Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 25 din 20 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 27 aprilie 2016
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.784/2/2012 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 783D/2015.
2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 14 ianuarie 2016 cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 19 ianuarie 2016, dată la care, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, adoptat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 20 ianuarie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
3. Prin Încheierea din 19 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.784/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă cererea de anulare a unui ordin de salarizare şi obligarea la plata indemnizaţiei de încadrare lunară conform unor ordine ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că personalul, care, în anul 2011 şi ulterior, este avansat în funcţie de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă, este încadrat în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, majorarea fiind corespunzătoare numărului de clase de salarizare succesive multiplicat cu procentul prevăzut la art. 10 alin. (5), fără acordarea coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Ca urmare a aplicării dispoziţiilor de lege criticate, personalul (în speţă, judecători sau procurori) care îndeplinea condiţiile de a trece la o altă gradaţie până la 1 ianuarie 2011 are un salariu diferit faţă de cel care îndeplineşte aceleaşi condiţii după data menţionată. Astfel, pentru acele persoane care au îndeplinit condiţiile anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi au trecut de la gradaţia 3 la 4 ori de la gradaţia 4 la 5, creşterea salarială a fost cu 5%, în schimb, pentru cei care îndeplinesc condiţiile de avansare după această dată, creşterea este de 2,5%, pentru că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, nu se acordă coeficientul de ierarhizare aferent noii clase de ierarhizare. Acest tratament juridic diferenţiat în raport cu un criteriu temporal (data de 1 ianuarie 2011) nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, câtă vreme, prin ipoteză, judecătorul vizat are aceeaşi calificare profesională, exercită aceeaşi funcţie, la acelaşi nivel al instanţei cu colegii săi care primesc o remuneraţie mai mare.
5. Consideră că în speţă nu este aplicabil principiul "a distinge nu înseamnă a discrimina", deoarece situaţia expusă nu are particularităţi ce ar necesita o tratare diferenţiată. În acest sens invocă şi cele reţinute de Curtea Constituţională cu privire la principiul egalităţii în drepturi prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului raportată la prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. În realitate Curtea constată că sunt avute în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, precum şi ale art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, dispoziţii introduse prin Legea nr. 283/2011. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:
- Art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010:
"(1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
[...]
(3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie», respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar.";
- Art. II art. 6 alin.(1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010:
"(1) În anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare.
(2) În anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie»."
10. În opinia instanţei de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 41 alin. (4) privind egalitatea de salarizare între femei şi bărbaţi. De asemenea sunt invocate şi dispoziţiile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 536 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, şi Decizia nr. 311 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, respectiv dispoziţiilor art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, dispoziţii introduse prin Legea nr. 283/2011, reţinând că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate.
12. De asemenea, Curtea a mai reţinut că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor dispoziţii noi în ceea ce priveşte criteriile de avansare şi metodologia de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.
13. Cu privire la critica referitoare la art. 41 alin. (4) din Constituţie, potrivit căruia, la muncă egală, femeile au salariul egal cu bărbaţii, Curtea a constatat prin Decizia nr. 556 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 august 2015, paragraful 24, că aceasta nu poate fi reţinută, de vreme ce textul de lege criticat reglementează modul de calcul al majorării salariale în cazul avansării într-o altă treaptă de vechime în muncă, fără a institui discriminări pe criteriul de sex.
14. Referitor la critica privind încălcarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudenţa sa faptul că acest articol nu are o existenţă autonomă şi nu poate fi invocat decât prin raportare la alte dispoziţii ale Convenţiei sau protocoalelor sale adiţionale. (Decizia de inadmisibilitate din 3 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Coriolan Gabriel Ioviţoni şi alţii împotriva României, paragraful 52). Având în vedere acestea, Curtea constată că în cauza de faţă art. 14 din Convenţie nu este incident.
15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 8.784/2/2012 şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. II art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 20 ianuarie 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
*
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluţia majoritară, apreciem că excepţia de neconstituţionalitate ce formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 783D/2015 trebuia admisă, pentru următoarele motive:
Prevederile constituţionale ale art. 41, pe lângă stabilirea cadrului general în care se exercită dreptul la muncă, consacră principiul egalităţii de tratament în stabilirea salariului.
Acest principiu a fost transpus la nivel legal, spre exemplu, prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care a avut ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, proclamând ca principiu al sistemului de salarizare "echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar" [art. 3 lit. d) din Legea-cadru nr. 330/2009].
De altfel, aceasta a fost intenţia permanentă a legiuitorului, respectiv de a da prioritate principiului egalităţii de tratament în stabilirea salariului în ceea ce priveşte funcţiile similare, sens în care, pe lângă prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, se regăsesc şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Spre exemplu, art. 5 alin. (2)-(4) din Codul muncii prevede că "(2) Orice discriminare directă sau indirectă faţă de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă.
(3) Constituie discriminare directă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminări directe."
Mergând pe acelaşi raţionament, legiuitorul, cu ocazia adoptării Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, stabileşte că în anul 2015 salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat, iar la art. 5 alin. (1^1) prevede că "Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării." Aceste prevederi se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei [art. 5 alin. (1^2)]. Astfel, în cadrul procesului legislativ, cu prilejul întocmirii Raportului comun asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au justificat introducerea diferitelor amendamente formulate ca fiind necesare "pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime" şi "pentru evitarea situaţiilor de aplicare neuniformă a legii"*1). Totodată, în aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015, se precizează că "În contextul în care prevederile sus-menţionate nu se vor aplica personalului din toate instituţiile şi autorităţile publice, se va crea o discriminare salarială între instituţiile şi autorităţile publice care va genera procese în instanţă, care vor fi câştigate de către salariaţi, şi vor duce la plata acestor drepturi actualizate la data plăţii cu rata inflaţiei precum şi a cheltuielilor de judecată aferente*2).
──────────
*1) A se vedea pct. 6 şi 18 din Raportul comun asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, care se regăseşte la adresa http://www.cdep.ro/comisii/munca/pdf/2015/rp191.pdf
*2) Notă privind aplicarea prevederilor Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. http://www.tribunainvatamantului.ro/nota-privind-aplicarea-prevederilor-legii-nr-712015-pentru-aprobarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-832014-privind-salarizarea-personalului-platit-din-fonduri-publice-in-anul-2015-precum/
──────────
Ca atare, se recunoaşte implicit că există discriminări create de legislaţia în vigoare cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar această discriminare urmează să fie îndepărtată, pentru viitor, pentru tot personalul plătit din fonduri publice, prin aplicarea Legii nr. 71/2015.
În ceea ce priveşte diferenţele de salarizare referitoare la personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", Curtea Constituţională a stabilit că acestea provin din întreaga succesiune a actelor normative intervenite după anul 2011, raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 579 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 30 octombrie 2015). În discuţie sunt prevederile legale care stabilesc, în mod diferenţiat pe gradaţii, modul de calcul al procentelor cu care se majorează salariul de bază, spre deosebire de vechea reglementare aplicabilă salarizării magistraţilor, care prevedea o majorare de 5%, indiferent de treapta de vechime în muncă în care se trecea.
În acest context se observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 579 din 29 septembrie 2015, precitată, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007).
Or, în opinia noastră, principiul tempus regit actum reprezintă în fapt o aplicare doctrinară a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cu care legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Aşadar, dispoziţiile constituţionale protejează persoana împotriva aplicării pentru trecut a unor norme legale inexistente la momentul raportat.
De aceea, în materia normelor procesuale nu poate fi pus în discuţie acest principiu, dat fiind că ele operează în materia derulării unor proceduri şi nu afectează în substanţa lor drepturi şi libertăţi fundamentale. Tocmai de aceea, aplicarea retroactivă a legii este permisă în materie penală sau contravenţională, dar numai în situaţia în care această normă este favorabilă persoanei. În niciun caz, însă, norma penală sau contravenţională nu va retroactiva dacă este mai împovărătoare persoanei.
Principiul tempus regit actum permite normei de drept substanţial să producă modificări pentru viitor, fără a afecta însă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, potrivit cu care "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări", altfel ne-am afla în situaţia în care principiul neretroactivităţii ar fi lipsit de eficienţă.
În cauza de faţă, tocmai o astfel de abordare în aplicarea principiului sus-menţionat a creat o discriminare evidentă faţă de persoane aflate în aceeaşi categorie socială, în aceeaşi situaţie juridică, prestând aceeaşi muncă şi îndeplinind aceleaşi condiţii de vechime.
