Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 253 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 4 iulie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, excepţie ridicată de Nadia Briciu şi Aurelia Bobăilă în Dosarul nr. 30.875/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 674D/2013.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că legiuitorul nu neagă existenţa şi întinderea creanţei despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti, prin dispoziţiile criticate stabilindu-se doar un plafon al cuantumului de la care se face executarea obligaţiilor. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat în sensul respingerii excepţiei ca neîntemeiată prin Decizia nr. 91 din 27 februarie 2014.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din 9 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 30.875/4/2012, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, excepţie ridicată de Nadia Briciu şi Aurelia Bobăilă cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că textul de lege criticat reprezintă o piedică insurmontabilă în calea executării creanţelor împotriva Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
6. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că prevederile Legii nr. 116/2011 aduc atingere art. 16, art. 21 şi art. 44 din Constituţie, întrucât instituie o piedică insurmontabilă pentru creditori în executarea silită a debitoarei. Mecanismul instituit prin art. 1 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, care prevede acordarea unui termen de 6 luni debitoarei instituţie publică în vederea procurării de fonduri pentru efectuarea plăţii, în cazul în care nu dispune de sume de bani la momentul comunicării somaţiei, este suficient pentru a proteja respectiva instituţie împotriva unor executări silite care ar putea perturba buna organizare şi funcţionare.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate vizează faza executării hotărârilor judecătoreşti, constituind o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-şi executa creanţa. Din conţinutul Legii nr. 116/2011, nu reiese că legiuitorul ar nega existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nici că ar refuza punerea în aplicare a acestora, prin acestea stabilindu-se doar un plafon al cuantumului de la care se face executarea obligaţiilor.
9. Dispoziţiile prevăzute în textele de lege criticate constituie o modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economica naţională şi internaţională. În continuare, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.533/2011, la Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, şi Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României.
10. Materia executării creanţelor faţă de instituţiile publice constituie un regim derogatoriu de la dreptul comun, atât prin aceea că instituie restricţii în urmărirea fondurilor băneşti ale acestora, cât şi pentru că limitează o atare urmărire exclusiv la fondurile băneşti. În acest mod concepută, reglementarea în cauză nu numai că nu contravine textelor constituţionale de referinţă, aşa cum consideră autoarele excepţiei, ci, dimpotrivă, le dă expresie. Statul de drept constituie un mecanism a cărui funcţionare implică instituirea unui climat de ordine, în care recunoaşterea şi valorificarea drepturilor unui individ nu pot fi concepute în mod absolut şi discreţionar, ci numai în corelaţie cu respectarea drepturilor celorlalţi şi ale colectivităţii în ansamblu.
11. Instituirea anumitor restricţii, impuse de raţiuni evidente, în valorificarea dreptului creditorului nu înseamnă negarea posibilităţii acestuia de a şi-l realiza, tot aşa cum instituirea unor termene pentru introducerea unei acţiuni sau pentru exercitarea căilor de atac nu semnifică restrângerea accesului liber la justiţie. Atâta vreme cât norma constituţională garantând creanţele asupra statului nu precizează că aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în această materie prin lege, chiar dacă afectează celeritatea procedurii, nu contravin Legii fundamentale, ci, urmărind găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor, cu respectarea exigenţelor impuse de constituirea şi executarea bugetului, nu fac decât să dea expresie obligaţiei constituţionale a garantării creanţelor asupra statului. De asemenea, precizează că textele de lege criticate se aplică în egală măsură tuturor celor vizaţi de ipoteza normei legale.
12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 şi 2 din Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 20 iunie 2011, cu următorul cuprins:
- Art. 1: "(1) Executarea obligaţiilor de plată ale Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului se asigură din veniturile bugetului de venituri şi cheltuieli aferente activităţii de privatizare şi de valorificare a activelor statului, indiferent de izvorul acestora.
(2) Sumele repartizate de la bugetul de stat Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului pentru plata cheltuielilor de personal, a celor aferente funcţionării Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a celor pentru reprezentarea României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii nu pot fi supuse executării silite.
(3) Sumele aferente obligaţiilor de plată corespunzătoare categoriilor de cheltuieli prevăzute la alin. (2), executate din bugetul prevăzut la alin. (1), se reîntregesc de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului din sumele alocate de la bugetul de stat cu această destinaţie.";
- Art. 2: "(1) Executarea obligaţiilor de plată ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) decurgând din creanţe stabilite prin titluri executorii se asigură doar din sumele ce depăşesc 5.000.000 lei, reprezentând media lunară a veniturilor încasate la bugetul C.N.V.M.
(2) Sumele stabilite prin bugetul C.N.V.M. pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare, inclusiv a celor de personal, nu vor putea fi supuse executării silite. Aceste sume au destinaţie specială în condiţiile prevederilor art. 452 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură civilă şi nu pot fi urmărite silit pentru obligaţiile de plată ale C.N.V.M., stabilite prin titluri executorii.
