Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 253 din 10 mai 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 593 din 8 iulie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vitivinicola Basarabi" - S.A. în Dosarul nr. 4.827/COM/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercialã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 21 aprilie 2005 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţãrii la data de 10 mai 2005.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 noiembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 4.827/COM/2004, Tribunalul Constanţa - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vitivinicola Basarabi" - S.A. într-o cauzã având ca obiect o cerere de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine cã textul de lege criticat încalcã prevederile art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie. În acest sens aratã cã, analizând prevederile <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, se poate concluziona cã legiuitorul a fãcut o distincţie între creditorii persoane fizice ori juridice şi creditorii organe fiscale, constând în aceea cã numai prima categorie de creditori poate fi obligatã la plata unei cauţiuni pânã la judecarea cererii de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 64/1995 . Prin urmare, creditorii persoane fizice ori persoane juridice sunt supuşi unui tratament discriminatoriu în raport cu creditorii organe fiscale, consecinţa fiind încãlcarea art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "nimeni nu este mai presus de lege".
Posibilitatea obligãrii creditorului la plata unei cauţiuni, în cazul în care introduce cerere pentru deschiderea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, a fost instituitã cu scopul de a preveni formularea cu rea-credinţã a cererii şi pentru a acoperi eventualul prejudiciu pe care debitorul l-ar putea suferi. Aceste garanţii nu mai existã atunci când creditorii sunt organe fiscale, care nu au obligaţia consemnãrii cauţiunii.
Principiul procesului echitabil este, de asemenea, încãlcat în ceea ce priveşte egalitatea de tratament a pãrţilor, respectiv "egalitatea de arme procesuale", în mãsura în care unul dintre participanţii la proces este favorizat prin dispoziţiile textului de lege criticat.
Autorul excepţiei concluzioneazã cã lipsa totalã a cauţiunii va genera lipsa totalã a existenţei exerciţiului dreptului la recuperarea pierderilor suferite. Invocã în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv <>Decizia nr. 40 din 29 ianuarie 2004 .
Tribunalul Constanţa - Secţia comercialã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, prin raportare la art. 16 alin. (2) din Constituţie, este neîntemeiatã, întrucât textul constituţional vizeazã cetãţenii şi nu persoanele juridice, sens în care este şi practica jurisdicţionalã a Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte critica adusã art. 172 alin. (2) din Codul de procedurã fiscalã, în raport cu art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, aratã cã principiul constituţional al procesului echitabil nu este încãlcat, deoarece cauza urmeazã sã fie soluţionatã cu respectarea principiului contradictorialitãţii şi a dreptului la apãrare, fiecare dintre pãrţi dispunând de posibilitãţi suficiente şi echivalente pentru a-şi susţine poziţia asupra stãrii de insolvenţã, fãrã ca vreuna dintre pãrţi sã fie defavorizatã în raport cu cealaltã. Debitoarea are dreptul de a se adresa instanţelor judecãtoreşti pentru repararea eventualelor pagube suferite ca urmare a introducerii cu rea-credinţã de cãtre creditoare a cererii de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, prin raportare la art. 16 alin. (2) din Constituţie, întrucât acesta vizeazã cetãţenii şi nu persoanele juridice.
Cu privire la problema exercitãrii cu rea-credinţã, de cãtre organele fiscale de executare, a dreptului de a cere instanţei judecãtoreşti începerea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, face urmãtoarele precizãri: din prevederile Codului de procedurã fiscalã reiese cã, în cazul debitelor fiscale ale comercianţilor, societãţi comerciale, cooperative de consum ori cooperative meşteşugãreşti sau persoane fizice, organele fiscale de executare au obligaţia de a cere instanţelor judecãtoreşti competente începerea procedurii reorganizãrii judiciare sau a falimentului, în condiţiile legii, în considerarea interesului public, şi anume colectarea creanţelor fiscale.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la încãlcarea prin dispoziţiile legale criticate a prevederilor art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, potrivit cãrora "pãrţile au dreptul la un proces echitabil", apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã, deoarece scutirea organelor fiscale de executare de la plata cauţiunii în cazul deschiderii procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, ca de altfel şi scutirea de la plata oricãror taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte mãsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrãrii creanţelor fiscale, cu excepţia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal (art. 197 din Codul de procedurã fiscalã), reprezintã o consecinţã a naturii activitãţii desfãşurate de acestea, a cãrei finalitate o constituie colectarea creanţelor fiscale în vederea asigurãrii resurselor financiare ale bugetului consolidat.
