Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 247 din 29 octombrie 1999     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 247 din 29 octombrie 1999

EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 54 din 3 februarie 2000


Plenul Consiliului Concurentei,
I. în baza:
1. <>Decretului nr. 316/1996 privind numirea membrilor Consiliului Concurentei;
2. <>Legii concurentei nr. 21/1996 ;
3. Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurentei;
4. Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurentei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurentiale;
5. plângerii formulate la Consiliului Concurentei de Societatea Comercialã Registrul Independent al Actionarilor "Regisco" - S.A., Bucureşti, prin care aceasta sesizeazã situaţia creata pe piata serviciilor aferente pieţei de capital, datoratã refuzului Registrului Roman al Actionarilor - S.A. de a transfera registrele societãţilor comerciale emitente;
6. plangerilor formulate de societãţile comerciale de registru independent al actionarilor "Regisco" - S.A. Bucureşti, "Miorita" - S.A. Cluj, "Monitor" - S.A. Bucureşti, "Moldova" - S.A. Bacau, "Moldova" - S.A. Iaşi, "BanatCrisana" - S.A. Timişoara, "Oltenia-Muntenia" - S.A. Craiova şi "Prahova" - S.A. Ploiesti, prin care acestea sesizeazã existenta şi perpetuarea unei situaţii de monopol în domeniul de activitate al registrelor independente ale actionarilor;
7. materialelor din Dosarul cauzei (CC-RS-154 din 7 octombrie 1998);
8. raportului echipei de investigatie numite în baza Ordinului preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 119 din 6 noiembrie 1998 pentru efectuarea investigatiei;
9. faptului ca au fost îndeplinite procedura de transmitere a raportului de investigatie pãrţilor implicate pentru luarea la cunostinta şi formularea de observaţii şi procedura de citare pentru audierea pãrţilor în Plenul Consiliului Concurentei la data de 30 septembrie 1999;
10. observaţiilor la raport transmise Consiliului Concurentei de cãtre pãrţi atât înainte de audiere, cat şi dupã desfãşurarea acesteia, precum şi declaraţiilor fãcute în timpul audierii în Plenul Consiliului Concurentei la data de 30 septembrie 1999 de cãtre reprezentanţii legali ai pãrţilor;
11. faptului ca au fost întrunite condiţiile de cvorum de minimum 7 membri pentru ca Plenul Consiliului Concurentei sa poatã delibera şi decide în mod valabil;
II. luând în considerare ca:
1. Societatea Comercialã "Registrul Roman al Actionarilor" - S.A., denumita în continuare R.R.A. s-a constituit în anul 1996, cu sprijin logistic şi financiar din partea USAID, ca societate comercialã pe acţiuni, şi a preluat, fãrã nici o condiţionare şi cu titlu gratuit, listele cuprinzând actionarii, ţinute pana la acea data de Agenţia Nationala pentru Privatizare într-un registru computerizat. Acest registru includea circa 5.700 de societãţi comerciale emitente;
2. în perioada februarie 1997-decembrie 1998 Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, denumita în continuare C.N.V.M., a autorizat alte 10 societãţi comerciale de registru independent privat. În aceste condiţii societãţile comerciale emitente aveau posibilitatea sa lucreze în continuare cu R.R.A. sau sa îşi transfere listele cuprinzând actionarii la o alta societate comercialã de registru independent privat dintre cele nou-înfiinţate;
3. pana la sfârşitul anului 1998 un numãr de 585 de societãţi comerciale emitente au solicitat transferul. Dintre acestea 236 de societãţi comerciale au realizat efectiv transferul, 193 de societãţi comerciale au renunţat (64 şi-au prelungit contractul cu R.R.A., iar 129 au încheiat contract de prestãri de servicii cu R.R.A. pentru prima data), iar 156 de societãţi comerciale erau în asteptarea unui rãspuns de la R.R.A.;
4. produsul care defineste piata îl reprezintã prestarea serviciului de registru pe piata extrabursierã, serviciu pentru care nu exista posibilitatea de substituire. Beneficiarii acestui serviciu sunt societãţile comerciale cotate pe piata extrabursierã (RASDAQ), care au obligaţia legalã de a tine un registru al actionarilor, precum şi evidenta acţiunilor emise în forma dematerializatã şi tranzacţionate pe aceasta piata. Pentru prestarea acestui serviciu se percep tarife;
