Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 22/2015
Ionuţ Mihai Matei - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios
administrativ şi fiscal
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale
Luciana Mera - judecător la Secţia penală
Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală
Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală
Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală
Rodica Cosma - judecător la Secţia penală
Simona Cîrnaru - judecător la Secţia penală
Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală
Anca Mădălina Alexandrescu - judecător la Secţia penală
Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală
Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală
Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală
Geanina Cristina Argir - judecător la Secţia penală, judecător-raportor
Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală
Elena Floarea - judecător la Secţia I civilă
Dragu Creţu - judecător la Secţia I civilă
Monica Ruxandra Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă
Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă
Carmen Sârbu - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios
administrativ şi fiscal
Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 22/2015 este constituit, conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 27^1 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei. La şedinţa de judecată participă doamna Irina Kuglay, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, Serviciul judiciar penal - Biroul de reprezentare. De asemenea, la şedinţa de judecată participă doamna Veronica Junger, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, conform art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a legii în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine penale în vederea executării lor în România, cu referire concretă la posibilitatea recunoaşterii şi executării sancţiunilor/interdicţiilor aplicate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii. Reprezentantul procurorului general, doamna procuror Irina Kuglay, a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a sancţiunilor/interdicţiilor aplicate prin hotărâri judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii. A precizat că această problemă a primit soluţionări diferite în practică, în sensul că instanţele judecătoreşti, într-o primă orientare, au considerat că astfel de sancţiuni/interdicţii nu pot fi recunoscute şi executate în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (denumită în continuare Legea nr. 302/2004), iar într-o a doua orientare, au decis că, dimpotrivă, sancţiunile/interdicţiile stabilite prin hotărârile judecătoreşti pronunţate de statele străine de condamnare, similare pedepselor complementare/accesorii din legea română, pot fi recunoscute şi puse în executare în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004. Punctul de vedere al reprezentantului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este că soluţia corectă este cea a primei orientări anterior menţionate, în sensul că, în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine penale în vederea executării lor în România, sancţiunile/interdicţiile similare cu pedepsele complementare/accesorii aplicate de autorităţile judiciare străine ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (denumită în continuare Decizia-cadru) nu pot fi recunoscute şi executate alături de pedepsele privative de libertate. De asemenea, a considerat că, în cazul în care aceste sancţiuni/interdicţii au fost aplicate în baza hotărârilor de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru menţionată ori nu sunt membre ale Uniunii Europene, ele nu pot fi recunoscute de autorităţile judiciare române, în afară de situaţia în care există o solicitare în acest sens din partea statului de condamnare. În acest sens a invocat dispoziţiile art. 154 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Legea nr. 300/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală (denumită în continuare Legea nr. 300/2013), şi a subliniat că acest text limitează obiectul recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării în România, statuând că dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul procedurii reglementate. Reprezentantul Ministerului Public a precizat că textul de lege mai sus menţionat face parte din secţiunea a 2-a cap. II al titlului VI din Legea nr. 302/2004, fiind incident în materia cooperării cu acele state membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru. A arătat că şi art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 conţine acelaşi tip de dispoziţii legale în relaţia cu statele membre care nu au transpus Decizia-cadru ori cu cele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, stabilind că dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres, situaţie în care instanţa de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate se pronunţă şi cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească străină. Ca atare, a precizat că regula stabilită de lege este că sancţiunile/interdicţiile al căror corespondent sunt pedepsele complementare/accesorii prevăzute de legea română nu pot constitui obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârilor de condamnare străine în România. Totodată, a arătat că de la regula menţionată s-a conturat excepţia sancţiunilor/interdicţiilor de acest tip dispuse prin hotărârile străine de condamnare pronunţate de autorităţi judiciare aparţinând statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori nu sunt membre ale Uniunii Europene, care pot fi recunoscute de autorităţile judiciare române, cu condiţia ca statul străin să solicite acest lucru, în mod expres. În concluzie, a solicitat admiterea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea unitară a legii în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine penale în vederea executării lor în România şi pronunţarea unei decizii în sensul opiniei exprimate. Preşedintele completului, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept care a generat practica neunitară Prin sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrată sub nr. 344 la 6 octombrie 2015, s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea legii în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţi judiciare străine în vederea executării lor în România, cu referire concretă la posibilitatea recunoaşterii şi executării sancţiunilor/interdicţiilor aplicate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii. 2. Examenul jurisprudenţial Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional, a fost relevată o practică neunitară cu privire la posibilitatea recunoaşterii şi executării sancţiunilor/interdicţiilor aplicate de autorităţile judiciare străine al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii. 3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 3.1. Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe au considerat că, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 300/2013, sancţiunile/interdicţiile stabilite printr-o hotărâre de condamnare străină, similare pedepselor complementare/accesorii din legea internă, nu pot fi recunoscute şi executate în România. În esenţă, în hotărârile judecătoreşti care reflectă această orientare s-a reţinut că pedepsele complementare/accesorii nu fac parte din categoriile de măsuri, expres şi limitativ stabilite de art. 154 alin. (3) şi art. 160 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, ce pot constitui obiectul procedurii recunoaşterii hotărârilor străine. 3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au considerat că pedepsele/interdicţiile stabilite prin hotărârile de condamnare pronunţate de statele străine, similare pedepselor complementare/accesorii din legea română, pot fi recunoscute şi puse în executare în această procedură. În esenţă, hotărârile judecătoreşti care reflectă această orientare nu au explicitat motivele pentru care au dat o asemenea soluţionare problemei de drept analizate, ci s-au mărginit să examineze necesitatea adaptării pedepselor complementare/accesorii la legea internă. 4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că sancţiunile/interdicţiile aplicate de autorităţile judiciare străine, al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot constitui obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârilor pronunţate de autorităţile judiciare străine. Prin excepţie, s-a apreciat că astfel de sancţiuni/interdicţii, aplicate prin hotărâri pronunţate de autorităţi judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, pot fi recunoscute de autorităţile judiciare române, cu condiţia ca statul străin să solicite acest lucru în mod expres, precizându-se că, în lipsa unei atare solicitări exprese, recunoaşterea acestor sancţiuni nu este posibilă. 5. Raportul asupra recursului în interesul legii Prin raportul întocmit în cauză, judecătorul-raportor a apreciat că recursul în interesul legii este admisibil, având în vedere că este îndeplinită atât condiţia impusă de art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală referitoare la titularul sesizării, cât şi condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală, întrucât jurisprudenţa ataşată sesizării relevă soluţionarea în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a problemei de drept care face obiectul judecăţii. Opinia judecătorului-raportor concordă cu cea promovată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că sancţiunile/interdicţiile aplicate de autorităţile judiciare străine ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru, al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot constitui obiectul procedurii de recunoaştere şi punere în executare în România a hotărârilor pronunţate de autorităţile judiciare străine. De la această regulă există o singură excepţie, aplicabilă sancţiunilor/interdicţiilor aplicate prin hotărârile de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, astfel de sancţiuni/interdicţii putând fi recunoscute şi puse în executare de autorităţile judiciare române, cu condiţia existenţei unei solicitări exprese în acest sens, formulată de către statul de condamnare. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: Înalta Curte a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 471 şi 472 din Codul de procedură penală referitoare la titularul sesizării şi la depunerea hotărârilor definitive ce atestă existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată. Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea diferită a procedurii reglementate de Legea nr. 302/2004 în materia transferării unei persoane condamnate în străinătate în vederea executării în România a pedepsei privative de libertate ce i-a fost aplicată de către o autoritate judiciară străină, cu referire specială la punerea în executare a sancţiunilor/interdicţiilor stabilite prin hotărârea de condamnare, al căror corespondent în legea română îl constituie pedepsele complementare/accesorii. Într-o primă orientare a practicii, instanţele au considerat că, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 302/2004, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 300/2013, sancţiunile/interdicţiile stabilite printr-o hotărâre de condamnare străină, similare pedepselor complementare/accesorii din legea internă, nu pot fi executate în România, consecutiv recunoaşterii hotărârii pronunţate de către autoritatea judiciară străină. Într-o a doua orientare a practicii, instanţele au considerat că pedepsele/interdicţiile stabilite prin hotărârile de condamnare pronunţate de statele străine, similare pedepselor complementare/accesorii din legea română, pot fi puse în executare în procedura analizată, consecutiv recunoaşterii hotărârii pronunţate de către autoritatea judiciară străină. Se observă astfel că practica judiciară neunitară ce a stat la baza sesizării formulate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie priveşte în realitate chestiunea punerii în executare a sancţiunilor aplicate de instanţele străine, asimilate pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de legea română, iar nu şi a recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti prin care acestea au fost aplicate. Textele de lege incidente sunt prevăzute de Legea nr. 302/2004: Titlul V - Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe Art. 130 - Domeniul de aplicare şi înţelesul unor termeni sau expresii "(1) Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele terţe, în domeniul recunoaşterii şi executării hotărârilor judecătoreşti şi ordonanţelor penale, în conformitate cu normele cuprinse în tratatele internaţionale la care România este parte, iar, în absenţa acestora, pe bază de reciprocitate. Dispoziţiile prezentului titlu se aplică deopotrivă, în completare, situaţiilor nereglementate prin tratatele internaţionale. Dispoziţiile capitolului III se aplică şi în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispoziţiilor speciale. [...]" Art. 135 - Durata şi obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine "[...] (3) Obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 136, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătoreşti străine de efecte juridice pe teritoriul României şi transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate. Dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. În acest din urmă caz, instanţa de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate se pronunţă şi cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească străină. [...]" Titlul VI - Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană Art. 141 - Domeniul de aplicare "(1) Prezentul titlu se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană. În relaţia cu statele membre care nu au transpus decizia-cadru sunt aplicabile dispoziţiile titlului V. (2) Prezentul titlu se aplică şi în relaţia cu statele cu care România a încheiat un tratat care conţine dispoziţii similare deciziei-cadru." Art. 154 - Durata şi obiectul procedurii judiciare de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii judecătoreşti "[...] (3) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condiţiilor prevăzute la art. 155 şi, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent. Dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri. [...]" Titlul V din Legea nr. 302/2004, modificat prin Legea nr. 300/2013, reglementează recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, în baza Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 (denumită în continuare Convenţia), ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, şi a Protocolului adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 şi ratificat de România prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001 (denumit în continuare Protocolul adiţional). La rândul său, titlul VI din Legea nr. 302/2004, modificat de asemenea prin Legea nr. 300/2013, reglementează relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru sus-menţionată şi cuprinde dispoziţii privind cooperarea cu aceste state în aplicarea acestei decizii. Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine reprezintă acea formă a cooperării judiciare în baza căreia unei hotărâri judecătoreşti emise de o instanţă din străinătate îi sunt recunoscute pe teritoriul României efecte juridice similare celor pe care le produce o hotărâre judecătorească pronunţată de către o instanţă naţională. Potrivit art. 1 lit. b) din Decizia-cadru, noţiunea de "pedeapsă" este definită ca fiind orice "pedeapsă sau măsură privativă de libertate impusă pentru o perioadă de timp limitată sau nelimitată ca urmare a unei infracţiuni pe baza unui proces penal". Similar, art. 1 lit. a) din Convenţie defineşte noţiunea de "condamnare" ca fiind "orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate, pronunţată de către un judecător pentru o durată limitată sau