Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 266 din 29 iunie 2020 privind înfiinţarea Grupului de lucru interministerial pentru coordonarea şi monitorizarea instituţiilor cu atribuţii în derularea fondurilor destinate asistenţei tehnice, în vederea elaborării Foii de parcurs/Roadmapului pentru întărirea capacităţii administrative a instituţiilor din România şi asigurarea unei prioritizări optime a fondurilor europene de asistenţă tehnică alocate României pentru perioada 2021-2027
EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 565 din 29 iunie 2020
Luând în considerare problemele semnalate de experţii Comisiei Europene în cadrul Raportului de ţară 2020 pentru România şi recomandările specifice de ţară din cadrul Semestrului European, punctul (24), publicate în luna februarie 2020, respectiv în luna mai 2020, prin care se atrage atenţia asupra stagnării reformei administraţiei publice din România, lipsei operaţionalizării şi instituirii unui cadru eficient pentru planificarea strategică şi bugetară în vederea prioritizării direcţiilor de acţiune şi coordonării politicilor la nivel central şi local, în timp ce rolul de coordonare strategică al Secretariatului General al Guvernului nu a fost încă consolidat,
în temeiul art. 29 şi al art. 34 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.
ART. 1
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se înfiinţează Grupul de lucru interministerial, denumit în continuare Grupul, organism interministerial cu caracter consultativ, fără personalitate juridică, aflat în coordonarea Secretariatului General al Guvernului.
(2) Grupul de lucru este format din reprezentanţi ai autorităţilor publice din România care derulează proiecte de asistenţă tehnică, la nivel de secretar de stat şi personal de specialitate din cadrul instituţiilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie, desemnaţi prin act administrativ al conducătorului instituţiei.
(3) Coordonarea Grupului de lucru este asigurată de către un consilier de stat din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, desemnat de prim-ministru, în condiţiile legii.
(4) La şedinţele Grupului de lucru pot participa, în calitate de invitaţi, şi reprezentanţi ai altor instituţii publice sau autorităţi cu atribuţii în domeniile vizate, pe baza unei solicitări formulate de către coordonatorul Grupului.
ART. 2
(1) Grupul are următoarele obiective principale:
a) coordonarea tuturor instituţiilor în identificarea proiectelor prioritare în domeniul de asistenţă tehnică şi inventarierea tuturor surselor de finanţare pe care le poate accesa România în domeniul de asistenţă tehnică;
b) elaborarea Foii de parcurs/Roadmapului pentru întărirea capacităţii administrative a instituţiilor din România şi asigurarea unei prioritizări optime a fondurilor europene de asistenţă tehnică alocate României pentru perioada 2021-2027;
c) stabilirea strategiilor de etapă şi a liniilor de acţiune în vederea elaborării cadrului optim pentru monitorizarea întregului buget pentru asistenţă tehnică alocat României pentru perioada 2021-2027 şi pentru a se asigura astfel optimizarea direcţionării fondurilor dedicate creşterii capacităţii administrative instituţionale în funcţie de sursele de finanţare naţionale şi europene;
d) identificarea subgrupurilor de lucru sectoriale pentru identificarea nevoilor instituţiilor pentru întărirea capacităţii administrative şi stabilirea priorităţilor instituţionale pentru viitorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene;
e) identificarea blocajelor şi problemelor sistemice/ persistente cu incidenţă asupra capacităţii administrative instituţionale de implementare a fondurilor europene şi găsirea celor mai eficiente soluţii, prin elaborarea unui plan de acţiuni şi a unui plan financiar pentru fiecare sector, aprobate prin memorandum;
f) monitorizarea gradului de îndeplinire a obiectivelor instituţionale asumate de ministere în Foaia de parcurs/Roadmap.
(2) Grupul va prezenta prim-ministrului informări periodice privind îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (1).
ART. 3
(1) Grupul de lucru se reuneşte în şedinţe ori de câte ori este necesar.
(2) Suportul tehnic şi secretariatul Grupului este asigurat de către Direcţia coordonare politici şi priorităţi din cadrul Secretariatului General al Guvernului, prin desemnarea persoanelor responsabile pentru fiecare domeniu de activitate în parte.
(3) Agenda fiecărei şedinţe a Grupului se întocmeşte de către secretariatul acestuia, pe baza propunerilor formulate şi înaintate în acest sens de către membrii săi şi aprobate de către coordonatorul Grupului.
ART. 4
(1) În vederea participării la reuniunile Grupului, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a prezentei decizii, conducătorii ministerelor prevăzute în anexă îşi desemnează reprezentanţii şi comunică secretariatului Grupului numele şi funcţia persoanelor desemnate.
(2) În situaţia în care se impune cooptarea altor instituţii publice şi/sau autorităţi pentru derularea fondurilor europene pentru asistenţă tehnică, componenţa Grupului se modifică în condiţiile legii.
(3) În termen de 30 de zile de la data primei şedinţe de lucru a Grupului se întocmeşte regulamentul propriu de organizare şi funcţionare, supus aprobării coordonatorului Grupului.
PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Antonel Tănase
Bucureşti, 29 iunie 2020.
Nr. 266.
ANEXA 1
COMPONENŢA
Grupului de lucru interministerial pentru coordonarea şi monitorizarea instituţiilor
cu atribuţii în derularea fondurilor destinate asistenţei tehnice, în vederea elaborării Foii de parcurs/Roadmapului
pentru întărirea capacităţii administrative a instituţiilor din România şi asigurarea unei prioritizări optime
a fondurilor europene de asistenţă tehnică alocate României pentru perioada 2021-2027
1. Cancelaria Prim-Ministrului
2. Secretariatul General al Guvernului
3. Ministerul Finanţelor Publice
4. Ministerul Afacerilor Interne
5. Ministerul Afacerilor Externe
6. Ministerul Apărării Naţionale
7. Ministerul Justiţiei
8. Ministerul Fondurilor Europene
9. Ministerul Culturii
10. Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri
11. Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor
12. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
13. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
14. Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
15. Ministerul Sănătăţii
16. Ministerul Educaţiei şi Cercetării
17. Ministerul Tineretului şi Sportului
18. Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: