Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 545/1/2019
┌─────────────┬─┬──────────────────────┐
│ │ │vicepreşedintele │
│Gabriela │ │Înaltei Curţi de │
│Elena Bogasiu│-│Casaţie şi Justiţie - │
│ │ │preşedintele │
│ │ │completului │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Laura-Mihaela│-│preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │ │civile │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Valentina │-│pentru preşedintele │
│Vrabie │ │Secţiei a II-a civile │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│ │ │preşedintele Secţiei │
│Corina-Alina │-│de contencios │
│Corbu │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Simona Gina │-│judecător la Secţia I │
│Pietreanu │ │civilă │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Adina │ │judecător la Secţia I │
│Georgeta │-│civilă │
│Nicolae │ │ │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Carmen Elena │-│judecător la Secţia I │
│Popoiag │ │civilă │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Simona Lala │-│judecător la Secţia I │
│Cristescu │ │civilă │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Aurelia Rusu │-│judecător la Secţia I │
│ │ │civilă │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Iulia Manuela│-│judecător la Secţia a │
│Cîrnu │ │II-a civilă │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Ruxandra │-│judecător la Secţia a │
│Monica Duţă │ │II-a civilă │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Mărioara │-│judecător la Secţia a │
│Isailă │ │II-a civilă │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Cosmin Horia │-│judecător la Secţia a │
│Mihăianu │ │II-a civilă │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Rodica Dorin │-│judecător la Secţia a │
│ │ │II-a civilă │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│Decebal │ │judecător la Secţia de│
│Constantin │-│contencios │
│Vlad │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│ │ │judecător la Secţia de│
│Cezar Hîncu │-│contencios │
│ │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│ │ │judecător la Secţia de│
│Maria Hrudei │-│contencios │
│ │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│ │ │judecător la Secţia de│
│Adriana Elena│-│contencios │
│Gherasim │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
├─────────────┼─┼──────────────────────┤
│ │ │judecător la Secţia de│
│Horaţiu │-│contencios │
│Pătraşcu │ │administrativ şi │
│ │ │fiscal │
└─────────────┴─┴──────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 545/1/2019 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care s-a comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus de către intimată un punct de vedere formulat în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii. Doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 11 ianuarie 2019, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: "1. dacă semnarea hotărârii de către aceiaşi judecători care au pronunţat-o intră în noţiunea de «alcătuirea instanţei», a cărei nerespectare constituie motiv de contestaţie în anulare, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă;2. dacă în ipoteza de nerespectare a dispoziţiilor referitoare la alcătuirea instanţei, prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, intră şi situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalţi doi membri, hotărârea este semnată de preşedintele instanţei, astfel încât majoritar hotărârea apare ca fiind semnată de o altă persoană, care nu a făcut parte din complet." II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept menţionată 2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, societatea reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, a solicitat suspendarea efectelor Deciziei de impunere nr. xxxx/27.04.2018 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în contencios administrativ formulate împotriva acesteia. 3. Prin Sentinţa nr. 1.160 din 6 iunie 2018 a Tribunalului Prahova a fost admisă cererea reclamantei, dispunându-se suspendarea executării deciziei de impunere, până la soluţionarea contestaţiei pe fond. 4. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, solicitând casarea sa şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. 5. Prin Decizia nr. 2.650 din 9 august 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, recursul a fost admis, sentinţa atacată a fost casată în tot şi, în rejudecare, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. 6. La data de 24 septembrie 2018, reclamanta a formulat o contestaţie în anulare împotriva deciziei instanţei de recurs, în baza art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă, susţinând că hotărârea pe care o contestă a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei. 7. Dezvoltând motivul invocat, contestatoarea a arătat că din analiza hotărârii atacate rezultă că aceasta este semnată de un judecător care nu a participat la judecarea cauzei, în speţă, de preşedintele instanţei, în locul a doi dintre judecători. 8. Contestatoarea a apreciat că dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, raportate la Hotărârea din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, definitivă la 7 iunie 2017, au întâietate faţă de prevederile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 9. Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată, arătând că aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, deoarece încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei presupune, cu titlu de exemplu, ca unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea fondului cauzei să fi participat şi la soluţionarea căii de atac a recursului sau completul de judecată să nu fi fost compus din numărul de judecători prevăzut de lege pentru etapa procesuală în care se află cauza. 10. Semnarea hotărârii de către preşedintele instanţei, în condiţiile în care doi dintre judecătorii care au participat la soluţionarea procesului se aflau în concediu de odihnă, este o situaţie perfect justificată şi legală, neputând fi vorba de o încălcare a normelor de alcătuire a instanţei, cât timp instanţa de recurs a fost alcătuită cu respectarea dispoziţiilor legale incidente. 