Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 26 din 18 ianuarie 2012 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (2), art. 49 alin. (2), art. 54 si art. 56 din Legea privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, la data de 23 decembrie 2011, un grup de 80 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi un grup de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal au solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 7.290 din 23 decembrie 2011 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.615A/2011. Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Sergiu Andon, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Dan Bordeianu, Octavian Bot, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Câmpeanu, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Ludovic Orban, Ionel Palãr, Viorel Palaşcã, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina-Ancuţa Pocora, Virgil Pop, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Cãlin Potor, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Adriana Diana Tuşa, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu, Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Nicolae Bãnicioiu, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabeş, Matei-Radu Brãtianu, Doina Burcãu, Ion Burnei, Ion Cãlin, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan, Dumitru Chiriţã, Radu Eugeniu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioana Damian, Andrei Dolineaschi, Mircea Gheorghe Drãghici, Sonia Maria Drãghici, Cristian-Sorin Dumitrescu, Ion Dumitru, Mircea Duşa, Marian Ghiveciu, Vasile Ghiorghe Gliga, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Iulian Iancu, Florin Iordache, Cornel Itu, Ciprian Florin Luca, Mircea Silvestru Lup, Costicã Macaleţi, Iulian Claudiu Manda, Antonella Marinescu, Eduard-Stelian Martin, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Adrian Mocanu, Ion Mocioalcã, Carmen Ileana Moldovan, Radu Emil Moldovan, Rodica Nassar, Adrian Nãstase, Marian Neacşu, Cãtãlin Ioan Nechifor, Robert Sorin Negoiţã, Dan Nica, Nicolae-Ciprian Nica, Bogdan-Nicolae Niculescu-Duvãz, Laurenţiu Nistor, Constantin Niţã, Iuliu Nosa, Tudor Panţîru, Florin Costin Pâslaru, Petre Petrescu, Victor Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeangã, Dan-Mircea Popescu, Neculai Rãţoi, Cornel Cristian Resmeriţã, Cristian Rizea, Ioan Sorin Roman, Lucreţia Roşca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Ioan Stan, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Mugurel Surupãceanu, Viorel Ştefan, Horia Teodorescu, Angel Tîlvãr, Radu Costin Vasilicã, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlãdoiu, Mãdãlin-Ştefan Voicu şi Valeriu Ştefan Zgonea. În motivarea sesizãrii de neconstituţionalitate au fost aduse urmãtoarele argumente: În maniera în care sunt redactate, art. 54 şi urmãtoarele din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate produc efecte în mod retroactiv, aplicându-se şi actelor şi faptelor juridice ce au fost încheiate sau ivite înainte de intrarea sa în vigoare, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2). Principiul neretroactivitãţii legii este un principiu fundamental pentru legiuitor, care nu poate legifera în mod contrar decât în cazurile expres prevãzute de Constituţie. Se constatã, astfel, cã dispoziţiile legii criticate ar trebui sã se aplice inclusiv situaţiilor juridice ivite înaintea intrãrii în vigoare a acestuia, aspect interzis de prevederile imperative ale Constituţiei. De asemenea, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate, reprezentanţii autoritãţilor locale au posibilitatea sã pãtrundã pe proprietatea privatã a persoanelor fizice şi juridice în scopul desfiinţãrii mijloacelor de publicitate, încãlcându-se astfel principiul inviolabilitãţii domiciliului. O astfel de mãsurã constituie în sine o gravã încãlcare a principiului inviolabilitãţii domiciliului persoanelor, fiind astfel în contradicţie flagrantã cu prevederile art. 27 din Legea fundamentalã. Atât în vechiul Cod civil (art. 5), cât şi în noul Cod civil (art. 1.169) a fost instituit, respectiv menţinut principiul constituţional al libertãţii contractuale în conformitate cu care pãrţile sunt libere sã încheie orice contracte şi sã determine conţinutul acestora în limitele impuse de lege, ordinea publicã şi bunele moravuri. Or, dispoziţiile art. 56 din legea supusã controlului are efecte retroactive, aplicându-se şi contractelor care au fost legal încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, încãlcând totodatã şi principiul libertãţii contractuale prin modificarea contractelor existente, cu toate cã între pãrţi existã deja un acord de voinţã cu privire la reglementarea unui