Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 25 din 22 ianuarie 2003 cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 30 si ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, adoptata de Camera Deputatilor si de Senat in sedinta comuna din 9 decembrie 2002
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 5 februarie 2003
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, la data de 16 decembrie 2002, de 54 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Democrat, în vederea declansarii controlului de constitutionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 8, art. 30 şi ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 9 decembrie 2002.
Potrivit tabelului cuprinzând semnãturile autorilor sesizãrii de neconstituţionalitate, cei 54 de deputaţi sunt urmãtorii: Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu Tariceanu, Vasile Predica, Dan Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica, Radu Stroe, Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzaverde, Paula Maria Ivanescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Gheorghe-Liviu Negoita, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Ştefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Alexandru Sassu, Mihai Stanisoara, Mircea Nicu Toader şi Adriean Videanu.
Sesizarea a fost trimisa Curţii Constituţionale cu Adresa nr. 51/661 din 16 decembrie 2002 a Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 5.181 din 17 decembrie 2002, formând obiectul Dosarului nr. 532A/2002.
Prin sesizare se solicita Curţii Constituţionale sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 8, 30 şi ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor. În sesizare sunt formulate urmãtoarele critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege menţionate mai sus:
Referitor la art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, potrivit cãruia organizaţiile sindicale sunt constituite în scopul apãrãrii drepturilor prevãzute în legislaţia nationala, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de munca şi promovãrii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora, se susţine ca textul excede dispoziţiilor constituţionale care limiteazã atribuţiile sindicatelor exclusiv la drepturile şi interesele profesionale, economice şi sociale ale membrilor organizaţiilor sindicale. În felul acesta se incalca Constituţia, care stabileşte drepturile fundamentale, dintre care unele, şi anume dreptul la viata şi la integritate fizica, dreptul la informaţie, dreptul la învãţãtura, dreptul la vot, dreptul de a fi ales, dreptul la moştenire, sunt drepturi civile şi politice ce nu pot face obiectul apãrãrii lor de cãtre sindicate. Dacã se admite ca organizaţiile sindicale pot apara şi drepturile politice, se incalca şi art. 10 din Convenţia nr. 87/1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind libertatea sindicala şi protecţia dreptului sindical, ratificatã de România prin Decretul nr. 213/1957 , publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 4 din 18 ianuarie 1958, precum şi <>art. 1 din Legea patronatelor nr. 356/2001 , prin care se consacra caracterul apolitic al sindicatelor. Se mai arata ca inexistenta unei prevederi exprese, în acest sens, în Legea sindicatelor poate conduce la legitimarea sindicatelor ca partide politice, ceea ce este inadmisibil şi în raport cu practica Comitetului pentru libertate sindicala al Biroului Internaţional al Muncii, practica din care se menţioneazã raportul 291 al Comitetului, Cazul nr. 1.699, paragraful 544, raportul 270 al Comitetului, Cazul 1.550 şi jurisprudenta Comitetului 1985, paragraful 355.
Referitor la dispoziţiile art. 2 alin. (1), potrivit cãrora numai persoanele încadrate în munca şi functionarii publici au dreptul sa constituie organizaţii sindicale, iar persoanele care exercita o meserie sau o profesie independenta, membrii cooperatori, agricultorii şi persoanele în curs de calificare au dreptul doar sa adere la organizaţia sindicala, se susţine ca sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 37 alin. (1) care garanteazã asocierea libera în sindicate a tuturor cetãţenilor şi ale art. 49 privind restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. În acelaşi sens se invoca prevederile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii, în conformitate cu care sindicatele sunt organizaţii ale lucrãtorilor şi nu numai ale persoanelor încadrate în munca şi funcţionarilor publici.
Referitor la dispoziţiile art. 8 din Legea sindicatelor, se susţine ca sunt neconstituţionale, deoarece, prin redactarea formulatã de Camerele reunite, se creeazã posibilitatea ca "aceleaşi persoane sa reprezinte atât sindicatul, cat şi autoritatea publica în negocierile privind drepturile specifice", adicã o "interferenta între funcţia executivã, cea legislativã şi cea de lider de sindicat", incalcandu-se în felul acesta prevederile art. 9 din Constituţie.
