Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Avram Adrian Liviu în Dosarul nr. 1/C/AL/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 482D/2016. 2. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Prim-magistratul-asistent referă că la dosarul cauzei s-a depus o cerere Amicus Curiae, formulată de Mihai Tociu şi Mihai Rapcea, în sensul admiterii excepţiilor de neconstituţionalitate invocate de contestatorul Avram Adrian Liviu. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Arată mai întâi că realizează că acest dosar are o anume vulnerabilitate, şi anume că nu se pot examina cu egală măsură ambele articole ce formează obiectul controlului de constituţionalitate. De aceea, a fost demarată în paralel şi o procedură în contencios administrativ care, permiţând atacarea cu forţă egală a ambelor articole, ar fi înlăturat această vulnerabilitate, însă dosarul de la Curtea de Apel Bucureşti nu a ajuns încă la Curtea Constituţională. Ca urmare, plasându-se în ipoteza strictă a contenciosului electoral, autorul excepţiei arată că, înainte de a aduce argumente în plus faţă neconstituţionalitatea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, îşi începe argumentaţia pledând pentru justificarea extinderii controlului şi asupra celorlalte prevederi criticate. 5. Pentru a putea extinde controlul de constituţionalitate, trebuie îndeplinite două condiţii: articolul atacat direct să fie declarat neconstituţional şi articolul asupra căruia se extinde controlul să nu poată fi disociat, în mod necesar şi evident, de articolul menţionat în sesizare. Ca urmare, în situaţia în care Curtea va declara art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 drept neconstituţional, va putea extinde controlul, revenindu-i autorului excepţiei sarcina de a demonstra legătura dintre acest articol şi art. 101 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege. Arată că, în continuare, va evidenţia această legătură. 6. Astfel, din punct de vedere al conceptului de reprezentativitate, Legea nr. 115/2015, precum şi orice altă lege electorală, verifică din când în când, la anumite momente, pe tot parcursul perioadei electorale, reprezentativitatea actorilor electorali. În funcţie de răspunsul pe care îl primeşte, adică de măsura în care competitorii electorali sunt mai mult sau mai puţin reprezentativi, legea fie îi gratifică, fie îi sancţionează. În Legea nr. 115/2015 există cel puţin cinci asemenea momente, identificate în următoarele articole: art. 50, care îi gratifică pe candidaţii care strâng numărul de semnături cerute de lege, acordându-le dreptul de a depune candidatura, dar îi sancţionează pe cei care nu reuşesc acest lucru cu respingerea candidaturii; art. 26, care gratifică pe competitorii electorali ce au reprezentare parlamentară, deci sunt mai reprezentativi, cu includerea reprezentanţilor acestora în birourile electorale imediat după constituirea acestor birouri şi, în acelaşi timp, îi sancţionează pe competitorii fără reprezentare parlamentară, deci mai puţin reprezentativi, permiţând accesul lor în birourile electorale abia după rămânerea definitivă a candidaturilor; art. 57, care stabileşte ordinea competitorilor electorali pe buletinele de vot, impune prioritatea partidelor parlamentare, aşezate în ordinea tragerii la sorţi, abia după aceea înscriindu-se pe buletinele de vot partidele neparlamentare şi candidaţii independenţi; art. 68, care recompensează partidele parlamentare cu gratuitate necondiţionată în ceea ce priveşte timpii de antenă la posturile radio-TV publice, în vreme ce partidelor neparlamentare le condiţionează accesul gratuit la aceleaşi posturi de exigenţa depunerii de liste complete de candidaţi în cel puţin 50% din circumscripţiile electorale din 15 judeţe; art. 101, care îl recompensează pe cel care întruneşte majoritatea cerută pentru a câştiga mandatul de primar, deci este reprezentativ în condiţiile cerute de lege, şi îi acordă mandatul, iar pe ceilalţi îi sancţionează prin faptul că, de fapt, pierd alegerile. Acestea constituie "borne" sau "puncte obligatorii de trecere", în care legea verifică, certifică şi, după caz, gratifică sau sancţionează nivelul de reprezentativitate al candidaţilor. Or, obiectul cauzei îl constituie măsura în care cerinţele de reprezentativitate din două asemenea puncte obligatorii de trecere - mai exact la depunerea candidaturilor şi la atribuirea mandatelor - sunt conforme cu normele constituţionale. Deci legătura este evidentă şi necesară, chiar dacă nu este stridentă, astfel că extinderea controlului de constituţionalitate are o justificare legală. 7. Pentru situaţia în care Curtea va respinge extinderea controlului de constituţionalitate, se solicită a se avea în vedere precedentul constituţional consacrat prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cap. I "Dispoziţii generale" (art. 1-9), ale art. 11 lit. e), f) şi g), ale art. 12 alin. (2), ale art. 13, ale art. 14 lit. c), d), e) şi f), ale art. 17, ale art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h), ale art. 42 alin. (2), (3) şi (4), ale cap. VI - "Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor" (art. 45-50) şi ale art. 57 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, prin care Curtea a extins controlul de constituţionalitate şi asupra unor prevederi care nu formau obiectul sesizării, respectiv asupra articolului care impunea publicarea pe internet a declaraţiilor de avere, despre care semnatarii opiniei separate la aceeaşi decizie au opinat că nu are legătură necesară şi evidentă cu dispoziţiile care vizau atribuţiile inspectorilor de integritate. În opinie majoritară, Curtea a declarat neconstituţional şi articolul ce reglementa publicitatea declaraţiilor de avere, pe motiv că ar încălca dreptul la viaţă privată al celor obligaţi să depună asemenea declaraţii. Invocă un astfel de precedent întrucât, aşa cum Curtea a găsit cu acel prilej soluţia de a apăra politicienii faţă de "agresiunea" cetăţenilor, mai exact de curiozitatea acestora, chiar dacă unii membri ai Curţii au considerat că a lipsit condiţia acelei legături necesare şi evidente, şi în prezenta cauză rămâne la latitudinea Curţii Constituţionale să decidă dacă există azi vreo cale de a apăra şi cetăţenii faţă de agresiunea politicienilor la adresa drepturilor electorale, agresiune întruchipată prin modul în care a fost reglementat art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, sau dacă această decizie va fi lăsată pe seama dosarului născut pe calea contenciosului administrativ. Urgenţa clarificării, mai ales a art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, este dată de faptul că legiuitorul - ordinar sau delegat - trebuie să ia rapid o decizie; peste două zile începe campania electorală, iar o eventuală suspendare a acestor prevederi ca urmare a admiterii excepţiei, fără o înlocuire imediată a acestora cu o normă constituţională, ar duce la imposibilitatea atribuirii mandatelor de primar, din moment ce art. 101 din Legea nr. 115/2015 reglementează cine şi în ce condiţii este declarat câştigătorul alegerilor. 8. În continuare, referitor la art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, pe lângă argumentaţia din sesizare, mai aduce un argument cu privire la care apreciază că este "de natură a întări potenţialul său de neconstituţionalitate". Legea referendumului a fost modificată, optându-se pentru un cvorum general de 30%, cu acea condiţie suplimentară, ca măcar 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot să fi exprimat o opţiune validă, soluţie legislativă pe care Curtea a constatat-o ca fiind constituţională. În aceste condiţii, dacă legea electorală rămâne aşa cum este acum, iar un primar îşi obţine mandatul, de exemplu, cu 20% din voturi, este mult mai uşor pentru cei 80% care nu l-au votat să formeze un cvorum de 30% la un eventual referendum pentru demitere. Prin urmare, soluţia alegerii primarilor cu o majoritate relativă e de natură să vulnerabilizeze o dată în plus mandatele viitorilor primari, ameninţându-le stabilitatea funcţiei. În plus, şi preluând sub acest aspect considerente care au fundamentat decizia pe care Curtea Constituţională a pronunţat-o cu acel prilej, respectiv Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, autorul excepţiei arată că principiile referitoare la majoritate exprimate acolo sunt valabile în continuare, iar particularităţile pe care le prezintă procesul alegerilor, în raport cu referendumul nu pot înfrânge principiile privind majoritatea enunţate, ci aceste particularităţi trebuie organizate în aşa fel încât să respecte principiile majorităţii. În această privinţă "nu poate exista un compromis de niciun fel: e majoritate sau nu, punct". 9. Referindu-se, în continuare, la raportul întocmit, arată că judecătorul raportor nu a expus un punct de vedere asupra art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, nici în ceea ce priveşte extinderea controlului de constituţionalitate, nici pe fondul său. În schimb, în ce priveşte art. 50 alin. (2) din aceeaşi lege, domnia sa a lăsat la latitudinea Plenului să aprecieze dacă cerinţa prezentării unui anume număr de semnături la depunerea candidaturii mai corespunde considerentelor exprimate într-o decizie anterioară, în raport cu actualele critici şi cu evoluţia legislaţiei electorale, aspect cu privire la care autorul excepţiei arată că exprimă ceea ce a cerut, şi anume aplicarea testului de proporţionalitate folosit la pronunţarea asupra Legii partidelor politice. În susţinerea acestei cerinţe, autorul excepţiei prezintă o serie de aspecte de fapt, referitoare la desfăşurarea concretă a campaniei de strângere a semnăturilor de susţinere, opinând că "politicienii au reuşit să pervertească, prin apelarea la falsuri, această condiţie de depunere a candidaturii. Deşi ea pare în regulă din perspectiva recomandărilor Comisiei de la Veneţia, prin acţiunea politică aplicată, ea a fost transformată de fapt într-o ficţiune". În principiu, impunerea unui număr de semnături de susţinere este necesară. Însă ar fi mai bine să fie coborât acest prag la un nivel care să îl facă mai uşor şi mai rapid verificabil de către autorităţi, astfel încât politicienii necinstiţi să ştie că sunt mai uşor de prins. Desigur, aceasta va fi decizia Parlamentului, iar decizia Curţii Constituţionale poate constitui un imbold în acest sens. 10. Cât priveşte punctele de vedere exprimate de autorităţile publice în cauză, arată mai întâi că, referitor la art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, acestea converg spre apărarea constituţionalităţii lui, aspectele reţinute fiind deja abordate în concluziile pe care autorul excepţiei le-a prezentat. Cât priveşte dispoziţiile art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, arată că Guvernul s-a limitat să afirme constituţionalitatea alegerilor într-un singur tur, a citat câteva extrase din jurisprudenţă, dar nu a fundamentat propriul său punct de vedere. Avocatul Poporului "se plasează în plină eroare", susţinând că soluţia alegerii primarilor cu majoritatea relativă ar fi fost deja verificată şi validată de către Curtea Constituţională, la fel ca şi alegerea preşedinţilor de consilii judeţene. Precizează că "lucrurile nu stau aşa", întrucât Curtea Constituţională a consimţit la alegerea într-un singur tur a preşedinţilor de consilii judeţene pentru că aceasta nu e o instituţie de rang constituţional, cum este primarul, deci poate fi aleasă oricum, însă alegerea primarilor într-un singur tur nu a fost niciodată supusă controlului de constituţionalitate. Precizează, totodată, că prin excepţia de neconstituţionalitate nu contestă dreptul exclusiv al Parlamentului de a legifera tipul de scrutin sau modalităţile de exercitate a drepturilor electorale, ci solicită verificarea măsurii în care Parlamentul, impunând alegerea primarilor cu majoritatea relativă, a respectat condiţiile prevăzute de Constituţie. Consideră că acest aspect nu a fost analizat în punctele de vedere exprimate de autorităţi. Preşedintele Senatului, deşi afirmă că primarul face parte din categoria instituţiilor fundamentale, cu statut constituţional, şi are un caracter reprezentativ, în sensul art. 2 alin. (1) din Constituţie, nu se referă şi la reprezentativitatea primarilor aleşi, ci doar la reprezentativitatea candidaţilor. Cu privire la acelaşi punct de vedere, autorul excepţiei apreciază că nu se poate reţine afirmaţia referitoare la "caracterul neserios al candidaturii" sale din perspectiva faptului că aceasta este însoţită doar de trei semnături, întrucât cifra i-a fost furnizată chiar de către Parlament, care a stabilit această condiţie pentru înfiinţarea partidelor politice. Conduita sa nu este abuzivă, în cauză nefiind întrunite condiţiile legale pentru calificarea acesteia ca fiind abuz. Cu privire la Preşedintele Camerei Deputaţilor, autorul excepţiei arată că nu a exprimat un punct de vedere asupra principiului reprezentativităţii primarilor aleşi, însă a oferit exemple din dreptul comparat (Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii) pentru a susţine caracterul democratic al alegerilor într-un singur tur. Pornind de la aceste exemple, autorul excepţiei procedează, în continuare, la analiza modului de alegere a Preşedintelui Statelor Unite şi a Primarului Londrei. Dezvoltând astfel procedura de alegere a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, cu referire concretă la procesul electoral în desfăşurare, conchide că "dacă legea electorală din SUA ar opera sub exigenţele Constituţiei româneşti, această lege ar fi categoric pusă la zid şi executată. Dar trebuie să prezumăm că Legea electorală din SUA respectă Constituţia acestei ţări. Căci într-un loc în care se apelează la Constituţie pentru orice fleac, e greu de presupus că legea electorală ar fi fost vreodată, măcar pentru o secundă, neconstituţională. Dar e istoria lor, e tradiţia lor, e Constituţia lor şi aici nu avem prea multe de comentat. De aici, o învăţătură: când comparăm sisteme electorale, trebuie obligatoriu să comparăm şi Constituţiile sub care acestea operează". Se referă în continuare la modul de alegere a primarilor din Anglia şi Scoţia, conchizând că sistemul britanic de vot într-un singur tur de scrutin comasează de fapt două tururi într-unul singur, prin faptul că permite alegătorilor ca la unicul tur să aibă şi şansa unei a doua opţiuni. Ingeniozitatea acestui sistem constă în aceea că, pentru a doua opţiune, alegătorii îi pot vota pe oricare dintre candidaţii de pe buletinul de vot, şi nu doar pe primii doi clasaţi, cum s-ar întâmpla într-un sistem clasic în două tururi, care s-a aplicat şi în România până în 2008. Ca o concluzie a celor două exemple, arată că legiuitorii respectivi au găsit, pentru alegerea unor instituţii de tip individual, soluţii de a contracara neajunsurile principiului majorităţii relative, ataşându-i instituţii sau instrumente menite a compensa deficitul de reprezentativitate pe care acest sistem îl generează, ceea ce în România nu s-a întâmplat. Solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi depune la dosar concluzii scrise. 11. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 522 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 15 mai 2008. Arată că, potrivit art. 73 lit. a) din Constituţie, legiuitorul ordinar este singurul în drept să reglementeze sistemul electoral. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la alegeri libere nu este absolut, legiuitorul având o marjă de apreciere în reglementarea modului de exercitare a acestuia, cu condiţia să nu îl lipsească de conţinut. Referitor la dispoziţiile art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, arată, în principal, că nu au legătură cu cauza, iar, pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, că aceasta este neîntemeiată, legiuitorul fiind suveran în determinarea modalităţii de exercitare a drepturilor electorale. Apreciază că autorul doreşte modificarea soluţiei legislative, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 12. Prin Sentinţa civilă nr. 1 AL din 16 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1/C/AL/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia a fost ridicată de Avram Adrian Liviu într-o cauză având ca obiect contestaţia împotriva Hotărârii nr. 2 din 15 aprilie 2016 a Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti, prin care s-a respins candidatura sa, ca independent, la funcţia de primar general, motivat de faptul că nu a fost îndeplinită condiţia legală prevăzută de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, referitoare la numărul de susţinători ai candidaturii. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine mai întâi "extinderea controlului de constituţionalitate asupra art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015", arătând că o consideră necesară şi justificată în virtutea faptului că cele două articole contestate (art. 50 şi art. 101) "formează, împreună, un mecanism de manipulare a legislaţiei electorale în favoarea partidelor la putere, practică sancţionată de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), în Codul de bune practici în materie electorală". Arată, totodată, că "o contestare directă a art. 101, care reglementează stabilirea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor de primar, nu poate fi făcută decât după epuizarea primului tur de scrutin, fapt care ar lipsi demersul de orice eficienţă practică asupra alegerilor din iunie 2016. Or, acelaşi Cod de bune practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia, în capitolul privind dreptul la un recurs efectiv în materie electorală, recomandă ca legislaţia statelor să evite situaţii în care, în lipsa unui efect suspensiv al contestaţiilor, decizii care pot fi luate înaintea alegerilor să fie luate după alegeri". Abordând, din această perspectivă, problematica admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate invocate în cauză, arată că "art. 50 alin. (2) din Legea 115/2015 are legătură directă şi evidentă cu soluţionarea cauzei, întrucât vizează respectarea unei condiţii de reprezentativitate impuse de către legiuitor candidatului, şi anume aceea de a prezenta un anume număr de semnături de susţinere". Cât priveşte "art. 101 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, [...], are şi el legătură, dar una mai subtilă, cu soluţionarea cauzei". Este vorba despre condiţiile de reprezentativitate impuse în legea electorală, tratate "într-un mod radical diferit în funcţie de momentul în care se află procesul electoral", în sensul unei reprezentativităţi excesive la depunerea candidaturii, faţă de coborârea "chiar sub standardul constituţional" la momentul atribuirii mandatului. În opinia autorului excepţiei, "caracterul excesiv al art. 50 alin. (2) nu poate fi complet demonstrat decât şi prin compararea sa cu art. 101 alin. (2) şi (3), întrucât ambele formează, împreună, un mecanism de manipulare a legislaţiei electorale în favoarea partidelor aflate la putere". 14. În continuare, circumstanţiind situaţia de fapt care a determinat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, arată că înţelege să conteste constituţionalitatea art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 întrucât "reprezintă o ingerinţă excesivă a statului asupra dreptului de a fi ales", precum şi faptul că a optat pentru "cifra de 3 semnături, prin analogie cu soluţia adoptată de către Parlament în ceea ce priveşte numărul de semnături necesare pentru constituirea unui partid politic", soluţie adoptată după ce Curtea Constituţională a decis că cerinţa de a prezenta 25.000 de semnături pentru formarea unui partid este o ingerinţă excesivă asupra dreptului de asociere şi a declarat-o ca fiind neconstituţională. Precizează că "această cifră a reprezentat, aşadar, singurul reper valid din punct de vedere legal" faţă de care s-a putut raporta atunci când a întocmit lista de semnături. 15. Dezvoltând criticile de neconstituţionalitate, autorul excepţiei arată că acestea vizează mecanismul instituit de legiuitor în ceea ce priveşte criteriile de reprezentativitate pe care trebuie să le îndeplinească un candidat independent faţă de ceilalţi competitori, dar mai ales faţă de candidaţii care sunt acum primari în exercitarea mandatului, şi care este format din doi piloni: obligaţia prezentării unei liste cu un număr excesiv de semnături de susţinere la depunerea candidaturii [art. 50 alin. (2) din lege] şi suprimarea unui al doilea tur de scrutin în caz că niciun competitor nu obţine majoritatea simplă de 50%+1 din voturile valabil exprimate şi organizarea unui tur secund doar în caz de balotaj [art. 101 alin. (2) şi (3) din lege]. 16. Arată în acest sens că "pentru un candidat independent la Primăria Capitalei, lipsit de logistica tehnică şi umană a partidelor, baremul de 1% de semnături din numărul alegătorilor rămâne oricum o constrângere insurmontabilă". Astfel, "pentru ca ideea de candidatură independentă să nu fie golită complet de conţinut, iar candidaţii independenţi care chiar ţin la acest statut al lor să nu fie siliţi să apeleze la trucuri de imagine şi la negocieri netransparente cu partidele politice, un legiuitor de bună credinţă ar fi trebuit să impună condiţii rezonabile de participare la alegeri şi pentru candidaţii care sunt şi vor să rămână cu adevărat independenţi". În susţinerea competenţei Curţii Constituţionale de a aprecia asupra acestor condiţii, invocă Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, prin care Curtea Constituţională a examinat, printre altele, excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, care prevedea obligativitatea prezentării unei liste cu 25.000 de semnături pentru înregistrarea unui partid politic prin prisma unui "test de proporţionalitate" între ingerinţa impusă de stat şi interesul public pe care statul îl vroia protejat. În urma aplicării testului de proporţionalitate, Curtea Constituţională a decis că, în actualele condiţii social-politice româneşti, articolul care impunea obligaţia legală de a prezenta 25.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid politic este neconstituţional, reprezentând o condiţie care nu mai este necesară într-o societate democratică şi nici proporţională în raport cu obiectivul urmărit. Ca urmare a deciziei menţionate, s-a adoptat Legea nr. 114/2015 privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003, potrivit căreia partidele politice se pot înfiinţa cu doar trei semnături de susţinere. Conchide că "în aceeaşi perioadă în care [...] legiuitorul punea legea partidelor politice în acord cu rigorile Constituţiei şi elimina o ingerinţă excesivă a statului, acelaşi legiuitor, elaborând o nouă lege a alegerilor locale, a păstrat aceleaşi restricţii în privinţa candidaţilor independenţi care păreau justificate la începutul anilor '90, fără să arate însă dacă mai au o justificare în România anului 2015". Or, "faţă de populaţia votantă din România, de aproximativ 18 milioane de persoane, cifra de 25.000 de semnături reprezintă 0,13%. Dacă acest procent a fost găsit ca excesiv de către Curtea Constituţională a României, atunci procentul de 1% de semnături cerut pentru depunerea unei candidaturi apare cu atât mai excesiv". În plus, "cele 18.000 de semnături cerute pentru depunerea unei candidaturi independente la funcţia de primar general al Capitalei sunt de acelaşi ordin de mărime cu cele 25.000 cerute înainte pentru înregistrarea unui partid politic, deci cer un efort logistic de anvergură similară". În consecinţă, art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 a căpătat un pronunţat caracter de neconstituţionalitate odată cu publicarea Deciziei nr. 75/2015 a Curţii Constituţionale. 17. Cât priveşte art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, susţine că afectează "sever reprezentativitatea celui desemnat câştigător al scrutinului". Apreciază în acest sens că "este de notorietate - sau în orice caz e rezonabil de estimat - că într-o confruntare electorală, primarul aflat în funcţie are prima şansă într-un sistem cu un singur tur de scrutin". Ca urmare, apare de domeniul evidenţei că această reglementare reprezintă "o discriminare între primarul aflat în funcţie şi ceilalţi competitori şi o obstrucţie în plus în calea candidaţilor independenţi, care se adaugă celei referitoare la listele de semnături". 18. Realizând, în continuare, un examen comparativ cât priveşte alegerile, modul de luare a deciziilor de către autorităţile reprezentative, respectiv exprimarea voinţei populare prin referendum şi statuările Curţii Constituţionale cât priveşte cvorumul de participare la referendum, autorul excepţiei susţine că "din proprie iniţiativă şi fără să i-o ceară expres Constituţia, Parlamentul a ştiut întotdeauna să elaboreze mecanisme de vot care să asigure reprezentativitatea deciziilor - şi absolut niciodată nu a găsit de cuviinţă că majoritatea relativă ar reprezenta un asemenea mecanism. În schimb, atunci când a reglementat alegerea primarului, deşi Constituţia cere expres ca acesta să fie reprezentativ, Parlamentul nu a respectat niciunul dintre cele trei criterii [...]: nu există cvorum de participare, nu există principiul majorităţii simple în primul tur, nu există un al doilea tur de scrutin. Parlamentul nu a făcut decât să contrazică nu doar principiile Constituţiei, ci şi propria-i jurisprudenţă de reglementare." Astfel, «instituţia primarului rămâne singura din ţară pentru alegerea căreia este suficientă doar majoritatea relativă, şi nu cel puţin majoritatea simplă, deşi Constituţia cere explicit ca aceasta să fie "organ reprezentativ". Prin soluţia aleasă, Parlamentul a lăsat ca reprezentativitatea primarilor să fie stabilită exclusiv de către hazard: un candidat poate deveni primar indiferent câţi cetăţeni participă la scrutin şi indiferent de câte voturi primeşte, singura condiţie pentru adjudecarea mandatului fiind aceea de a primi măcar un vot în plus faţă de fiecare dintre contracandidaţii săi. Se ajunge astfel în situaţia absurdă ca un candidat care nu obţine măcar 50%+1 din voturi în primul tur să înfrângă voinţa majorităţii, pentru că de fapt majoritatea NU l-a votat.» Astfel fiind, art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 constituie o ingerinţă excesivă a statului asupra dreptului de a fi ales, întrucât, favorizând primarii în funcţie, limitează fără niciun fel de justificare şansele celorlalţi competitori, cu precădere ale candidaţilor independenţi. De asemenea, constituie o ingerinţă excesivă asupra dreptului de vot, "întrucât, curmându-se un proces electoral doar la momentul primului tur, alegătorilor li se refuză dreptul constituţional de a-şi alege un primar reprezentativ". Totodată, se încalcă art. 2 din Constituţie privind suveranitatea, întrucât primarii rezultaţi dintr-un scrutin într-un singur tur, dacă nu obţin peste 50%+1 din numărul voturilor valabil exprimate, nu sunt reprezentativi. 19. În finalul motivării excepţiei, autorul acesteia prezintă şi o serie de consideraţii referitoare la contextul sociopolitic, arătând că soluţia alegerii primarilor într-un singur tur nu a fost niciodată subiect de analiză din partea Curţii Constituţionale; "sistemul a fost folosit pentru prima dată la scară naţională la alegerile locale din iunie 2012", dar într-un context politic diferit de cel actual. Aceasta, "în considerarea ideii că Curtea Constituţională este o instituţie politico-jurisdicţională, care îşi fundamentează deciziile nu doar pe litera şi spiritul Legii Fundamentale, ci şi pe realităţile social-politice din ţară şi pe dinamica acestora, asumându-şi astfel un rol activ în corijarea la timp a abaterilor de la Constituţie". 20. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât stabilirea unei condiţii privind numărul de susţinători ai unui candidat nu reprezintă o ingerinţă excesivă în ceea ce priveşte dreptul de a fi ales sau dreptul de vot. Un candidat la funcţia de primar al municipiului Bucureşti trebuie să fie reprezentativ pentru comunitatea în care candidează. Corelaţia cu dispoziţiile privind înfiinţarea partidelor politice nu poate fi avută în vedere, întrucât sunt în discuţie ipoteze diferite, respectiv înfiinţarea unui partid, având legătură cu dreptul la liberă asociere al cetăţenilor, şi participarea la un proces electoral în calitate de candidat, având în vedere dreptul de a fi ales şi reprezentativitatea candidatului. Legiuitorul este liber să stabilească o serie de condiţii pentru candidaţii la alegeri, condiţia stabilită nefiind excesivă pentru a se aprecia că se încalcă dreptul de a fi ales. Prevederile art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 nu încalcă, de asemenea, prevederile constituţionale invocate, întrucât o anumită procedură de declarare a candidatului declarat ales la alegeri nu înfrânge suveranitatea poporului român sau prevederile constituţionale referitoare la alegeri libere. 21. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 22. Preşedintele Senatului a transmis, cu Adresa nr. I 1.005 din 25 aprilie 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.410 din 26 aprilie 2016, punctul său de vedere prin care consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă mai întâi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 522 din 8 mai 2008, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unor prevederi legale având obiect identic cu reglementarea cuprinsă în art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, astfel încât se impune menţinerea aceleiaşi soluţii şi în prezenta cauză. Cât priveşte, în sine, dispoziţiile criticate, apreciază că "procentul de reprezentativitate de 1% [...] exprimă câteva aspecte: este o condiţie necesară într-o societate democratică, în care aleşii trebuie să dovedească faptul că au un anumit grad de reprezentativitate şi că se bucură, astfel, de încrederea alegătorilor; este o condiţie rezonabilă, procentul de 1% din numărul alegătorilor cu drept de vot înscrişi în listele electorale fiind unul minim, în raport cu numărul total al alegătorilor; este o condiţie legitimă, întrucât primarii, ca şi alte autorităţi publice alese, trebuie să fie expresia voinţei suverane şi a consimţământului corpului electoral, ori un candidat care aduce în sprijinul său doar trei semnături de susţinere a candidaturii sale nu are nicio legitimitate". Or, în cauză, a fost prezentată o listă cu doar trei semnături, "ceea ce arată, pe de o parte, caracterul neserios al candidaturii, iar pe de altă parte, un comportament electoral şi civic abuziv, în sensul utilizat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 522/2008". În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 101 alin. (2) şi (3) din aceeaşi lege, arată, în esenţă, că îşi însuşeşte constatarea instanţei în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, în sensul că acestea nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei. 23. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/3.186 din 25 aprilie 2006, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.407 din 25 aprilie 2016, punctul său de vedere în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, arată, în esenţă, că raportat la realitatea obiectivă ce constituie baza rezonabilă care justifică măsura legislativă contestată, opţiunea legiuitorului de a condiţiona participarea la alegeri a candidatului independent, de obţinerea unui anumit număr de semnături de susţinere, se justifică prin necesitatea asigurării unui grad de reprezentativitate la nivelul electoratului a viitorilor primari, care să certifice că aceştia vor promova interesele unui număr suficient de important de cetăţeni care, la momentul votului, au apreciat că aceştia pot susţine în mod corespunzător interesele comunităţii locale. Cu referire la art. 101 alin. (1) şi (3) din legea criticată, arată că Legea fundamentală prevede doar modalitatea de alegere a Preşedintelui României, iar nu şi a altor organe reprezentative. Potrivit opiniei exprimate, în motivarea excepţiei se face o confuzie între noţiunea de "organ reprezentativ" (care reprezintă o colectivitate şi acţionează în numele ei) şi reprezentativitatea mai mare sau mai mică a unui scrutin. Alegeri cu un tur de scrutin se organizează şi în alte state, fiind date ca exemple în acest sens "alegerea Parlamentului în Marea Britanie şi alegerea Congresului în Statele Unite ale Americii." Instituirea unei modalităţi de scrutin, aflată la latitudinea autorităţii legiuitoare, respectă exigenţele constituţionale şi constituie o expresie a libertăţii de apreciere a Parlamentului în ce priveşte varianta de modalitate de scrutin obiect al legiferării. Nu se încalcă nici Codul bunelor practici în materie electorală elaborat de Comisia de la Veneţia, întrucât "şansa de participare la alegeri este egală pentru toţi candidaţii." Mai mult, "în ipoteza în care s-ar accepta neconstituţionalitatea acestui tip de scrutin, având în vedere data la care ne aflăm" aceasta ar echivala cu încălcarea flagrantă a principiilor consacrate de Codul menţionat. 24. Guvernul a transmis, cu Adresa nr. 5/2.540/2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.406 din 25 aprilie 2016, punctul său de vedere în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere, Guvernul invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie (deciziile nr. 252/2014, nr. 522/2008 şi nr. 606/2008), precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciind că cele statuate în aceste cauze îşi menţin valabilitatea. 25. Avocatul Poporului a transmis, cu Adresa nr. 7.968 din 22 aprilie 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.282 din 22 aprilie 2016, punctul său de vedere prin care apreciază că dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 instituie un prag de reprezentativitate rezonabil de minimum 1%, uşor de atins în practică, şi care nu este de natură să lipsească de conţinut dreptul de vot şi de a fi ales". Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi Recomandările Comisiei de la Veneţia, cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală. Cât priveşte art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, apreciază că "sistemul electoral astfel reglementat prevede modalităţi specifice şi concrete de natură să asigure reprezentativitatea organelor constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, şi anume principiul reprezentării proporţionale şi regula pragului electoral". Dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie "au lăsat în seama legiuitorului ordinar libertatea de a alege şi reglementa un anumit tip de scrutin şi de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie." Astfel, "opţiunea pentru un anume tip de scrutin pentru alegerile locale, precum şi modalităţile concrete de organizare şi desfăşurare a scrutinului aparţin legiuitorului", soluţie care rezultă şi din prevederile art. 121 alin. (1) şi art. 122 alin. (2) din Constituţie, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Arată totodată că, "în măsura în care Curtea Constituţională va constata că sistemul de vot organizat într-un singur tur de scrutin nu corespunde principiilor constituţionale şi realităţilor socio-politice ale statului român, în virtutea rolului său consacrat de art. 142-147 din Legea fundamentală, aceasta are posibilitatea ca, în urma exercitării controlului de constituţionalitate, să aprecieze asupra necesităţii elaborării unei noi concepţii cu privire la întregul sau o parte a sistemului electoral, aşa cum a mai făcut-o anterior în activitatea de soluţionare a unor cauze privind constituţionalitatea unor dispoziţii în materie electorală". În acest sens, aminteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 75/2015 potrivit cărora legiferarea rămâne atribuţia exclusivă a Parlamentului, care, însă, în procesul de elaborare a actelor normative, are obligaţia de a respecta principiile constituţionale şi să gândească, în consecinţă, un sistem legislativ coerent, armonios, coordonat şi eficient, care să protejeze valorile statului de drept şi să asigure un echilibru just între interesele colective, pe de o parte, şi cele individuale, pe de altă parte. 26. Intervenţia în calitate de amicus curiae formulată de Mihai Tociu şi Mihai Rapcea este în sensul admiterii excepţiilor de neconstituţionalitate invocate. Astfel cum Curtea a statuat însă în jurisprudenţa sa, în procedura contenciosului constituţional, o astfel de cerere nu reprezintă o extindere a cadrului procesual existent, întrucât părţile din litigiul constituţional sunt cele care au această calitate în procedura a quo. Aceasta are doar semnificaţia exprimării unei opinii/poziţii a unei terţe persoane faţă de litigiul constituţional asupra problemei deduse instanţei a quo, cu scopul de a sprijini instanţa de contencios constituţional în soluţionarea cauzei, urmând să fie apreciată ca atare, fără a se atribui nicio calitate procesuală autorilor săi. (A se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 191 din 15 martie 2016). Extinderea cadrului procesual stabilit în procedura a quo, sub aspectul părţilor şi al obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, este, în condiţiile Legii nr. 47/1992, inadmisibilă. CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 50 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din data de 20 mai 2015, având următorul cuprins: - Art. 50 alin. (2): "Pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul oraşelor şi de 1.000 în cazul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi în cazul municipiului Bucureşti."; - art. 101 alin. (2) şi (3): "(2) Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. (3) În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur, la care vor participa doar candidaţii care se află în această situaţie." 29. În susţinerea excepţiei se invocă prevederile constituţionale ale art. 2 alin. (1) - Suveranitatea, art. 36 alin. (1) - Dreptul de vot, art. 37 alin. (1) - Dreptul de a fi ales. 30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, referitoare la obligaţia candidaţilor independenţi la funcţia de primar de a prezenta liste de susţinători, sunt criticate în raport de prevederile art. 37 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3)". Se susţine, în esenţă, că prin obligaţia prezentării unei liste de susţinători, legiuitorul a impus o exigenţă excesivă de reprezentativitate când a reglementat intrarea în competiţia electorală a candidaţilor independenţi, numărul de semnături de susţinere necesare pentru înregistrarea candidaturii fiind excesiv, de natură a goli de conţinut ideea de candidatură independentă. 31. Cu privire la aceste critici, Curtea constată mai întâi că, într-o jurisprudenţă constantă, a statuat că "suveranitatea naţională, principiu fundamental al statului român, aparţine, potrivit art. 2 din Constituţie, poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Textul constituţional invocat exprimă, aşadar, voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine într-adevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale, manifestată prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum". (A se vedea Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, la care trimit, deopotrivă, Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010, şi Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012). 32. În ceea ce priveşte alegerile, dispoziţiile art. 2 din Constituţie se coroborează cu cele ale art. 73 alin. (3) lit. a), potrivit cărora sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Aşadar, constituantul a lăsat în seama legiuitorului ordinar libertatea de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie. Norma constituţională de referinţă a fost concretizată şi dezvoltată, în privinţa alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale - consilii locale, consilii judeţene, primari şi preşedinţi ai consiliilor judeţene, prin Legea nr. 115/2015 ale cărei prevederi sunt contestate în prezenta cauză. 33. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi art. 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în aceleaşi legi electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri (a se vedea în acest sens Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010). Or, legile electorale, inclusiv cele adoptate în anul 2015, şi care preiau sub acest aspect reglementările de principiu stabilite în legislaţia electorală anterioară, stabilesc, între condiţiile pentru înregistrarea candidaturii la funcţiile elective, obligaţia candidaţilor independenţi de a prezenta o listă de susţinători. Pronunţându-se de-a lungul timpului asupra unor critici similare celor formulate în prezenta cauză, care au vizat reglementările respective, Curtea le-a respins, cu motivări care au reţinut aceleaşi considerente de principiu, redate în cele ce urmează. 34. Astfel, într-o abordare având la bază şi criteriul cronologic, de natură să evidenţieze atât consecvenţa legiuitorului, cât şi continuitatea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, Curtea reţine, mai întâi, statuările referitoare la alegerile pentru funcţia de preşedinte al României enunţate în hotărâri prin care a respins contestaţiile formulate împotriva neînregistrării unor candidaturi la această funcţie. Cu acele prilejuri, răspunzând criticilor potrivit cărora "condiţia legală a prezentării unor liste de semnături nu este prevăzută în Constituţie", motiv pentru care instituirea unei astfel de condiţii "intră în conflict cu dispoziţiile constituţionale referitoare la eligibilitate", Curtea a reţinut că "această susţinere nu este întemeiată, deoarece dreptul de a fi ales şi propunerea candidaturii sunt două aspecte diferite. Evident că o propunere de candidat nu poate privi decât pe o persoană care întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, dar alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale instituite prin Legea nr. 69/1992, adoptată în temeiul art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituţie. De aceea depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă, având adeziunea a cel puţin 100.000 de susţinători, constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional al contestatorului de a fi ales" (Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 octombrie 1996; în acelaşi sens, şi Hotărârea nr. 71 din 16 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 24 octombrie 1996). În prezent, potrivit art. 27 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, propunerile de candidatură pentru această funcţie vor fi primite numai dacă sunt însoţite de "lista susţinătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători". Curtea a respins contestaţiile împotriva neînregistrării candidaturilor care au pus în discuţie această condiţie legală. (De exemplu, Hotărârea nr. 1 din 16 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 21 octombrie 2009). 35. Cu referire la alegerile pentru Parlamentul European, răspunzând criticilor referitoare la impunerea, pentru candidatul independent care doreşte să participe individual la alegerile pentru Parlamentul European, a condiţiei ca acesta să prezinte o listă cu cel puţin 100.000 de semnături ale susţinătorilor cu drept de vot, Curtea a reţinut că "premisa normei juridice stabilite de art. 12^1 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 (n.a contestată în cauză) o constituie tocmai condiţia generală, constituţională, potrivit căreia candidatul independent la alegerile pentru Parlamentul European trebuie mai întâi să fie titularul dreptului subiectiv de a fi ales, deci se presupune că are vocaţia exercitării acestui drept, urmând ca, pentru exercitarea în concret a dreptului, să îndeplinească cerinţa suplimentară de depunere la Biroul Electoral Central a listei cu semnăturile a cel puţin 100.000 de alegători, alături de cererea de admitere a candidaturii sale şi alte acte necesare. O astfel de condiţie suplimentară nu vine în contradicţie cu dreptul de a fi ales, invocat de autoarea excepţiei, de vreme ce existenţa acestui drept este o condiţie preliminară, sine qua non, fără de care accesul la întreaga procedură electorală este imposibil. Totodată, condiţia legală privind depunerea listei cu cel puţin 100.000 de semnături ale susţinătorilor cu drept de vot nu are efectul golirii de conţinut a dreptului de a fi ales, cum susţine autoarea excepţiei. Trăsătura esenţială a oricărui mandat dobândit în urma exprimării prin sufragiu a voinţei politice a electoratului o constituie reprezentativitatea sa. Indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau euro-parlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaţilor este unul obiectiv şi rezonabil, aplicabil în condiţii de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanţi la alegeri: candidaţii independenţi, pe de o parte, şi cei propuşi pe lista unui partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile comunitar care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european." (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009). 36. În sfârşit, în privinţa alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, Curtea a decis că sunt constituţionale dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 35/2008 criticate cu motivarea că reglementau posibilitatea unor persoane de a se autopropune pentru a candida la alegerea Camerei Deputaţilor sau a Senatului dacă sunt susţinute de minimum 4% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din colegiul uninominal în care candidează, dar nu mai puţin de 2.000 alegători pentru Camera Deputaţilor şi 4.000 de alegători pentru Senat, ar fi excesive, de natură să împiedice exercitarea dreptului de a fi ales. Curtea a reţinut că "această condiţie urmăreşte dovedirea unui anumit grad de reprezentativitate în rândul electoratului, presupunându-se că cel puţin cei care îl susţin pe candidatul independent îl vor şi vota. În cazul celorlalţi candidaţi propuşi de partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, participarea la alegerile parţiale este condiţionată de întrunirea pragului electoral de către acestea la alegerile generale. Limita numărului de susţinători este mai mare în cazul pentru alegerea Senatului (4.000 susţinători) decât în cazul Camerei Deputaţilor (2.000 susţinători), avându-se în vedere că şi norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor, prevăzută de art. 5 alin. (2), este de un deputat la 70.000 locuitori, faţă de norma de reprezentare prevăzută de alin. (3) al art. 5 pentru alegerea Senatului, de un senator la 160.000 locuitori." (Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010). Pentru a fundamenta concluzia potrivit căreia dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi ale art. 30 din Legea nr. 35/2008 nu contravin art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (3) şi art. 37 din Legea fundamentală şi nici textelor din instrumentele internaţionale invocate, în aceeaşi decizie se face referire şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, respectiv Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin and Clerfayt împotriva Belgiei, prin care s-a reţinut că "statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia. Condiţiile nu vor limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut (...)". 37. Aceleaşi considerente de principiu au fost reţinute de Curtea Constituţională şi în privinţa alegerile locale, cu prilejul examinării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 200 în cazul comunelor, 300 în cazul oraşelor, 1.000 în cazul municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi 5.000 în cazul municipiului Bucureşti. Candidaţii independenţi pentru funcţia de preşedinte al consiliului judeţean trebuie să prezinte o listă de susţinători, care să cuprindă minimum 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 3.000." În motivarea acelei excepţii se susţinea că textul de lege supus controlului contravine prevederilor constituţionale şi reglementării internaţionale invocate întrucât condiţiona ca, pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi să prezinte o listă de susţinători care să cuprindă minimum 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează. Respingând aceste critici, Curtea a reţinut, în esenţă, că "prevederile constituţionale invocate [n.a. art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 20, 37 şi 53 din Constituţia României] nu interzic reglementarea condiţiilor în care urmează să fie exercitate drepturile electorale, în scopul garantării acestor drepturi şi asigurării caracterului efectiv al exercitării lor. [...] Instituirea minimului de 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care se candidează reprezintă o garanţie a exercitării dreptului de a fi ales, prin descurajarea eventualelor candidaturi abuzive, de natură să împiedice buna desfăşurare şi finalizarea procesului electoral." În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 "impun o condiţie necesară, rezonabilă şi legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale". (Decizia nr. 522 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din data de 15 mai 2008). 38. Faţă de jurisprudenţa menţionată, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii soluţiei legislative de principiu constând în obligaţia prezentării de liste de susţinători de către candidaţii independenţi, inclusiv pentru funcţia de primar, considerentele enunţate cuprinzând, implicit, un test de proporţionalitate pe care Curtea l-a aplicat în privinţa numărului de susţinători prevăzut de lege. 39. Referitor la concluzia acestui test în sensul caracterului "rezonabil" al condiţiei instituite, Curtea observă că, în realizarea lui, s-a raportat la o reglementare care impunea ca listele de susţinători să fie semnate de "minimum 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 200 în cazul comunelor, 300 în cazul oraşelor, 1.000 în cazul municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi 5.000 în cazul municipiului Bucureşti". Curtea observă că prin dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, criticate în prezenta cauză, legiuitorul a redus la jumătate atât procentul reglementat în privinţa numărului de susţinători necesari pentru înregistrarea candidaturii la funcţia de primar (de la 2% la 1%), cât şi numărul minim stabilit în acest sens pentru comune (de la 200 la 100), adică "minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul oraşelor şi de 1.000 în cazul municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi în cazul municipiului Bucureşti". Or, dacă reglementarea anterioară a fost apreciată ca instituind, sub acest aspect, o condiţie rezonabilă, o reglementare care reduce la jumătate procentul anterior instituit este circumscrisă în mod evident aceleiaşi concluzii. De altfel, prin actuala reglementare, legislaţia se corelează cu recomandările cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002). Liniile directoare statuează în acest sens, la art. 1.3 - Prezentarea candidaturilor, pct. i şi ii, următoarele: "i. Prezentarea candidaţilor individuali sau a listelor de candidaţi pot fi condiţionate de obţinerea unui anumit număr de semnături; ii. Legea nu trebuie să impună colectarea semnăturilor a mai mult de un 1% din alegătorii circumscripţiei respective". 