Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 266 din 22 februarie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 360, art. 363 alin. 1 si 3 si art. 385^3 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 266 din 22 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 360, art. 363 alin. 1 si 3 si art. 385^3 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 18 mai 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Fabian Niculae - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360, art. 363 alin. 1 şi 3 şi art. 385^3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Daniela Ghindeanu în Dosarul nr. 23.752/245/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 20 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 23.752/245/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 360, art. 363 alin. 1 şi 3 şi art. 385^3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Daniela Ghindeanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în recurs.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apãrare, deoarece creeazã un tratament juridic inegal, dezavantajos pentru partea care este prezentã la dezbatere, dar care lipseşte de la pronunţarea hotãrârii sau de la termenul la care a fost amânatã pronunţarea şi care nu a mai fost citatã, comparativ atât cu partea care a beneficiat de pronunţarea hotãrârii la aceeaşi datã în care au avut loc dezbaterile şi a putut fi prezentã la pronunţare (întrucât în ambele cazuri termenul de recurs sau de apel curge de la pronunţare), cât şi cu inculpatul deţinut pentru care, spre deosebire de cel liber, termenul de recurs sau de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale întrucât, în aceste cazuri, existã o cauzã temeinicã de împiedicare a exercitãrii cãii de atac, şi anume aceea cã inculpatul liber nu a cunoscut soluţia datã de instanţã ca urmare a repetatelor amânãri de pronunţare.
    Curtea de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 360 cu denumirea marginalã Comunicarea hotãrârii, art. 363 alin. 1 şi 3 cu denumirea marginalã Termenul de declararea a apelului şi art. 385^3 cu denumirea marginalã Termenul de declarare a recursului, toate din Codul de procedurã penalã, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
    - Art. 360: "Copii de pe dispozitivul hotãrârii se comunicã pãrţilor care au lipsit atât la judecatã, cât şi la pronunţare.
    Inculpatului deţinut sau aflat în vreuna dintre situaţiile prevãzute în art. 171 alin. 2, care a lipsit de la pronunţarea hotãrârii, i se comunicã copia dispozitivului hotãrârii. De asemenea, copia dispozitivului hotãrârii se comunicã administraţiei locului de deţinere.
    Dupã redactarea hotãrârii, inculpaţilor prevãzuţi în alineatul precedent li se comunicã copii de pe aceasta.
    În cazul în care instanţa a dispus suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere, o copie de pe dispozitivul hotãrârii se comunicã serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socialã a infractorilor.";
    - Art. 363 alin. 1 şi 3: "Termenul de apel este de 10 zile, dacã legea nu dispune altfel. [...]
    Pentru partea care a fost prezentã la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare. Pentru pãrţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învãţãmânt, ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.";
    - Art. 385^3: "Termenul de recurs este de 10 zile, dacã legea nu dispune altfel.
    Dispoziţiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a cãii de atac se aplicã în mod corespunzãtor."
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apãrare.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin Decizia nr. 306 din 23 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 363 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, statuând cã "faptul cã, potrivit reglementãrii criticate, pentru pãrţile prezente la dezbateri sau la pronunţare termenul de declarare a apelului curge (cu excepţiile prevãzute de lege) de la data pronunţãrii hotãrârii nu este de naturã sã aducã atingere dreptului la apãrare, respectiv dreptului la un proces echitabil al acestora, câtã vreme pãrţile, fiind prezente, au posibilitatea sã cunoascã soluţia instanţei şi sã acţioneze în consecinţã, exercitându-şi fãrã nicio îngrãdire drepturile procesuale prevãzute de lege."
    Mai mult, pentru situaţiile în care pãrţile sunt în imposibilitatea de a promova cãile de atac în termenele prevãzute de lege, legiuitorul a reglementat repunerea în termen, art. 364 alin. 1 din Codul de procedurã penalã stabilind în acest sens cã "apelul declarat dupã expirarea termenului prevãzut de lege este considerat ca fiind fãcut în termen, dacã instanţa de apel constatã cã întârzierea a fost determinatã de o cauzã temeinicã de împiedicare, iar cererea de apel a fost fãcutã în cel mult 10 zile de la începerea executãrii pedepsei sau a despãgubirilor civile". Aşa fiind, şi în aceste cazuri este asiguratã deplina exercitare a dreptului la un proces echitabil, criticile autorului excepţiei fiind neîntemeiate.
    Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare a egalitãţii în drepturi, întrucât, potrivit unei constante jurisprudenţe, egalitate nu înseamnã uniformitate, astfel încât la situaţii diferite regimul juridic aplicabil nu poate fi decât diferit. Situaţia diferitã a pãrţilor prezente la dezbateri sau la pronunţare şi care, în cunoştinţã de cauzã, pot sã promoveze cãile de atac împotriva hotãrârii pronunţate justificã un tratament juridic diferit, respectiv stabilirea ca moment de la care începe sã curgã termenul pentru declararea acestor cãi de atac pe cel al pronunţãrii hotãrârii.
    De asemenea, prin Decizia nr. 444 din 30 mai 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 23 iunie 2006, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^3 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, statuând cã "prevederile legale criticate sunt norme de procedurã, stabilite de legiuitor în temeiul prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie, şi, contrar susţinerilor autorului excepţiei, acestea dau expresie preocupãrii legiuitorului de a asigura, în condiţii de egalitate, accesul oricãrei persoane la justiţie şi dreptul pãrţilor la un proces echitabil, inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea promovãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţele judecãtoreşti.
   Art. 360 din Codul de procedurã penalã prevede obligaţia comunicãrii de copii de pe dispozitivul hotãrârii pãrţilor care au lipsit atât la judecatã, cât şi la pronunţare, în scopul cunoaşterii soluţiei pronunţate. Termenul de recurs începe sã curgã, potrivit art. 385^3 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, de la data comunicãrii copiei de pe dispozitiv. Raţiunile pentru care legiuitorul nu a prevãzut obligaţia comunicãrii dispozitivului hotãrârii în toate situaţiile sunt evidente. Astfel, pãrţile prezente la judecatã sunt în mãsurã sã cunoascã data pronunţãrii şi, prin urmare, sã afle, cu o diligenţã minimã, care este hotãrârea instanţei, iar pãrţile prezente la pronunţare iau cunoştinţã de hotãrâre chiar în momentul pronunţãrii sale. Aşa fiind, lipsa comunicãrii dispozitivului hotãrârii în cazurile menţionate, precum şi faptul cã în aceste cazuri termenul de declarare a recursului curge (cu excepţiile prevãzute de lege) de la data pronunţãrii hotãrârii nu sunt de naturã sã aducã atingere dreptului pãrţilor la un proces echitabil, acestea având posibilitatea sã cunoascã soluţia instanţei şi sã acţioneze în consecinţã, exercitându-şi fãrã nicio îngrãdire drepturile procesuale prevãzute de lege.
    De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, exercitarea cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti se face "în condiţiile legii". Ca urmare, eventuala lipsã de diligenţã a pãrţii care, deşi a fost prezentã la judecatã sau la pronunţarea hotãrârii judecãtoreşti, nu promoveazã cãile de atac în termenul prevãzut de lege, invocând lipsa comunicãrii dispozitivului hotãrârii, nu poate constitui temei al criticii de neconstituţionalitate.
    Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, inclusiv în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 din Codul de procedurã penalã referitoare la comunicarea hotãrârii.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360, art. 363 alin. 1 şi 3 şi art. 385^3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Daniela Ghindeanu în Dosarul nr. 23.752/245/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 februarie 2011.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                 Fabian Niculae

                                      ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016