11. Intimata a mai arătat că una dintre condiţiile esenţiale pentru a putea promova această cale de atac este aceea ca partea să fi invocat excepţia corespunzătoare, iar instanţa de recurs să fi omis să se pronunţe asupra ei, or, în prezenta cauză, contestatoarea nu a invocat o astfel de excepţie şi nici nu ar fi avut cum să o invoce. 12. Intimata a mai susţinut că dispoziţiile legale ce reglementează această cale de atac sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor. 13. Prin Încheierea din 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, cu referire la cazul în care judecătorul sau judecătorii sunt împiedicaţi să semneze hotărârea, raportat la art. 21 alin. (3) din Constituţia României, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea unor chestiuni de drept de a căror lămurire a apreciat că depinde soluţionarea fondului. III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 14. Prin încheierea de sesizare, completul de judecată al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a apreciat ca fiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute cumulativ de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 15. Astfel, curtea de apel a arătat că a fost învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare împotriva unei decizii pronunţate în recurs, urmând să pronunţe o hotărâre în ultimă instanţă, definitivă în accepţiunea art. 634 din Codul de procedură civilă. 16. De lămurirea chestiunilor de drept ce fac obiectul sesizării depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că acestea constituie chiar susţinerile care fundamentează contestaţia în anulare. 17. Sesizată anterior cu dezlegarea unor chestiuni de drept procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut admisibilitatea sesizării atunci când consecinţele pe care le implică rezolvarea sunt apte să influenţeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află, câtă vreme se pune în discuţie însăşi existenţa din punct de vedere juridic a respectivei căi de atac. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reliefat, în mod constant, că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă priveşte o normă de drept material sau o normă de drept procedural, este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei*1). *1) Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, paragrafele 136 şi 138. 18. Instanţa de sesizare a apreciat că respectivele chestiuni de drept sunt noi, pentru următoarele considerente: Este adevărat că reglementarea este în vigoare începând cu 15 februarie 2013, însă până la acest moment nu a fost identificată practică judiciară care să analizeze chestiunea în discuţie. Totodată, nici în doctrină nu a fost identificată o astfel de analiză, iar situaţiile în care hotărârile judecătoreşti sunt semnate de preşedintele instanţei sau de preşedintele de complet în locul judecătorilor care lipsesc, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, sunt des întâlnite, cu precădere în perioada vacanţei judecătoreşti. În consecinţă, instanţa de trimitere a considerat oportună apelarea la instrumentul de preîntâmpinare a practicii neunitare. 19. Tot referitor la condiţia noutăţii chestiunii de drept, instanţa de sesizare a apreciat că se impune a se menţiona Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată recent în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, la 7 martie 2017, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 33 din 23 ianuarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018. 20. În privinţa acestei condiţii de admisibilitate, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că noutatea chestiunii de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă poate constitui şi atributul unei reglementări mai vechi, dar asupra căreia instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în prezent, atunci când aplicarea frecventă a normei juridice a devenit actuală ulterior*2). *2) Decizia nr. 9 din 19 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 7 iunie 2018, paragraful 58. 21. În ceea ce priveşte îndeplinirea elementului de noutate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în mod constant, că este necesar ca problema de drept să nu fi făcut obiectul analizei, în interpretarea unui act normativ mai vechi sau ca această problemă să decurgă dintr-un act normativ recent sau relativ recent prin raportare la data sesizării. Totodată, problema de drept poate fi considerată nouă atunci când nu a mai fost dedusă judecăţii anterior*3). *3) Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, paragraful 140. 22. De asemenea, instanţa de sesizare a constatat că este îndeplinită şi condiţia ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunilor de drept, iar acestea nu fac obiectul unui recurs în interesul legii. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 23. După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata a formulat un punct de vedere prin care a arătat că este de acord cu concluziile raportului, care corespund cu opinia exprimată de intimată în faţa instanţei de sesizare, şi anume aceea că semnarea unei hotărâri nu se circumscrie noţiunii de alcătuire a instanţei, astfel că semnarea unei hotărâri de către preşedintele instanţei pentru unul dintre membrii completului de recurs aflat în concediu nu intră în ipoteza de nerespectare a dispoziţiilor referitoare la alcătuirea instanţei şi, implicit, nu poate constitui motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă. 24. Contestatoarea nu a exprimat un punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii. V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 25. În opinia completului de judecată al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, semnarea hotărârii de către aceiaşi judecători care au pronunţat-o intră în noţiunea de "alcătuire a instanţei", a cărei nerespectare constituie motiv de contestaţie în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă. 26. În acest sens, instanţa de sesizare a reţinut că alcătuirea instanţei este o condiţie a desfăşurării activităţii procesuale în materie civilă care implică formarea completului de judecată cu numărul de judecători (şi alţi participanţi) prevăzuţi de lege, iar excepţia nelegalei compuneri sau constituiri a completului este una de procedură, dilatorie şi absolută, asupra căreia instanţa se pronunţă printr-o încheiere interlocutorie, ce poate fi atacată numai odată cu fondul. Dacă a fost pronunţată o hotărâre de primă instanţă, încălcarea acestor reguli poate fi invocată în apel, iar dacă hotărârea este fără drept de apel sau dată în apel, pe calea recursului. Dacă însă hotărârea dată în recurs a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi s-a invocat excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra ei, poate să fie exercitată contestaţia în anulare, în conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă. A mai arătat că încălcarea dispoziţiilor referitoare la compunerea sau constituirea instanţei atrage nulitatea hotărârii, necondiţionată de existenţa unei vătămări, potrivit art. 176 pct. 4 din Codul de procedură civilă. 27. Prin "compunerea instanţei" se înţelege alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege, iar în cauză se pune problema compunerii completului de judecată, aspectele intrând în sfera mai largă a alcătuirii instanţei. 28. Instanţa de sesizare a apreciat că trebuie respectate normele referitoare la compunerea completului de judecată pe tot parcursul procesului civil, inclusiv în faza redactării hotărârii judecătoreşti, pentru că motivele pentru care soluţia a fost dispusă existau la data pronunţării şi nu pot fi schimbate ulterior, cu ocazia redactării hotărârii. 29. În consecinţă, în raţionamentul său, instanţa de trimitere a arătat că porneşte de la următoarele două premise: hotărârea trebuie pronunţată de completul constituit în mod legal, cu numărul necesar de judecători; în procesul deliberativ, membrii completului colegial şi-au expus motivele anterior adoptării soluţiei, iar în cazul în care unul dintre membrii completului, aflat în minoritate, nu este de acord cu soluţia majoritară sau cu motivarea soluţiei unanime, face opinie separată sau concurentă. Aşadar, dacă nu s-a formulat opinie concurentă, motivele ce stau la baza soluţiei aparţin tuturor judecătorilor care au făcut parte din complet. Ulterior pronunţării soluţiei, într-un interval de timp stabilit de legiuitor în funcţie de obiectul litigiului, unul dintre judecătorii care au făcut parte din complet redactează hotărârea, iar apoi ea este semnată şi de ceilalţi membri ai completului, care îşi însuşesc motivarea astfel redactată. 30. Semnarea hotărârii judecătoreşti de către membrii completului constituie o cerinţă reglementată printr-o normă imperativă, iar neîndeplinirea ei atrage nulitatea hotărârii, în cazul în care lipsa semnăturii nu a fost suplinită potrivit dispoziţiilor legii. 31. Instanţa de sesizare a considerat că modalitatea în care legiuitorul a reglementat posibilitatea de suplinire a lipsei semnăturii judecătorilor care au pronunţat hotărârea aduce atingere dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, având în vedere semnificaţia juridică a semnăturii, caracterul secret al deliberării, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale în analiza dreptului la un proces echitabil, legată de motivarea hotărârii judecătoreşti. 32. În cazul de faţă, art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă constituie cadrul legal pentru ca alt judecător să semneze o hotărâre la care nu a luat parte, respectiv preşedintele instanţei. 33. S-a subliniat că, pentru redactarea hotărârii, legiuitorul naţional nu a prevăzut în cuprinsul art. 426 din Codul de procedură civilă vreo excepţie de la regula potrivit căreia aceasta se realizează de judecătorul care a soluţionat procesul sau de unul dintre judecători, în cazul completurilor colegiale. Prin urmare, hotărârea nu poate fi redactată decât de către unul dintre membrii completului de judecată care a pronunţat-o. 34. Cu toate acestea, situaţia în care un alt judecător decât cel care a pronunţat-o semnează hotărârea judecătorească este aptă să creeze aparenţa că acesta este cel care a şi motivat-o. 35. Instanţa de trimitere a opinat că semnarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă un act formal, ci presupune confirmarea motivelor pentru care a fost adoptată soluţia în cauză, iar redactarea unei hotărâri judecătoreşti este în strânsă legătură cu motivarea ei, constituind o obligaţie a judecătorului cauzei, care decurge din art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi din dispoziţiile de drept intern [art. 426 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. 36. Situaţia în care hotărârea judecătorească a fost semnată de altă persoană poate echivala cu motivarea, respectiv confirmarea motivelor de către o persoană care nu a făcut parte din procesul decizional, fiind aptă să lipsească justiţiabilul de garanţiile actului de justiţie, în special de încrederea în acesta, situaţia fiind cu atât mai gravă în cazul completului unic, dar la fel de prezentă şi în situaţia completului colegial, în cazul în care preşedintele de complet nu poate semna hotărârea. 37. În situaţia în care redactorul hotărârii nu semnează hotărârea, nu există pe un alt suport scriptic la dosar considerentele hotărârii semnate de cel care le-a redactat, singura semnătură ce presupune însuşirea acestora aparţinând preşedintelui instanţei, care nu le-a redactat, teoretic, şi care nici măcar nu are competenţa de a le verifica ori de a-şi exprima acordul sau dezacordul faţă de ele. 38. Astfel, maniera în care este reglementată situaţia imposibilităţii judecătorului de a semna contravine chiar semnificaţiei şi rolului semnăturii, astfel cum rezultă din art. 268 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 39. Când preşedintele instanţei este cel care semnează hotărârea pentru celălalt membru/ceilalţi membri al/ai completului de judecată, instanţa de sesizare consideră că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, având în vedere faptul că, deşi celălalt judecător/ceilalţi judecători care a/au făcut parte din completul de judecată