Astfel, principiul tempus regit actum sau momentul temporal al unei prevederi legale nu poate constitui o justificare obiectivă şi rezonabilă pentru a fi acceptată o discriminare în ceea ce priveşte salarizarea persoanelor care au aceeaşi vechime şi îndeplinesc aceeaşi funcţie. Prevederile criticate tocmai în acest sens operează - îndeplinirea condiţiei de vechime în muncă mai târziu decât momentul temporal avut în vedere de legiuitor privează respectivele persoane de drepturile echivalente pe care celelalte persoane le au în virtutea condiţiilor legate de vechimea în muncă sau profesie.
Aplicarea principiului tempus regit actum nu se poate face de plano în ceea ce priveşte dreptul substanţial sau material, ci, mai întâi, trebuie verificată compatibilitatea acestor norme cu prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, astfel încât succesiunea în timp a normelor legale să nu conducă la discriminări nejustificate. Or, aplicarea nediferenţiată a prevederilor art. 15 alin. (1) din Constituţie ar putea încălca alte prevederi, respectiv art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În opinia noastră, data împlinirii condiţiilor de a trece la o altă gradaţie nu depinde de atitudinea persoanei care se află într-o astfel de astfel de situaţie, ci se datorează unor circumstanţe obiective care ţin de modul firesc al evoluţiei vechimii în muncă sau în profesie. Faţă de prevederile criticate, prin aplicarea diferenţiată a coeficienţilor de ierarhizare, se instituie un tratament diferit aplicat persoanelor îndreptăţite, determinat de momentul împlinirii condiţiilor de a trece la o altă gradaţie şi determinat de legea în vigoare la acel moment.
Argumentele de mai sus se bazează şi pe jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de discriminare. Potrivit Hotărârii pronunţate în Cauza Incze contra Austriei (1995), noţiunea de discriminare în sensul art. 14 din Convenţie cuprinde, în general, cazurile în care un individ sau un grup de indivizi se vede, fără justificare adecvată, mai bine tratat decât altul, chiar dacă dispoziţiile Convenţiei nu impun să îi fie acordat un tratament mai favorabil. Diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoge şi comparabile fără ca ele să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (Hotărârea pronunţată în Cauza Hoffman contra Austriei, 1993, sau Hotărârea pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino contra Italiei, 1995).
De altfel, şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010).
Or, tratamentul diferenţiat aplicat în cauză, în funcţie de momentul împlinirii condiţiilor de a trece la o altă gradaţie şi determinat de legea în vigoare la acel moment nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă din moment ce toate persoanele în discuţie ocupă aceeaşi funcţie, au acelaşi grad, acelaşi nivel al instanţei, respectiv îndeplinesc aceleaşi condiţii, însă li se aplică un nivel de salarizare diferit.
De altfel, sunt admisibile diferenţieri de salarii, sens în care, spre exemplu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că în sistemul public principiul egalităţii este aplicabil în interiorul aceleiaşi ramuri, al aceluiaşi domeniu sau la acelaşi nivel, fiind posibile diferenţieri întemeiate obiectiv şi rezonabil între domenii sau nivele de studii, în raport cu importanţa şi complexitatea muncii, cu funcţia, postul sau meseria (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 46 din 15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009). Totodată, salarizarea poate fi diferenţiată după alte criterii, spre exemplu nivelul studiilor, importanţa şi complexitatea muncii, funcţia, postul sau meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea şi valoarea muncii, condiţiile de muncă şi vechimea în muncă.
Or, în speţă, în cazul persoanelor care îndeplinesc condiţiile de trecere în tranşa următoare de vechime în muncă sau funcţie, după 1 ianuarie 2011, nu există astfel de diferenţieri.
Concluzia care derivă din principiul egalităţii de tratament în stabilirea salariului este aceea că pentru muncă egală sau de valoare egală, plata este egală, respectiv faptul că munca poate fi egală deoarece posturile sau funcţiile sunt identice.
Aşadar, deşi prin deciziile nr. 311 din 28 aprilie 2015 şi nr. 536 din 14 iulie 2015 (pe care Curtea le-a exemplificat în decizia la care formulam prezenta opinie separată) s-a reţinut că "legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă", considerăm că aceste noi reglementări nu pot încălca în mod flagrant norme şi principii constituţionale.
Faţă de toate aceste argumente apreciem că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 41 din Constituţia României.
Judecător,
Petre Lăzăroiu
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Dude, right on there brhtoer.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