5. prestarea serviciului de registru consta în:
- pãstrarea registrului actionarilor, în care sa fie înscrise numele şi prenumele, domiciliul sau sediul actionarilor, precum şi acţiunile deţinute de aceştia;
- înregistrarea modificãrilor de proprietate ca rezultat al activitãţii de tranzactionare şi emiterea confirmarilor aferente;
- înregistrarea modificãrilor de nume şi adrese, cu actualizarea în permanenta a informaţiilor legate de deţinãtorii de acţiuni;
- înregistrarea tuturor transferurilor de acţiuni efectuate şi monitorizarea valorilor mobiliare emise şi aflate în circulaţie;
- executarea procedurilor adecvate pentru administrarea, pãstrarea în siguranta şi menţinerea confidenţialitãţii datelor;
6. piata geograficã relevanta este teritoriul României, datoritã repartizãrii la nivel naţional a societãţilor comerciale de registru independent privat şi a societãţilor comerciale emitente;
7. pe piata serviciilor de registru R.R.A. deţine o poziţie dominanta, determinata de cota de piata detinuta, respectiv 100% în anul 1997 şi 96,4% în anul 1998. Cota de piata a fost determinata în funcţie de numãrul registrelor actionarilor existente în baza de date a R.R.A. la data de 31 decembrie 1997, respectiv 31 decembrie 1998;
8. la data de 7 octombrie 1998 Societatea Comercialã Registrul Independent al Actionarilor "Regisco" - S.A. Bucureşti sesizeazã Consiliul Concurentei în legatura cu situaţia creata pe piata serviciilor de registru, datoratã refuzului R.R.A. de a transfera registrele societãţilor comerciale emitente; de asemenea, la data de 3 aprilie 1998 societãţile comerciale de registru independent "Regisco" - S.A. Bucureşti, "Miorita" - S.A. Cluj, "Monitor" - S.A. Bucureşti, "Moldova" - S.A. Bacau, "Moldova" - S.A. Iaşi, "Banat-Crisana" - S.A. Timişoara, "Oltenia-Muntenia" - S.A. Craiova şi "Prahova" - S.A. Ploiesti sesizeazã existenta şi perpetuarea unei situaţii de monopol în domeniul de activitate al registrelor independente ale actionarilor;
9. la data de 6 noiembrie 1998 preşedintele Consiliului Concurentei, prin Ordinul nr. 119/1998 , a dispus declanşarea unei investigaţii având ca obiect analizarea situaţiei existente pe piata serviciilor de registru. Raportul de investigatie cuprinzând concluziile şi mãsurile propuse de echipa de investigatie a fost transmis pãrţilor implicate la data de 24 august 1999 în vederea formularii eventualelor observaţii;
10. la data de 30 septembrie 1999 s-a desfãşurat şedinţa de audiere în Plenul Consiliului Concurentei, în cadrul cãreia a fost prezentat raportul de investigatie, iar reprezentanţii legali ai pãrţilor implicate şi-au exprimat opiniile cu privire la cazul analizat;
11. la data de 19 octombrie 1999 a avut loc şedinţa de deliberare în cadrul cãreia Plenul Consiliului Concurentei a adoptat prezenta decizie, dupã analizarea raportului de investigatie, a observaţiilor la raport şi a declaraţiilor fãcute în timpul audierii;
III. luând în considerare ca:
1. <>art. 6 lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 interzice folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante, detinuta de un agent economic pe piata româneascã, prin sãvârşirea unor fapte anticoncurentiale constând în "impunerea, în mod direct sau indirect, [...] a altor clauze contractuale inechitabile şi refuzul de a trata cu anumiti furnizori şi beneficiari";
2. prin impunerea, în mod direct sau indirect, a unor clauze contractuale inechitabile se înţelege obligarea partenerilor contractuali ai agentului economic ce deţine o poziţie dominanta sa accepte introducerea în contract a unor clauze vadit defavorabile lor şi care în condiţii normale de concurenta nu ar fi fost acceptate. Prin refuzul de a trata se înţelege, dupã caz, refuzul nejustificat de a furniza marfa, de a cumpara, de a acorda anumite licenţe sau de a permite accesul la anumite facilitãţi esenţiale. În speta, refuzul de a trata a imbracat forma obstructionarii de cãtre R.R.A. a transferurilor registrelor actionarilor cãtre registrele independente concurente;
3. R.R.A. a încãlcat dispoziţiile <>art. 6 lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 prin sãvârşirea urmãtoarelor fapte:
- obligarea unor societãţi comerciale care solicitau transferul sa prezinte hotãrârea adunãrii generale a actionarilor, denumita în continuare AGA, privind modificarea statutului societãţii comerciale prin includerea de prevederi referitoare la registrul independent privat autorizat care tine evidenta actionarilor societãţii comerciale, dupã ce aceasta hotãrâre a fost înscrisã la oficiul registrului comerţului. De asemenea, se solicita ca respectiva AGA sa fi fost convocatã şi întrunitã pe baza listei cuprinzând actionarii, obţinutã de la R.R.A. Solicitarea hotãrârii AGA reprezintã un abuz din partea R.R.A., menit sa ingreuneze pana la a face imposibila efectuarea transferului, întrucât verificarea modului în care societãţile comerciale respectau prevederile referitoare la modificarea statutului, inclusiv în sensul includerii unor prevederi referitoare la registrul independent privat autorizat care tine evidenta actionarilor, revine Ministerului Finanţelor şi C.N.V.M., iar nu R.R.A. [conform <>art. 9 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 5/1997 , astfel cum a fost aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 87/1997 ]. Mai mult, <>art. 5 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 5/1997 dispune ca "transferul informaţiilor de la R.R.A. sau de la Bursa de Valori Bucureşti la alte registre independente private autorizate se va face în conformitate cu reglementãrile C.N.V.M.". Reglementãrile C.N.V.M. în materie - Instrucţiunea nr. 2 din 24 februarie 1998 - cer existenta numai a unei decizii a consiliului de administraţie al emitentului şi nu a unei hotãrâri a AGA. Impunerea de R.R.A. a altor condiţii decât cele prevãzute de legislaţia în vigoare privind efectuarea transferului a avut ca scop împiedicarea transferului şi, prin aceasta, prezervarea poziţiei dominante deţinute de R.R.A. pe piata serviciilor de registru;
- impunerea unor clauze contractuale inechitabile în contractele încheiate cu beneficiarii, clauze ce prevãd: a) obligarea beneficiarului la plata serviciilor prestate şi pentru perioada anterioarã încheierii contractului, dacã acesta cere rezilierea contractului înainte de termen; şi b) revenirea la tariful stabilit iniţial conform grilei şi anularea facilitãţilor acordate (reducerea tarifelor, reducerea, reesalonarea sau anularea datoriilor ori a penalitatilor);
- refuzul de a trata, manifestat de R.R.A. prin obstructionarea transferurilor registrelor actionarilor la societãţile comerciale de registru independent concurente. Condiţionarea efectuãrii transferului de plata contravalorii unor servicii pretinse sa fi fost prestate înainte de semnarea unui contract cu beneficiarul respectiv a avut ca efect fie renunţarea la transfer şi încheierea unui contract cu R.R.A., fie efectuarea transferului cu costuri mult mai mari şi într-o perioada mai îndelungatã;
4. <>art. 6 lit. c) din Legea concurentei nr. 21/1996 interzice folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante deţinute de cãtre un agent economic pe piata româneascã prin sãvârşirea unor fapte anticoncurentiale constând în "aplicarea în privinta partenerilor comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocand în acest fel unora dintre ei un dezavantaj în poziţia concurentiala";
5. prin condiţii inegale se înţelege practicarea, fãrã o justificare obiectivã, de cãtre agentul economic ce deţine o poziţie dominanta a unor tratamente diferenţiate fata de partenerii sãi comerciali. Termenul prestaţii echivalente înseamnã ca deşi partenerii obligaţi sunt diferiţi, obligaţiile asumate de cãtre aceştia sunt de aceeaşi natura. A doua condiţie cerutã de <>art. 6 lit. c) din Legea concurentei nr. 21/1996 este ca acţiunea agentului economic ce deţine poziţia dominanta pe piata relevanta sa aibã ca efect crearea unui dezavantaj în poziţia detinuta pe piata de unii dintre aceşti parteneri în comparatie cu poziţia detinuta de alţii. În speta, manifestarea abuzului de poziţie dominanta din partea R.R.A. a fost, în special, discriminarea în ceea ce priveşte tariful solicitat pentru serviciile prestate;
6. R.R.A. a încãlcat dispoziţiile <>art. 6 lit. c) din Legea concurentei nr. 21/1996 prin aplicarea unui tratament discriminatoriu societãţilor comerciale emitente, cum ar fi:
- practicarea de tarife diferenţiate pentru servicii echivalente prestate societãţilor comerciale;
- societãţilor comerciale emitente care au încheiat contract cu R.R.A. li s-a solicitat doar decizia consiliului de administraţie, denumit în continuare CA, în timp ce societãţilor comerciale care îşi manifestau intenţia de transfer li s-a solicitat hotãrârea AGA;
- obligarea societãţilor comerciale emitente care nu aveau contract la data solicitãrii transferului sa încheie contract cu R.R.A., în timp ce altor societãţi comerciale aflate în aceeaşi situaţie li s-a acordat transferul fãrã nici o condiţionare;
- solicitarea de la societãţile comerciale emitente a contravalorii serviciilor prestate de la data preluãrii registrelor actionarilor de la Institutul de Management şi Informatica şi pana la data solicitãrii transferului, în condiţiile în care nu exista nici un contract de prestãri de servicii între pãrţi, iar beneficiarilor nu li s-au adus la cunostinta, înainte de notificarea transferului, natura serviciilor prestate şi tarifele aferente, aceste datorii nefiind înregistrate în contabilitatea R.R.A. În schimb, societãţilor comerciale care au încheiat contract cu R.R.A. nu li s-a mai solicitat contravaloarea serviciilor prestate anterior încheierii contractului, anulandu-se datoriile aferente dacã beneficiarul renunţa la transfer şi încheie contract cu acesta;
- condiţionarea acordãrii transferului de plata penalitatilor pentru neachitarea la termen a ratelor prevãzute în contract; în schimb, R.R.A. procedeazã la reducerea sau la anularea penalitatilor, la reesalonarea datoriilor şi la reducerea tarifelor, dacã beneficiarii renunţa la transfer;
7. efectele practicilor anticoncurentiale sãvârşite de R.R.A. s-au materializat în:
- denaturarea concurentei pe piata serviciilor de registru prin impunerea unor condiţii suplimentare societãţilor comerciale emitente care doreau sa se transfere la o alta societate comercialã de registru independent, impunere care a avut ca scop întârzierea efectuãrii transferului şi menţinerea poziţiei dominante;
- afectarea mediului concurential normal prin împiedicarea eforturilor de menţinere pe piata a celorlalte societãţi comerciale de registru independent, în dãuna instaurãrii unei concurente benefice pentru consumatori;
- afectarea concurentei prin impunerea unor clauze inechitabile şi practicarea de tarife diferenţiate la prestaţii echivalente;
- prejudicii aduse atât societãţilor comerciale emitente, cat şi actionarilor, prin suspendarea acestor societãţi de la tranzactionare pe perioade cu mult peste cele stabilite de C.N.V.M., datoritã refuzului nejustificat al R.R.A. de a transfera registrele actionarilor,
în temeiul <>art. 21 alin. (4) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 ,
ia urmãtoarea decizie:

ART. 1
Societatea Comercialã "Registrul Roman al Actionarilor" - S.A. se face vinovata de încãlcarea dispoziţiilor <>art. 6 lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 prin impunerea unor condiţii suplimentare societãţilor comerciale emitente care îşi manifestau intenţia de a se transfera la o alta societate comercialã de registru independent privat autorizata şi a unor clauze inechitabile în contractele încheiate cu beneficiarii.
ART. 2
Societatea Comercialã "Registrul Roman al Actionarilor" - S.A. se face vinovata de încãlcarea dispoziţiilor <>art. 6 lit. c) din Legea concurentei nr. 21/1996 prin practicarea unor tarife diferenţiate la serviciile echivalente prestate societãţilor comerciale emitente şi prin tratamentul discriminatoriu aplicat acestora.
ART. 3
În temeiul <>art. 50 lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 se ia mãsura aplicãrii sancţiunii amenzii pentru încãlcarea dispoziţiilor <>art. 6 lit. a) şi c) din Legea concurentei nr. 21/1996 . În temeiul art. 56 lit. a) şi al <>art. 60 alin. (3) din Legea concurentei nr. 21/1996 , Comisia Consiliului Concurentei, numita prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 77 din 29 octombrie 1999 , va stabili cuantumul amenzii pe baza criteriilor prevãzute la art. 57 din aceeaşi lege.
ART. 4
În temeiul <>art. 52 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 se iau urmãtoarele mãsuri:
4.1. R.R.A. este obligatã sa efectueze transferul registrelor actionarilor societãţilor comerciale emitente cãtre alte registre independente private autorizate şi nu poate impune alte condiţii decât cele strict prevãzute de regulamentele C.N.V.M. Aceasta interdicţie se referã la condiţii cum ar fi: a) solicitarea hotãrârii AGA; b) solicitarea plãţii unor datorii care nu sunt înregistrate în contabilitatea R.R.A.; c) obligarea beneficiarului la plata serviciilor prestate şi pentru perioada anterioarã încheierii contractului; d) revenirea la tariful stabilit iniţial conform grilei, precum şi anularea facilitãţilor acordate (reduceri de tarife, reduceri, reesalonari ori anulari de datorii sau penalitãţi); e) orice alta practica sau condiţie care are ca scop sau ca efect împiedicarea ori restrictionarea sub orice forma a posibilitatii pe care o au societãţile comerciale emitente de a-şi transfera registrele actionarilor la un alt registru independent privat autorizat.
4.2. R.R.A. este obligatã sa efectueze transferul registrelor actionarilor conform pct. 4.1 şi independent de faptul ca ar putea invoca existenta unor datorii neplãtite sau a unor alte obligaţii în sarcina societãţilor comerciale respective. Aceasta nu restrictioneaza dreptul R.R.A. de a acţiona ulterior transferului pentru recuperarea datoriilor sau obligaţiilor pe care considera ca emitentii le-ar avea fata de ea.
4.3. I se interzice R.R.A. sa acorde facilitãţi suplimentare fata de cele prevãzute în contract, în momentul în care societãţile comerciale emitente îşi manifesta, într-o forma sau alta, intenţia de a se transfera la un alt registru independent privat autorizat în scopul de a impiedica sau de a restrictiona transferul clienţilor la alte registre. Durata de aplicare a acestei mãsuri este de 3 ani, cu posibilitatea revizuirii, dacã, la expirarea termenului, R.R.A. îşi menţine poziţia dominanta pe piata relevanta. Termenul începe sa curgã de la data comunicãrii prezentei decizii.
4.4. R.R.A. este obligatã sa stabileascã criterii transparente şi nediscriminatorii în eventualitatea acordãrii de facilitãţi societãţilor comerciale emitente, în desfãşurarea activitãţii normale de comerţ.
ART. 5
În temeiul <>art. 54 din Legea concurentei nr. 21/1996 , se constata nulitatea clauzei contractuale conform cãreia R.R.A. revine la tarifele practicate iniţial, în momentul în care societãţile comerciale emitente îşi manifesta intenţia de transfer, cu scopul de a impiedica transferul. Clauza lovitã de nulitate are urmãtorul conţinut: "În caz de încetare a prezentului contract din initiativa beneficiarului, se va reveni la tariful stabilit anterior datei prezentului act adiţional, iar exonerarea de la pct. IV rãmâne fãrã efect."
ART. 6
În temeiul art. 27 lit. a) şi al <>art. 50 lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 se recomanda C.N.V.M. sa oblige societãţile comerciale emitente sa încheie contract cu oricare dintre registrele independente private, în funcţie de opţiunea neingradita a fiecãrei societãţi comerciale.
ART. 7
Se dispune sesizarea Ministerului Finanţelor în vederea efectuãrii de verificãri privind o posibila încãlcare a legislaţiei financiar-fiscale şi, respectiv, ţinerea evidentei contabile, conform legii, de cãtre R.R.A.
ART. 8
Prezenta decizie va fi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Societãţii Comerciale "Registrul Roman al Actionarilor" - S.A., în termen de 15 zile de la comunicare.
ART. 9
Nerespectarea mãsurilor luate prin prezenta decizie va fi sancţionatã în conformitate cu prevederile <>art. 58 din Legea concurentei nr. 21/1996 .
ART. 10
Prezenta decizie intra în vigoare la data comunicãrii ei pãrţilor interesate de cãtre Secretariatul general.
ART. 11
Prezenta decizie poate fi atacatã, conform <>art. 21 alin. (6) din Legea concurentei nr. 21/1996 , la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.
ART. 12
Departamentul servicii şi Secretariatul general din cadrul Consiliului Concurentei vor urmãri aducerea la îndeplinire a prezentei decizii.
ART. 13
Decizia este adresatã:
- Societãţii Comerciale "Registrul Roman al Actionarilor" - S.A. Sediul: Calea Victoriei nr. 12C, bl. A, sectorul 3, Bucureşti Numãrul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: J 40/7289/1996
Codul fiscal: 8764232
Autorizata de C.N.V.M. prin Decizia nr. 1.185 din 17 septembrie 1996
- Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
Sediul: Calea Grivitei nr. 21, sectorul 1, Bucureşti
- Societãţii Comerciale Registrul Independent al Actionarilor "Regisco" - S.A.
Sediul: str. Fagaras nr. 25, sectorul 1, Bucureşti Numãrul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: J 40/5890/1997
Codul fiscal: 9638020
Autorizata de C.N.V.M. prin Decizia nr. 652 din 27 ianuarie 1998
- Societãţii Comerciale Registrul Independent al Actionarilor "Miorita" - S.A.
Sediul: bd Nicolae Titulescu nr. 4, Cluj-Napoca
Numãrul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: J 12/1267/1997
Codul fiscal: 9599222
Autorizata de C.N.V.M. prin Decizia nr. 651 din 27 ianuarie 1998
- Societãţii Comerciale Registrul Independent al Actionarilor "Monitor" - S.A.
Sediul: Sos. Orhideelor nr. 27-29, sectorul 1, Bucureşti
Numãrul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: J 40/5745/1997
Codul fiscal: 9615735
Autorizata de C.V.N.M. prin Decizia nr. 790 din 3 februarie 1998
- Societãţii Comerciale Registrul Independent al Actionarilor "Moldova" - S.A.
Sediul: bd Tutora nr. 17, Iaşi
Numãrul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: J 22/920/1997
Codul fiscal: 9589709
Autorizata de C.N.V.M. prin Decizia nr. 1.626 din 9 martie 1998
- Societãţii Comerciale Registrul Independent al Actionarilor "Riavest" - S.A.
Sediul: Piata Timişoara 700 nr. 1, Timişoara
Numãrul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: J 35/813/1997
Codul fiscal: 9589709
Autorizata de C.N.V.M. prin Decizia nr. 3.447b din 5 august 1998
Societãţii Comerciale Registrul Independent al Actionarilor "Oltenia-Muntenia" - S.A.
Sediul: Str. Brestei nr. 31A, Craiova
Numãrul de înmatriculare la Oficiul registrului comerţului: J 16/440/1997
Codul fiscal: 9589709
Autorizata de C.N.V.M. prin Decizia nr. 4.377 din 15 aprilie 1997
- Societãţii Comerciale Registrul Independent al Actionarilor "Prahova" - S.A.
Sediul: bd Bucureşti nr. 28, Ploiesti
Numãrul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: J 29/632/1997
Codul fiscal: 9529855
Autorizata de C.N.V.M. prin Decizia nr. 11.046 din 16 decembrie 1998
- Societãţii Comerciale Registrul Independent Naţional al Actionarilor - S.A.
Sediul: str. Sava Gotul nr. 10, Buzau
Numãrul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: J 10/0187/1998
Codul fiscal: 10311209
Autorizata de C.N.V.M. prin Decizia nr. 35.334 din 11 august 1998
- Societãţii Comerciale Registrul Independent "Transilvania" - S.A.
Sediul: str. Bolyai nr. 27, Targu Mures
Numãrul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: J 26/468/1997
Codul fiscal: 9667785
Autorizata de C.N.V.M. prin Decizia nr. 1.857 din 17 martie 1998
- Asociaţiei Naţionale a Societãţilor de Valori Mobiliare Sediul: Bd Expoziţiei nr. 2, camera D229, World Trade Center, sectorul 1, Bucureşti


PREŞEDINTELE
CONSILIULUI CONCURENTEI,
VIOREL MUNTEANU


------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016