Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 258 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 19 august 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mircea Raul Gheţe în Dosarul nr. 2.987/84/2014 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.670D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei prin care se solicită admiterea acesteia.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Aspectele la care autorul excepţiei face referire în critica sa sunt aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii, care reprezintă apanajul judecătorului de caz. Totodată, arată că, în ceea ce priveşte evaluarea prejudiciului de care face vorbire textul, instanţele au o jurisprudenţă constantă în sensul stabilirii acestuia la momentul săvârşirii faptei prin raportare la cursul valutar de la acea dată. În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile arată că instanţa supremă, printr-un recurs în interesul legii, s-a pronunţat prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015. Astfel, arată că nu pot fi reţinute criticile autorului excepţiei, acestea vizând, mai degrabă, interpretarea şi aplicarea legii, aspecte ce nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din data de 12 noiembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 2.987/84/2014, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Gheţe Mircea Raul cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că exigenţele principiului securităţii juridice nu se limitează la interzicerea retroactivităţii legii, ci ele sunt mult mai largi şi implică accesul la legislaţia aplicabilă şi previzibilitatea acestei legislaţii, obligaţia administraţiei fiscale de a-şi defini în mod clar exigenţele şi de a-şi respecta angajamentele luate şi dreptul la interpretarea unitară a legii. Astfel, pentru a fi respectat principiul securităţii juridice este necesar ca legislaţia să fie previzibilă, practica administrativă să fie consecventă, iar jurisprudenţa să fie unitară. Cu alte cuvinte, pentru a asigura deplina eficienţă a principiului, toate cele trei puteri ale statului trebuie să îşi dea concursul.
6. În ceea ce priveşte dispoziţiile de lege criticate susţine că acestea nu se bucură de accesibilitate şi previzibilitate. Astfel, noţiunea de "prejudiciu" nu este definită, determinând incertitudine în stabilirea acestuia. Arată că opţiunea legiuitorului din anul 2005 a fost aceea de a adopta un element de referinţă de tipul monedei euro la determinarea prejudiciului, deşi România nu se afla în zona euro şi nici nu aderase la Uniunea Europeană, fără însă a adopta şi norme clare privind cursul valutar utilizat pentru determinarea prejudiciului. Referitor la speţa în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate arată că inculpatului i se impută un prejudiciu în valoare de 223.490 RON. În momentul emiterii rechizitoriului (23 decembrie 2014), 1 euro valora 4,4758 RON, astfel că prejudiciul total calculat în euro este de 49.932,97 Euro, iar în momentul sesizării instanţei de judecată 1 euro valora 4,4744 RON, astfel că prejudiciul total calculat în euro este de 49.948,59 euro. În ambele ipoteze, inculpatul beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută de forma veche a art. 10 din Legea nr. 241/2005. Cu toate acestea, Parchetul şi Tribunalul Sălaj apreciază că ar fi aplicabil cursul valutar de la data săvârşirii faptelor, consecinţa fiind că prejudiciul ar depăşi suma de 50.000 euro astfel că nu ar mai fi aplicabile dispoziţiile art. 10 şi, implicit, cauza de nepedepsire.
7. În continuare susţine că, în practică, pentru stabilirea prejudiciului se utilizează diverse cursuri valutare, după cum urmează: cursul valutar de la data sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu; cursul valutar de la data săvârşirii faptelor; cursul valutar de la data emiterii deciziei de impunere; cursul valutar de la data radierii din registrul comerţului a societăţii ale cărei obligaţii fiscale nu au fost achitate; cursul valutar mediu al anului/lunii în care au fost săvârşite faptele imputate sau cursul valutar de la data efectuării raportului de expertiză sau a constatării tehnico-ştiinţifice. Această diversitate de soluţii utilizate în practică determină imprevizibilitatea cadrului juridic intern.
8. Se susţine, de asemenea, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în noţiunea de "prejudiciu" se includ atât obligaţiile fiscale principale, cât şi obligaţiile fiscale accesorii. Având în vedere că hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar putea fi aplicată şi litigiilor în curs, este posibil ca aplicarea în primă instanţă a unei sancţiuni administrative în cazul unui prejudiciu mai mic de 50.000 euro să nu mai poată fi menţinută în căile de atac deoarece accesoriile calculate pentru o perioadă necunoscută ar putea determina depăşirea plafonului de 50.000 euro.
9. Tribunalul Sălaj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că infracţiunea de evaziune fiscală în forma prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 este o infracţiune de prejudiciu. Prin urmare, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală ceea ce interesează pentru încadrarea juridică şi sancţionarea faptei este prejudiciul cauzat prin fapta penală la momentul epuizării acesteia. În funcţie de prejudiciul cauzat şi achitat se stabileşte sancţiunea care se poate aplica făptuitorului. Apreciază că încadrarea juridică a faptei şi sancţiunea ce urmează a fi aplicată nu pot depinde de hazard, de momentul trimiterii în judecată, de primul termen de judecată etc., existând cazuri în care de la momentul comiterii faptei până la cel al sesizării instanţei şi chiar al condamnării în primă instanţă trece o perioadă îndelungată de timp în care limita de 50.000 de euro poate să sufere modificări în funcţie de oscilaţiile valutare. Având în vedere şi principiile dreptului penal, arată că momentul naşterii prejudiciului este momentul comiterii faptei, infracţiunea fiind o infracţiune de prejudiciu, astfel încât se va avea în vedere cursul euro de la data comiterii faptei şi nu de la un alt moment procesual. În privinţa noţiunii de prejudiciu apreciază că aceasta nu include - în sensul care interesează latura penală - penalităţile, dobânzile sau alte sume ce rezultă din prejudiciul cauzat. Sintagma "acoperire integrală a prejudiciului cauzat" nu poate fi interpretată în sensul că noţiunea de prejudiciu, în înţelesul legii penale, cuprinde şi dobânzile, penalităţile şi întârzierile etc., spre deosebire de noţiunea de prejudiciu potrivit legii civile - care interesează şi latura civilă a procesului penal - care cuprinde toate prejudiciile cauzate prin fapta penală.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Apreciază că autorul excepţiei solicită ca, pe lângă reglementările existente de lege lata în cuprinsul art. 10 al Legii nr. 241/2005, prin admiterea excepţiei, să se adauge şi o definiţie legală a termenului "prejudiciu". Rezultă că se doreşte de fapt completarea textului de lege criticat, ceea ce excede competenţei Curţii Constituţionale. De asemenea arată că, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că autorul acesteia s-a mărginit, în fapt, să invoce o pretinsă nerespectare a dispoziţiilor Constituţiei, despre care a afirmat că ar fi încălcată de textele legale criticate, fără a arăta concret care sunt dispoziţiile constituţionale pretins încălcate.
12. În continuare, pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, arată că Legea nr. 241/2005 instituie măsuri de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale şi incriminează unele fapte ca fiind infracţiuni de evaziune fiscală. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În virtutea acestei prevederi constituţionale, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât şi condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.
13. Invocând Decizia nr. 16/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi având în vedere faptul că temeiul acţiunii civile este delictual, Guvernul arată că rezultă indubitabil că instanţa penală învestită cu soluţionarea acţiunii civile va analiza dacă sunt sau nu întrunite elementele răspunderii civile delictuale aşa cum acestea sunt reglementate de legea civilă. Această concluzie este valabilă şi în ceea ce priveşte prejudiciul, acesta urmând a fi determinat potrivit legii civile, motiv pentru care nu mai este necesară o definiţie a prejudiciului într-o lege penală specială, respectiv prin Legea nr. 241/2005. În ceea ce priveşte faptul că instanţa de judecată şi parchetul au avut în vedere un curs valutar diferit (calculat având în vedere date diferite), apreciază că aceste aspecte ţin de aplicarea în concret a legii, putând fi cenzurate de instanţele judecătoreşti. De aceea, apreciază că motivele invocate nu constituie motive de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor legale criticate, deoarece nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale cenzurarea modului de aplicare a legii într-o cauză concretă.
14. Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte termenul "prejudiciu", consideră că acesta nu contravine principiului clarităţii şi previzibilităţii legii, fiind stabilit de către instanţa de judecată, în baza probelor administrate în timpul procesului. Totodată, partea interesată are deplina libertate să demonstreze existenţa sau inexistenţa, respectiv întinderea prejudiciului, după caz, instanţa urmând ca, în temeiul competenţei sale constituţionale, să decidă asupra prejudiciului. Arată că cerinţa de previzibilitate nu este absolută, deoarece, astfel cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Cantoni împotriva Franţei, 1996, datorită caracterului de generalitate a legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, astfel încât, prin forţa lucrurilor, numeroase legi utilizează formule mai mult sau mai puţin precise, în scopul evitării unei rigidităţi excesive care nu este de dorit şi al adaptării la noile situaţii sociale ce se pot ivi, astfel încât interpretarea şi aplicarea unor asemenea dispoziţii depind de practica autorităţilor jurisdicţionale. Apreciază, astfel, că dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la art. 10 din acelaşi act normativ, sunt constituţionale.
15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu trimitere la dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. În cuprinsul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia precizează că aplicabile speţei sunt dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 în forma sa iniţială, faptele imputate fiind săvârşite în anul 2009. Având în vedere acest aspect, Curtea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu trimitere la dispoziţiile art. 10 din acelaşi act normativ, în forma iniţială a acestora. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
- Art. 9 alin. (2) şi alin. (3): "(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 2 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 3 ani.";
- Art. 10: "(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1)."
18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit cărora în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.
19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că o primă critică adusă dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 este, în esenţă, aceea că, deşi ar fi rezultat un prejudiciu mai mic dacă s-ar fi aplicat cursul valutar de la momentul emiterii rechizitoriului sau al sesizării instanţei de judecată, aceasta din urmă a decis să aplice cursul valutar de la momentul săvârşirii faptei, ceea ce determină inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005. Plecând de la aceste premise, autorul excepţiei deduce o imprevizibilitate a normei legale supuse controlului ce determină, în opinia sa, neconstituţionalitatea acesteia.
20. În legătură cu acest aspect, Curtea observă că, în doctrină, s-a arătat că încălcarea unei norme de drept penal de către o persoană dă naştere unui raport juridic de conflict între subiectul activ (persoana sau persoanele care au săvârşit, în calitate de autori, instigatori sau complici, o infracţiune fapt consumat ori o tentativă pedepsibilă), pe de o parte, şi subiectul pasiv al infracţiunii, care este statul, ca reprezentant al societăţii. Astfel, din acest moment se naşte dreptul statului de a-l trage la răspundere penală pe cel ce a săvârşit fapta penală, de a-i aplica o pedeapsă şi de a-l sili să o execute.
21. Curtea reţine că, potrivit art. 3 din Codul penal, "legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare". Aceasta presupune că legea penală nu se aplică faptelor comise înainte de intrarea ei în vigoare şi nici faptelor săvârşite după ieşirea ei din vigoare, aspecte care, la nivel constituţional, se traduc în reglementarea principiului neretroactivităţii şi al legalităţii. Curtea constată că, în baza principiului activităţii legii penale, consacrat de art. 3 din Codul penal, legea penală are putere de a se aplica de la data naşterii raportului juridic penal de conflict, cât şi la data soluţionării lui pe cale judecătorească. Astfel, legea penală îşi produce efectele juridice pe perioada cât este activă, ceea ce presupune că faptelor care se săvârşesc, cât timp legea penală este în vigoare, li se aplică această lege, cu excepţia aplicării retroactive a legii penale mai favorabile.
22. În ceea ce priveşte legea penală aplicabilă unei fapte, Curtea reţine că aceasta trebuie să respecte anumite cerinţe pentru a fi respectat principiul legalităţii incriminării. Aceasta trebuie să fie clară, previzibilă, astfel încât orice persoană să îşi poată da seama dacă acţiunea sau inacţiunea interzisă sau ordonată intră sub incidenţa sa, şi accesibilă, ceea ce presupune posibilitatea oricărei persoane interesate de a lua cunoştinţă de existenţa şi conţinutul normei penale.
23. În continuare, Curtea observă că infracţiunile de evaziune fiscală sunt infracţiuni de prejudiciu, acestea având ca urmare imediată producerea unei pagube bugetului general consolidat, aceste infracţiuni consumându-se în momentul în care s-a produs rezultatul prevăzut în norma de incriminare. Infracţiunile de evaziune fiscală fiind infracţiuni de prejudiciu, momentul naşterii prejudiciului este momentul comiterii faptei, această împrejurare având consecinţe în ceea ce priveşte cursul valutar aplicabil. Astfel, Curtea constată că stabilirea întinderii prejudiciului cauzat ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală produce consecinţe asupra încadrării juridice a faptei, dar şi asupra altor aspecte cum ar fi posibilitatea de exercitare a cauzei de nepedepsire/de reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005 sau asupra întinderii măsurilor asigurătorii aplicate în vederea recuperării prejudiciului.
24. Din perspectiva cursului valutar aplicabil, Curtea observă că singura posibilitate care respectă cerinţele mai sus arătate este calculul prejudiciului prin aplicarea cursului valutar de la momentul săvârşirii faptei. Luarea în considerare şi aplicarea unui curs valutar valabil în alt moment - momentul emiterii rechizitoriului sau al sesizării instanţei de judecată - ar determina o imprevizibilitate a normei şi, posibil, o îngreunare a situaţiei făptuitorului. Totodată, ar echivala cu posibilitatea alegerii în mod aleatoriu, fără niciun criteriu obiectiv, a cursului valutar, curs necunoscut de făptuitor la data săvârşirii infracţiunii, ceea ce ar determina imposibilitatea acestuia de a-şi norma conduita.
25. În continuare, Curtea observă că o altă critică a autorului excepţiei este aceea că este posibilă existenţa unor interpretări diferite cu privire la obligaţiile fiscale ce intră în sfera noţiunii de prejudiciu, ceea ce determină neconstituţionalitatea dispoziţiilor criticate. Din această perspectivă Curtea apreciază că trebuie distins între latura penală şi latura civilă a procesului penal. În ceea ce priveşte prejudiciul ce interesează în soluţionarea laturii civile a procesului penal în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, Curtea observă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 17 din 5 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 875 din 23 noiembrie 2015, a statuat că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.
26. În ceea ce priveşte prejudiciul ce interesează în soluţionarea laturii penale a procesului în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, Curtea apreciază că, în general, acesta este constatat de către organele fiscale prin actele de control pe care le întocmesc, iar, ulterior, acesta este stabilit prin raportul de constatare fiscală sau raportul de expertiză contabilă/fiscală. Totodată, în baza probelor, instanţa de judecată se va pronunţa asupra existenţei şi întinderii acestuia. Curtea reţine că există posibilitatea ca prejudiciul ce va fi stabilit de instanţa de judecată prin soluţionarea acţiunii civile să fie superior prejudiciului stabilit în cursul urmăririi penale - cu incidenţă şi asupra laturii penale a procesului -, deoarece, în intervalul de timp cuprins între finalizarea fazei de urmărire penală şi pronunţarea unei soluţii definitive în cauză, prejudiciul va spori prin adiţionarea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.
27. În continuare, Curtea observă că eventuala aplicare neunitară a legii reclamată de autorul excepţiei, în ceea ce priveşte stabilirea prejudiciului în soluţionarea laturii penale în cazul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, nu reprezintă aspect care poate face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Aceste aspecte pot face obiectul unui recurs în interesul legii, având în vedere că potrivit art. 471 teza finală din Codul de procedură penală Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
28. De altfel, Curtea apreciază că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit de eventuala interpretare şi aplicare a textelor legale de către instanţa de judecată. Însă aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", iar nu cu privire la modul de aplicare a legii.
29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mircea Raul Gheţe în Dosarul nr. 2.987/84/2014 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi alin. (3) raportat la art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
