Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 25 din 14 noiembrie 2011 privind recursul in interesul legii, referitor la interpretarea si aplicarea dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 10/2007 privind cresterile salariale ce se vor acorda in anul 2007 personalului bugetar salarizat
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 22 decembrie 2011
Dosar nr. 11/2011
Livia Doina Stanciu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Corina Michaela Jîjîie - preşedintele delegat al Secţiei penale
Gabriela Victoria Bîrsan - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Adrian Bordea - preşedintele Secţiei a II-a civile
Doina Popescu - judecãtor Secţia I civilã
Alina Iuliana Ţuca - judecãtor Secţia I civilã
Rodica Susanu - judecãtor Secţia I civilã
Dãnuţ Cornoiu - judecãtor Secţia I civilã
Mihaela Tãbârcã - judecãtor Secţia I civilã, judecãtor-raportor
Romaniţa Vrânceanu - judecãtor Secţia I civilã
Paulina Lucia Brehar - judecãtor Secţia a II-a civilã
Viorica Trestianu - judecãtor Secţia a II-a civilã, judecãtor-raportor
Veronica Rãdulescu - judecãtor Secţia a II-a civilã
Daniela Elena Marta - judecãtor Secţia a II-a civilã
Carmen Trãnica Teau - judecãtor Secţia a II-a civilã
Minodora Condoiu - judecãtor Secţia a II-a civilã
Simona Camelia Marcu - judecãtor Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Luiza Maria Pãun - judecãtor Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Iuliana Puşoiu - judecãtor Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Ioana Iacob - judecãtor Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecãtor-raportor
Elena Canţãr - judecãtor Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Niculae Mãniguţiu - judecãtor Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Sofica Dumitraşcu - judecãtor Secţia penalã
Niculina Alexandru - judecãtor Secţia penalã
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent sã judece recursul în interesul legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 330^6 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 şi prin Legea nr. 71/2011, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupã funcţii de demnitate publicã, referitor la posibilitatea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevãzute în art. 1 din actul normativ iniţial menţionat.
Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 11/2011 este constituit conform art. 330^6 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 şi prin Legea nr. 71/2011, şi art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Şedinţa este prezidatã de doamna judecãtor dr. Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil.
La şedinţa de judecatã participã doamna Niculina Vrâncuţ, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnatã în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la solicitãrile magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevãzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.
Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin a susţinut punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, exprimat în scris şi depus la dosar, şi a formulat concluzii de admitere a recursului în interesul legii, în sensul pronunţãrii unei decizii prin care sã se asigure interpretarea şi aplicarea unitarã a legii.
Preşedintele completului, doamna judecãtor dr. Livia Doina Stanciu, constatând cã nu sunt întrebãri de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
1. Problema de drept ce a generat practica neunitarã
Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arãtat cã în practica judiciarã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupã funcţii de demnitate publicã, referitor la posibilitatea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevãzute în art. 1 din actul normativ iniţial menţionat.
2. Examenul jurisprudenţial
În urma verificãrii jurisprudenţei la nivelul întregii ţãri s-a constatat cã în soluţionarea cauzelor având ca obiect solicitãrile magistraţilor privind acordarea creşterilor salariale prevãzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 practica judiciarã este neunitarã, identificându-se în acest sens douã orientãri.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
3.1. Într-o primã orientare, majoritarã, a practicii s-a considerat cã pretenţiile reclamanţilor sunt întemeiate, iar pârâţii au fost obligaţi la plata creşterilor salariale prevãzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.
S-a apreciat, în esenţã, cã excluderea magistraţilor de la acordarea majorãrilor salariale prevãzute pentru personalul din sistemul bugetar constituie discriminare, în sensul prevederilor Constituţiei României, ale Codului muncii, ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 şi ale normelor europene referitoare la interzicerea discriminãrii, atât timp cât respectivele creşteri salariale au avut în vedere raţiuni de protecţie socialã, datoritã devalorizãrii în timp a monedei naţionale, şi s-au realizat prin indexarea periodicã a valorii sectoriale, în procent stabilit astfel încât sã se acopere nivelul prognozat al preţurilor de consum.
3.2. Într-o altã orientare a practicii, minoritarã, s-a apreciat cã, dimpotrivã, pretenţiile magistraţilor astfel formulate nu sunt întemeiate.
În acest sens s-a reţinut cã magistraţii beneficiazã de drepturile stabilite prin legea specialã de salarizare, fãrã a putea pretinde, în afara legii, alte drepturi, dacã acestea nu se prevãd expres şi pentru magistraţi.
Prin urmare, s-a considerat cã personalul constituit din magistraţi nu a fost supus unui tratament diferenţiat, întrucât aceştia fac parte dintr-o categorie profesionalã diferitã de cele care au beneficiat de majorãrile salariale anuale, astfel cã regulile în ceea ce îi priveşte pot fi diferite.
Cât priveşte reglementarea prin lege sau prin alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, s-a constatat cã aceasta excedeazã cadrului legal stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.
4. Opinia Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a opinat pentru prima orientare jurisprudenţialã, prin argumentele expuse susţinând cã aceasta este în acord cu litera şi spiritul legii.
5. Opinia procurorului general
Prin punctul de vedere exprimat în scris şi depus la dosar, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut, cu titlu prealabil, referitor la stadiul actual al jurisprudenţei, cã dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 au avut o aplicare limitatã în timp, astfel încât, în raport cu caracterul patrimonial al dreptului solicitat în temeiul acestui act normativ şi cu dispoziţiile art. 3 şi 12 din Decretul nr. 167/1958, precum şi ale art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, republicat, începând cu anul 2011, dreptul la acţiune pentru acordarea indexãrilor salariale prevãzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 este prescris, în mãsura în care, în situaţii particulare, nu sunt incidente cazuri de întrerupere ori suspendare a cursului prescripţiei extinctive.
În contextul expus s-a arãtat cã verificãrile efectuate au evidenţiat existenţa, în prezent, pe rolul instanţelor de judecatã a unui numãr de 18 litigii în care magistraţii, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor au solicitat obligarea pârâţilor la plata creşterilor salariale prevãzute de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007.
În atare situaţie se considerã cã recursul în interesul legii ar avea eficienţã doar asupra acţiunilor aflate pe rol, formulate cu respectarea termenului general de prescripţie şi în care instanţele pot statua asupra fondului.
Relativ la problema de drept supusã examinãrii, procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut, în esenţã, cã majorãrile salariale, astfel cum au fost reglementate de art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, nu sunt aplicabile judecãtorilor şi procurorilor, în condiţiile în care pentru aceastã categorie socioprofesionalã legiuitorul a prevãzut prin lege specialã drepturi salariale şi majorãri periodice aplicabile acestora, fapt ce nu atrage existenţa unei discriminãri şi nu afecteazã principiul egalitãţii în drepturi.
6. Raportul asupra recursului în interesul legii
Proiectul de soluţie propus prin raportul întocmit în cauzã a vizat, de asemenea, a doua soluţie identificatã de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea cã dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupã funcţii de demnitate publicã se interpreteazã în sensul cã nu se aplicã şi magistraţilor.
7. Înalta Curte
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine cã recursul în interesul legii aduce în discuţie reglementãri înscrise în urmãtoarele acte normative:
- art. 16 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, care, sub denumirea marginalã "Egalitatea în drepturi", aratã cã cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri;
- art. 20 din Constituţia României, republicatã, care, sub denumirea marginalã "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", prevede cã dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte [alin. (1)]. Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile [alin. (2)];
- art. 20 din Carta socialã europeanã revizuitã, adoptatã la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificatã de România prin Legea nr. 74/1999, care, sub denumirea marginalã "Dreptul la egalitate de şanse şi de tratament în materie de angajare şi profesie, fãrã discriminare în funcţie de sex", prevede cã în vederea exercitãrii efective a dreptului la egalitate de şanse şi de tratament în materie de angajare şi de profesie, fãrã discriminare în funcţie de sex, pãrţile se angajeazã sã recunoascã acest drept şi sã ia mãsurile adecvate pentru a asigura şi a promova aplicarea sa în urmãtoarele domenii: a) accesul la angajare, protecţia împotriva concedierii şi reintegrarea profesionalã; b) orientarea şi formarea profesionalã, recalificarea şi readaptarea profesionalã; c) condiţiile de angajare şi de muncã, inclusiv salarizarea; d) evoluţia carierei, inclusiv promovarea.
