Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 267 din 22 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) si ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 621 din 8 iulie 2004
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Maria Popa în Dosarul nr. 1.537/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal rãspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Ion Ilie Iordãchescu, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul pe fond.
Autoarea excepţiei, prin reprezentantul sãu, solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, arãtând cã dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 123 alin. (1^1) şi ale art. 128.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 februarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.537/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Maria Popa, inculpat recurent în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine cã dispoziţiile de lege criticate încalcã prevederile art. 21 alin. (3), art. 123 alin. (1^1) şi ale <>art. 128 din Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003 , precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, deşi Constituţia garanteazã dreptul pãrţilor la un proces echitabil, prin textele legale criticate este limitat dreptul inculpatului de a exercita numai calea de atac a recursului în cazul sentinţelor pronunţate de curţile de apel, fãrã a avea posibilitatea folosirii şi a cãii de atac a apelului. Menţionãm cã, potrivit Constituţiei României, republicatã, art. 123 alin. (1^1) a devenit art. 124 alin. (2) şi art. 128 a devenit art. 129.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã, deoarece dispoziţiile de lege criticate stabilesc doar competenţa curţilor de apel de a soluţiona în primã instanţã infracţiunile sãvârşite de unii magistraţi şi notari publici, precum şi cãile de atac. De asemenea instanţa reţine cã soluţionarea de cãtre curţile de apel, în primã instanţã, a infracţiunilor sãvârşite de unii magistraţi nu este de naturã sã încalce principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, deoarece egalitatea presupune egala rãspundere a cetãţenilor pentru faptele sãvârşite, dar nu şi identitatea instanţei care soluţioneazã asemenea fapte. Referitor la pretinsa contrarietate cu prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, instanţa menţioneazã cã în Convenţie nu se face referire la competenţa de soluţionare a unui proces penal, ci la dreptul oricãrei persoane la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, aspecte care nu sunt încãlcate prin stabilirea unei anumite competenţe şi care vizeazã dreptul intern al fiecãrui stat contractant, semnatar al Convenţiei.
În sfârşit, instanţa aratã cã nici în Constituţie şi nici în Convenţie nu se prevãd expres cãile de atac, astfel art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, lasã la latitudinea legiuitorului competenţa şi procedura, implicit a cãilor de atac, iar art. 129 din Constituţie, republicatã, prevede cã pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac în condiţiile legii. Or, nici în Convenţie nu se prevede obligativitatea a douã cãi de atac, ci doar dreptul la recurs, prevãzut de art. 5 pct. 4, precum şi dreptul de a se adresa unei instanţe naţionale (art. 13), când drepturile şi libertãţile sale au fost încãlcate, textul art. 385^ 1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã constituind tocmai o aplicare a acestor drepturi.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu prevederile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât stabilirea competenţei dupã calitatea persoanei şi instituirea regulilor de desfãşurare a procesului penal în faţa instanţelor judecãtoreşti sunt atributul exclusiv al legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, fãrã a aduce atingere principiului constituţional înscris în art. 124 alin. (2), potrivit cãruia "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi". Aceastã soluţie decurge din chiar dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", precum şi din cele ale art. 129, în conformitate cu care "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". În ceea ce priveşte respectarea drepturilor procesuale garantate de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, şi art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţiile de lege criticate nu înlãturã posibilitatea inculpatului de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil.
Avocatul Poporului aratã cã, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, faţã de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, şi faţã de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece dispoziţiile legale criticate nu încalcã dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Faptul cã sentinţele pronunţate de curţile de apel în condiţiile art. 361 alin. 1 lit. c) pot fi atacate doar cu recurs nu încalcã drepturile procesuale ale pãrţilor, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi diferite de exercitare a drepturilor procesuale. Astfel, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, recursul declarat împotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 385^9, iar instanţa este obligatã ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sã examineze întreaga cauzã sub toate aspectele. Aceste prevederi legale reprezintã garanţiile procesuale care asigurã pãrţilor aflate în situaţia reglementatã de art. 28^1 pct. 1 lit. b) dreptul la un proces echitabil. Se citeazã în acest sens <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 16/1999 . Dispoziţiile art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, care stabilesc, pentru anumite cauze, douã grade de jurisdicţie - judecata în primã instanţã şi judecata în recurs - îndeplinesc de asemenea condiţiile prevãzute de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/1999).
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. 1 lit. c) şi ale art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, faţã de prevederile art. 124 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, republicatã, se apreciazã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece, pe de o parte, textele legale criticate nu încalcã principiul cã justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi, iar pe de altã parte, cã dispoziţiile legale criticate nu împiedicã pãrţile sã exercite cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, în condiţiile legii.
În concluzie, se apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 28^1 pct. 1 lit. b): "Curtea de Apel:
1. judecã în primã instanţã: [...]
b) infracţiunile sãvârşite de judecãtorii de la judecãtorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângã aceste instanţe, precum şi de notarii publici;";
- Art. 361 alin. 1 lit. c): "Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel: [...]
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel;".
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege autoarea excepţiei invocã încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale:
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.";
- Art. 129: "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii."
De asemenea sunt invocate dispoziţiile internaţionale cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, printr-o interpretare sistematicã, atât prin prisma normelor constituţionale, cât şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte, Curtea Constituţionalã a statuat prin numeroase decizii, precum <>Decizia nr. 176 din 18 iunie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 24 iulie 2002, <>Decizia nr. 77 din 20 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2003, <>Decizia nr. 156 din 17 aprilie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 26 mai 2003, şi, mai recent, <>Decizia nr. 206 din 4 mai 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 26 mai 2004, cã prevederile art. 361 alin. 1 lit. c), precum şi cele ale art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale.
Cu acele prilejuri Curtea a constatat cã stabilirea competenţei, inclusiv a celei dupã calitatea persoanei, precum şi instituirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti, deci şi reglementarea cãilor de atac, este de competenţa exclusivã a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, republicatã, invocat în motivarea excepţiei, text care face referire la "condiţiile legii" atunci când reglementeazã exercitarea cãilor de atac, ca de altfel şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecãtoreşti şi la procedura de judecatã, stabileşte cã acestea "sunt prevãzute numai de lege".
Curtea mai reţine cã prevederile de lege criticate nu încalcã nici dreptul la un proces echitabil, reglementat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, precum şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu înlãturã posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecãrii cauzelor în primã instanţã de cãtre curţile de apel. Totodatã, textele criticate asigurã dreptul la douã grade de jurisdicţie (judecata în primã instanţã şi judecata în recurs) în materie penalã, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În speţã nu au intervenit elemente noi de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.
În sfârşit, Curtea mai constatã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã, contrar celor susţinute de autoarea excepţiei. Astfel, stabilirea de cãtre legiuitor, în temeiul prerogativelor conferite acestuia de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, a unor reguli procedurale privind competenţa curţilor de apel şi a sentinţelor ce pot fi atacate cu apel nu este de naturã sã aducã atingere principiului constituţional ce consacrã unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, câtã vreme aceste reguli se aplicã în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi alin. (3), al <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 361 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Maria Popa în Dosarul nr. 1.537/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 iunie 2004.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