ce a pronunţat hotărârea nu participă la redactarea acesteia, prin semnăturile lor confirmă faptul că acelea au fost motivele care au determinat pronunţarea soluţiei şi că acestea nu au suferit vreo modificare în perioada de timp scursă de la data pronunţării hotărârii până la data redactării acesteia. Însă prin semnarea hotărârii de către preşedintele instanţei nu se realizează, în fapt, nicio cenzură a considerentelor scrise, astfel încât, deşi pentru legala pronunţare a fost nevoie de un număr mai mare de judecători, ce au format un complet colegial, cu ocazia motivării numărul concret al judecătorilor care îşi însuşesc considerentele este mai mic decât cel cerut de lege. 40. Instanţa de sesizare a mai considerat că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, inclusiv în cazul în care, în cazul completurilor colegiale, judecătorul redactor a avut şi calitatea de preşedinte de complet, astfel încât semnează hotărârea pentru celălalt membru/ceilalţi membri de complet aflat/aflaţi în imposibilitate de a semna, deoarece, în acest caz, instanţa nu mai este legal constituită la momentul motivării, în ciuda faptului că rolul celor care lipsesc nu este pur formal, pentru considerentele arătate anterior. 41. Chiar Curtea Constituţională a arătat, în cuprinsul Deciziei nr. 33 din 23 ianuarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, la paragraful 177, că, în situaţia în care nu judecătorul care a participat la dezbateri şi la deliberări este acela care redactează/motivează hotărârea judecătorească, garanţiile pe care Constituţia şi legea le consacră pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, pentru asigurarea unei justiţii imparţiale, înfăptuite în numele legii, rămân instrumente declarative, lipsite de efectivitate, inutile. Cu alte cuvinte, întreaga reglementare referitoare la independenţa justiţiei, la regulile de procedură penală sau civilă referitoare la soluţionarea cauzelor, la necesitatea săvârşirii unui act de justiţie motivat este lipsită de efecte juridice dacă hotărârea judecătorească prin care "se spune dreptul" este întocmită de o persoană care nu îndeplineşte calitatea de judecător al cauzei, deci care este străină procedurii jurisdicţionale, actului deliberativ care a condus la soluţia adoptată şi, implicit, actului de justiţie în sine. 42. Totodată, în paragraful 178 din decizia amintită Curtea Constituţională a reţinut că: "Motivarea hotărârii judecătoreşti este un act inerent funcţiei judecătorului cauzei, constituie expresia independenţei sale şi nu poate fi transferată către o terţă persoană. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înţelegeri a hotărârii, dar şi garanţia acceptării sale de către justiţiabil, care se va supune actului de justiţie având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Or, în condiţiile în care hotărârea judecătorească ar fi redactată/motivată de o altă persoană decât judecătorul cauzei, justiţiabilul este lipsit tocmai de aceste garanţii." 43. În ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a fost menţionată de instanţa de sesizare Hotărârea din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, definitivă la 7 iunie 2017, în care Curtea a fost chemată să determine dacă reclamanţii au avut parte de un proces echitabil, în pofida faptului că motivarea deciziei de condamnare pronunţate de instanţa naţională nu a fost dată de judecătorul care a pronunţat-o, ci de alţi judecători, care nu au participat la proces. 44. În cauza respectivă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul reclamanţilor la un proces echitabil a fost încălcat din cauza faptului că judecătorul care a condus procesul nu a prezentat motivarea scrisă a sentinţei de condamnare şi din cauza lipsei măsurilor adecvate care să compenseze această deficienţă. 45. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut ca fiind important faptul că judecătorii care au motivat hotărârea penală la aproximativ trei ani de la data la care aceasta fusese pronunţată nu au participat la proces în niciun fel şi au întocmit motivările exclusiv pe baza probelor deja existente din documentele scrise depuse la dosar. Cu toate acestea, Curtea a menţionat că verdictul judecătorului care a pronunţat hotărârea nu se baza doar pe documente, ci acesta a audiat reclamanţii în timpul procesului, a examinat o serie de martori şi şi-a format o opinie cu privire la credibilitatea lor. Astfel, judecătorul a făcut o apreciere a elementelor constitutive ale presupuselor infracţiuni, inclusiv a elementului subiectiv, şi anume intenţia reclamanţilor de a le comite, şi pentru care audierea directă a reclamanţilor a fost deosebit de relevantă. 46. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai arătat că, în unele cazuri, ar putea exista factori administrativi sau de procedură care să facă imposibilă participarea unor judecători la proces (a se vedea hotărârile din cauzele Cutean împotriva României din 2 decembrie 2014, nr. 53.150/12 şi Mellors împotriva Regatului Unit din 30 ianuarie 2003, nr. 57.836/00). Cu toate acestea, Curtea a observat, în primul rând, că niciun astfel de factor nu a apărut în speţă, iar în al doilea rând, chiar dacă aceste motive ar fi apărut, Curtea a apreciat că singura modalitate de a compensa incapacitatea judecătorului de a prezenta motivele care să justifice condamnarea reclamanţilor ar fi fost aceea de a se dispune rejudecarea cauzei. 47. Este adevărat că hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului este pronunţată în materie penală, iar nu în materie civilă, însă în art. 16 din Codul de procedură civilă se prevede expres nemijlocirea, ca principiu fundamental al procesului civil, a cărui încălcare s-a constatat prin hotărârea menţionată. 48. Faţă de toate aceste considerente, instanţa de trimitere a apreciat că, în virtutea art. 20 din Constituţia României, dată fiind neconcordanţa între art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi o dispoziţie de drept intern, respectiv art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, aceasta din urmă ar trebui înlăturată de la aplicare, deoarece nu satisface exigenţele pe care le presupune dreptul la un proces echitabil şi accesul la o instanţă legal constituită până la finalul procesului, hotărârea judecătorească reprezentând actul final şi cel mai important al judecăţii. 