În sensul celor arãtate invocã <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi <>Decizia nr. 512 din 18 noiembrie 2004 .
Avocatul Poporului apreciazã cã textul de lege criticat este constituţional. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, de exemplu <>Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996 , principiul egalitãţii în drepturi prevãzut de art. 16 din Constituţie se aplicã numai cetãţenilor, persoanele juridice fiind excluse din sfera sa de aplicare.
Textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, deoarece nu este de naturã sã opreascã pãrţile interesate de a fi apãrate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã într-o societate democraticã un proces echitabil. Totodatã, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii particulare, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 172 alin. (2): "Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului se vor înainta instanţelor judecãtoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21 alin. (3) teza întâi: "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil [...]."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, potrivit <>art. 38 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 , judecãtorul-sindic, la cererea debitorului, îi poate obliga pe creditorii care au introdus cereri privind deschiderea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului sã consemneze, în termen de 15 zile, la o bancã, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituitã creditorilor, dacã cererea lor este admisã, iar în ipoteza respingerii acesteia, poate fi folositã pentru a acoperi pagubele suferite de debitor.
Aşadar, cauţiunea are o dublã finalitate, şi anume, pe de o parte, prevenirea exercitãrii abuzive a dreptului de a cere deschiderea procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, iar pe de altã parte, preconstituirea unui disponibil financiar care sã-i asigure debitorului, în eventualitatea prejudicierii sale, ca urmare a declanşãrii unei asemenea proceduri, posibilitatea unei desdãunãri efective.
Prin <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula menţionatã în ceea ce priveşte organele fiscale, ale cãror cereri de deschidere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.
Excepţia îşi gãseşte justificarea în aceea cã, în ipoteza în care calitatea de creditor aparţine statului, riscul ca debitorul prejudiciat prin efectul procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului sã nu poatã obţine repararea acestuia datoritã insolvabilitãţii creditorului nu existã, potrivit principiului cã statul nu este niciodatã în încetare de plãţi.
De altfel, un atare debitor beneficiazã în valorificarea dreptului sãu la dezdãunare de prevederile <>art. 195 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 care instituie rãspunderea patrimonialã a statului şi a unitãţilor administrativ-teritoriale pentru prejudiciile cauzate contribuabililor de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în cadrul atribuţiilor de serviciu, ceea ce lipseşte de suport susţinerea autorului excepţiei, potrivit cãreia "lipsa totalã a cauţiunii va genera lipsa totalã a existenţei exerciţiului dreptului la recuperarea pierderilor suferite".
O altã raţiune a instituirii excepţiei rezidã în aceea cã posibilitatea obligãrii statului la plata cauţiunii, ca o condiţie a admisibilitãţii cererilor formulate prin prepuşii sãi de începere a procedurii reorganizãrii judiciare şi a falimentului, consacratã cu titlu de regulã de <>art. 38 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 , ar impune alocarea şi deci indisponibilizarea unor fonduri bugetare substanţiale.
Chiar independent de raţiunile evidenţiate, care au impus şi justificat consacrarea unui regim juridic derogatoriu pentru stat, în aceastã materie, susţinerea neconstituţionalitãţii reglementãrii legale în cauzã în raport cu prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "nimeni nu este mai presus de lege", este lipsitã de temei, de vreme ce reglementarea criticatã este instituitã printr-o ordonanţã, act juridic asimilat legii.
Nici critica de neconstituţionalitate cu privire la prevederile art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie nu poate fi reţinutã, tratamentul juridic diferit aplicat statului în aceastã materie nefiind de naturã sã afecteze caracterul echitabil al procesului astfel declanşat, inclusiv egalitatea de arme între pãrţile litigante, aşa cum rezultã din ansamblul prevederilor <>Legii nr. 64/1995 .
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Vitivinicola Basarabi" - S.A. în Dosarul nr. 4.827/COM/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 mai 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