raport juridic dintre ele. În continuare, având în vedere dispoziţiile art. 54 şi coroborând prevederile art. 5 alin. (2) şi (3) cu art. 56, se observã cã mijloacele de publicitate, autorizate şi legal amplasate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, urmeazã sã fie desfiinţate la expirarea termenului prevãzut în lege, deşi acestea au necesitat investiţii financiare importante. Este evidentã încãlcarea dreptului de proprietate privatã în condiţiile în care statul nu protejeazã investiţiile financiare realizate în mod legal de agenţii economici, aceştia previzionându-şi recuperarea investiţiei şi obţinerea unui profit numai dupã trecerea unei anumite perioade de timp, perioadã care este în mod nepermis scurtatã de legiuitor. În final, se observã cã dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate prevãd cuantumul amenzilor aferente contravenţiilor. Astfel, amenzile ating un maximum de 50.000 lei pentru fapte care, în sine, nu reprezintã un pericol social care sã justifice un asemenea prag. În consecinţã, prevederile menţionate sunt neconstituţionale, încãlcând art. 15 alin. (1) din Constituţie. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere. Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I.9 din data de 6 ianuarie 2012, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se susţine cã Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate reglementeazã cadrul general privind regulile de amplasare şi de autorizare a mijloacelor de publicitate şi a fost adoptatã cu scopul de a acoperi lipsa normelor unitare referitoare la mijloacele de publicitate. Intrarea în vigoare a acestui act normativ conduce la clarificarea prevederilor legale şi a procedurilor de aprobare şi amplasare a mijloacelor de publicitate, printr-un cadru normative clar, unitar şi explicit, ce reglementeazã inclusiv ceea ce se întâmplã cu raporturile juridice tranzitorii, nãscute sub efectul vechii reglementãri. Totodatã, legea criticatã nu are un caracter retroactiv, ea reglementând numai pentru viitor exercitarea dreptului nãscut în temeiul vechii legislaţii aplicabile în domeniu. De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii inviolabilitãţii domiciliului, se susţine cã aceasta nu poate fi reţinutã. Dispoziţiile art. 56 din legea dedusã controlului de neconstituţionalitate se constituie într-o limitare a principiului inviolabilitãţii domiciliului, justificatã de necesitatea respectãrii unor reglementãri legale ce au în vedere necesitatea apãrãrii ordinii publice. Cu privire la susţinerea potrivit cãreia amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate încalcã dreptul de proprietate privatã, consacrat din punct de vedere constituţional de art. 44, se aratã cã nici aceste critici nu sunt întemeiate. Faţã de conţinutul normativ al legii deduse controlului, nu poate fi reţinutã o încãlcare a prevederilor constituţionale ale art. 44, în condiţiile în care dispoziţiile criticate, şi anume art. 56 din lege, au în vedere panouri publicitare care nu sunt autorizate potrivit legii. Or, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, în sensul cã acesta se exercitã în limitele şi în condiţiile prevãzute de lege. În acest context, este mai mult decât evident cã, în condiţiile nerespectãrii legii, statul nu poate garanta ori proteja un drept nãscut şi exercitat cu încãlcarea legii. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/29 din 5 ianuarie 2012, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã prevederile art. 54 din Legea criticatã reglementeazã o cu totul altã situaţie decât cea invocatã de autorii sesizãrii, şi anume asigurarea respectãrii prevederilor regulamentelor locale privind amplasarea mijloacelor de publicitate cu situaţia de fapt din teren. Astfel, dispoziţia din legea criticatã reglementeazã regimul legal al mijloacelor de publicitate care au fost amplasate în fapt pe teren cu nerespectarea regulamentelor locale emise în domeniu. Aşa fiind, nu se poate pune problema retroactivitãţii, atâta timp cât fapta ilegalã este continuã şi continuatã de la data amplasãrii neregulamentare a mijloacelor de publicitate în cauzã şi pânã la adoptarea legii criticate. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate faţã de prevederile art. 27 din Constituţie, se aratã cã aceasta nu poate fi primitã. Potrivit prevederilor constituţionale invocate, domiciliul şi reşedinţa unei persoane sunt inviolabile şi nimeni nu poate pãtrunde sau rãmâne în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fãrã învoirea acesteia. Legea fundamentalã reglementeazã în art. 27 alin. (2) excepţiile de la principiul inviolabilitãţii domiciliului, astfel cã mãsurile prevãzute de art. 27 alin. (2) nu încalcã acest principiu. Prin amplasarea ilegalã a unor mijloace de publicitate se încalcã ordinea publicã, iar mãsura prevãzutã de art. 5 alin. (2) din legea criticatã nu poate fi decât constituţionalã. În continuare, se aratã cã, potrivit prevederilor art. 56 alin. (1) şi (2) din legea criticatã, mijloacele de publicitate autorizate legal anterior intrãrii în vigoare a legii criticate pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate pânã la data expirãrii contractelor deja încheiate, dacã aceste contracte expirã anterior datei de 1 ianuarie 2012, iar, dacã ele trebuie sã îşi producã efecte şi dupã aceastã datã, ele vor înceta pe aceastã datã. Încetarea se va putea produce doar în situaţia în care ele nu vor fi modificate sau completate, conform procedurilor prevãzute de legea criticatã. Aşa fiind, se poate constata cã dispoziţiile de lege criticate nu au efecte retroactive, întrucât ele se aplicã de la data intrãrii în vigoare a legii criticate şi nicidecum anterior acestui moment. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 44, se aratã cã nici aceastã criticã nu poate fi reţinutã. În plus, raporturile dintre pãrţi în legãturã cu amplasarea mijloacelor de publicitate vor fi guvernate tot de contractele care au fost sau vor fi încheiate. Totodatã, se aratã cã legea criticatã restrânge exercitarea unor drepturi, fiind respectate cumulativ toate condiţiile prevãzute de prevederile art. 53 din Constituţie. Astfel, restrângerea se face prin lege; pentru apãrarea ordinii publice; este necesarã într-o societate democraticã; este proporţionalã cu situaţia care a determinat-o; se aplicã nediscriminatoriu şi nu afecteazã drepturile sau libertãţile cetãţenilor, ele rãmânând reglementate corespunzãtor. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/7.596/E.B. din 9 ianuarie 2012, punctul sãu de vedere, în care se aratã cã sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã mijloacele de publicitate vizate de legea criticatã constituie construcţii cu caracter provizoriu, cu duratã de existenţã limitatã. Astfel, ţinând seama, pe de o parte, de caracterul provizoriu al construcţiilor în cauzã, iar, pe de altã parte, de faptul cã nu numai construcţiile provizorii viitoare, dar şi cele existente la data intrãrii în vigoare a legii criticate, trebuiau executate numai în baza şi în conformitate cu autorizaţia de construire, se apreciazã cã dispoziţiile art. 54 nu sunt de naturã a contraveni art. 15 alin. (2) din Constituţie, aflându-se în situaţia în care legea nouã se poate aplica efectelor viitoare ale situaţiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la momentul intrãrii noii legi în vigoare. În continuare, se aratã cã nu este întemeiatã nici critica potrivit cãreia legea încalcã principiul inviolabilitãţii domiciliului. În cauza de faţã, dispoziţiile legii respectã exigenţele impuse de prevederile art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Astfel, reglementarea este de nivelul legii, iar restrângerea dreptului la inviolabilitatea domiciliului se impune pentru apãrarea ordinii publice, reprezentanţii autoritãţilor publice având posibilitatea de a pãtrunde pe proprietatea privatã a persoanelor fizice sau juridice tocmai în scopul apãrãrii ordinii publice, ca stare de legalitate, de echilibru şi pace socialã prin care se asigurã liniştea publicã, siguranţa persoanei, a colectivitãţilor şi a bunurilor, a cãrei menţinere, potrivit principiilor şi normelor statornicite prin Constituţie, se realizeazã prin mãsuri de constrângere specifice poliţiei. În ceea ce priveşte raportarea dispoziţiilor art. 56 la prevederile art. 15 alin. (1) din Constituţie în sensul cã textul criticat încalcã exigenţele impuse de prevederea constituţionalã, se aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Prin specificul acestora, contractele vizate îşi produc efectele între pãrţi, dar au ca destinatar publicul, astfel cã limitarea libertãţii contractuale este justificatã de respectarea unui interes general. Or, scopul şi motivele de ordine publicã ce au determinat legiuitorul sã adopte legea în cauzã rezultã în mod expres din art. 1 al legii. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 44 se aratã cã acestea nu sunt încãlcate de dispoziţiile legii criticate. Apreciazã cã dispoziţiile legii criticate sunt în concordanţã cu prevederile art. 53 coroborat cu cele ale art. 44 din Constituţie, restrângerea dreptului de proprietate fiind justificatã de imperative de ordine publicã. În continuare, face referire la Decizia nr. 656 din 5 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 15 noiembrie 2006, şi Hotãrârea pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei. În ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale prevãzute de art. 49 din legea criticatã, precum şi critica aferentã acestora, se aratã cã aceasta nu poate fi reţinutã. Dispoziţiile art. 49 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15, stabilirea faptelor a cãror încãlcare constituie contravenţii şi a sancţiunilor aferente realizându-se în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001. În data de 13 ianuarie 2012, pe adresa Curţii Constituţionale a fost transmis un înscris nesemnat. Din cuprinsul sãu rezultã cã acesta a fost înregistrat cu nr. 15/547 din data de 13 ianuarie 2012 la Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Înscrisul a fost înregistrat la Curtea Constituţionalã sub nr. 290 din 13 ianuarie 2012. Prin acest înscris se solicitã constatarea neconstituţionalitãţii prevederilor Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, înscrisurile depuse la dosar, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dovezile depuse, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultã din adresa de comunicare a sesizãrii de cãtre secretarul general al Camerei Deputaţilor, îl constituie dispoziţiile Legii privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. În realitate, se constatã cã, potrivit sesizãrii de neconstituţionalitate, constituie obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile art. 5 alin. (2), art. 49 alin. (2), art. 54 şi art. 56 din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. Textele legale criticate în mod punctual au urmãtorul cuprins: - Art. 5 alin. (2): "În situaţia în care, în termen de 15 zile de la data expirãrii termenului de încetare a funcţionãrii mijlocului de publicitate autorizat, prevãzut la art. 4 alin. (2), proprietarul construcţiei suport de publicitate nu a îndeplinit obligaţiile prevãzute la alin. (1), primarul/primarul general al municipiului Bucureşti dispune desfiinţarea acestuia pe cale administrativã, indiferent de categoria de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fãrã emiterea unei autorizaţii de desfiinţare şi fãrã sesizarea instanţelor judecãtoreşti."; - Art. 49 alin. (2): "Contravenţiile prevãzute la alin. (1), sãvârşite de persoanele fizice sau juridice, se sancţioneazã dupã cum urmeazã: a) cu amendã de la 30.000 lei la 50.000 lei, cele prevãzute la lit. a), b) şi e); b) cu amendã de la 15.000 lei la 30.000 lei, cele prevãzute la lit. f), g) şi i); c) cu amendã de la 10.000 lei la 15.000 lei, cele prevãzute la lit. c), d), h), j) şi m); d) cu amendã de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevãzute la lit. k), l) şi n); e) cu amendã de la 500 lei la 5.000 lei, cea prevãzutã la lit. o)."; - Art. 54: "În vederea asigurãrii respectãrii prevederilor regulamentului local privind amplasarea mijloacelor de publicitate cu situaţia de fapt din teren, autoritãţile administraţiei publice locale în termen de 30 de zile de la adoptarea acestuia, vor identifica şi notifica proprietarii de mijloace de publicitate a cãror amplasare nu mai corespunde cu noile reglementãri, astfel: a) pentru panourile situate pe domeniul public şi privat al statului şi autoritãţilor publice locale, care nu sunt autorizate în conformitate cu prevederile legale sau care au fost amplasate fãrã respectarea prevederilor legale ori care nu au inscripţionate informaţiile privind denumirea operatorului, Codul de Identificare Fiscalã a acestuia şi numãrul autorizaţiei de construire, se va dispune dezafectarea; b) pentru panourile situate pe proprietatea persoanelor fizice sau juridice, care nu au fost autorizate sau care nu au contracte de închiriere valabile la data intrãrii în vigoare a prezentei legi ori care nu au inscripţionate informaţiile privind denumirea operatorului, Codul de Identificare Fiscalã al acestuia şi numãrul autorizaţiei de construire, se va dispune dezafectarea."; - Art. 56: "(1) Mijloacele de publicitate autorizate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate pânã la data expirãrii contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012. (2) Contractele existente la data intrãrii în vigoare a prezentei legi vor fi completate şi modificate conform procedurilor acesteia. (3) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (2), contractele valabile pe o perioadã de maximum 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi rãmân în vigoare pânã la expirarea perioadei de valabilitate. "Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 15 referitor la universalitate, art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privatã. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: I. Pânã în prezent regulile care guvernau amplasarea şi autorizarea mijloacele de publicitate erau prevãzute de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local; Hotãrârea Guvernului nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementãrilor-cadru de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local şi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii. Totodatã, Curtea constatã cã unele dintre unitãţile administrativ-teritoriale au deja adoptate regulamente locale referitoare la amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate. Exemple în acest sens sunt localitãţi precum Cluj-Napoca şi Braşov. Analizând conţinutul acestor regulamente locale, se poate observa cã existã diferenţe între cerinţele impuse pentru amplasarea mijloacelor de publicitate, precum şi între obligaţiile operatorilor de publicitate referitoare la elementele ce trebuie inscripţionate pe respectivele obiective. Din corelarea şi analiza conţinutului actelor normative ce reglementeazã amplasarea şi autorizarea mijloacele de publicitate şi a regulamentelor locale în domeniu rezultã cã regulile impuse de dispoziţiile legale în vigoare sunt minimale, lãsându-se posibilitatea reglementãrii la nivel local a unor reguli în acest domeniu. Aceastã situaţie a dus la posibilitatea adoptãrii la nivel local a unor reglementãri diferite în domeniu. Curtea reţine, în continuare, cã legea criticatã prevede obligaţia autoritãţilor administrativ-teritoriale locale de a adopta regulamente locale referitoare la amplasarea mijloacelor de publicitate sau de a pune de acord regulamentele deja existente cu dispoziţiile legii. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 52 din legea criticatã, autoritãţile administraţiei publice locale vor asigura elaborarea ori, dupã caz, actualizarea regulamentelor locale şi identificarea amplasamentelor aflate pe domeniul public şi privat al statului şi al autoritãţii locale pe care se pot amplasa mijloace de publicitate, precum şi aducerea acestora la cunoştinţa publicului. Totodatã, dispoziţiile legii criticate prevãd în sarcina operatorilor de publicitate obligaţii noi în ceea ce priveşte identificarea panourilor publicitare prin inscripţionarea acestora cu informaţii privind denumirea operatorului, Codul de Identificare Fiscalã a acestuia şi numãrul autorizaţiei de construire, precum şi reguli tehnice de amplasare a mijloacelor publicitare. II. Una dintre criticile aduse proiectului de lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate este aceea cã dispoziţiile criticate încalcã principiul neretroactivitãţii legii. În legãturã cu aceastã criticã, Curtea reţine cã, în jurisprudenţa sa, a arãtat cã principiul neretroactivitãţii este valabil pentru orice lege, indiferent de domeniul de reglementare al acesteia. Singura excepţie pe care o îngãduie norma constituţionalã priveşte legea penalã sau contravenţionalã mai favorabilã. (Decizia nr. 90 din 1 iunie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 11 octombrie 1999, Decizia nr. 228 din 13 martie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007). În continuare, Curtea constatã cã raporturile ce se nasc în domeniul reglementat de actul normativ criticat pot fi definite ca raporturi tripartite, participanţii la aceste raporturi fiind: proprietarul amplasamentului (persoanã de drept public sau de drept privat), operatorul de publicitate şi beneficiarul mijlocului de publicitate. Aceste raporturi sunt dublate de existenţa unor contracte încheiate, pe de-o parte, între proprietarul amplasamentului - persoanã de drept public şi operatorul de publicitate (contracte de închiriere/concesiune) sau între proprietarul amplasamentului - persoanã de drept privat şi operatorul de publicitate şi, pe de altã parte, între operatorul de publicitate şi beneficiarul mijlocului de publicitate. Totodatã, în ceea ce priveşte contractele existente la data adoptãrii legii criticate, existã prezumţia cã acestea au fost încheiate cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii acestora. Având în vedere cele expuse la pct. I, se constatã cã operatorilor de publicitate le sunt impuse obligaţii noi referitoare la amplasarea mijloacelor de publicitate. Totodatã, se constatã cã actul normativ criticat nu reglementeazã dispoziţii tranzitorii referitoare la termene adecvate pentru îndeplinirea noilor obligaţii impuse de legiuitor. Astfel, prin aplicarea imediatã a noului act normativ operatorii de publicitate care, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, au obţinut eliberarea unei autorizaţii referitoare la amplasarea unui mijloc de publicitate şi au încheiat contracte cu beneficiarii mijloacelor de publicitate sunt puşi în faţa unei situaţii legislative noi, fiindu-le impuse condiţii şi efecte pe care nu le-au avut şi nici nu le-ar fi putut avea în vedere la momentul încheierii contractelor. Regulile prevãzute de dispoziţiile legii noi nu erau reglementate în trecut, iar noile reguli, pentru a fi în acord cu Legea fundamentalã, ar trebui aplicate numai pentru viitor, pentru a rãspunde exigenţelor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii şi inclusiv exigenţelor statului de drept. Impunerea de reguli şi obligaţii noi în sarcina operatorilor de publicitate nu reprezintã în sine o încãlcare a prevederilor constituţionale. Cu toate acestea, impunerea de reguli şi obligaţii noi fãrã reglementarea unui termen adecvat care sã permitã subiectului de drept sã rãspundã noilor cerinţe legislative reprezintã o încãlcare a exigenţelor constituţionale sub aspectul principiului securitãţii juridice şi a principiului încrederii legitime care impune limitarea posibilitãţilor de modificare a normelor juridice şi stabilitatea regulilor instituite prin acestea. Mai mult, prevederile art. 56 din legea criticatã dispun cã mijloacele de publicitate autorizate pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate pânã la data expirãrii contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012. Astfel, Curtea constatã cã, indiferent de îndeplinirea obligaţiilor impuse de noile dispoziţii legale, atât operatorii de publicitate, cât şi beneficiarii mijloacelor de publicitate vor fi afectaţi în sensul cã acele contracte care se derulau la momentul adoptãrii legii noi nu îşi mai pot produce efectele, fiind desfiinţate. Desfiinţarea unui contract valabil încheiat prin aplicarea imediatã a legii noi nu corespunde exigenţelor principiului constituţional al neretroactivitãţii legii. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 62 din 13 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 19 iunie 1995, Curtea, a statuat cã, potrivit principiului neretroactivitãţii legii prevãzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, contractele valabil încheiate sub imperiul unei legi nu pot fi desfiinţate de legea nouã. A permite unui act normativ sã aibã efecte retroactive ar duce la negarea însãşi a principiului statului de drept. Din aceastã perspectivã Curtea Constituţionalã a Republicii Cehe a statuat cã principiul protejãrii încrederii cetãţenilor în lege, precum şi principiul conex care interzice efectele retroactive ale normelor juridice, se numãrã printre principiile de bazã care definesc statul de drept. (2004/03/09 - PL. US 2/02) În continuare, Curtea observã cã scopul legii, astfel cum acesta este prezentat la art. 1, este acela de a asigura condiţiile pentru un cadru construit coerent, armonios, sigur şi sãnãtos, pentru protecţia valorilor mediului natural şi antropic, pentru prezervarea calitãţii peisajului şi a cerinţelor privind asigurarea calitãţii în construcţii. Totodatã, potrivit expunerii de motive, actele normative în vigoare ce se aplicã acestui domeniu nu oferã un cadru coerent şi corelat, determinând o ocupare excesivã şi haoticã a spaţiului public, cu mijloace de publicitate care au efect negativ asupra calitãţii mediului de viaţã al locuitorilor. Deşi este evident cã societatea româneascã se confruntã cu toate aceste probleme, reglementarea unui cadru coerent în orice domeniu trebuie sã ţinã seama de exigenţele Legii fundamentale, legiuitorul având obligaţia de a legifera doar în cadrul şi limitele stabilite de aceasta. Deci, chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori, în mod justificat, sã înlãture sau sã atenueze unele situaţii, nu poate realiza acest lucru prin intermediul unei legi care sã aibã caracter retroactiv, ci trebuie sã caute mijloacele adecvate care sã nu vinã în contradicţie cu acest principiu constituţional. Consecinţele înscrierii principiului neretroactivitãţii în Constituţie sunt foarte severe şi, probabil, tocmai de aceea soluţia aceasta nu se întâlneşte în foarte multe ţãri, dar în acelaşi timp ridicarea la rangul de principiu constituţional se justificã prin faptul cã asigurã în condiţii mai bune securitatea juridicã şi încrederea cetãţenilor în sistemul de drept, precum şi datoritã faptului cã blocheazã nesocotirea separaţiei dintre puterea legislativã, pe de o parte, şi puterea judecãtoreascã sau cea executivã, pe de altã parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. În acest sens, s-a pronunţat Curtea şi prin Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994. În aceeaşi gândire, Curtea Constituţionalã a Republicii Cehe a statuat cã "principiile care caracterizeazã un stat de drept necesitã, în fiecare caz posibil de retroactivitate, prevederea acesteia în mod expres în Constituţie sau într-un statut, cu scopul de a elimina posibilitatea unei interpretãri retroactive a unui statut, [...] astfel încât drepturile dobândite sã fie protejate în mod corespunzãtor." În continuare, Curtea Constituţionalã a Republicii Cehe a afirmat cã "printre caracteristicile unui stat de drept se numãrã în mod obligatoriu principiul securitãţii juridice şi al protejãrii încrederii cetãţenilor în lege, şi cã acest proces include interzicerea aplicãrii retroactive a normelor juridice sau a interpretãrii lor retroactive". (2002/03/12 - PL. US 33/01) III. Analizând în continuare prevederile legii criticate, Curtea observã cã, potrivit art. 52 din lege, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii criticate, autoritãţile administraţiei publice locale vor asigura elaborarea ori, dupã caz, actualizarea regulamentelor locale privind amplasarea mijloacelor de publicitate şi identificarea amplasamentelor. Totodatã, potrivit art. 54 şi 55 din legea criticatã, în vederea asigurãrii respectãrii prevederilor regulamentului local privind amplasarea mijloacelor de publicitate cu situaţia de fapt din teren, autoritãţile administraţiei publice locale, în termen de 30 de zile de la adoptarea acestuia, vor identifica şi notifica proprietarii de mijloace de publicitate a cãror amplasare nu mai corespunde cu noile reglementãri în sensul dezafectãrii acestora. Interpretarea coroboratã a acestor dispoziţii de lege induce ideea reglementãrii unui termen în care persoanele cãrora legea se adreseazã şi-ar putea corecta conduita prin aducerea la îndeplinire a tuturor obligaţiilor impuse de noile dispoziţii. Totuşi, dispoziţiile art. 56 din legea criticatã prevãd cã mijloacele de publicitate autorizate pânã la data intrãrii în vigoare a legii criticate pot fi menţinute pe amplasamentele autorizate pânã la data expirãrii contractelor de publicitate în curs, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012, ceea ce determinã lipsa de eficienţã a unui eventual termen acordat subiectului de drept pentru a rãspunde noilor cerinţe legislative. Existenţa unor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii de lege prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduce la încãlcarea principiului securitãţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei. Referitor la principiul stabilitãţii/securitãţii raporturilor juridice, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Curtea a reţinut cã, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cãrora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, instanţa de la Strasbourg a reţinut cã "unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securitãţii raporturilor juridice". (Hotãrârea din 6 iunie 2005 pronunţatã în Cauza Androne împotriva României; Hotãrârea din 7 octombrie 2009 pronunţatã în Cauza Stanca Popescu împotriva României). Totodatã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã, "odatã ce Statul adoptã o soluţie, aceasta trebuie sã fie pusã în aplicare cu claritate şi coerenţã rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridicã şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de cãtre mãsurile de aplicare a acestei soluţii (...)". (Hotãrârea din 1 decembrie 2005 pronunţatã în Cauza Pãduraru împotriva României, Hotãrârea din 6 decembrie 2007 pronunţatã în Cauza Beian împotriva României). În ceea ce priveşte aspectele referitoare la criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de lege trebuie sã le îndeplineascã, Curtea constatã cã autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, dupã caz, are obligaţia de a edicta norme care sã respecte trãsãturile mai sus arãtate. Referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând cã o normã este previzibilã numai atunci când este redactatã cu suficientã precizie, în aşa fel încât sã permitã oricãrei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţã de specialitate - sã îşi corecteze conduita (Hotãrârea din 29 martie 2000 pronunţatã în Cauza Rotaru împotriva României, Hotãrârea din 23 septembrie 1998 pronunţatã în Cauza Petra împotriva României), iar cetãţeanul trebuie sã dispunã de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi sã fie capabil sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã, consecinţele care pot apãrea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie sã fie, în acelaşi timp, accesibilã şi previzibilã. (Hotãrârea din 26 aprilie 1979 pronunţatã în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). În continuare, Curtea constatã cã, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, "textul legislativ trebuie sã fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fãrã dificultãţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce", iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care sã excludã orice echivoc, cu respectarea strictã a regulilor gramaticale şi de ortografie". Deşi normele de tehnicã legislativã nu au valoare constituţionalã, Curtea constatã cã prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricãrui act normativ, a cãror respectare este necesarã pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridicã adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concurã la asigurarea unei legislaţii care respectã principiul securitãţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesarã. Totodatã, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei", şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cãrora, "în România, respectarea [...] legilor este obligatorie". Astfel, Curtea constatã cã reglementarea criticatã prin nerespectarea normelor de tehnicã legislativã determinã apariţia unor situaţii de incoerenţã şi instabilitate, contrare principiului securitãţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. IV. În ceea ce priveşte invocarea art. 27 şi 44 din Constituţie, Curtea constatã cã dispoziţiile legii criticate nu contravin acestor prevederi constituţionale. Astfel, faptul cã primarul/primarul general al municipiului Bucureşti dispune desfiinţarea mijlocului de publicitate pe cale administrativã, fãrã emiterea unei autorizaţii de desfiinţare şi fãrã sesizarea instanţelor judecãtoreşti nu este de naturã a încãlca prevederile constituţionale menţionate. Desfiinţarea mijloacelor de publicitate este posibilã numai cu privire la acele obiective care nu ar îndeplini condiţiile prevãzute de lege sau pentru care termenul de funcţionare a expirat. În jurisprudenţa sa constantã, Curtea a statuat cã exercitarea drepturilor şi libertãţilor consacrate de Constituţie trebuie sã se realizeze cu bunã- credinţã, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egalã mãsurã ocrotite ale celorlalte subiecte de drept, precum şi a interesului public. Totodatã, Curtea constatã cã persoana care se considerã vãtãmatã de actul administrativ al primarului prin care se dispune desfiinţarea mijlocului de publicitate se poate adresa, potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzatã. De asemenea, potrivit art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, persoana interesatã poate solicita suspendarea executãrii actului administrativ unilateral. În continuare, în ceea ce priveşte desfiinţarea unor construcţii care nu îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege, Curtea reţine cã desfiinţarea construcţiei este o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei obţinerii autorizaţiei de construire, al cãrei scop este prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzãtoare. Sancţiunea vizeazã în egalã mãsurã toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, acestea neputându-se apãra prin invocarea principiului constituţional al ocrotirii proprietãţii, de vreme ce exercitarea acestui drept se abate de la prevederile legale imperative, în cazul de faţã cele referitoare la autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii. (Decizia nr. 1.344 din 22 octombrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 decembrie 2009). V. În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 49 din legea criticatã sunt neconstituţionale deoarece cuantumul amenzii prevãzute nu este corespunzãtor cu gradul de pericol social al faptei, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Astfel, mãsura în care fapta contravenţionalã aduce atingere uneia dintre valorile sociale ocrotite printr-un act normativ şi implicit stabilirea pericolului social al faptei sãvârşite pentru care legea a prevãzut cã este necesarã aplicarea unei forme de constrângere, respectiv cea a sancţiunii contravenţionale, intrã în competenţa legiuitorului. Existenţa pericolului social impune mãsuri adecvate de apãrare a societãţii, a intereselor generale, a ordinii de drept, sens în care legiuitorul poate adopta dispoziţii sancţionatorii şi implicit poate legifera cuantumul amenzii contravenţionale aplicabile. Totodatã, în ceea ce priveşte cuantumul amenzii prevãzut în textul criticat, Curtea constatã cã acesta se încadreazã în limitele prevãzute de art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care dispune cã limita minimã a amenzii contravenţionale este de 250.000 lei, iar limita maximã nu poate depãşi 1 miliard lei, în cazul contravenţiilor stabilite prin lege şi ordonanţã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constatã cã sintagma "dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2012" cuprinsã în art. 56 alin. (1) din Legea privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate este neconstituţionalã. Definitivã şi general obligatorie. Decizia se comunicã preşedintelui României, preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterile au avut loc la data de 18 ianuarie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan şi Tudorel Toader, judecãtori.