49. Totodată, s-a arătat că, deşi art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă impune condiţia ca nelegala alcătuire a instanţei să fi fost invocată pe cale de excepţie, iar instanţa de recurs să fi omis să se pronunţe asupra acesteia, în acest caz invocarea excepţiei era imposibilă, deoarece părţile nu aveau cum să prevadă faptul că hotărârea nu va fi redactată şi semnată în aceeaşi compunere. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 50. Din adresele de răspuns înaintate la dosar a rezultat că nu s-a identificat la nivelul curţilor de apel practică judiciară în care să fie analizată chestiunea sesizată. 51. Curtea de Apel Bucureşti a înaintat următoarele hotărâri: - în Dosarul nr. 1.386/93/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 437 din 17 septembrie 2018, care a fost semnată de preşedintele secţiei pentru preşedintele de complet, detaşat la Institutul Naţional al Magistraturii, şi de grefierul-şef al secţiei în locul grefierului de şedinţă transferat; – în Dosarul nr. 4.299/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Încheierea de dezbateri din 13 iunie 2018, semnată de toţi membrii completului, şi Decizia nr. 299 din 14 iunie 2018, semnată de judecătorul redactor şi de preşedintele secţiei pentru ceilalţi doi judecători din complet, printre care şi preşedintele de complet, aflaţi în concediu de odihnă; – în Dosarul nr. 3.731/87/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Încheierea de dezbateri din 6 iunie 2018, semnată de toţi membrii completului, şi Decizia nr. 606/A din 16 iunie 2018, semnată de judecătorul redactor şi de preşedintele secţiei pentru celălalt judecător, preşedinte al completului, aflat în concediu de odihnă; – în Dosarul nr. 19.270/236/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 234 din 23 mai 2018, semnată de preşedintele completului şi unul dintre membri; pentru celălalt judecător, aflat în concediu de odihnă, a semnat preşedintele de complet. 52. În aceste condiţii, judecătorilor de la instanţele naţionale li s-a cerut să îşi exprime punctele de vedere teoretice, rezultând că, în cvasiunanimitate, ele sunt orientate către concluzia că semnarea hotărârii de către aceiaşi judecători care au pronunţat-o nu intră în noţiunea de "alcătuire a instanţei", a cărei nerespectare constituie motiv de contestaţie în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă. În ceea ce priveşte a doua întrebare a sesizării, s-a apreciat că nu se circumscrie ipotezei de nerespectare a dispoziţiilor referitoare la alcătuirea instanţei, prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalţi doi membri, hotărârea este semnată de preşedintele instanţei. 53. Într-o opinie minoritară s-a apreciat că semnarea hotărârii de către aceiaşi judecători care au pronunţat-o intră în noţiunea de "alcătuire a instanţei" şi poate constitui motiv de contestaţie în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de judecătorul redactor, în timp ce pentru ceilalţi doi membri hotărârea este semnată de preşedintele instanţei. 54. A existat şi opinia în sensul că semnarea hotărârii de către aceiaşi judecători care au pronunţat-o intră în noţiunea de "alcătuirea instanţei", a cărei nerespectare constituie motiv de contestaţie în anulare, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, însă ipoteza în care hotărârea este redactată de unul dintre membrii completului de recurs şi semnată doar de judecătorul redactor, în timp ce pentru ceilalţi doi membri hotărârea este semnată de preşedintele instanţei, nu se circumscrie prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, fiind o situaţie perfect legală, neputând fi vorba de o încălcare a normelor referitoare la alcătuirea instanţei. 55. Curtea de Apel Ploieşti - instanţa de sesizare a comunicat că, până la acest moment, nu a fost identificată practică judiciară care să analizeze chestiunile invocate, iar în cadrul dosarului în care a fost formulată cererea de pronunţare a unei hotărâri prealabile a fost expus pe larg punctul de vedere în legătură cu acestea. 56. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti: - Decizia nr. 51 din 19 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. 361/1/2018, în care s-a invocat ca motiv de contestaţie în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, faptul că decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători nu a fost redactată de unul dintre judecătorii care intră în compunerea completului, ci de către magistratul-asistent care a participat la şedinţa de judecată. Înalta Curte a constatat că redactarea hotărârii judecătoreşti reprezintă o chestiune care nu se circumscrie competenţei ori alcătuirii instanţei, aspecte care se încadrează în acest motiv de contestaţie în anulare, şi că, în aceste condiţii, subsumat motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, nu pot forma obiectul analizei critici care nu vizează expres şi limitativ ipotezele prevăzute de textul procedural referitoare la competenţa ori alcătuirea instanţei; – Decizia nr. 830 din 15 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă în Dosarul nr. 350/1/2018, prin care s-a reţinut, referitor la art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, că a doua ipoteză a acestui motiv de contestaţie în anulare vizează, în primul rând, încălcări ale normelor referitoare la alcătuirea instanţei, produse în faţa instanţei de recurs, iar în al doilea rând, pentru ca acest motiv să fie invocat, este necesar ca în faţa instanţei de recurs să se fi ridicat excepţia privind alcătuirea greşită a instanţei, iar aceasta să fi omis să se pronunţe asupra excepţiei respective. Prin urmare, neinvocarea excepţiei sau respingerea ei de către instanţa de recurs reprezintă situaţii care conduc la depăşirea limitelor acestui motiv de contestaţie în anulare. S-a reţinut că, în speţă, pretinsul motiv de incompatibilitate a judecătorilor trebuia invocat până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de recurs, iar nu ulterior pronunţării deciziei atacate, şi că în faţa instanţei de recurs nu s-a ridicat excepţia referitoare la alcătuirea greşită a instanţei, condiţie sine qua non pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare; – Decizia nr. 1.323 din 30 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.087/1/2016, prin care s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare - excepţia incompatibilităţii în cauza respectivă, instanţa a omis să se pronunţe asupra acesteia. Din analiza deciziei atacate s-a constatat că petenta contestatoare nu a invocat excepţia incompatibilităţii a doi dintre membrii completului de judecată, astfel încât această excepţie, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, nu mai poate fi invocată, omisso medio, în faţa instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei în anulare. 57. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 401/C/601/III-5/2019 din 20 martie 2019, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 58. În Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, Curtea Constituţională a arătat, la paragraful 177, că "(...) în situaţia în care nu judecătorul care a participat la dezbateri şi la deliberări este acela care redactează/motivează hotărârea judecătorească, garanţiile pe care Constituţia şi legea le consacră pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, pentru asigurarea unei justiţii imparţiale, înfăptuite în numele legii, rămân instrumente declarative, lipsite de efectivitate, inutile. Cu alte cuvinte, întreaga reglementare referitoare la independenţa justiţiei, la regulile de procedură penală sau civilă referitoare la soluţionarea cauzelor, la necesitatea săvârşirii unui act de justiţie motivat, este lipsită de efecte juridice dacă hotărârea judecătorească prin care "se spune dreptul" este întocmită de o persoană care nu îndeplineşte calitatea de judecător al cauzei, deci care este străină procedurii jurisdicţionale, actului deliberativ care a condus la soluţia adoptată şi, implicit, actului de justiţie în sine". Totodată, în paragraful 178, a reţinut că "Motivarea hotărârii judecătoreşti este un act inerent funcţiei judecătorului cauzei, constituie expresia independenţei sale şi nu poate fi transferată către o terţă persoană. Motivarea nu constituie doar premisa unei bune înţelegeri a hotărârii, dar şi garanţia acceptării sale de către justiţiabil, care se va supune actului de justiţie având încrederea că nu este un act arbitrar. Ea reprezintă un element esenţial al hotărârii judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Or, în condiţiile în care hotărârea judecătorească ar fi redactată/motivată de o altă persoană decât judecătorul cauzei, justiţiabilul este lipsit tocmai de aceste garanţii." 59. De asemenea, pe rolul Curţii Constituţionale sunt înregistrate patru dosare având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, dintre care trei se află în faza de raport, iar în Dosarul nr. 1.740D/2017 a fost pronunţată Decizia nr. 828 din 11 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 5 aprilie 2019. În considerentele acestei decizii s-a arătat la paragraful 17 că "(...) textul legal criticat are ca finalitate prevenirea tentativelor de tergiversare a cauzei, prin invocarea abuzivă în cadrul căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare a unor motive care ar fi putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului. Odată invocate excepţiile pe calea apelului sau a recursului, aceste motive urmează a fi cenzurate de către instanţă, care se va pronunţa asupra lor, astfel încât numai nepronunţarea asupra acestor motive dă posibilitatea părţii interesate să le invoce în cadrul contestaţiei în anulare". S-a mai reţinut la paragraful 18 că "În privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanţa sa ori principiilor şi textelor constituţionale de referinţă. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Beles şi alţii împotriva Cehiei, paragraful 61, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut şi se pretează la limitări implicit admise, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privinţă, de o anumită marjă de apreciere. Pentru aceste motive nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale." 60. De asemenea, pe rolul Curţii Constituţionale a fost înregistrat la data de 4 februarie 2019 Dosarul nr. 268D/2019, aflat în faza de raport, ce are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, invocată din oficiu de instanţa de trimitere din prezenta cauză, prin aceeaşi încheiere de sesizare. VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului 61. Prin Hotărârea pronunţată în 7 martie 2017, în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, definitivă la 7 iunie 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reţinând că "(...) dreptul reclamanţilor la un proces echitabil a fost încălcat din cauza faptului că judecătorul care a condus procesele acestora nu a redactat o motivare scrisă pentru soluţiile sale şi din cauza neadoptării niciunei măsuri adecvate pentru compensarea acestei deficienţe" (paragraful 47). IX. Raportul asupra chestiunii de drept 62. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 63. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost că situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalţi membri, este semnată de către preşedintele completului sau de preşedintele instanţei, în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 64. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 65. Analiza condiţiilor de admisibilitate instituite de legiuitor în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă conduce spre concluzia că acestea sunt îndeplinite în prezenta cauză. 