Referitor la dispoziţiile art. 30 din lege, se considera "ca obligarea prin lege a angajatorului de a invita reprezentanţi ai sindicatelor la consiliile de administraţie, de a le furniza informaţii în legatura cu constituirea şi folosirea fondurilor, cat şi obligarea comunicãrii în scris a hotãrârilor consiliului de administraţie incalca flagrant dreptul angajatorului de a-şi conduce propriile afaceri", precum şi art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, care consacra protecţia concurentei loiale. De asemenea, se considera ca acest text incalca şi dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (2), referitor la ocrotirea în mod egal, prin lege, a proprietãţii private, indiferent de proprietar, precum şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) privitor la ocrotirea şi inviolabilitatea proprietãţii private.
Cat priveşte dispoziţiile art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, care consacra posibilitatea sanctionarii contravenţionale a angajatorului pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din aceeaşi lege, autorii sesizãrii susţin ca acestea "confirma intenţia clara a legiuitorului de a da şi ocroti posibilitatea altor persoane de a se imixtiona în modul de administrare a proprietãţii", ceea ce contravine art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie. În sensul acestor sustineri se invoca art. 11 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacra libertatea de întrunire şi asociere a persoanelor pentru apãrarea intereselor acestora, dar "nu garanteazã sindicatelor şi nici membrilor lor dreptul de a fi consultate de cãtre stat".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a prezenta, în scris, punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 51/1.254/RG din 9 ianuarie 2003, în sensul ca sesizarea este nefondata.
Referitor la critica de neconstituţionalitate având ca obiect art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se întemeiazã pe urmãtoarele considerente:
Conform art. 9 din Constituţia României, "Sindicatele se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor".
Din analiza textului constituţional apare ca evident faptul ca sindicatele nu sunt obligate sa apere doar drepturile şi interesele prevãzute de legislaţia nationala. Mai mult, conform art. 11 alin. (2) din Constituţie, având în vedere faptul ca tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, sindicatele trebuie sa apere drepturile şi interesele ce rezulta din legislaţia nationala, dar şi pe cele ce rezulta din tratatele internaţionale ratificate de autoritatea legiuitoare.
În raport cu cele precizate, art. 9 din Constituţie statueazã generic contribuţia sindicatelor la apãrarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, nedistingand dupã cum acestea provin din legislaţia nationala sau din legislaţia internationala, ratificatã de România.
În ceea ce priveşte susţinerea autorilor sesizãrii, conform cãreia lipsa prevederii exprese a caracterului apolitic al sindicatelor în cadrul art. 1 din Legea sindicatelor conduce la încãlcarea art. 9 din Constituţie şi a convenţiei menţionate, se remarca faptul ca textul constituţional nu prevede expres caracterul politic sau apolitic al sindicatelor, ca atare, nu este încãlcat acest articol. Totodatã la alin. (2) al art. 1 din Legea sindicatelor se prevede faptul ca organizaţiile sindicale sunt independente fata de partidele politice, ceea ce înseamnã asigurarea autonomiei acestora, înlãturarea oricãror subordonari politice şi a oricãrei ingerinţe. Textul de lege şi principiul ce deriva din el se referã la organizaţiile sindicale şi nu la membrii acestora.
Legiuitorul nu a considerat necesarã includerea expresã a caracterului apolitic al sindicatului, din moment ce acesta apara drepturi şi promoveazã interese concrete, individualizate în cuprinsul art. 1 alin. (1).
În legatura cu art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948, adoptatã de Organizaţia Internationala a Muncii, invocat în motivarea sesizãrii, se retine ca potrivit acestui text termenul organizaţie înseamnã orice organizaţie de muncitori şi patroni având drept scop sa promoveze şi sa apere interesele muncitorilor sau ale patronilor. Din convenţie nu rezulta, asadar, nici obligativitatea caracterului apolitic expres prevãzut al unui sindicat şi nici categoria de interese aparate şi promovate de acesta, astfel încât convenţia ratificatã de România este pe deplin respectata.
Cu referire la critica privind neconstituţionalitatea art. 2 alin. (1) din Legea sindicatelor preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece sindicatul este creat sa apere drepturile angajaţilor. El ia naştere tocmai în vederea negocierii în fata patronilor a contractului colectiv de munca prin care sindicatul poate sa promoveze interesele celor pe care-i reprezintã, deci interesele salariaţilor. Din legislaţia muncii rezulta ca necesarã îndeplinirea calitãţii de salariat în vederea constituirii sindicatului, întrucât, potrivit art. 7 din noul Cod al muncii, salariaţii şi angajatorii se pot asocia liber pentru apãrarea drepturilor şi promovarea intereselor lor profesionale, economice şi sociale, iar potrivit art. 218 din acelaşi cod, sindicatele participa prin reprezentanţii proprii, în condiţiile legii, la negocierea şi încheierea contractelor colective de munca, la tratative sau acorduri cu autoritãţile publice şi cu patronatele, precum şi în structurile specifice dialogului social.
Ca atare, cat timp nu exista, pe de o parte, angajator, iar pe de alta parte, salariat şi între cele doua pãrţi, raporturi de munca oficiale, nu se poate discuta de o negociere a contractului colectiv de munca, de tratative cu autoritãţile publice şi cu patronatele sau de o participare în structurile de dialog social.
În ceea ce priveşte susţinerea autorilor sesizãrii în sensul ca, potrivit convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii, sindicatele sunt organizaţii ale lucrãtorilor, iar restrangerea posibilitatii de constituire de organizaţii sindicale doar la calitatea de salariat sau funcţionar public contravine art. 37 alin. (1) şi art. 49 din Constituţie, nici aceasta afirmatie nu poate fi acceptatã. Potrivit art. 2 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 87/1948, muncitorii şi patronii, fãrã nici o deosebire, au dreptul, fãrã autorizaţie prealabilã, sa constituie organizaţii la alegerea lor, precum şi sa se afilieze la aceste organizaţii, cu singura condiţie de a se conformã statutelor acestora din urma, asadar singura categorie a persoanelor care pot sa constituie organizaţii sindicale rãmâne aceea a persoanelor aflate în raporturi de munca cu un angajator, întrucât nici în convenţie nu apare termenul de lucrator, ci acela de muncitor raportat la un patron. Ca atare, trebuie sa existe un raport de munca între patron şi muncitor sau, în termenii folosiţi în legislaţia noastrã, între angajator şi salariat.
În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 8 alin. (2) din Legea sindicatelor, se considera ca, întrucât prevederea contestatã nu se regaseste în Legea sindicatelor, aceasta nu poate forma obiectul sesizãrii.
Cu referire la critica formulatã în legatura cu dispoziţiile art. 30 din lege, se arata ca obligaţiile prevãzute în sarcina angajatorului trebuie privite ca obligaţii esenţiale pentru asigurarea dreptului la munca al salariaţilor şi solidarizarea acestora cu angajatorul în scopul realizãrii efortului colectiv necesar valorificãrii capitalului. Se mai arata ca folosirea fondurilor destinate îmbunãtãţirii condiţiilor la locul de munca, protecţiei muncii şi utilitãţilor sociale se concretizeazã în rezultatele financiare descrise în bilanţul contabil care se publica în Monitorul Oficial al României, neavând caracter secret şi neputând prejudicia compania. Pentru aceste considerente se apreciazã ca art. 30 din Legea sindicatelor nu este contrar prevederilor art. 41 alin. (2), art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie.
În sfârşit, se arata ca şi critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor trebuie înlãturatã, deoarece mãsura de protecţie instituitã prin acest text are ca temei juridic asigurarea accesului salariaţilor la informaţiile care sunt de interes public, iar transparenta între angajator şi salariaţi este un fapt indispensabil pentru buna desfãşurare a activitãţii unitãţii. De altfel, se considera ca delegaţii organizaţiilor sindicale participa în consiliile de administraţie la discutarea problemelor ce intra în sfera intereselor salariaţilor, dar nu au drept de vot, ceea ce înseamnã ca intenţia legiuitorului a fost de protejare a transparenţei decizionale şi nu de a conferi acestora atribuţii ce contravin protecţiei proprietãţii private, garantatã în art. 41 alin. (1) din Constituţie. Aceste argumente justifica şi înlãturarea afirmaţiilor privind încãlcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie. Critica dispoziţiilor art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, prin raportare la art. 11 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, este, de asemenea, neîntemeiatã, întrucât sancţionarea contravenţiei prevãzute de art. 51 lit. b) nu contravine dispoziţiilor referitoare la dreptul persoanei de a se constitui în sindicate şi de a se afilia la acestea.
Preşedintele Senatului a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. I/991 din 20 ianuarie 2003, în sensul ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, textele criticate fiind concordante cu Constituţia şi cu documentele internaţionale invocate.
Guvernul a transmis punctul sau de vedere cu Adresa nr. 5/14.523/A.N. din 9 ianuarie 2003, în sensul ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare:
Dispoziţiile art. 1 din Legea sindicatelor nu aduc atingere art. 9 şi 20 din Constituţie şi nici art. 10 din Convenţia nr. 87/1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Art. 9 din Constituţie nu face nici o distincţie atunci când stabileşte rolul sindicatelor de a contribui la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, dupã cum acestea sunt prevãzute în legislaţia nationala sau în acte internaţionale, ratificate de Parlament, iar potrivit art. 10 din convenţie, care nu face nici un fel de referire la caracterul apolitic al sindicatelor, termenul organizaţie înseamnã orice organizaţie de muncitori şi patroni având drept scop sa promoveze şi sa apere interesele muncitorilor sau ale patronilor.
Se considera ca art. 2 alin. (1) din Legea sindicatelor, care stabileşte ca numai persoanele încadrate în munca şi functionarii publici au dreptul sa constituie organizaţii sindicale, iar celelalte persoane care exercita o meserie sau o profesie independenta au dreptul doar sa adere la o organizaţie sindicala, este în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 37 şi 49. Se arata în acest sens ca, potrivit art. 9 teza a doua din Constituţie, statutul de salariat presupune existenta unor raporturi de munca între angajator şi salariat, iar prin dispoziţiile criticate legiuitorul a înţeles sa dea posibilitatea şi celorlalte categorii de persoane, care nu se gãsesc în raporturi de munca, sa adere, fãrã nici o ingradire sau autorizare prealabilã, la o organizaţie sindicala. Se mai arata ca, pe de alta parte, potrivit art. 37 din Constituţie, categoriile de persoane care pot constitui sindicate au posibilitatea de a se organiza şi în alte forme şi tipuri de organizaţii de drept public. Cat priveşte invocarea încãlcãrii <>Convenţiei nr. 87/1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care stabileşte ca sindicatele sunt organizaţii ale lucrãtorilor şi nu numai ale persoanelor încadrate în munca şi funcţionarilor publici, şi, implicit, a încãlcãrii art. 49 din Constituţie, se arata ca în convenţie nu se menţioneazã categoria de lucrator, ci aceea de muncitor alãturi de patron, ceea ce presupune existenta unui raport de munca pe baza de contract.
În continuare se considera ca, întrucât art. 8 din Legea sindicatelor cuprinde un singur alineat, critica autorilor sesizãrii, referitoare la eliminarea, în şedinţa Camerelor reunite, a alin. (2) al acestui articol "nu este de acceptat", în lipsa textului.
Cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 30 din Legea sindicatelor, prin care legiuitorul a înţeles sa stabileascã cadrul juridic necesar organizaţiilor sindicale pentru ca ele sa-şi poatã realiza scopul şi care, în opinia autorilor sesizãrii, incalca art. 134 alin. (2) lit. a) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, Guvernul considera ca acestea nu aduc atingere textelor menţionate şi, în plus, conţinutul lor concorda cu reglementãrile internaţionale în materie.
În sfârşit, în legatura cu critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, prin raportare la art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, se considera ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece, "în mãsura în care în consiliile de administraţie se discuta probleme de interes profesional, economic, social, cultural şi sportiv, care ţin de esenta organizaţiilor sindicale", este necesarã invitarea delegaţilor aleşi ai organizaţiei de a participa la lucrãri, iar instituirea contravenţiei este o mãsura de protecţie a salariaţilor ce nu contravine protecţiei proprietãţii private. De asemenea, se arata ca sancţionarea contravenţiei prevãzute la art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor nu este contrarã nici art. 11 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care consacra libertatea de întrunire paşnicã şi libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apãrarea intereselor sale.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 8, 30 şi ale art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competenta, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 2, 12 şi 17 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa se pronunţe asupra acestei sesizãri de neconstituţionalitate.
Obiectul sesizãrii îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 8, 30 şi în art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 1: "(1) Sindicatele, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituite în scopul apãrãrii drepturilor prevãzute în legislaţia nationala, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de munca şi promovãrii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora.
(2) Organizaţiile sindicale sunt independente fata de autoritãţile publice, de partidele politice şi de patronate.";
- Art. 2 alin. (1): "Persoanele încadrate în munca şi functionarii publici au dreptul sa constituie organizaţii sindicale şi sa adere la acestea. Persoanele care exercita potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum şi persoanele în curs de calificare au dreptul, fãrã nici o ingradire sau autorizare prealabilã, sa adere la o organizaţie sindicala.";
- Art. 8: "Pot fi aleşi în organele de conducere membri ai organizaţiei sindicale care au capacitate de exerciţiu deplina şi nu executa pedeapsa complementara a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesiune de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru sãvârşirea infracţiunii." ;
- Art. 30: "(1) Angajatorii au obligaţia de a invita delegaţii aleşi ai organizaţiilor sindicale reprezentative sa participe în consiliile de administraţie la discutarea problemelor de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv.
(2) În scopul apãrãrii drepturilor şi promovãrii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive ale membrilor, organizaţiile sindicale reprezentative vor primi de la angajatori sau de la organizaţiile acestora informaţiile necesare pentru negocierea contractelor colective de munca sau, dupã caz, pentru încheierea acordurilor privind raporturile de serviciu, în condiţiile legii, precum şi cele privind constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunãtãţirii condiţiilor la locul de munca, protecţiei muncii şi utilitãţilor sociale, asigurãrilor şi protecţiei sociale.
(3) Hotãrârile consiliului de administraţie sau ale altor organe asimilate acestora, privitoare la probleme de interes profesional, economic, social, cultural sau sportiv, vor fi comunicate în scris organizaţiilor sindicale, în termen de 48 de ore de la data desfãşurãrii şedinţei.";
- Art. 51 lit. b): "încãlcarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1), cu amenda de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei."
În motivarea sesizãrii de neconstituţionalitate se susţine ca aceste texte de lege incalca dispoziţiile art. 9, 20, 37, art. 41 alin. (2), art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 9: "Sindicatele se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia universala a drepturilor omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale." ;
- Art. 37: "(1) Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeazã impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitãţii, a integritãţii sau a independentei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice judecãtorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organicã.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.";
- Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 134 alin. (2) lit. a): "(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;";
- Art. 135 alin. (1) şi (6): "(1) Statul ocroteşte proprietatea.
.......................................................................
(6) Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã."
De asemenea, autorii sesizãrii invoca şi încãlcarea dispoziţiilor art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicala şi protecţia dreptului sindical, adoptatã de Organizaţia Internationala a Muncii, ratificatã de România prin Decretul nr. 213/1957 , precum şi ale art. 11 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii având urmãtorul conţinut:
- Art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicala şi protecţia dreptului sindical: "În prezenta convenţie, termenul de <<organizaţie>> înseamnã orice organizaţie a lucrãtorilor sau a celor ce angajeazã care are drept scop sa promoveze şi sa apere interesele lucrãtorilor sau ale celor ce angajeazã.";
- Art. 11 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoana are dreptul la libertatea de întrunire paşnicã şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apãrarea intereselor sale."
Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea retine urmãtoarele:
În legatura cu critica privind neconstituţionalitatea art. 8 din lege ca urmare a eliminãrii, în şedinţa comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, a alin. (2) al acestui articol, Curtea Constituţionalã nu este competenta sa se pronunţe. Potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, coroborat cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a) şi ale <>art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, Curtea se pronunţa asupra constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea acestora. Controlul constituţionalitãţii legilor, înainte de promulgarea lor, presupune controlul acestora în forma în care ele au fost adoptate de Parlament, iar nu a unui text ce nu a fost adoptat şi care, în realitate, nu este un text de lege. Prin urmare, Curtea nu este competenta sa verifice, asa cum se solicita în sesizare, constituţionalitatea unui text care nu a fost adoptat de Parlament.
Curtea retine, de asemenea, ca, în realitate, criticile de neconstituţionalitate referitoare la art. 1 din Legea sindicatelor vizeazã prevederile alin. (1) al articolului, iar cele privind art. 2 din aceeaşi lege au în vedere dispoziţiile alin. (2) teza a doua a textului. În consecinta, prin prezenta decizie Curtea urmeazã sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 30 şi ale art. 50 lit. b) din Legea sindicatelor.
I. Sesizarea vizeazã în primul rând dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, a cãror neconstituţionalitate consta, potrivit opiniei autorilor, în aceea ca extind scopul activitãţii sindicatelor dincolo de limitele prevãzute de Constituţie şi de Convenţia nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicala şi protecţia dreptului sindical, adoptatã de Organizaţia Internationala a Muncii. Astfel, în timp ce prin art. 9 din Constituţie şi prin art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948, activitatea sindicala este limitatã la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, prin art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor, scopul pentru care sunt constituite aceste organizaţii este extins şi la drepturi de alta natura, cum ar fi: dreptul la viata şi la integritate fizica şi psihicã, dreptul la informaţie, dreptul la învãţãtura, dreptul de vot, dreptul de a fi ales, dreptul la moştenire, altfel spus, drepturi civile şi politice ce nu pot face obiectul apãrãrii lor de cãtre sindicate. Se considera ca modul în care este redactat art. 1 alin. (1) din lege poate conduce la legitimarea sindicatelor ca partide politice, ceea ce, potrivit practicii Comitetului pentru libertate sindicala al Biroului Internaţional al Muncii, este inadmisibil.
Examinând critica formulatã de autorii sesizãrii, Curtea constata ca din conţinutul art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor nu rezulta ca scopul activitãţii sindicatelor ar putea viza şi alte drepturi decât cele prevãzute de art. 9 din Constituţie şi de art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948 privind libertatea sindicala şi protecţia dreptului sindical, adoptatã de Conferinţa generalã a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Astfel, potrivit art. 9 din Constituţie, "Sindicatele se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor", iar conform art. 10 din convenţie, "În prezenta convenţie, termenul de <<organizaţie>> înseamnã orice organizaţie a lucrãtorilor sau a celor ce angajeazã care are drept scop sa promoveze şi sa apere interesele lucrãtorilor sau ale celor ce angajeazã". Scopul activitãţii sindicatelor, prevãzut de aceste dispoziţii, nu este extins, asa cum susţin autorii sesizãrii, prin art. 1 alin. (1) din lege, în conformitate cu care "Sindicatele, denumite în continuare organizaţii sindicale, sunt constituite în scopul apãrãrii drepturilor prevãzute în legislaţia nationala, în pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi în contractele colective de munca şi promovãrii intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive ale membrilor acestora".
Curtea constata ca textul de lege criticat defineste cu claritate scopul activitãţii organizaţiilor sindicale, prin raportare la "apãrarea drepturilor" şi "promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale şi sportive" ale membrilor acestora. Din faptul ca textul nominalizeaza izvoarele drepturilor a cãror apãrare formeazã scopul activitãţii sindicatelor, şi anume legislaţia nationala, pactele, tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, precum şi contractele colective de munca, nu se poate înţelege ca legea are în vedere toate categoriile de drepturi prevãzute în aceste acte normative sau, mai precis, şi drepturile civile sau politice, care prin natura lor nu intra în limitele constituţionale ale activitãţii sindicale.
În acest sens Curtea observa ca scopul activitãţii sindicale, definit generic în art. 1 alin. (1) din lege, este reafirmat în dispoziţiile secţiunii a 5-a din aceasta, intitulata Atribuţiile organizaţiilor sindicale, în care, la art. 28 alin. (1) şi la art. 30 alin. (2), se precizeazã categoriile de drepturi pe care sindicatele sunt chemate sa le apere. Astfel, în conformitate cu art. 28 alin. (1), "Organizaţiile sindicale apara drepturile membrilor lor ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de munca şi contractele individuale de munca, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici [...]", iar art. 30 alin. (2) se referã expres la apãrarea "drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice, sociale, culturale sau sportive ale membrilor organizaţiilor sindicale".
Curtea mai constata ca nici din textele de lege citate şi nici din vreun alt articol al Legii sindicatelor nu rezulta, asa cum susţin autorii sesizãrii, ca organizaţiile sindicale ar putea fi "legitimate ca partide politice" sau ca ar putea sa-şi propunã ca obiectiv apãrarea şi promovarea altor categorii de drepturi şi interese ale salariaţilor decât cele prevãzute de art. 9 din Constituţie şi de art. 10 din Convenţia nr. 87 din 1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Fata de cele arãtate, pe baza interpretãrii sistematice a normelor menţionate, Curtea constata ca prevederile art. 1 alin. (1) din Legea sindicatelor sunt constituţionale.
II. Cu referire la dispoziţiile art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor, autorii sesizãrii susţin ca acestea incalca prevederile art. 37 şi 49 din Constituţie, prin excluderea posibilitatii constituirii de organizaţii sindicale de cãtre alte categorii de "lucrãtori" decât "persoanele încadrate în munca şi functionarii publici". Astfel, potrivit art. 37 alin. (1) din Constituţie, "Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere", iar potrivit art. 9, "Sindicatele se constituie şi îşi desfãşoarã activitatea potrivit cu statutele lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apãrarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor". De asemenea, potrivit <>Convenţiei nr. 87 din 1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, sindicatele sunt organizaţii ale lucrãtorilor. Nici Constituţia şi nici convenţia nu limiteazã categoriile de cetãţeni, respectiv de lucrãtori, care se pot asocia în organizaţii sindicale.
Curtea constata ca în sistemul Constituţiei sindicatele constituie asociaţii ale salariaţilor, adicã ale persoanelor care îşi desfãşoarã activitatea profesionalã în cadrul unor raporturi de munca. Aceeaşi conceptie se desprinde din Convenţia nr. 87 din 1948 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care la art. 2 şi urmãtoarele face distincţie între "lucrãtori" şi "cei care angajeazã", între "organizaţiile lucrãtorilor" şi "organizaţiile celor ce angajeazã", rezultând în mod evident ca în toate cazurile, deci şi în cazul lucrãtorilor şi în cazul "celor care angajeazã", convenţia se referã la persoane care îşi desfãşoarã activitatea în cadrul unor raporturi de munca. Asa fiind, raportand dispoziţiile de lege criticate la dispoziţiile invocate ca fiind incalcate, Curtea nu retine vreo contradictie între acestea.
Faptul ca prin prevederile art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor nu se acorda şi altor persoane decât cele aflate într-un raport de munca dreptul de a constitui organizaţii sindicale nu reprezintã o încãlcare a dispoziţiilor constituţionale şi a normelor internaţionale menţionate, de vreme ce nici acestea nu prevãd asemenea drepturi.
Mai mult, Curtea constata ca, în spiritul şi litera art. 37 alin. (1) din Constituţie, Legea sindicatelor, prin art. 2 alin. (1) teza a doua, în conformitate cu care "Persoanele care exercita potrivit legii o meserie sau o profesiune în mod independent, membrii cooperatori, agricultorii, precum şi persoanele în curs de calificare", acorda persoanelor care nu-şi desfãşoarã activitatea profesionalã în cadrul unui raport de munca dreptul sa adere la o organizaţie sindicala, "fãrã nici o ingradire sau autorizare prealabilã". O asemenea prevedere de lege nu poate fi apreciatã ca o restrangere a dreptului de asociere.
Pentru aceleaşi considerente Curtea constata ca prin dispoziţiile legale criticate nu s-au încãlcat nici prevederile art. 49 din Constituţie, în cauza nefiind vorba de restrangerea exerciţiului unor drepturi.
În consecinta, Curtea urmeazã sa respingã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) teza a doua din Legea sindicatelor, constatând ca acest text este constituţional.
III. În opinia autorilor sesizãrii dispoziţiile art. 30 din lege sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (6) şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentalã, referitoare la ocrotirea proprietãţii private şi la asigurarea protecţiei concurentei loiale. Încãlcarea ar consta în aceea ca, prin obligarea angajatorilor de a invita delegaţii aleşi ai organizaţiilor sindicale reprezentative sa participe în consiliile de administraţie la discutarea problemelor de interes economic, social, cultural sau sportiv, se conferã posibilitatea imixtiunii oricãrei persoane care are calitatea de reprezentant al sindicatului în administrarea proprietãţii angajatorului şi în conducerea propriilor afaceri.
Examinând aceasta critica, Curtea retine ca dispoziţiile art. 30 din lege reprezintã o modalitate de transpunere în legislaţia interna a dispoziţiilor art. 21 din Carta socialã europeanã, revizuitã, dispoziţii prin care se stabileşte dreptul lucrãtorilor la informare şi consultare. În virtutea acestui drept lucrãtorii unei întreprinderi sau reprezentanţii acestora urmeazã sa fie consultaţi, în timp util, asupra deciziilor propuse care sunt susceptibile de a afecta în mod substanţial interesele lor şi, în special, asupra celor care ar putea avea consecinţe importante în privinta angajãrii în întreprindere. Rezulta ca prin textele de lege ce fac obiectul sesizãrii nu se aduce atingere dispoziţiilor privind proprietatea privatã, cuprinse în art. 41 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, şi nici celor referitoare la asigurarea protecţiei concurentei loiale, cuprinse în art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
IV. În sfârşit, autorii obiectiei de neconstituţionalitate considera ca dispoziţiile art. 51 lit. b) din Legea sindicatelor, care prevãd sancţionarea contravenţionalã a angajatorului care nu invita reprezentanţii sindicatelor la consiliile de administraţie, contravin prevederilor art. 41 alin. (2) şi ale art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, prin aceea ca reprezintã o imixtiune în administrarea proprietãţii.
Pentru aceleaşi considerente care impiedica admiterea criticii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 din lege şi aceasta urmeazã sa fie respinsã. Asa cum s-a reţinut în cele expuse mai sus, participarea reprezentanţilor sindicatelor la consiliile de administraţie are drept scop informarea şi consultarea lucrãtorilor întreprinderii, care însã nu participa la vot şi, pe aceasta cale, la administrarea proprietãţii. În consecinta, instituirea prin textul atacat a sancţiunii contravenţionale nu este contrarã art. 41 alin. (2) şi art. 135 alin. (1) şi (6) din Constituţie, care consacra ocrotirea proprietãţii private, care este inviolabilã, în condiţiile legii.
Fata de considerentele expuse în cele de mai sus, având în vedere dispoziţiile art. 9, 20, 37, art. 41 alin. (2), art. 49, art. 135 alin. (1) şi (6) şi ale art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 2 alin. (3), ale art. 13 alin. (1) lit. A.a), ale <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) teza a doua, art. 30 şi ale art. 50 lit. b) din Legea sindicatelor, adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 9 decembrie 2002, sunt constituţionale.
Decizia se comunica Preşedintelui României şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva şi obligatorie.
Dezbaterea a avut loc la data de 23 ianuarie 2003 şi la aceasta au participat: Nicoale Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu şi Ioan Vida, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
