Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 258 din 14 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 11/2005 pentru abrogarea alin. (2) al art. 38 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 341 din 17 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Mihaela Cîrstea - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 pentru abrogarea alin. (2) al <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, excepţie ridicatã de Ion Smeeianu în Dosarul nr. 2.138/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde, pentru primul-ministru, Dragoş Condrea, director general al Direcţiei generale juridice, cu delegaţie la dosar, lipsã fiind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, reprezentantul primului-ministru solicitã respingerea excepţiei, apreciind cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 a fost adoptatã în concordanţã cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie. Astfel, situaţia extraordinarã cerutã de textul constituţional constã în limitãrile aduse prerogativelor primului-ministru, textul de lege abrogat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 anulând prerogativa primului-ministru de a numi şi revoca din funcţie conducãtorii organelor de specialitate aflate în subordinea Guvernului, ceea ce contravenea Constituţiei şi <>Legii nr. 90/2001 . Mai aratã, pe de-o parte, cã practic preşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii nu putea fi schimbat din funcţie, iar, pe de altã parte, cã şi Comunitatea Europeanã a recomandat uniformizarea legislaţiei cu privire la conducãtorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã din analiza ordonanţei de urgenţã criticate rezultã cã aceasta cuprinde doar motivul adoptãrii, iar nu şi situaţia extraordinarã care a determinat adoptarea ei. Astfel, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 a fost adoptatã cu încãlcarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, nefiind îndeplinite cerinţele cumulative ale textului constituţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 noiembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.138/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 pentru abrogarea alin. (2) al <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor. Excepţia a fost ridicatã de Ion Smeeianu într-o cauzã având ca obiect anularea deciziei primului-ministru de eliberare a sa din funcţia de preşedinte al Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 a fost adoptatã fãrã respectarea cumulativã a condiţiilor prevãzute de Constituţie, şi anume fãrã a exista o situaţie extraordinarã a cãrei reglementare nu poate fi amânatã şi fãrã ca urgenţa sã fie motivatã în cuprinsul ei. Astfel, aratã cã, deşi în preambulul ordonanţei se face o referire lipsitã de conţinut cu privire la "limitãrile existente în legãturã cu exercitarea de cãtre primul-ministru a prerogativei de conducere a Guvernului, inclusiv prin numirea şi eliberarea din funcţie a conducãtorilor organelor centrale de specialitate", aceasta este în realitate o justificare pur formalã, întrucât, în primul rând, conducerea Guvernului, ca organ colegial, reprezintã altceva decât exercitarea prerogativelor primului-ministru referitoare la numirea şi eliberarea din diverse funcţii administrative, neputându-se confunda conducerea Guvernului, ca organ administrativ de sine stãtãtor, cu regimul juridic al raporturilor dintre primul-ministru şi alte organe centrale de specialitate, cum este cazul Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii. Pe de altã parte, textul preambulului ordonanţei nu conţine motivarea urgenţei, ci doar raţiunea şi utilitatea reglementãrii, neprevãzându-se limitãrile concrete din cuprinsul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 care l-ar împiedica pe şeful Guvernului sã conducã activitatea acestuia. Totodatã, susţine cã întreruperea exercitãrii mandatului de 5 ani al preşedintelui Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, ca urmare a adoptãrii dispoziţiilor legale criticate, contravine dreptului la muncã al acestuia şi denatureazã statutul şi rolul Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, o instituţie fundamentalã a statului.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul cã nu se poate susţine cã exercitarea de cãtre primul-ministru a prerogativei constituţionale de conducere a Guvernului, şi implicit a tuturor instituţiilor publice din subordinea sa, ar fi incompatibilã cu existenţa unor limitãri ale posibilitãţii acestuia de a numi şi elibera din funcţie conducãtori ai organelor de specialitate subordonate Guvernului.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, aşa cum rezultã din preambulul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 , emiterea ei a fost impusã de necesitatea înlãturãrii limitelor existente în privinţa exercitãrii de cãtre primul-ministru a prerogativei de conducere a Guvernului, prin instituirea posibilitãţii de numire, dar şi de revocare din funcţie a conducãtorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului şi în alte cazuri decât cele prevãzute în <>art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 . Totodatã, limitele prerogativelor primului-ministru de conducere a Guvernului, care decurg din imposibilitatea de a revoca din funcţie preşedintele şi vicepreşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii în situaţiile în care mãsura se impune pentru remedierea unor neregularitãţi ori disfuncţionalitãţi care nu se circumscriu prevederilor <>art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 , justificã şi urgenţa reglementãrii.
Mai aratã cã, anterior revizuirii Constituţiei, noţiunea de situaţie extraordinarã se regãsea sub cea de caz excepţional, iar prin <>Decizia nr. 65/1995 Curtea a statuat cã adoptarea unei ordonanţe de urgenţã "se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenţa reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public". Ulterior, prin <>Decizia nr. 134/2005 Curtea a constatat cã jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte constatarea existenţei situaţiei extraordinare rãmâne valabilã şi dupã revizuirea Constituţiei.
Referitor la pretinsa încãlcare a art. 115 alin. (6) şi a art. 41 din Constituţie, Guvernul considerã cã şi aceste susţineri sunt neîntemeiate, întrucât dupã abrogarea <>art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 a devenit aplicabil în materie <>art. 15 lit. a) din Legea nr. 90/2001 , potrivit cãruia primul-ministru numeşte şi elibereazã din funcţie conducãtorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului. Împotriva eventualelor mãsuri abuzive de eliberare din funcţie se poate face contestaţie la instanţa judecãtoreascã.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, fiind adoptate în vederea înlãturãrii limitãrilor existente în legãturã cu exercitarea de cãtre primul-ministru a prerogativei de conducere a Guvernului şi, implicit, a activitãţii tuturor instituţiilor publice din subordinea Guvernului, inclusiv prin numirea şi eliberarea din funcţie a conducãtorilor organelor de specialitate subordonate Guvernului.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 pentru abrogarea alin. (2) al <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 179 din 2 martie 2005, având urmãtorul cuprins:
- Articol unic: "Alineatul (2) al articolului 38 din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 591/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se abrogã."
<>Art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2002, text abrogat de dispoziţiile legale criticate, avea urmãtorul cuprins: "Preşedintele şi vicepreşedintele pot fi revocaţi de cãtre primul-ministru pentru încãlcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţã sau pentru condamnare penalã prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 41 referitoare la dreptul la muncã şi art. 115 alin. (4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine cã, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã numai în situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora".
Referitor la acest text din Legea fundamentalã, în jurisprudenţa sa, prin <>Decizia nr. 255/2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea Constituţionalã a statuat urmãtoarele:
"Guvernul poate adopta o ordonanţã de urgenţã în urmãtoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ:
- existenţa unei situaţii extraordinare;
- reglementarea acesteia sã nu poatã fi amânatã;
- urgenţa sã fie motivatã în cuprinsul ordonanţei.
Dincolo de caracterul tranşant al formulei utilizate de legiuitorul constituant, intenţia acestuia şi finalitatea urmãritã, constând în restrângerea domeniului în care Guvernul se poate substitui Parlamentului, adoptând norme primare în considerarea unor raţiuni pe care el însuşi este suveran sã le determine, sunt evidenţiate cu pregnanţã de deosebirile dintre actualul text constituţional şi cel anterior, fostul articol 114 alin. (4) din Constituţie, în forma iniţialã. Potrivit acelui text, posibilitatea Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţã era condiţionatã exclusiv de existenţa unor cazuri excepţionale.
Termenul «cazuri excepţionale» acolo utilizat a fost înlocuit, în noua redactare, cu acela de «situaţii extraordinare». Mai mult, deşi diferenţa dintre cei doi termeni, din punctul de vedere al gradului de abatere de la obişnuit sau comun cãruia îi dau expresie, este evidentã, acelaşi legiuitor a simţit nevoia sã o punã la adãpost de orice interpretare de naturã sã minimalizeze o atare diferenţã, prin adãugarea sintagmei "a cãror reglementare nu poate fi amânatã", consacrând, astfel in terminis imperativul urgenţei reglementãrii. În sfârşit, din raţiuni de rigoare legislativã, a instituit exigenţa motivãrii urgenţei în chiar cuprinsul ordonanţei adoptate în afara unei legi de abilitare.
Chiar sub imperiul reglementãrii constituţionale anterioare în materie, Curtea, referindu-se la cazul excepţional, de care depindea legitimitatea constituţionalã a adoptãrii unei ordonanţe de urgenţã, a statuat cã acesta este definit în raport cu "necesitatea şi urgenţa reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public" (<>Decizia nr. 65/1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995). Cu aceeaşi finalitate, a definirii cât mai precise a cazului excepţional, Curtea a precizat cã de esenţa acestuia este caracterul obiectiv, «în sensul cã existenţa sa nu depinde de voinţa Guvernului care, în asemenea împrejurãri, este constrâns sã reacţioneze prompt pentru apãrarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţã» (<>Decizia nr. 83/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998).
Cele statuate de Curte în aceastã materie, sub imperiul reglementãrii constituţionale anterioare, ca urmare a unei interpretãri care transgresa litera textului constituţional, evidenţiindu-i înţelesul prin prisma intenţiei legiuitorului constituant şi a finalitãţii urmãrite, precum şi prin utilizarea unor principii şi constante ale dreptului, sunt cu atât mai pertinente, în prezent, dacã se are în vedere cã punctul de vedere înfãţişat îşi are suport deplin în chiar litera reglementãrii constituţionale de referinţã, în actuala sa redactare.
De altfel, însuşi Guvernul, în <>art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţã nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 aprilie 2004, defineşte situaţia de urgenţã în termeni similari celor utilizaţi de Curte, şi anume ca «eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar care prin amploare şi intensitate ameninţã viaţa şi sãnãtatea populaţiei, mediul înconjurãtor, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stãrii de normalitate sunt necesare adoptarea de mãsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate»."
În cauza de faţã, textul de lege abrogat prin dispoziţia care formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate prevedea cã preşedintele şi vicepreşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, numiţi pentru o perioadã de 5 ani, pot fi revocaţi de cãtre primul-ministru pentru încãlcarea dispoziţiilor legale privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor (dispoziţii cuprinse în <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 ) sau pentru condamnarea penalã prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã.
În preambulul ordonanţei de urgenţã prin care se dispune abrogarea textului de lege menţionat, se precizeazã cã aceastã mãsurã este luatã "în vederea înlãturãrii limitãrilor existente în legãturã cu exercitarea de cãtre primul-ministru a prerogativei de conducere a Guvernului, inclusiv prin numirea şi eliberarea din funcţie a conducãtorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului, situaţie care justificã caracterul de urgenţã şi excepţional".
Mai explicit, în Nota de fundamentare a <>Ordonanţei de urgenţã nr. 11/2005 , care formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, se aratã, cu aceeaşi finalitate, cã "asigurarea eficientei funcţionãri a instituţiilor guvernamentale, înlãturarea disfuncţionalitãţilor, aplicarea unei reforme structurale, compatibilizarea normelor şi organismelor publice cu normele şi instituţiile europene impun, uneori, necesitatea desemnãrii unor persoane noi în funcţii de conducere ale organelor de specialitate din subordinea Guvernului".
Aşadar, Curtea observã cã intenţia legiuitorului delegat, aşa cum rezultã din abrogarea dispoziţiei legale menţionate şi din motivaţia acestei mãsuri, a fost aceea de a da posibilitatea primului-ministru sã-i înlocuiascã din funcţie pe preşedintele şi vicepreşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii, aflaţi în exercitarea unui mandat de 5 ani, fãrã ca acestora sã li se reproşeze vreo abatere de naturã disciplinarã sau penalã.
În principiu, o asemenea mãsurã poate prezenta urgenţa cerutã de art. 115 alin. (4) din Constituţie, dar, pentru ca ordonanţa de urgenţã atacatã sã se justifice, se impunea sã existe şi sã fie descrise concret acele situaţii enumerate generic în preambulul ordonanţei de urgenţã şi în Nota sa de fundamentare (lipsa de eficienţã a Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii datoratã conducãtorilor în funcţie, disfuncţiile iremediabile sub conducerea acestora, opoziţia lor la efectuarea reformei structurale a instituţiei etc.) şi sã se explice de ce aceste împrejurãri constituie "situaţii extraordinare a cãror reglementare nu poate fi amânatã".
Inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementãrii situaţiilor extraordinare, de naturã sã justifice adoptarea unei mãsuri de înlãturare a stabilitãţii instituţiei legale, reglementatã prin instituirea duratei perioadei de exercitare a unor funcţii, constituie în mod evident o barierã constituţionalã în calea adoptãrii de cãtre Guvern a unei ordonanţe de urgenţã în sensul arãtat. A decide altfel înseamnã a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativã şi a lãsa libertate Guvernului sã adopte în regim de urgenţã acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea cã prin ordonanţã de urgenţã se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu.
Întrucât în cauza de faţã nu rezultã împrejurãri de natura celor prevãzute în art. 115 alin. (4) din Constituţie, care sã justifice abrogarea alin. (2) al <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 , cu consecinţa abilitãrii primului-ministru de a-i revoca din funcţie pe preşedintele şi vicepreşedintele Autoritãţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii pentru motive aflate la libera sa apreciere, independente de activitatea şi de culpabilitatea acestora, Curtea constatã cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 este neconstituţionalã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 11/2005 pentru abrogarea alin. (2) al <>art. 38 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, excepţie ridicatã de Ion Smeeianu în Dosarul nr. 2.138/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 martie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
