Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 257 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) şi ale art. 215^1 alin. (8) cu referire la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 257 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) şi ale art. 215^1 alin. (8) cu referire la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 543 din 19 iulie 2016

Comenteaza legea


    Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu         - judecător
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu  - judecător
    Tudorel Toader         - judecător
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) şi ale art. 215^1 alin. (8) cu referire la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Şaitoş Ioan şi Tarr Attila Csongor în Dosarul nr. 431/35/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.665D/2015.
    2. La apelul nominal răspunde pentru autorii excepţiei domnul avocat Răzvan Doseanu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsă fiind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Apreciază că durata măsurii controlului judiciar în procedura de cameră preliminară nu este reglementată. Dispoziţiile art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală vizează o durată de 5 ani în cursul judecăţii care se calculează de la momentul sesizării instanţei de judecată. Apreciază că termenul de 60 de zile referitor la soluţionarea cauzei în faza camerei preliminare este un termen de recomandare care nu poate avea vreun efect asupra duratei măsurii controlului judiciar în această fază procesuală. Astfel, sunt încălcate prevederile art. 23, art. 25 şi art. 53 din Constituţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală arată că limitarea impusă judecătorului de cameră preliminară, ca doar în situaţia excluderii tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală să poată restitui cauza la parchet, încalcă prevederile constituţionale ale art. 124.
    4. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215^1 alin. (8) coroborate cu cele ale art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală arată că pentru nicio măsură preventivă legiuitorul nu a prevăzut o durată distinctă a măsurilor preventive în cadrul procedurii de cameră preliminară. Atunci când legiuitorul vorbeşte despre durata măsurii preventive dincolo de faza urmăririi penale acesta are în vedere momentul sesizării instanţei prin rechizitoriu, aşadar duratele maxime ale măsurilor preventive prevăzute pentru faza judecăţii includ şi duratele aferente procedurii camerei preliminare. Astfel, este evident că termenul reglementat de art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală are în vedere şi durata controlului judiciar dispus în procedura camerei preliminare. Referitor la dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece se solicită modificarea textului criticat prin introducerea, de către instanţa de contencios constituţional, a unei noi competenţe pentru judecătorul de cameră preliminară. Susţine că abordarea autorului excepţiei este eronată, deoarece în faza camerei preliminare se verifică doar legalitatea şi loialitatea administrării probelor şi nu utilitatea şi pertinenţa lor. Este posibil ca probele rămase să fie utile şi pertinente şi să dovedească vinovăţia inculpatului. În ipoteza în care probele rămase nu dovedesc vinovăţia inculpatului instanţa de judecată are posibilitatea, potrivit art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală, să dispună achitarea acestuia.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Încheierea penală nr. 61/CP/2015 din data de 10 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 431/35/2015, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) şi art. 215^1 alin. (8) cu referire la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Şaitoş Ioan şi Tarr Attila Csongor, cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece, în situaţia în care judecătorul de cameră preliminară exclude doar în parte probele administrate în cursul urmăririi penale, acesta nu poate restitui cauza la parchet. În acest caz, doar procurorul, care este subordonat ierarhic, are posibilitatea de a cere restituirea cauzei la parchet, iar judecătorul, care este independent şi se supune numai legii, nu poate dispune restituirea în caz de constatare a unor grave deficienţe ale urmăririi penale cu consecinţa excluderii probelor esenţiale, decât atunci când procurorul o cere. Astfel, se încalcă prevederile constituţionale ale art. 20, art. 21 alin. (3), art. 23, art. 24, art. 124 alin. (3) şi art. 126 alin. (1), precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    7. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală, arată că acestea nu reglementează durata maximă a măsurii controlului judiciar în procedura de cameră preliminară, ceea ce atrage caracterul neconstituţional al acestora, de vreme ce judecătorul poate menţine măsura controlului judiciar pentru perioade nelimitate de timp, fiind astfel restrâns, în mod nelimitat temporal, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri. O asemenea restrângere este neconstituţională, întrucât încalcă principiul proporţionalităţii, afectând substanţa drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se la restrângerea exerciţiului acestora. De asemenea, textul criticat este imprecis şi imprevizibil, deoarece, folosind termenul de "judecată", legiuitorul lasă loc de interpretare, neprecizându-se dacă în această sintagmă este cuprinsă şi durata camerei preliminare sau exclusiv durata judecăţii efective.
    8. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori arată că procedura camerei preliminare constituie o fază de sine-stătătoare a procesului penal, separată atât de faza de urmărire penală, cât şi de cea de judecată, constituind cel mai important exerciţiu al funcţiei judiciare prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, acela de verificare a legalităţii trimiterii în judecată. Această funcţie nu are semnificaţia unei puneri sub acuzare, camera preliminară nefiind o procedură de punere sub acuzare, această funcţie rămânând atributul exclusiv al procurorului, în cadrul urmăririi penale. Faza procesuală a camerei preliminare are principala menire de a pregăti cauza în vederea exercitării funcţiei de judecată, iar în cadrul acesteia din urmă, instanţa se preocupă numai de aspectele de fond ale acuzaţiei, fiind scutită de examenul de legalitate a rechizitoriului şi a materialului de urmărire penală. De asemenea, menţionează că inexistenţa posibilităţii de restituire a cauzei la parchet, în cazul în care se exclud doar o parte a probelor administrate în faza de urmărire penală, nu reprezintă o problemă de constituţionalitate şi nu aduce atingere dreptului la apărare, prezumţiei de nevinovăţie şi nici dreptului la un proces echitabil.
    9. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (8) cu referire la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, instanţa de judecată apreciază că nici aceasta nu este întemeiată. Arată că, prin art. I pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014, după art. 215 din Codul de procedură penală a fost introdus un nou articol, art. 215^1, care la alin. (8) prevede că, în cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată. În raport cu sintagma folosită de legiuitor "nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată", ţinând seama şi de termenele stabilite prin art. 343, art. 344 alin. (2) şi art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară apreciază că dispoziţiile criticate nu contravin dispoziţiilor art. 23, art. 25, art. 53 şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind evident că nu suntem în prezenţa unei durate nelimitate pentru care poate fi dispusă măsura.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Guvernul apreciază că, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că autorii acesteia, în fapt, nu critică dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală pentru ceea ce conţin acestea, ci pentru ceea ce nu conţin, astfel încât nu ne aflăm în prezenţa unei veritabile excepţii de neconstituţionalitate. Consideră că raţiunile care au fundamentat soluţia din Decizia Curţii Constituţionale nr. 99 din 13 februarie 2007 sunt valabile, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte prezenta cauză, de aceea excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În subsidiar, apreciază că excepţia este neîntemeiată. Dispoziţiile criticate nu afectează dreptul inculpatului a cărei cauză nu a fost restituită la parchet de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. De asemenea, reţine că dispoziţiile criticate nu îngrădesc dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să exercite drepturile procesuale ale inculpatului, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni şi nici nu afectează dreptul acestuia de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, arată că vinovăţia inculpatului urmează a fi stabilită de o instanţă de judecată după administrarea de probe şi în urma unui proces în care se va bucura de toate garanţiile constituţionale.
    12. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215^1 alin. (8) raportat la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, Guvernul opinează că aceasta este neîntemeiată. Din coroborarea art. 207 alin. (7), art. 215^1 alin. (7), art. 343 şi art. 348 din Codul de procedură penală rezultă durata maximă pe care judecătorul de cameră preliminară poate dispune măsura preventivă a controlului judiciar, care este egală cu durata procedurii în cameră preliminară, aceasta din urmă neputând depăşi 60 de zile. De asemenea, apreciază că nici critica raportată la prevederile art. 25 din Constituţie nu este întemeiată.
    13. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că procedura camerei preliminare are în vedere soluţionarea aspectelor ce ţin în mod special de legalitatea trimiterii în judecată şi a administrării probelor, scopul acestei instituţii inovatoare fiind de a se asigura premisele soluţionării cu celeritate a cauzei în fond. În măsura în care toate probele administrate în cursul urmăririi penale sunt excluse de judecătorul de cameră preliminară, este firesc să se dispună restituirea cauzei la parchet. Astfel, în acord cu prevederile art. 126 din Constituţie, judecătorul de cameră preliminară este suveran asupra stabilirii legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire, fiind singurul care poate aprecia asupra acestor elemente.
    14. În ceea ce priveşte critica referitoare la durata măsurii controlului judiciar în procedura de cameră preliminară, observă că, deşi petenţii au indicat art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală, textul incident este art. 215^1 alin. (7), potrivit căruia judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanţa, în cursul judecăţii, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile. Ca atare, interpretând sistematic legea, se observă că, din coroborarea textelor legale criticate cu dispoziţiile art. 343 din Codul de procedură penală, potrivit cărora durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă, rezultă fără dubii că măsura controlului judiciar poate fi dispusă în procedura de cameră preliminară pe o durată de maxim 60 de zile. Astfel, nu se poate reţine nicio contradicţie între textele legale indicate şi prevederile constituţionale ale art. 23, art. 25 şi art. 53.
    15. Totodată, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare, predictibile şi neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) şi art. 215^1 alin. (8) cu referire la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
    - Art. 346 alin. (3) lit. b): "Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: [...]
    b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale.";
    - Art. 215^1 alin. (8): "În cursul judecăţii în primă instanţă, durata totală a controlului judiciar nu poate depăşi un termen rezonabil şi, în toate cazurile, nu poate depăşi 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.";
    - Art. 207 alin. (7): "Judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii de cameră preliminară, verifică, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri. Dispoziţiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător."
    19. În opinia autorilor excepţiei textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 25 privind libera circulaţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorii acesteia susţin că textul de lege este neconstituţional, deoarece nu permite judecătorului de cameră preliminară, în cazul excluderii doar în parte a probelor administrate în cursul urmăririi penale, să restituie cauza la parchet. Apreciază autorii excepţiei că, deşi probele decisive pentru trimiterea în judecată şi stabilirea vinovăţiei sunt excluse, judecătorul este obligat să trimită cauza spre a fi judecată. Plecând de la cele susţinute de către autorii excepţiei, Curtea reţine că aceştia doresc reglementarea posibilităţii judecătorului de a restitui cauza la parchet pentru a se completa urmărirea penală, în cazul în care apreciază că probele neexcluse nu sunt suficiente pentru stabilirea vinovăţiei inculpatului.
    21. Curtea constată că o instituţie asemănătoare a fost reglementată în art. 333 din Codul de procedură penală 1968, care prevedea că "în tot cursul judecăţii instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât cu mare întârziere; instanţa este obligată să arate motivele pentru care, potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă".
    22. Această instituţie a fost eliminată din fondul activ al legislaţiei prin art. I pct. 158 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Potrivit expunerii de motive a legii "a fost restrânsă posibilitatea instanţei de a restitui cauza la procuror, aceasta limitându-se doar pentru cazurile de încălcări procedurale prevăzute de art. 197 privind cauzele de nulitate. Din practica judiciară a rezultat această necesitate în condiţiile în care în «spatele» multor restituiri pentru completarea urmăririi penale se ascundeau de fapt soluţii ce ar fi putut fi de achitare. De asemenea, pentru celeritate instanţa este în acest fel determinată să procedeze la o completare a urmăririi penale prin cercetarea judecătorească, evitându-se tergiversarea soluţionării prin «plimbarea» dosarului între instanţă şi parchet".
    23. În continuare, Curtea observă că, potrivit concepţiei legiuitorului reflectată în Codul de procedură penală, instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totodată, Curtea a reţinut că, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie (în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014). De asemenea, Curtea a reţinut că obiectul procedurii desfăşurate în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată (Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016).
    24. Astfel, Curtea constată că în procedura camerei preliminare, instanţa de judecată va analiza şi se va pronunţa, în consecinţă, asupra legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale se impune având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, fiind considerate a fi fost obţinute în mod nelegal. Această soluţie nu presupune, însă, că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra temeiniciei acuzaţiei sau asupra faptului dacă probele respective sunt sau nu suficiente pentru a întemeia o acuzaţie.
    25. Curtea apreciază că, dacă s-ar admite susţinerile autorilor excepţiei, s-ar ajunge la situaţia în care judecătorul de cameră preliminară, în cazul excluderii doar a unor probe, ar trebui să facă aprecieri asupra probelor rămase din perspectiva temeiniciei susţinerii unei acuzaţii. Or, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare, acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar nu stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.
    26. În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, "Condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat". Astfel, în cazul în care probele neexcluse nu sunt suficiente pentru a fundamenta vinovăţia inculpatului, instanţa, potrivit art. 396 alin. (1) din acelaşi act normativ, pronunţă o soluţie de achitare a inculpatului. De asemenea, potrivit art. 385 din Codul de procedură penală, "Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea de probe noi, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei pentru administrarea probelor".
    27. Aşa fiind, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
    28. În continuare, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorii excepţiei critică această dispoziţie deoarece nu reglementează durata maximă a măsurii controlului judiciar în procedura de cameră preliminară. În legătură cu acest aspect, Curtea reţine că, potrivit art. 215^1 alin. (7) din Codul de procedură penală, în cadrul procedurii de cameră preliminară judecătorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o durată ce nu poate depăşi 60 de zile. Curtea observă că, în reglementarea dispoziţiilor procesual penale, legiuitorul a folosit două sintagme, şi anume "durata" şi "durata totală". Astfel, prima dintre acestea, regăsită şi în cuprinsul art. 215^1 alin. (7), se referă la durata măsurii controlului judiciar dispuse de judecător la un moment dat cu privire la un inculpat. Sintagma "durata totală" se referă la durata maximă a măsurii controlului judiciar care poate fi dispusă şi care este rezultatul însumării tuturor măsurilor pe care judecătorul le-a dispus la un moment dat faţă de acelaşi inculpat.
    29. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 215^1 alin. (8) din Codul de procedură penală reglementează două ipoteze. Prima se referă la durata totală a controlului judiciar în cursul judecăţii în primă instanţă, care nu poate depăşi un termen rezonabil, iar cea de-a doua se referă la durata totală a măsurii controlului judiciar dispuse după trimiterea în judecată, care nu poate depăşi 5 ani calculaţi din acest moment.
    30. În ceea ce priveşte momentul trimiterii în judecată, Curtea reţine că, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, acesta coincide cu cel al învestirii judecătorului de cameră preliminară cu verificarea competenţei, a legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, acesta fiind momentul de început în calcularea termenului total de 5 ani. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile art. 215^1 alin. (8) teza a doua din Codul de procedură penală se aplică inclusiv în procedura camerei preliminare, astfel că nu poate fi reţinută critica autorilor excepţiei potrivit căreia în această fază nu este prevăzută durata maximă a măsurii controlului judiciar.

    31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Şaitoş Ioan şi Tarr Attila Csongor în Dosarul nr. 431/35/2015 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. b) şi ale art. 215^1 alin. (8) cu referire la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                             Daniela Ramona Mariţiu

                                   ---------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 257 din 5 mai 2016

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 257 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) şi ale art. 215^1 alin. (8) cu referire la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 257 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) lit. b) şi ale art. 215^1 alin. (8) cu referire la art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală