Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 251 din 6 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 17 aprilie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 3 din Decretul nr. 147/1958", excepţie ridicatã de Iosif Jager în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, sens în care invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 430/302/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 3 din Decretul nr. 147/1958", excepţie ridicatã de Iosif Jager - în recurs, într-o cauzã civilã având ca obiect pretenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã "garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, atât în sistemul constituţional dinainte de 1991, cât şi în sistemul constituţional actual, aplicarea termenului de 3 ani începând cu data de 1 ianuarie 1990 nu reprezintã o îndeplinire întocmai şi cu bunã credinţã a obligaţiei Statului Român de a mã lipsi în mod arbitrar de proprietatea mea, având în vedere cã eu puteam sã-mi valorific dreptul numai din momentul chemãrii titlurilor de platã, caz în care termenul de prescripţie urma sã curgã de la acea datã". În continuare, aratã cã, "dat fiind cã titlurile nu au fost chemate la platã dupã anul 1990", termenul de prescripţie de 3 ani nu poate fi aplicat fãrã a fi încãlcate prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie referitoare la garantarea creanţelor asupra statului, precum şi ale art. 12 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã, deoarece "prin aceste reglementãri nu sunt încãlcate tratatele şi alte acte internaţionale pe care România s-a angajat sã le respecte şi chiar dacã acest articol ar încãlca aceste reglementãri, fiind un aspect de aplicare a legii şi nu de neconstituţionalitate, instanţele de judecatã pot face aplicarea art. 20 din Constituţie, dacã sunt îndeplinite condiţiile impuse de text", precum şi cã dreptul de proprietate nu este încãlcat "deoarece instituirea acestui termen este conform art. 125 din Constituţie".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens invocã <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 216 din 13 martie 2007 şi nr. 296 din 8 iulie 2003, prin care aceasta s-a pronunţat asupra unor critici asemãnãtoare celor din prezenta cauzã.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile <>art. 3 din Decretul nr. 167/1958 sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã "instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de naturã sã îngrãdeascã dreptul de proprietate privatã".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit Încheierii de sesizare din 10 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã, "art. 3 din Decretul nr. 147/1958". În realitate, potrivit criticilor formulate, excepţia priveşte dispoziţiile <>art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivã, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 21 aprilie 1958, cu modificãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins: "Termenul prescripţiei este de 3 ani." Aşadar, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea <>art. 3 din Decretul nr. 167/1958 .
Autorul excepţiei susţine cã textul de lege criticat este neconstituţional prin raportare la: "dispoziţiile art. 15 şi 17 din Constituţia din anul 1923 - repusã în vigoare prin Decretul Regal nr. 1.849 din 31 august 1944 şi ale art. 8 alin. 1 şi 2, art. 10 din Constituţia din anul 1948", ale art. 12 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului - "Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particularã, în familia sa, în domiciliul sãu ori în corespondenţã, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice persoanã are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri", ale art. 1 - "Protecţia proprietãţii" din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi la prevederile constituţionale ale art. 11 - "Dreptul internaţional şi dreptul intern", ale art. 20 - "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", ale art. 21 alin. (3) - "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil" şi ale art. 44 alin. (1) - "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
În esenţã, autorul excepţiei susţine cã, întrucât titlurile de stat la purtãtor "nu au fost chemate la platã dupã anul 1990", termenul de prescripţie de 3 ani nu poate fi aplicat fãrã a fi încãlcate prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie referitoare la garantarea creanţelor asupra statului, precum şi ale celorlalte documente internaţionale invocate.
Din analiza acestor critici, Curtea constatã cã, pentru motive asemãnãtoare şi prin raportare, pe lângã alte texte constituţionale, şi la art. 44 din Constituţie, s-a mai pronunţat, de exemplu, şi prin <>deciziile nr. 216 din 13 martie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, şi nr. 296 din 8 iulie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003. Astfel, de exemplu, prin <>Decizia nr. 216 din 13 martie 2007 , în legãturã cu susţineri privind încãlcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut cã "recunoaşterea, prin lege, a dreptului la despãgubiri numai pentru anumite bunuri preluate abuziv în timpul regimului comunist reprezintã o opţiune a legiuitorului, care este în concordanţã cu caracterul reparator al acestei legi, pe de o parte, şi care ţine de politica legislativã fiscalã a statului, pe de altã parte", precum şi cã "aceastã opţiune este în deplinã concordanţã cu prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".
De asemenea, prin <>Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003 , Curtea a statuat cã instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de naturã sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivã, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitãrii în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cãrora li se subsumeazã şi instituirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţã fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cãrora statul este ţinut sã le acorde ocrotire, în egalã mãsurã.
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.
Curtea constatã cã şi susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea textului de lege criticat, prin raportare la "dispoziţiile art. 15 şi 17 din Constituţia din anul 1923 - repusã în vigoare prin Decretul Regal nr. 1.849 din 31 august 1944 şi ale art. 8 alin. 1 şi 2, art. 10 din Constituţia din anul 1948", urmeazã a fi respinse, întrucât Curtea Constituţionalã înfiinţatã potrivit Constituţiei din anul 1991 are rolul de garant al ordinii constituţionale create de aceastã Constituţie. Ca atare, legile şi alte acte normative emise înainte într-o altã ordine constituţionalã puteau fi examinate sub aspectul constituţionalitãţii numai în raport cu acea ordine constituţionalã şi de organismele pe care Constituţia atunci în vigoare le prevedea.
În sfârşit, Curtea constatã cã celelalte dispoziţii din Constituţie şi documentele internaţionale invocate ca fiind încãlcate nu sunt incidente în cauzã.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia exctinctivã, excepţie ridicatã de Iosif Jager în Dosarul nr. 430/302/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 martie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