La rândul sãu, sub denumirea marginalã "Nediscriminarea", art. E prevede cã respectarea drepturilor recunoscute în prezenta cartã trebuie asiguratã fãrã deosebire de rasã, sex, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã ori socialã, sãnãtate, apartenenţã la o minoritate naţionalã, naştere sau orice altã situaţie;
- art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ratificatã de România prin Legea nr. 30/1994, care prevede cã exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sã fie asiguratã fãrã nicio deosebire bazatã, în special, pe sex, rasã, culoare, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã ori socialã, apartenenţã la o minoritate naţionalã, avere, naştere sau orice altã situaţie;
- art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, care prevede cã toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au, fãrã nicio deosebire, dreptul la o egalã protecţie a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egalã împotriva oricãrei discriminãri care ar viola prezenta declaraţie şi împotriva oricãrei provocãri la o asemenea discriminare.
Art. 23 pct. 2 din acelaşi act normativ prevede cã toţi oamenii, fãrã nicio discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncã egalã;
- art. 5 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, conform cãruia în cadrul relaţiilor de muncã funcţioneazã principiul egalitãţii de tratament faţã de toţi salariaţii şi angajatorii [alin. (1)]. Orice discriminare directã ori indirectã faţã de un salariat, bazatã pe criterii de sex, orientare sexualã, caracteristici genetice, vârstã, apartenenţã naţionalã, rasã, culoare, etnie, religie, opţiune politicã, origine socialã, handicap, situaţie sau responsabilitate familialã, apartenenţã ori activitate sindicalã, este interzisã [alin. (2)]. Constituie discriminare directã actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţã, întemeiate pe unul ori mai multe dintre criteriile prevãzute la alin. 2, care au ca scop ori ca efect neacordarea, restrângerea ori înlãturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitãrii drepturilor prevãzute în legislaţia muncii [alin. (3)]. Constituie discriminare indirectã actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevãzute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminãri directe [alin. (4)];
- art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor faptelor de discriminare, republicatã, cu completãrile ulterioare, prevede cã prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţã, pe bazã de rasã, naţionalitate, etnie, limbã, religie, categorie socialã, convingeri, sex, orientare sexualã, vârstã, handicap, boalã cronicã necontagioasã, infectare HIV, apartenenţã la o categorie defavorizatã, precum şi orice alt criteriu care are ca scop ori efect restrângerea, înlãturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitãrii, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Alin. (3) al textului aratã cã sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeazã anumite persoane, pe baza criteriilor prevãzute la alin. (1), faţã de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare;
- art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, conform cãruia în anul 2007 salariile de bazã ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobatã prin Legea nr. 383/2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi indemnizaţiile personalului care ocupã funcţii de demnitate publicã, stabilite potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupã funcţii de demnitate publicã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 3/2006, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 323/2006, avute la data de 31 decembrie 2006, se majoreazã în 3 etape, astfel:
a) cu 5%, începând cu data de 1 ianuarie 2007, faţã de nivelul din luna decembrie 2006;
b) cu 2%, începând cu data de 1 aprilie 2007, faţã de nivelul din luna martie 2007;
c) cu 11%, începând cu data de 1 octombrie 2007, faţã de nivelul din luna septembrie 2007;
- art. 35 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecãtorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, conform cãruia drepturile de salarizare prevãzute de prezenta ordonanţã de urgenţã sunt brute şi impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexãrilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
Înalta Curte considerã cã trebuie avutã în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Prin deciziile nr. 818-820 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituţionalã a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Ministerul Justiţiei şi a constatat cã prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicatã, sunt neconstituţionale, în mãsura în care din acestea se desprinde înţelesul cã instanţele judecãtoreşti au competenţa sã anuleze ori sã refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând cã sunt discriminatorii, şi sã le înlocuiascã cu norme create pe cale judiciarã sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziilor s-a reţinut cã prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 lasã posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea cãruia instanţele judecãtoreşti au posibilitatea sã anuleze prevederile legale pe care le considerã discriminatorii şi sã le înlocuiascã cu alte norme de aplicare generalã, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecãţii.
Art. 2 alin. (3) din ordonanţã caracterizeazã ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajeazã anumite persoane faţã de alte persoane, fãrã sã facã vreo distincţie cu privire la natura juridicã a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles cã se referã şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegãrii legislative prevãzute de art. 115 din Constituţie.
Luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 alin. (1) din ordonanţã, prin care se instituie dreptul persoanei care se considerã discriminatã de a cere instanţei de judecatã, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci şi a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecatã poate sã înţeleagã cã are competenţa sã anuleze o dispoziţie legalã pe care o considerã discriminatorie şi pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, sã instituie ea însãşi o normã juridicã nediscriminatorie sau sã aplice dispoziţii prevãzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se considerã discriminatã.
Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferã instanţelor judecãtoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcã principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), conform cãrora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţãrii.
În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativã, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generalã. Instanţele judecãtoreşti nu au o asemenea competenţã, misiunea lor constituţionalã fiind aceea de a realiza justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentalã -, adicã de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.
În contextul expus, rezultã cã este corectã opinia potrivit cãreia magistraţii nu pot beneficia de drepturile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007.
Principiul nediscriminãrii, care este înscris, practic, în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului, presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor care sunt egale în drepturi.
Conform art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale, exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de Convenţie trebuie sã fie asiguratã fãrã nicio deosebire bazatã, în special, pe sex, rasã, culoare, limbã, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţionalã ori socialã, apartenenţã la o minoritate naţionalã, avere, naştere sau orice altã situaţie.
Legat de acest text, instanţa europeanã a arãtat cã art. 14 nu poate fi interpretat în sensul cã ar interzice orice discriminare bazatã pe criteriile pe care le conţine sau pe altele cuprinse implicit în sintagma "orice altã situaţie" pentru cã a distinge nu înseamnã a discrimina.
Diferenţa de tratament devine discriminare numai atunci când autoritãţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fãrã ca acestea sã se bazeze pe o justificare rezonabilã şi obiectivã.
Ca atare, dacã art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale oferã o protecţie împotriva oricãrei discriminãri în exerciţiul drepturilor şi libertãţilor pe care Convenţia le garanteazã, orice diferenţã de tratament nu semnificã, automat, încãlcarea sa.
Pentru ca o asemenea încãlcare sã se producã, trebuie stabilit cã persoane aflate în situaţii analoage şi comparabile beneficiazã de un tratament preferenţial şi cã aceastã distincţie nu îşi gãseşte nicio justificare obiectivã sau rezonabilã.
Totuşi, instanţa europeanã a precizat, de asemenea, cã statele contractante dispun de o anumitã marjã de apreciere pentru a determina dacã şi în ce mãsurã diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de naturã sã justifice distincţiile de tratament juridic aplicate.
Întinderea acestei marje depinde de circumstanţele concrete ale fiecãrei cauze, de domeniul şi contextul în discuţie.
Prin Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 s-a prevãzut majorarea salariului de bazã al personalului contractual din sectorul bugetar anume prevãzut în art. 1, magistraţii nefigurând în aceastã enumerare.
Împrejurarea cã şi magistraţii sunt bugetari, asemenea celor vizaţi de actul normativ menţionat, nu înseamnã cã s-a produs o discriminare între categorii de bugetari, tocmai pentru cã situaţiile în discuţie nu sunt analoage şi comparabile. Ar fi fost discriminare numai dacã ordonanţa s-ar fi aplicat unor magistraţi, excluzând de la incidenţa ei alţi magistraţi. Or, magistraţii fac parte dintr-o categorie profesionalã diferitã de cele care au beneficiat de majorãrile salariale anuale, astfel cã regulile în ceea ce îi priveşte pot fi diferite.
Faptul cã art. 35 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecãtorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în vigoare la data apariţiei Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, arãta cã drepturile de salarizare ale categoriilor de persoane la care se referã vor fi actualizate prin aplicarea indexãrilor acordate în conformitate cu prevederile legale nu poate conduce la concluzia exprimatã în opinia majoritarã. Aceasta, deoarece textul se referã la aplicarea indexãrilor acordate în conformitate cu prevederile legale, or prevederile legale invocate sunt tocmai cele care nu recunosc şi magistraţilor dreptul la indexãrile acordate altor bugetari.
Magistraţii beneficiazã de drepturile stabilite prin legea specialã de salarizare, fãrã a putea pretinde, în lipsa unor dispoziţii legale, alte drepturi.
În consecinţã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul cã dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupã funcţii de demnitate publicã se interpreteazã în sensul cã nu se aplicã şi magistraţilor.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi stabileşte cã:
Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bazã în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupã funcţii de demnitate publicã se interpreteazã în sensul cã nu se aplicã şi magistraţilor.
Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedurã civilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 14 noiembrie 2011.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIVIA DOINA STANCIU
Magistrat-asistent,
Niculina Vrâncuţ
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