(3) Acţiunile în justiţie, indiferent de natura lor, precum şi căile de atac exercitate de C.N.V.M. în legătură cu actele de justiţie incidente procedurii de executare silită a creanţelor stabilite prin titluri executorii în sarcina acesteia sunt scutite de plata taxelor de timbru, timbru judiciar, orice alte taxe, precum şi a sumelor stabilite cu titlu de cauţiune."
15. În opinia autoarelor excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 91 din 27 februarie 2014*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României la data pronunţării prezentei decizii, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi 2 din Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
---------
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 91 din 27 februarie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 19 mai 2014.
17. Cu acel prilej, Curtea a statuat că legiuitorul a stabilit un plafon al cuantumului de la care se face executarea obligaţiilor de plată ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.) decurgând din creanţe stabilite prin titluri executorii, fără însă a nega existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti sau a stabili o nepunere în aplicare a acestora.
18. Curtea a reţinut că termenul rezonabil este un concept esenţialmente variabil şi aprecierea sa se face în funcţie de circumstanţele cauzei şi ţinând seama de complexitatea acesteia, de comportamentul reclamanţilor şi de cel al autorităţilor competente, precum şi de miza litigiului pentru părţile în cauză, reţinând că miza litigiului este una foarte mare pentru stat, reprezentantul intereselor generale ale societăţii, întrucât se pune în discuţie chiar stabilitatea sa economică. În consecinţă, termenul rezonabil trebuie apreciat şi stabilit din analiza concurentă a intereselor generale ale societăţii cu cele ale cetăţeanului. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50).
19. Or, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la baza adoptării Legii nr. 116/2011 a stat "situaţia de blocaj financiar, ca urmare a popririlor instituite de executorii judecătoreşti, în temeiul unor titluri executorii, neavând legătură directă cu activitatea funcţională a instituţiilor menţionate în actul normativ criticat, ci reprezentând despăgubiri acordate de instanţele judecătoreşti creditorilor Fondului Naţional de Investiţii în temeiul unor acte normative, respectiv în virtutea legislaţiei în materia privatizării şi valorificării activelor statului".
20. Având în vedere faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă "posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc" (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragrafele 41 şi 49), precum şi faptul că o instituţie publică nu poate ajunge în încetare de plăţi, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
21. În acest context, Curtea nu a putut reţine pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 21 şi 44, şi nici a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
22. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie referitoare la egalitatea în drepturi, Curtea a observat că dispoziţiile Legii nr. 116/2011 se aplică deopotrivă tuturor celor aflaţi în ipoteza normelor criticate, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
23. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nadia Briciu şi Aurelia Bobăilă în Dosarul nr. 30.875/4/2012 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
*
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 253 din 6 mai 2014, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 116/2011 privind stabilirea unor măsuri temporare pentru funcţionarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare trebuia admisă pentru următoarele motive:
Obiectul excepţiei este reprezentat de dispoziţiile din Legea nr. 116/2011 prin care se statuează că executarea obligaţiilor de plată ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare - C.N.V.M., decurgând din creanţe stabilite prin titluri executorii, se asigură doar din sumele ce depăşesc 5.000.000 lei, reprezentând media lunară a veniturilor încasate la bugetul C.N.V.M.
Considerăm că textele criticate reprezintă o piedică absolută la procedurile de executare silită iniţiate împotriva Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, care încalcă art. 21 (dreptul la un proces echitabil), art. 44 şi art. 53 din Constituţia României, dar şi art. 6 din Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale care protejează dreptul la un proces echitabil.
I. Astfel, prin textele criticate, se instituie restricţii absolute de executare a bugetului C.N.V.M.: se stabileşte ca sursă unică de executare a obligaţiilor de plată bugetul de venituri şi cheltuieli aferente activităţii de privatizare şi de valorificare a activelor statului, se exclud anumite tipuri de venituri de la executarea silită, ba, mai mult, pentru C.N.V.M. se permite executarea silită doar din sumele ce depăşesc 5.000.000 lei, reprezentând media lunară a veniturilor încasate la bugetul C.N.V.M., eveniment care niciodată nu s-a produs în toată perioada de activitate a C.N.V.M.
Modalitatea în care sunt instituite restricţiile lasă creditorul, inclusiv pe beneficiarul unor titluri executorii obţinute prin hotărâri judecătoreşti, fără posibilitatea de a-şi valorifica efectiv creanţa. În acest mod, faza de executare a hotărârilor judecătoreşti, etapă a dreptului la un proces echitabil, devine una iluzorie, lipsită de mijloace eficiente de recuperare a sumelor datorate de stat prin C.N.V.M., devenind în fapt o lipsire de proprietate, ştiut fiind că titlurile executorii constatate prin hotărâri judecătoreşti sunt echivalate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului - CEDO cu însuşi dreptul de proprietate.
Aşadar, în mod evident criticile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului de proprietate sunt întemeiate.
Or, deşi este adevărat că drepturile nu sunt absolute, ci pot fi supuse restrângerii, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru restrângere, deoarece ne aflăm în prezenţa unei piedici absolute la executare şi la o lipsire efectivă de proprietate. Astfel, art. 21 alin. (3) din Constituţie statuează că "Părţile au dreptul la un proces echitabil", iar executarea silită a unor creanţe este parte a procesului civil, care trebuie să fie garantat.
Această restrângere nu se încadrează în condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie, care permite limitarea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi numai atunci când sunt întrunite cumulativ condiţiile expres prevăzute de textul constituţional.
Art. 53 din Constituţie are următorul conţinut: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."
Prima condiţie fixată de textul constituţional, potrivit căreia restrângerea trebuie realizată prin intermediul unei legi, este indiscutabil îndeplinită.
Dintre situaţiile enumerate în art. 53 alin. (1) ca susceptibile de a justifica restrângerea se poate reţine, în cazul de faţă, imperativul apărării "drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor", cu referire la dreptul la un proces echitabil, care, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, implică, în mod necesar, printre altele, şi finalizarea acestuia într-un termen rezonabil, cu valorificarea creanţei astfel obţinute. Sub acest aspect, textul de lege criticat nu asigură în niciun fel garanţia executării creanţei deoarece condiţiile impuse pentru executarea titlului său nu vor fi îndeplinite niciodată.
Examinând următoarea condiţie impusă de prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la necesitatea restrângerii într-o societate democratică, instanţa de contencios constituţional constată că aceasta nu poate fi considerată îndeplinită, întrucât finalitatea constând în conservarea veniturilor C.N.V.M. nu este specifică pentru o societate democratică. Astfel, Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie suficiente mijloace de protecţie a instituţiilor statului supuse unor executări silite, aceste restricţii absolute neavând nicio justificare într-o societate democratică.
De asemenea, o altă condiţie impusă de art. 53 este aceea ca restrângerea să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o. Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiţii trebuie analizat în ce măsură există un just echilibru între limitarea la care este supus dreptul la apărare şi interesul public protejat prin această limitare. Or, sub acest aspect, ţinând seama de existenţa reglementărilor legale deja existente în materie de executare silită a instituţiilor publice, astfel cum este Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002, apreciem că limitarea excesivă instituită de norme nu îşi găseşte o justificare rezonabilă prin raportare la interesul apărat, atâta vreme cât există deja alte limite ale executării silite în aceste cazuri. Prin urmare, apare ca excesivă restrângerea dreptului la un proces echitabil prin modalitatea în care legiuitorul a permis executarea silită a titlurilor executorii.
Textul art. 53 din Constituţie mai prevede că măsura trebuie să fie "aplicabilă în mod nediscriminatoriu". Or, este evident că, în condiţiile în care ceilalţi creditori ai C.N.V.M., aflaţi în situaţii identice (părţi civile care au obţinut titluri executorii într-un proces penal - aşa numit "păgubit FNI") şi-au valorificat în totalitate creanţele prin executarea aceleiaşi instituţii, C.N.V.M.).
Aşadar, restricţiile prevăzute în cumul la art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 116/2011 aduc atingere însăşi existenţei dreptului la un proces echitabil, acesta neputând fi exercitat în plenitudinea sa. Pentru aceleaşi motive şi în aceeaşi manieră este restrâns şi dreptul de proprietate, creanţa astfel constatată fiind în acest mod nevalorificabilă.
De asemenea, se poate observa că dreptul la un proces echitabil este garantat şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În clarificarea înţelesului acestor dispoziţii convenţionale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în Cauza Burdov contra Rusiei din 2002, că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa resurselor financiare pentru a onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Reclamantul nu trebuie să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care să afecteze însăşi substanţa dreptului, din cauza dificultăţilor financiare ale statului.
De altfel şi în motivarea opiniei majoritare se arată că jurisprudenţa CEDO (Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României) a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului. Or, limitarea până la anihilare a dreptului de a executa silit o hotărâre judecătorească nu asigură în niciun fel justul echilibru între cele două valori deopotrivă protejate. Mai mult, astfel cum rezultă şi din Decizia nr. 91/2014, "legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia, care să facă «posibilă menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc» (Hotărârea din 4 septembrie 2012, pronunţată de CEDO în Cauza Dumitru Daniel şi alţii împotriva României) [...]."
Acest deziderat valorificat în Cauza Dumitru Daniel contra României era atins în acea situaţie deoarece actele normative în cauză (ordonanţele de eşalonare a plăţii unor titluri executorii) stabileau termene precise şi procente clare de plată a acelor datorii ale statului, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, în care mijloacele legale de executare reprezintă doar impedimente absolute pentru încasarea sumelor datorate de stat prin C.N.V.M.
Pentru aceste motive apreciem că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 116/2011 este întemeiată.
Judecător,
prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
