atât, autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate nici nu se pot afla în ipoteza normei, de vreme ce nu le sunt aplicabile termenele prevăzute de art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013. Ca atare, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
51. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugenia Grigoraş în Dosarul nr. 5.265/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Deak Albert şi Balazs Karoly Zsolt în Dosarul nr. 24.905/211/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi de Cristian Ionescu în Dosarul nr. 6.209/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.
II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Deak Albert şi Balazs Karoly Zsolt în Dosarul nr. 24.905/211/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportat la art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) şi (8), art. 31 alin. (5) şi art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
III. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Eugenia Grigoraş în Dosarul nr. 5.265/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Deak Albert şi Balazs Karoly Zsolt în Dosarul nr. 24.905/211/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi Tribunalului Dolj - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 7 mai 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