nedeterminată în temeiul unei infracţiuni". Finalitatea procedurilor prevăzute în cap. II titlul V şi cap. II titlul VI din Legea nr. 302/2004 trebuie înţeleasă în strânsă corelare cu dispoziţiile anterior menţionate şi constă în executarea pe teritoriul României a pedepselor sau măsurilor privative de libertate, consecutiv recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine de către statul de executare. În acest context, recunoaşterea hotărârii de condamnare pronunţate de către o autoritate judiciară străină nu presupune şi punerea în executare, în integralitate, a tuturor dispoziţiilor pe care aceasta le cuprinde, ci doar a celor referitoare la pedeapsa principală sau măsura privativă de libertate aplicată de către autoritatea judiciară străină. În acest sens, art. 154 alin. (3) din legea menţionată anterior limitează obiectul recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România, statuând că dispoziţiile civile, dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, altele decât cele privind executarea pedepsei închisorii sau a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul prezentei proceduri. O dispoziţie similară este cuprinsă în textul art. 160 alin. (3) din lege, care reglementează situaţia în care persoana condamnată în străinătate se află în România. Aceste texte de lege, prevăzute în cap. II titlul VI din Legea nr. 302/2004, sunt incidente în materia cooperării cu statele membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia-cadru. În privinţa statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, sunt incidente dispoziţiile cap. II titlul V din lege, mai exact ale art. 135 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care stabilesc că dispoziţiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum şi orice dispoziţii din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate, nu constituie obiectul procedurii reglementate de lege, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. În acest din urmă caz, instanţa de judecată, sesizată în scopul transferării persoanei condamnate, se pronunţă şi cu privire la recunoaşterea şi punerea în executare a altor dispoziţii penale din hotărârea judecătorească străină. Un alt argument care vine în sprijinul tezei potrivit căreia, în procedurile analizate, obiectul punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti de condamnare străine îl constituie doar pedepsele principale cu închisoarea reiese din cuprinsul art. 135 alin. (6) lit. b) pct. (i) din Legea nr. 302/2004, text care reglementează procedura adaptării pedepsei aplicate de instanţa străină la pedeapsa prevăzută de legea penală română şi care vizează exclusiv pedeapsa privativă de libertate, fiind de strictă interpretare. În privinţa altor sancţiuni de drept penal ori decăderi cuprinse în hotărârea judecătorească străină, acestea nu pot fi recunoscute şi puse în executare în cadrul procedurii menţionate anterior, ci pot forma obiectul unei proceduri speciale reglementate de art. 139 din cap. III titlul V din Legea nr. 302/2004. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca, pe lângă recunoaşterea şi executarea pedepselor sau măsurilor privative de libertate aplicate de instanţele străine, să fie recunoscute şi alte sancţiuni/interdicţii aplicate prin aceleaşi hotărâri, al căror corespondent în legislaţia penală română îl reprezintă pedepsele complementare/accesorii, ar fi trebuit să prevadă aceasta în mod expres. Or, astfel cum reiese din dispoziţiile cuprinse în cap. II titlul V şi cap. II titlul VI din Legea nr. 302/2004, procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti străine reglementată de respectivele texte de lege are în vedere exclusiv pedepsele principale sau măsurile privative de libertate aplicate de către autoritatea judiciară străină. În consecinţă, Înalta Curte reţine că sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare străine ale statelor membre care au transpus Decizia-cadru şi al căror corespondent în legea română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare în România în procedura reglementată în cap. II titlul VI din Legea nr. 302/2004. Prin excepţie, aceleaşi sancţiuni/interdicţii, dacă sunt aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia-cadru ori nu sunt membre ale Uniunii Europene, pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române doar cu condiţia ca statul străin să solicite acest lucru. În lipsa unei atari solicitări exprese, punerea în executare a acestor sancţiuni/interdicţii nu este posibilă în procedura reglementată în cap. II titlul V din Legea nr. 302/2004. În considerarea celor expuse, în temeiul art. 473 şi 474 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 în materia recunoaşterii hotărârilor judecătoreşti străine în vederea executării lor în România stabileşte că: Sancţiunile/Interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia 2008/909/JAI, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române. Sancţiunile/Interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia 2008/909/JAI ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/ accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2015. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător IONUŢ MIHAI MATEI Magistrat-asistent, Veronica Junger -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
