Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 248 din 16 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (1) si (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) si art. 172 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Constantin Grozav în Dosarul nr. 3.127/306/2009 al Judecãtoriei Sibiu. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã asupra cererii depuse la dosar de cãtre partea Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Sibiu prin care aceasta solicitã amânarea cererii şi acordarea unui termen de judecatã în vederea pregãtirii apãrãrii. Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public cu privire la aceastã cerere. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere data la care Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate, pune concluzii de respingere a cererii de amânare. Deliberând, Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen formulatã de partea Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Sibiu, întrucât considerã cã aceasta a beneficiat de timp suficient de la momentul sesizãrii Curţii cu excepţia de neconstituţionalitate pentru a-şi pregãti apãrarea. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 22 mai 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.127/306/2009, Judecãtoria Sibiu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã. Excepţia a fost ridicatã de Constantin Grozav cu prilejul soluţionãrii unei cauze civile având ca obiect o contestaţie la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textele de lege criticate încalcã dispoziţiile Constituţiei care consacrã egalitatea în drepturi a cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, întrucât creeazã autoritãţilor o poziţie privilegiatã în raport cu cetãţenii, prin aceea cã beneficiazã de termene de prescripţie mai lungi, pot pretinde majorãri de întârziere, poprirea înfiinţatã de organele fiscale nu este supusã validãrii, executarea silitã a creanţelor bugetare nu se perimeazã, iar dispoziţiile privitoare la suspendarea provizorie a executãrii silite prin ordonanţã preşedinţialã nu le sunt aplicabile. Judecãtoria Sibiu considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã, întrucât dispoziţiile criticate nu instituie un tratament discriminatoriu între autoritãţile de stat şi ceilalţi justiţiabili. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin <>Decizia nr. 158/1998 , <>Decizia nr. 202/2007 şi <>Decizia nr. 432/2004 , considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textele de lege criticate au urmãtoarea redactare: - Art. 91 alin. (1) şi (2): "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevãzut la alin. (1) începe sã curgã de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care s-a nãscut creanţa fiscalã potrivit art. 23, dacã legea nu dispune altfel."; - Art. 116: "(1) Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, pânã la concurenţa celei mai mici sume, când ambele pãrţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel. (2) Creanţele fiscale administrate de unitãţile administrativteritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, pânã la concurenţa celei mai mici sume, când ambele pãrţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacã legea nu prevede altfel. (3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, dupã caz. Dispoziţiile art. 115 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzãtor. (4) Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constatã existenţa unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de taxã pe valoarea adãugatã fãrã opţiune de rambursare. (5) În cazul compensãrilor efectuate de organul fiscal conform alin. (4), creanţele fiscale ale debitorului vor fi compensate cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rãmasã sã fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional. (6) Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compenseazã cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de aceeaşi naturã, în condiţiile art. 115. Eventualele diferenţe rãmase vor fi compensate cu alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevãzutã la alin. (5). Procedura de compensare va fi stabilitã prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor. (7) Pentru celelalte creanţe fiscale, ordinea prevãzutã la alin. (5) se aplicã de fiecare autoritate competentã pentru creanţele fiscale pe care le administreazã. (8) Dispoziţiile alin. (5) nu se aplicã în cazul creanţelor bugetelor locale. (9) Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre mãsura compensãrii luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuãrii operaţiunii."; - Art. 119: "(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenţã de cãtre debitor a obligaţiilor de platã, se datoreazã dupã acest termen majorãri de întârziere. (2) Nu se datoreazã majorãri de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silitã, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt gãsite la locul faptei. (3) Majorãrile de întârziere se fac venit la bugetul cãruia îi aparţine creanţa principalã. (4) Majorãrile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului economiei şi finanţelor, cu excepţia situaţiei prevãzute la art. 142 alin. (6)."; - Art. 131 alin. (1): "Dreptul de a cere executarea silitã a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care a luat naştere acest drept."; - Art. 142 alin. (4): "Executarea silitã a creanţelor fiscale nu se perimeazã."; - Art. 149 alin. (6): "Poprirea nu este supusã validãrii."; - Art. 172 alin. (2): "Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executãrii silite prin ordonanţã preşedinţialã prevãzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedurã civilã nu sunt aplicabile." Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii sau discriminãri. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aspectele puse în discuţie de autorul acesteia au mai fost examinate şi cu alte prilejuri. Astfel, prin <>Decizia nr. 513 din 8 mai 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, Curtea a reţinut cã "în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, şi contribuabil, în calitate de debitor al obligaţiei fiscale, cele douã pãrţi nu se situeazã pe poziţii de egalitate, între ele existând o legãturã de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, şi, prin urmare, nu poate fi vorba de încãlcarea principiului egalitãţii în faţa legilor prevãzut de art. 16 din Constituţie." Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut şi cã "existenţa unei obligaţii exprese a fiecãrui cetãţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevãzutã la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiarã, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificatã de necesitatea asigurãrii certitudinii în constituirea ritmicã a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afarã de orice îndoialã cã încasarea impozitelor şi taxelor constituie sursa principalã de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apãrãrii intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacã dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în mãsurã sã îşi îndeplineascã obligaţiile sale faţã de cetãţeni şi agenţii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie." Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) şi <>art. 172 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, excepţie ridicatã de Constantin Grozav în Dosarul nr. 3.127/306/2009 al Judecãtoriei Sibiu. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
