Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 268 din 12 mai 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Ion Tiucã - procuror Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Ion Matei în Dosarul nr. 2.308/2004 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea. La apelul nominal sunt prezenţi personal Ion Matei şi Felicia Matei. Autorul excepţiei, Ion Matei, solicitã acordarea unui termen. Partea Felicia Matei se opune acordãrii unui nou termen. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordãrii unui nou termen de judecatã. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare. Cauza fiind în stare de judecatã, autorul excepţiei solicitã admiterea acesteia aşa cum a fost formulatã. Felicia Matei solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu instituie o situaţie discriminatorie, aşa cum susţine autorul excepţiei, ci se aplicã tuturor cetãţenilor aflaţi în ipoteza normei legale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 1 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.308/2004, Judecãtoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicatã de Ion Matei. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), întrucât creeazã o inegalitate de regim juridic între reclamant şi pârât în cadrul procesului de partaj. Astfel, prin stabilirea taxei de timbru diferenţiat, în funcţie de calitatea pãrţilor, se încalcã principiul egalitãţii în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri. De asemenea, prin aplicarea unor reguli diferite de timbrare a cererilor formulate de pârât faţã de cele formulate de cãtre reclamant în cadrul procesului de partaj se încalcã dreptul la un proces echitabil, prevãzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. De asemenea, dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2 vin în contradicţie şi cu prevederile art. 56 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie. Judecãtoria Râmnicu Vâlcea, în urma solicitãrii Curţii Constituţionale, şi-a exprimat opinia în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã dispoziţia de lege criticatã stabileşte obligaţia de platã a unei taxe de timbru pentru acele pãrţi care contestã prin cereri bunurile de împãrţit, valoarea lor sau existenţa ori mãrimea drepturilor coproprietarilor, iar nu şi pentru pãrţile care formuleazã excepţii şi apãrãri în legãturã cu cererea reclamantului, în sensul art. 115 din Codul de procedurã civilã. Acţiunile şi cererile introduse la instanţã sunt supuse taxelor judiciare de timbru diferenţiat, dupã obiectul lor, dacã acestea sunt sau nu evaluabile în bani, iar cuantumul taxelor judiciare de timbru este stabilit prin lege, excepţiile fiind expres prevãzute de actul normativ. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã. Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituţionalitate, Curtea statuând, de exemplu prin <>Decizia nr. 424 din 21 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005, prin <>Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003, şi prin <>Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002, cã acesta este constituţional. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia textul de lege criticat contravine <>art. 21 din Constituţie, prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000 instanţa de contencios constituţional a statuat cã accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrãrii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor. De asemenea, nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 încalcã dispoziţiile art. 56 din Constituţie, deoarece instituirea taxei judiciare de timbru este o aplicare a dispoziţiilor art. 56 din Constituţie, ce privesc obligaţiile constituţionale ale cetãţenilor de a contribui la cheltuielile publice. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, aratã cã textul de lege criticat nu încalcã aceste dispoziţii constituţionale, deoarece nu se creeazã vreo situaţie discriminatorie între drepturile reclamantului şi cele ale pârâtului. Avocatul Poporului aratã cã din examinarea încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale se constatã lipsa opiniei instanţei de judecatã cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 faţã de art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 56 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie. Or, potrivit <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere ce va cuprinde opinia instanţei asupra excepţiei şi punctele de vedere ale pãrţilor, însoţite de dovezile depuse de acestea. În consecinţã, considerã cã instanţa de contencios constituţional nu este legal sesizatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. În legãturã cu sesizarea Curţii Constituţionale, în punctul de vedere trimis de Avocatul Poporului se aratã cã instanţa de judecatã nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, acest fapt conducând la nelegalitatea sesizãrii Curţii, potrivit dispoziţiilor <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 . Curtea constatã cã s-a pronunţat asupra acestui aspect, iar prin <>Decizia nr. 47 din 5 martie 1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998, a statuat cã lipsa opiniei instanţei judecãtoreşti din încheierile de sesizare nu poate opri Curtea sã judece cauzele ce i-au fost deduse, deoarece încãlcarea de cãtre instanţã a obligaţiei de a-şi exprima opinia nu poate paraliza exercitarea dreptului conferit de Constituţie autorilor excepţiei de a o invoca şi, în mod corelativ, de a primi soluţia rezultatã din controlul legii de cãtre Curtea Constituţionalã. De principiu, exerciţiul unui drept constituţional nu poate fi împiedicat de neîndeplinirea unei obligaţii în sarcina unei autoritãţi publice, chiar dacã aceasta este o instanţã judecãtoreascã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu urmãtorul conţinut: - Art. 3 lit. c) alin. 2: "(...) Separat de aceastã taxã, dacã pãrţile contestã bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciarã de timbru se datoreazã de titularul cererii la valoarea contestatã;" În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 56 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut: - Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; - Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie sã asigure aşezarea justã a sarcinilor fiscale."; - Art. 126 alin. (1): "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin <>Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, <>Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, <>Decizia nr. 91 din 27 martie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 22 iunie 2001, <>Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002, <>Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003, şi <>Decizia nr. 424 din 21 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005, Curtea a statuat cã acestea sunt constituţionale. Cu acele prilejuri Curtea a constatat cã dispoziţiile <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 stabilesc numai obligaţia de platã a unei taxe de timbru, calculatã la valoare, pentru acele pãrţi care contestã prin cereri bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor, în cadrul cererilor de mai sus, nu şi pentru pãrţile care formuleazã excepţii şi apãrãri în sensul art. 115 din Codul de procedurã civilã în legãturã cu cererea reclamantului. În ceea ce priveşte susţinerea cã textul legal criticat contravine art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut cã accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrãrii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implicã serviciul public al justiţiei. De asemenea, Curtea a statuat cã <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 , care stabileşte cuantumul taxei de timbru pentru cererile de raport al donaţiilor, nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, deoarece textul, instituind o taxã fixã de timbru pentru anumite categorii de cereri, nu face nici o diferenţiere între contribuabili. Nici critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 56 din Constituţie nu este întemeiatã, deoarece aceste prevederi privesc obligaţiile constituţionale ale cetãţenilor de a contribui la cheltuielile publice, astfel cã dispoziţiile <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 nu intrã în conflict cu aceste dispoziţii constituţionale. În ceea ce priveşte invocarea de cãtre autorul excepţiei a prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine cã acest articol cuprinde o serie de precizãri cu caracter general, referitoare la instanţele judecãtoreşti, fãrã a avea relevanţã în cauza dedusã controlului. Soluţia adoptatã şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauzã, întrucât nu au apãrut elemente noi de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Ion Matei în Dosarul nr. 2.308/2004 al Judecãtoriei Râmnicu Vâlcea. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 mai 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