66. În doctrină, dar şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiţiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează: - existenţa unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – o chestiune de drept cu caracter de noutate; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată. 67. În examinarea primelor două condiţii de admisibilitate, se constată că instanţa de trimitere (curtea de apel), învestită cu soluţionarea unei contestaţii în anulare promovate împotriva unei decizii de recurs, va pronunţa o hotărâre definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 şi 6, cu aplicarea prevederilor art. 508 alin. (4) din Codul de procedură civilă; prin urmare, aceste cerinţe de admisibilitate sunt întrunite. 68. La rândul său, condiţia referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită este îndeplinită. 69. Multe dintre dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din actualul Cod de procedură civilă sunt preluate din cel anterior, unde se regăseau în art. 317 alin. (1) pct. 2. 70. Cu toate acestea, prevederea supusă interpretării este una nouă, întrucât încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei este reglementată pentru prima dată în Codul de procedură civilă actual, ca motiv pentru exercitarea căii de atac a contestaţiei în anulare. 71. Desigur, noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, dar, după cum constant Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a subliniat în practica sa, relevantă în evaluarea cerinţei noutăţii este dezvoltarea unei jurisprudenţe în materie. 72. Din această perspectivă, au fost emise adrese către toate curţile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenţei la nivelul instanţelor judecătoreşti situate în circumscripţiile lor teritoriale şi au comunicat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că nu au identificat hotărâri judecătoreşti în materia care face obiectul sesizării de faţă. 73. Cum caracterul de noutate se pierde pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor şi întrucât asemenea dezlegări nu există până la acest moment, cerinţa noutăţii este întrunită. 74. Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate care impune ca, asupra chestiunii de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat. Deşi textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislaţia procesual penală internă, modalitatea în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi statuat asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, cerinţa legală este îndeplinită, întrucât problema de drept semnalată nu a fost soluţionată printr-o hotărâre prealabilă sau decizie de recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. De asemenea, potrivit evidenţelor statistice, nu au fost identificate nici decizii de speţă în practica secţiilor instanţei supreme privind soluţionarea problemei de drept semnalate, cele care au fost evidenţiate la capitolul VI paragraful 56 din prezenta decizie privind alte aspecte, chiar dacă circumscrise aceluiaşi motiv de contestaţie în anulare. 75. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care impune ca soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, în speţă, o asemenea legătură este identificată, cât timp consecinţele pe care le implică rezolvarea sunt apte să influenţeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află, punând în discuţie însăşi existenţa căii de atac şi, eventual, determinând rejudecarea. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a subliniat constant că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă priveşte o normă de drept material sau procesual, este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea să producă consecinţe de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei. 76. Prima întrebare a instanţei de trimitere este una teoretică, constituind premisa celei de-a doua întrebări, aşa încât răspunsul oferit la cea din urmă conţine şi dezlegarea primei întrebări. 77. De aceea, se impune reformularea întrebărilor adresate, pentru că ceea ce interesează în realitate instanţa de trimitere şi ceea ce face ca soluţionarea pe fond a cauzei să se afle în raport de dependenţă cu chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este doar dacă se încadrează în motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce pentru ceilalţi membri ea este semnată de preşedintele completului sau de preşedintele instanţei, în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Asupra fondului 78. Ca o cale extraordinară de atac, de retractare, contestaţia în anulare permite părţii interesate să solicite instanţei care a pronunţat hotărârea atacată ca, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată. 79. Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, în limitele supuse interpretării, hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când ele au fost pronunţate cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia. 80. Doctrina a arătat că în conceptul de alcătuire a instanţei şi în sfera acestui motiv de contestaţie în anulare intră orice neregularităţi privitoare la compunerea sau constituirea instanţei de recurs; tot literatura de specialitate a indicat, ca exemple de situaţii care conturează neregularităţile la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, participarea la judecată a unui judecător incompatibil, judecarea cauzei de un complet format dintr-un număr de membri necorespunzător celui prevăzut de lege, alcătuirea completului cu un judecător suspendat ori eliberat din funcţie, neparticiparea procurorului la judecată, atunci când legea impune obligativitatea concluziilor sale, neparticiparea la şedinţa de judecată a grefierului sau, după caz, a magistratului-asistent. 81. Aceste ipoteze au, desigur, un caracter exemplificativ, dar pentru a aprecia dacă altele intră în sfera de aplicare a textului legal supus interpretării trebuie pornit de la conţinutul concret al normei, care leagă neregularităţile în discuţie de data pronunţării hotărârii. Cu alte cuvinte, calea de atac a contestaţiei în anulare nu este deschisă decât dacă momentul până la care neregularităţile au subzistat este cel al pronunţării hotărârii. 82. Motivul de contestaţie în anulare în dezbatere trebuie privit din această perspectivă, nu doar pentru că interpretarea gramaticală a textului impune o atare concluzie, ci şi pentru că extinderea aplicării sale pentru o etapă ulterioară pronunţării, cea a redactării hotărârii şi a semnării ei, goleşte de înţeles condiţia pe care art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din Codul de procedură civilă o impune, şi anume cea a invocării în recurs a excepţiei corespunzătoare, care rămâne însă nesoluţionată. 83. Regula pe care art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din Codul de procedură civilă o instituie presupune deci ca motivele prevăzute la art. 503 alin. (2) pct. 1 să nu poată fi primite decât dacă instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra lor, cu toate că fuseseră invocate pe cale de excepţie. 84. Or, interpretarea textului în sensul recunoaşterii contestaţiei în anulare şi pentru ipoteza în care o pretinsă încălcare a normelor referitoare la alcătuirea instanţei ar putea fi identificată în etapa ulterioară pronunţării, cea a redactării şi semnării hotărârii, ar pune partea în imposibilitate de a mai invoca excepţia corespunzătoare în faţa instanţei de recurs, dezînvestită prin pronunţare; o astfel de interpretare lipseşte de conţinut cerinţa impusă de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, făcând-o inaplicabilă şi deci golind-o de efecte. 85. Din această perspectivă, construcţia logică a raţionamentului instanţei de trimitere este plasată pe o premisă greşită şi care contravine legii. 86. Etapa redactării şi semnării hotărârii succedă, în mod firesc, pronunţării acesteia, sens în care art. 426 alin. (5) din Codul de procedură civilă prevede că atât redactarea, cât şi semnarea hotărârii sunt operaţiuni ce trebuie îndeplinite într-un anumit termen care curge de la pronunţare. 87. Hotărârea se redactează de către judecător sau, în cazul completului colegial, de unul dintre membrii completului, conform desemnării preşedintelui. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi care participă la şedinţele de judecată redactează hotărâri, conform repartizării făcute de preşedinte, aşa cum rezultă din prevederile art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 88. După redactare, hotărârea este semnată de judecător ori de membrii completului colegial, precum şi de către grefier, iar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi de magistratul-asistent. 89. Cu toate acestea, există situaţii în care vreunul dintre judecători este împiedicat să semneze hotărârea, din diverse motive; asemenea situaţii includ, fără a se limita la ele, concediul în diversele lui forme, suspendarea, demisia, pensionarea, decesul. 90. Pentru astfel de ipoteze, dispoziţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă înlătură ipoteza unei neregularităţi derivate din nesemnarea hotărârii de către judecătorii aflaţi într-o asemenea imposibilitate, stabilind în sarcina preşedintelui completului sau, dacă şi acesta se află într-o situaţie similară, a preşedintelui instanţei obligaţia de a semna hotărârea; cauza care determină împiedicarea trebuie menţionată în hotărâre. 91. Tocmai de aceea, semnarea hotărârii în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu determină aplicarea sancţiunii nulităţii, instituită, de altfel, de art. 401 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în mod exclusiv, pentru ipoteza nesemnării minutei. 92. Rămâne rezultat al unui raţionament speculativ aprecierea instanţei de trimitere în sensul că, în situaţia în care hotărârea este semnată de către preşedintele instanţei sau de preşedintele completului, există posibilitatea ca motivele care au fost avute în vedere la pronunţare să fie schimbate; mai mult decât atât, o atare apreciere este şi contrazisă de conţinutul art. 426 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care impune ca redactarea hotărârii să se realizeze de către judecătorul care a soluţionat procesul, care a luat parte la dezbateri şi la deliberare, iar nu de către cel care semnează pentru cel/cei împiedicat/ împiedicaţi să semneze, în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 93. Această perspectivă nu contravine jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului tocmai pentru că premisa legii - de altfel, şi a sesizării - este că hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au soluţionat procesul, spre deosebire de hotărârea pronunţată în Cauza Cerovsek şi Bozicnik împotriva Sloveniei, în care Curtea a fost chemată să determine dacă reclamanţii au avut parte de un proces echitabil, în condiţiile în care motivarea deciziei de condamnare pronunţate de instanţa naţională nu fusese a judecătorului care a pronunţat-o, ci a altuia, care nu participase la proces. 94. Nejustificată rămâne şi temerea instanţei de trimitere, în sensul că semnarea hotărârii în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă poate crea părţilor impresia că hotărârea a fost redactată de un judecător care nu a participat la dezbateri, pentru că cei interesaţi au posibilitatea de a identifica persoana redactorului, atât timp cât art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, cu modificările ulterioare, impune ca menţiunea privind iniţialele acestuia să fie trecută pe ultima pagină a hotărârii judecătoreşti tehnoredactate. 95. În final, se cuvine subliniat că, de vreme ce semnarea hotărârii de către persoanele indicate în art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în condiţiile prevăzute, este o ipoteză pe care legea o reglementează, intervenirea sa nu poate constitui un motiv de atacare pe calea contestaţiei în anulare a hotărârii astfel semnate, deoarece norma de drept nu poate fi interpretată în sensul în care iniţial ar reglementa o situaţie permisă, pentru ca mai apoi să o circumscrie unui motiv de nelegalitate; textele de lege trebuie nu doar interpretate, ci şi înţelese în mod coroborat. 96. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.231/105/2018/a1, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: Situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalţi membri, este semnată de către preşedintele completului sau de preşedintele instanţei, în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 iunie 2019. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Mitroi ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
