Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 265 din 22 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1^1 lit. v) si art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 4 mai 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1^1 şi art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicatã de Ion Taftã în Dosarul nr. 1.242/231/2009 al Tribunalului Vrancea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal, care formeazã obiectul Dosarului nr. 1.953D/2010 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.954D/2010 şi nr. 1.957D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, ridicatã de Pavel Tiroiu şi Marius Bãlan în dosarele nr. 2.661/231/2009 şi, respectiv, nr. 2.347/231/2009 ale Tribunalului Vrancea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, vãzând identitatea de obiect a cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexãrii lor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.954D/2010 şi nr. 1.957D/2010 la Dosarul nr. 1.953D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã, apreciind cã textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 2 februarie 2010, 30 martie 2010 şi 25 mai 2010, pronunţate în dosarele nr. 1.242/231/2009, nr. 2.661/231/2009 şi, respectiv, nr. 2.347/231/2009, Tribunalul Vrancea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1^1 şi art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicatã de Ion Taftã, Pavel Tiroiu şi, respectiv, Marius Bãlan în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate de aceştia împotriva unor procese-verbale de constatare şi sancţionare a unor contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã textele de lege criticate sunt neconstituţionale în mãsura în care permit aplicarea unei amenzi într-un cuantum "exorbitant şi nejustificat" unei persoane fizice neînregistrate la oficiul registrului comerţului ca desfãşurând activitãţi de transport. Aratã cã impunerea unei asemenea amenzi în sarcina unei persoane fizice încalcã grav dreptul de proprietate asupra sumelor de bani pe care le deţine. Susţin cã se nesocoteşte şi dreptul la libera circulaţie, întrucât orice persoanã fizicã "are dreptul sã transporte pe oricine doreşte, fãrã niciun fel de restricţie".
Tribunalul Vrancea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, precizeazã cã dispoziţiile art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 sunt norme coercitive, care nu aduc nicio atingere dreptului de proprietate privatã, ale cãrui conţinut şi limite sunt stabilite de lege, şi nici dreptului la libera circulaţie, ale cãrui condiţii de exercitare sunt, de asemenea, stabilite prin lege. Aratã cã, în opinia sa, motivele invocate privesc, în esenţã, modul de interpretare şi aplicare a legii la speţã, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, fiind un atribut al instanţei de judecatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, prevederile art. 1^1 şi art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, modificatã şi completatã prin Legea nr. 265/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 3 august 2007. Din cuprinsul motivãrilor excepţiei, rezultã însã cã în ceea ce priveşte art. 1^1, autorii acesteia au în vedere doar lit. v) a articolului menţionat. Prin urmare, Curtea urmeazã sã reţinã ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 1^1 lit. v) şi art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003, care au urmãtoarea redactare:
- Art. 1^1 lit. v): "În sensul prezentei legi, urmãtorii termeni se definesc astfel: (...)
v) transportator - persoanã fizicã, asociaţie familialã sau persoanã juridicã înregistrate la registrul comerţului pentru a desfãşura activitãţi de transport cu vehicule rutiere."
- Art. 55 pct. 5 lit. a): "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte, dacã nu au fost sãvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sã fie considerate infracţiuni, şi se sancţioneazã dupã cum urmeazã: (...)
5. cu amendã de la 25.000 lei la 50.000 lei:
a) aplicabilã transportatorilor pentru nerespectarea prevederilor art. 7 şi 8."
Dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 38/2003, la care fac referire cele ale art. 55 pct. 5 lit. a), stabilesc cã transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se poate executa numai de transportatori autorizaţi, iar cele ale art. 8 stabilesc cã autorizaţia de transport se elibereazã de cãtre autoritatea de autorizare pe duratã nedeterminatã şi este valabilã cu condiţia vizãrii acesteia la fiecare 5 ani de cãtre aceasta, odatã cu verificarea îndeplinirii condiţiilor care stau la baza emiterii unei astfel de autorizaţii.
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din Legea fundamentalã cuprinse la art. 25 - "Libera circulaţie" şi la art. 44 - "Dreptul de proprietate privatã", precum şi celor ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la protecţia dreptului de proprietate privatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã art. 1^1 din Legea nr. 38/2003 cuprinde o serie de definiţii, la litera v) figurând noţiunea de transportator. Legiuitorul a optat pentru aceastã modalitate clarã de explicitare a termenilor specifici cu care opereazã Legea nr. 38/2003, în vederea fixãrii cadrului general al actului normativ. Or, aceasta reprezintã o operaţiune de tehnicã legislativã care nu aduce atingere în niciun fel vreunuia dintre textele constituţionale invocate de autorii excepţiei.
În ceea ce priveşte prevederile art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003, Curtea constatã cã nu poate reţine critica referitoare la pretinsa nesocotire a dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 şi ale art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, deşi conduc la diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcã dispoziţiile privitoare la ocrotirea proprietãţii private, întrucât sunt consecinţa unor încãlcãri ale legii. Calificarea de cãtre legiuitor a unor fapte, în funcţie de pericolul social, drept contravenţii, precum şi sancţionarea acestora, respectiv stabilirea limitelor minime şi maxime ale amenzilor ce pot fi aplicate în cazul constatãrii sãvârşirii contravenţiilor, reprezintã o concretizare a obligaţiei generale a statului de a asigura crearea cadrului legal de desfãşurare a anumitor activitãţi, ceea ce implicã şi sancţionarea nerespectãrii comportamentelor prescrise de normele astfel instituite.
Totodatã, Curtea observã cã prevederile art. 25 din Legea fundamentalã nu au incidenţã în cauza de faţã. Aşa cum a reţinut în mod constant Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005, dreptul la liberã circulaţie vizeazã libertatea de mişcare a cetãţeanului, textul constituţional reglementând cele douã aspecte care formeazã acest drept fundamental, şi anume libera circulaţie pe teritoriul României şi libera circulaţie în afara teritoriului ţãrii. Dispoziţiile constituţionale menţionate nu fac însã referire nici la mijloacele de transport prin care se realizeazã libera circulaţie, nici la posibilitatea neîngrãditã a oricãrei persoane de a "transporta pe oricine doreşte", astfel cum susţin autorii excepţiei. Dimpotrivã, Curtea a statuat cã fiecare cetãţean poate folosi mijloacele de transport pe care le considerã potrivite (rutiere, feroviare, aeriene, fluviale, navale, mijloace de transport în comun sau personale), dar cu respectarea regulilor impuse prin actele normative care reglementeazã utilizarea acestora, menite sã ocroteascã anumite valori economice şi sociale, precum şi drepturi şi libertãţi ale cetãţenilor. Din aceastã perspectivã, Curtea constatã cã textele ce formeazã obiectul prezentei excepţii, care definesc noţiunea de transportator şi stabilesc o anumitã contravenţie în domeniul transportului în regim de taxi şi al transportului în regim de închiriere, nu pot fi analizate prin prisma dreptului la liberã circulaţie garantat de dispoziţiile art. 25 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1^1 lit. v) şi art. 55 pct. 5 lit. a) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, excepţie ridicatã de Ion Taftã, Pavel Tiroiu şi Marius Bãlan în dosarele nr. 1.242/231/2009, nr. 2.661/231/2009 şi, respectiv, nr. 2.347/231/2009 ale Tribunalului Vrancea - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 februarie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: