Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 256 din 24 septembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicatã de Alexandru Iosif Ghitea în Dosarul nr. 1.918/CA/2002 al Curţii de Apel Oradea într-un litigiu având ca obiect contestaţia la desfacerea contractului individual de munca. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca nefondata. Arata ca dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii constituie pentru angajator o clauza facultativã pentru desfacerea contractului individual de munca. Prezumţia de nevinovatie acţioneazã în dreptul penal, nu şi în dreptul muncii.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 3 iunie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 1.918/CA/2002, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j ) din Codul muncii, excepţie ridicatã de Alexandru Iosif Ghitea. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii incalca prezumţia de nevinovatie, consacratã de art. 23 alin. (8) din Constituţie, întrucât permit desfacerea contractului de munca din initiativa celui care angajeazã pe simplul motiv ca angajatul este arestat mai mult de 60 de zile, fãrã ca vinovãţia sa sa fi fost stabilitã printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitiva şi fãrã sa existe vreo incompatibilitate între fapta ce i se imputa şi funcţia detinuta. Considera ca, atâta vreme cat "sesizarea organelor de cercetare penalã s-a fãcut de cãtre unitatea angajatoare pentru sãvârşirea unor infracţiuni în legatura cu serviciul", mãsura desfacerii contractului individual de munca este abuzivã, deoarece, potrivit dispoziţiilor <>art. 109 din Ordonanta Guvernului nr. 16/1998 şi ale <>art. 79 din Legea nr. 188/1999 , unitatea trebuia sa dispunã suspendarea contractului de munca, iar nu desfacerea acestuia. Curtea de Apel Oradea apreciazã ca excepţia ridicatã este intemeiata, întrucât dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii "acorda efecte juridice sanctionatoare de prezumţie de vinovãţie în cazul unei arestari prelungite şi, astfel, aceasta mãsura de desfacere a contractului de munca contravine dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie care instituie prezumţia de nevinovatie". În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicatã nu este intemeiata, întrucât dispoziţia legalã criticata nu este contrarã prevederilor constituţionale invocate. În acest sens, arata ca art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii prevede o clauza de desfacere a contractului de munca, facultativã pentru angajator, mãsura care "este independenta de stabilirea vinovatiei penale sau contravenţionale a angajatului şi este determinata exclusiv de lipsa sa de la locul de munca datoratã stãrii de deţinere". Întrucât în speta nu se pune în discuţie stabilirea vinovatiei sau nevinovãţiei celui încadrat în munca, nu se poate considera ca se incalca prezumţia de nevinovatie consacratã de art. 23 alin. (8) din Constituţie. Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, arãtând ca prin acestea "s-a urmãrit asigurarea unei duble garanţii: pe de o parte, a angajatului, al cãrui contract de munca nu poate fi desfãcut, prin vointa angajatorului, decât dacã a lipsit de la locul de munca, fiind arestat mai mult de 60 de zile, iar pe de alta parte, a angajatorului, care nu este obligat sa ţinã un loc de munca neocupat şi, deci, sa se lipseascã de munca angajatului sau o perioada nedeterminatã, cu prejudicii serioase pentru activitatea sa". Retine, de asemenea, ca, "întrucât desfacerea contractului de munca în baza art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu are legatura cu vinovãţia sau nevinovatia angajatului în sãvârşirea faptei pentru care este arestat, apare ca lipsitã de suport afirmatia facuta atât de contestator, cat şi de instanta ca acest text contravine dispoziţiei din art. 23 alin. (8) din Constituţie, privitoare la prezumţia de nevinovatie". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei îl constituie dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, potrivit cãrora "Contractul de munca poate fi desfãcut, din initiativa unitãţii, în cazul când: [...] j) cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile." Autorul exceptiei considera ca dispoziţiile legale criticate incalca prezumţia de nevinovatie consacratã de art. 23 alin. (8) din Constituţie, conform cãruia, "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata urmãtoarele: Prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie au aplicabilitate în cadrul raporturilor de drept penal şi procesual penal. Prin ele s-a statuat ca, pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana cãreia i se imputa sãvârşirea unei fapte penale este consideratã nevinovatã. Aceasta nu poate avea nici o influenta asupra constatãrii vinovatiei sale în cazul sãvârşirii abaterilor ce au alt caracter. Prin urmare, nu influenţeazã nici derularea, nici încetarea raporturilor de munca. Dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu au ca ipoteza vinovãţia angajatului pentru sãvârşirea unei infracţiuni. Aceste dispoziţii permit angajatorului sa dispunã, din proprie initiativa, desfacerea contractului de munca al celui care este arestat mai mult de 60 de zile. Arestarea pe o perioada mai mare de 60 de zile constituie o condiţie suficienta pentru a se putea lua mãsura desfacerii contractului de munca, dar este, în acelaşi timp, şi necesarã pentru legalitatea mãsurii dispuse. Indiferent de existenta sau inexistenta vinovatiei angajatului, dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii au menirea de a proteja interesele legitime ale angajatorului, acesta nefiind obligat sa pãstreze neocupat un post pe o perioada îndelungatã şi incerta. În cazul în care nu va interveni o hotãrâre judecãtoreascã definitiva de condamnare, ci se va stabili ca arestarea persoanei a fost nelegalã ori nejustificatã, pentru eventualele erori judiciare nu va fi angajata rãspunderea angajatorului, ci a statului, în temeiul art. 48 alin. (3) din Constituţie, care prevede ca "Statul rãspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare sãvârşite în procesele penale", şi în condiţiile prevãzute de art. 504 şi urmãtoarele din Codul de procedura penalã. Într-adevãr, potrivit dispoziţiilor <>art. 109 din Ordonanta Guvernului nr. 16/1998 privind Statutul personalului vamal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 30 ianuarie 1998, "În cazul sãvârşirii unor fapte deosebit de grave, care pot întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, pentru care autoritatea vamalã a formulat sesizare penalã impotriva unui salariat sau acesta a fost trimis în judecata pentru fapte penale, incompatibile cu funcţia detinuta, directorul general al Direcţiei Generale a Vamilor dispune prin decizie suspendarea din funcţie". Reglementãri identice, aplicabile tuturor categoriilor de salariaţi, conţine şi <>art. 16 din Legea nr. 1/1970 privind organizarea şi disciplina muncii în unitãţi. Aceste reglementãri însã au în vedere cazurile în care însuşi angajatorul face sesizarea şi cere declanşarea urmãririi penale impotriva salariatului care a sãvârşit o infracţiune ce este incompatibilã cu funcţia detinuta. Art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii are în vedere, în schimb, arestarea pe timp de peste 60 de zile, indiferent cine a sesizat organul de urmãrire penalã sau instanta judecãtoreascã şi indiferent de natura faptei. Susţinerea autorului exceptiei ca, în cazul sau, angajatorul a sesizat organul de urmãrire penalã nu ridica probleme de constitutionalitate, ci probleme de fapt a cãror stabilire intra în competenta exclusiva a instanţei judecãtoreşti, ca, de altfel, şi a legii aplicabile în cauza [dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii ori cele ale <>art. 109 din Ordonanta Guvernului nr. 16/1998 ].
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicatã de Alexandru Iosif Ghitea în Dosarul nr. 1.918/CA/2002 al Curţii de Apel Oradea. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 24 septembrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
