Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 260 din 25 septembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , precum si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunitãţilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale din România, modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , precum şi ale <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicatã de Primãria Municipiului Zalau în Dosarul nr. 7.910/2000 al Judecãtoriei Zalau. La apelul nominal se prezintã avocatul Ioan Vlaic, în calitate de reprezentant al autorului exceptiei, lipsind cealaltã parte, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul autorului exceptiei pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstituţionalitate, precizând ca obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , cu referire la poziţia 22 din anexa la ordonanta, şi ale <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , respectiv poziţia 22 din anexa nr. 1 la aceasta ordonanta. Se susţine ca aceste prevederi contravin dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu a existat un caz excepţional care sa justifice adoptarea acestor ordonanţe. Totodatã a fost incalcata şi dispoziţia constituţionalã a art. 72 alin. (3) lit. k), potrivit cãreia regimul general al proprietãţii şi al moştenirii se reglementeazã prin lege organicã. Autorul exceptiei mai arata ca prin ordonanţele criticate s-a dispus asupra bunurilor aparţinând proprietãţii publice, fãrã ca acestea sa fi fost trecute în domeniul privat. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, ca fiind inadmisibila, deoarece excepţia de neconstituţionalitate a fost formulatã direct prin acţiune, ceea ce contravine, astfel cum Curtea Constituţionalã a stabilit în jurisprudenta sa, dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi celor prevãzute de <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 11 ianuarie 2001, Judecãtoria Zalau a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , precum şi ale <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 , excepţie ridicatã de Primãria Municipiului Zalau în Dosarul nr. 7.910/2000 al acelei instanţe. Prin acţiune s-a cerut Judecãtoriei Zalau "sa dispunã Biroului de publicitate imobiliarã de pe lângã Judecãtoria Zalau de a îndeplini obligaţia de a nu face - obligaţie ce consta în aceea de a nu înscrie în evidentele CF Zalau a vreunei cereri de intabulare a dreptului de proprietate, din partea Parohiei Reformate Zalau, asupra imobilului situat în municipiul Zalau, str. Corneliu Coposu nr. 15, ce are destinaţia << Casa de Cultura municipala>>, imobil identificat în CF nr. 3056, 3539, nr. topo 421/a/1, 422/a, transcris în CF nr. 1, pentru urmãtoarele motive: [...]", invocandu-se şi "4. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , şi a <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 ". În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , ale <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 şi ale <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 sunt neconstituţionale deoarece reglementãrile instituite prin aceste acte normative aparţin legii organice. Or, potrivit art. 114 alin. (1) din Constituţie Guvernul poate fi abilitat prin lege sa emita ordonanţe numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Totodatã se arata de cãtre autorul exceptiei ca "aceste ordonanţe de urgenta se pot emite doar în situaţii excepţionale, ce presupun urgenta adoptãrii unor mãsuri, ce în drept nu se poate retine". Autorul exceptiei susţine în continuare ca reglementãrile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 şi ale <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 contravin dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, care prevãd ca "proprietatea publica aparţine statului", iar "bunurile proprietate publica sunt inalienabile", acestea putând fi date doar în administrarea regiilor autonome şi instituţiilor publice sau putând fi concesionate ori închiriate. Judecãtoria Zalau, exprimandu-şi opinia, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În legatura cu susţinerea potrivit cãreia Guvernul nu ar putea emite ordonanţe de urgenta în domeniul legii organice se apreciazã ca dispoziţiile art. 114 alin. (4) din Constituţie, care reglementeazã condiţiile de emitere a ordonanţelor de urgenta, nu prevãd nici o limitare în ceea ce priveşte reglementarea prin ordonanţe de urgenta. Referitor la motivul de neconstituţionalitate constând în încãlcarea dispoziţiilor art. 135 din Constituţie, care consacra caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publica, instanta apreciazã ca "restituirea cãtre comunitatile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale a imobilelor care au trecut în proprietatea statului prin confiscare, constrângere, nationalizare sau prin manopere dolosive reprezintã un demers legitim într-un stat de drept şi, finalmente, o consacrare practica a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora <<dreptul de proprietate este garantat>>". În ceea ce priveşte invocarea de cãtre autorul exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiei cuprinse la art. 135 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãreia "Bunurile proprietate publica sunt inalienabile", instanta apreciazã, de asemenea, ca aceasta este aplicabilã "bunurilor deţinute în baza unui just titlu, iar nu în mod nelegal". În sfârşit, în legatura cu critica privind condiţiile în care au fost emise ordonanţele de urgenta stabilite la art. 114 alin. (4) din Constituţie, potrivit opiniei instanţei de judecata, "Caracterul declarat reparatoriu al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/2000 privind imobilele trecute abuziv în proprietatea statului în urma cu zeci de ani justifica [...] urgenta". Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este inadmisibila, deoarece, astfel cum rezulta din obiectul cererii formulate de Primãria Municipiului Zalau, soluţionarea litigiului, care are ca obiect obligarea Biroului de publicitate imobiliarã de pe lângã Judecãtoria Zalau de a nu înscrie în favoarea paratei Parohia Reformata Zalau dreptul de proprietate asupra imobilului "Casa Municipala de Cultura Zalau", "nu depinde de dispoziţiile cuprinse în ordonanţele de urgenta ale Guvernului criticate ca neconstituţionale". Astfel, sunt aplicabile dispoziţiile <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã. În acest sens se face referire şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale, indicandu-se Decizia nr. 132/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, şi Decizia nr. 240/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 5 ianuarie 2000. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunitãţilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale din România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 10 iunie 1999, astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 pentru modificarea şi completarea anexei la <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 21/1997 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunitãţilor evreiesti din România, respectiv a anexei la <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunitãţilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale din România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 5 iulie 2000, precum şi ale <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 4 iulie 2000. <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , conform dispoziţiilor cuprinse la art. 2, a modificat datele cuprinse la unele poziţii din anexa la <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , între care şi cele privind poziţia nr. 22, ce se referã la imobilul din Zalau, Str. Republicii nr. 15, judeţul Salaj - Casa de cultura oraseneasca. Analizând actele normative ce constituie obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, Curtea constata ca acestea nu au nici o legatura cu <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 evocata de autorul exceptiei, care priveşte retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (bunuri ce nu sunt nominalizate în cuprinsul ordonanţei), în limita a zece imobile pentru fiecare cult religios şi conform unei proceduri instituite anume prin aceasta ordonanta. Aceasta ordonanta de urgenta nu cuprinde nici o menţiune privind modificarea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 . În consecinta, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 urmeazã sa fie respinsã ca inadmisibila. <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , criticata pentru neconstituţionalitate, prevede la art. 1 restituirea imobilelor cuprinse în anexa, imobile care au aparţinut comunitãţilor (organizaţii, culte religioase) cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale din România şi au fost trecute dupã anul 1940 în proprietatea statului roman prin mãsuri de constrângere, confiscare, nationalizare sau manevre dolosive. În anexa care face parte integrantã din ordonanta de urgenta, la poziţia nr. 22 este prevãzut imobilul (teren şi construcţii) situat în Zalau, Str. Republicii nr. 16, judeţul Salaj, cu urmãtoarele date: la coloana "Actul de proprietate" - "Extras C.F. nr. 773, nr. topo 917, 919"; la coloana "Titularul actual al dreptului de proprietate" "Statul roman"; la coloana "Destinaţia iniţialã a imobilului" "Casa de cultura reformata"; la coloana "Folosinta actuala a imobilului" - "Casa de cultura oraseneasca"; la coloana "Actul în baza cãruia imobilul a intrat în proprietatea statului" - "<>Legea nr. 10/1948 , Încheierea nr. 78/1967". Prin anexa nr. 2 la <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 datele de la poziţia nr. 22 a anexei la Ordonanta Guvernului nr. 83/1999 au fost modificate în sensul ca adresa imobilului este "Zalau, Str. Republicii nr. 15, judeţul Salaj", iar la coloana "Actul de proprietate" s-a trecut "Extras C.F. nr. 3056, 3539, nr. topo 421/a/1, 422/a, transcris în C.F. nr. 1", toate celelalte date rãmânând aceleaşi cu cele prevãzute în anexa la <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 . În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia a invocat dispoziţiile constituţionale ale art. 114 alin. (1), potrivit cãrora "Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", ale art. 114 alin. (4), care prevãd ca "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenta. [...]", precum şi ale art. 135 alin. (5), care prevãd ca "Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate". Se susţine ca au fost incalcate dispoziţiile art. 135 alin. (5) din Constituţie, cu motivarea cuprinsã în formularea data prin cererea de chemare în judecata, în sensul ca în anexele ordonanţelor criticate sunt înscrise imobile "care, conform <>Legii nr. 213/1998 , constituie domeniul public al statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale". Totodatã se arata ca "domeniul reglementat prin aceste acte normative este rezervat, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, legii organice, şi nu Guvernului, cãruia îi este interzis conform art. 114 alin. (1) din Constituţie sa emita ordonanţe în domeniile enumerate de art. 72 care fac obiectul legilor organice". În sfârşit, un alt motiv de neconstituţionalitate este şi acela în sensul ca "aceste ordonanţe de urgenta se pot emite doar în situaţii excepţionale, ce presupun urgenta adoptãrii unor mãsuri, ceea ce în drept nu se poate retine". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã pentru considerentele ce urmeazã: În legatura cu critica referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora prin ordonanţele emise în baza unei legi de abilitare se poate reglementa în domenii care nu fac obiectul legilor organice, Curtea constata ca aceasta dispoziţie nu este aplicabilã ordonanţelor de urgenta prevãzute de art. 114 alin. (4) din Constituţie. În acest sens Curtea Constituţionalã s-a pronunţat în mod constant în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998). Pe de alta parte, Curtea observa ca obiectul ordonanţelor criticate pentru neconstituţionalitate priveşte restituirea unor bunuri imobile determinate care au aparţinut comunitãţilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale din România, iar nu regimul general al proprietãţii, care, într-adevãr, conform art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituţie, constituie exclusiv obiect al legii organice. Referitor la motivul de neconstituţionalitate care vizeazã încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, prin neîndeplinirea, în cazul ordonanţelor criticate, a condiţiilor privind existenta "cazului excepţional" şi a "urgenţei", Curtea Constituţionalã a reţinut prin Decizia nr. 10 din 16 ianuarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 4 mai 2001, într-un alt dosar privind neconstituţionalitatea <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 ca "în Nota de fundamentare care însoţeşte ordonanta caracterul de urgenta este justificat prin starea imobilelor la care ordonanta se referã, care sunt fie <<într-o faza avansatã de degradare>>, fie <<susceptibile de a fi privatizate>>, iar pe de alta parte se invoca obligaţiile asumate de România, printre care este şi cea a restituirii bunurilor comunitãţilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale". În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate constând în încãlcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (5) din Constituţie, care consacra caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publica, Curtea constata ca, potrivit menţiunii cuprinse în poziţia din anexa cu privire la care s-a declansat litigiul, bunul în cauza era proprietatea statului, fãrã a se preciza ca este proprietatea publica sau privatã a acestuia. Totodatã clarificarea aspectelor legate de îndeplinirea condiţiilor prevãzute la <>art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 , în cazul restituirii cãtre foştii proprietari, prin ordonanta de urgenta, a unor bunuri care au fost trecute în proprietatea statului dupã anul 1940, "prin mãsuri de constrângere, confiscare, nationalizare sau manevre dolosive", este un atribut al Comisiei speciale de restituire, instituitã potrivit dispoziţiilor art. 2 din ordonanta. De asemenea, Curtea constata ca actul reparatoriu al restituirii cãtre foştii proprietari a bunurilor lor care, potrivit ordonanţei în cauza (cu putere de lege), au fost trecute în proprietatea statului dupã anul 1940 "prin mãsuri de constrângere, confiscare, nationalizare sau manevre dolosive" nu poate fi asimilat actelor de înstrãinare. De altfel, în conformitate cu <>Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, orice act obişnuit de înstrãinare (vânzare, schimb etc.) este posibil, chiar în cazul unui bun proprietate publica, dacã bunul este trecut, cu respectarea prealabilã a condiţiilor prevãzute la art. 10 din lege, din domeniul public al statului sau al unitãţii administrativ-teritoriale în domeniul privat al acestuia. În cazul bunurilor proprietate publica a statului aceasta operaţiune se realizeazã prin hotãrâre a Guvernului (act inferior legii şi ordonanţei emise de Guvern).
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, excepţie ridicatã de Primãria Municipiului Zalau în Dosarul nr. 7.910/2000 al Judecãtoriei Zalau. 2. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunitãţilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale din România, modificatã şi completatã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2000 , excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 25 septembrie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