40. În consecinţă, Curtea constată că elementul de noutate adus de Legea nr. 115/2015 în privinţa reglementării condiţiei analizate, şi anume reducerea cu 50% a numărului de susţinători cerut pentru depunerea unei candidaturi independente, este menit să faciliteze exercitarea dreptului de a fi ales. Prin urmare, această modificare nu este de natură să determine o schimbare a jurisprudenţei în care a răspuns aceloraşi critici referitoare la caracterul excesiv al unei asemenea condiţii. Astfel fiind, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată cu acele prilejuri, precum şi considerentele care au fundamentat-o, sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză. 41. Autorul excepţiei invocă drept element de natură a reconsidera atât jurisprudenţa Curţii în materie cât şi, în sine, concepţia legiuitorului în privinţa reglementării alegerilor locale, modificarea legislaţiei în materia înregistrării partidelor politice, operată urmare Deciziei Curţii Constituţionale nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015. De altfel, în cea mai mare parte construcţia motivării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 este realizată din perspectiva soluţiei de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţională a pronunţat-o prin decizia menţionată în privinţa dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, referitoare la numărul minim de membri fondatori necesari pentru constituirea unui partid politic ("Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti"). În considerentele deciziei pronunţate, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că "nu există un just echilibru între interesele colective şi cele individuale, de vreme ce, prin condiţia de reprezentativitate ridicată, dreptul subiectiv al persoanelor interesate să constituie un partid politic cunoaşte o limitare drastică, ce depăşeşte posibilele avantaje create prin adoptarea normei (...). De asemenea, pentru stabilirea şi păstrarea echilibrului corect, legiuitorul trebuie să recurgă la ingerinţa cea mai redusă asupra dreptului de asociere. Or, în speţă, condiţia numărului minim de membri fondatori şi a dispersiei lor teritoriale a depăşit ceea ce este just şi echitabil în raport cu dreptul fundamental protejat - dreptul de asociere". Ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, Legea nr. 14/2003 a fost modificată şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, astfel încât în prezent, art. 19 alin. (3) din lege are următorul cuprins: "Lista trebuie să cuprindă cel puţin 3 membri fondatori." Construindu-şi argumentarea pe un raţionament prin analogie, autorul excepţiei încearcă să acrediteze ideea că, în cazul reglementării numărului de susţinători pentru candidaturile independente la funcţia de primar, sunt aplicabile considerentele care au fundamentat Decizia nr. 75/2015 a Curţii Constituţionale şi, implicit, soluţia legislativă consacrată ca urmare a acestei decizii, soluţie despre care afirmă, de altfel, că a constituit reperul în constituirea propriei liste de susţinători. Din această perspectivă, şi pentru considerentele reţinute în decizia menţionată, acesta afirmă ingerinţa excesivă a statului asupra dreptului de a fi ales. 42. Analizând criticile astfel fundamentate, Curtea constată mai întâi că situaţiile ce sunt comparate de autorul excepţiei în cadrul raţionamentului prin analogie sunt diferite. Astfel, în cazul Deciziei nr. 75/2015, Curtea a examinat prevederi referitoare la condiţiile de înregistrare a unui partid politic, în raport cu prevederile art. 40 din Constituţie - Dreptul de asociere. Ca urmare, soluţia şi considerentele care o susţin au fost în mod evident determinate de interpretarea pe care Curtea Constituţională a dat-o acestui text constituţional de referinţă, interpretare care nu poate fi aplicată, tale quale, în privinţa altui drept fundamental, în speţă dreptul de a fi ales. 43. Curtea subliniază în acest context că înseşi exigenţele pe care legislaţia electorală în ansamblu le-a instituit în privinţa exercitării drepturilor electorale au fost apreciate ca justificând eliminarea condiţiei excesive de asigurare a reprezentativităţii partidelor politice încă de la înfiinţarea acestora. Curtea a reţinut în acest sens în decizia menţionată că "o parte semnificativă a aspectelor problematice avute în vedere de legiuitor pentru limitarea numărului de partide politice, şi anume fragmentarea parlamentară sau finanţarea acestora de la bugetul de stat, îşi găseşte soluţiile chiar în reglementările în vigoare adoptate în aceste materii, respectiv Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 22 iulie 2010 (art. 14, 15 şi 16 din aceasta), şi legile electorale (Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 13 martie 2008, şi Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007). [...] prin urmare, legislaţia în vigoare conţine suficiente elemente, de natura unor garanţii cu rolul de a limita riscul fragmentării excesive a reprezentării parlamentare sau al supraîncărcării bugetului de stat cu cheltuieli destinate finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. Posibilele efecte negative ce ar apărea în lipsa adoptării măsurii legale examinate sunt, deci, contracarate prin existenţa unor instrumente legale adecvate, astfel că această condiţie nu îşi mai găseşte raţiunea." (paragrafele 30-31) 44. Curtea reţine că reprezentativitatea candidaturilor la funcţiile elective se înscrie, de principiu, între "instrumentele legale adecvate" menţionate în considerentele mai sus menţionate. Aceasta întrucât desemnarea de candidaţi în alegeri constituie una dintre condiţiile de "existenţă" a partidelor politice. Astfel, potrivit art. 45 coroborat cu art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 14/2003, una dintre situaţiile de dizolvare pe cale judecătorească a unui partid politic este aceea în care "nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor parlamentare". Aşadar, indiferent de numărul de membri fondatori, prin instituirea unor condiţii de reprezentativitate prin legislaţia electorală în privinţa candidaţilor partidelor se evită o fragmentare politică excesivă; practic, partidele care nu au forţa politică de a desemna candidaţi în alegeri intră sub incidenţa cauzei de dizolvare menţionată. 45. Curtea constată că legiuitorul a instituit, chiar prin legea ale cărei prevederi sunt criticate în cauză, şi care a fost adoptată ulterior pronunţării Deciziei nr. 75/2015, asemenea condiţii şi în privinţa candidaţilor partidelor politice. Art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 stabileşte că "Pentru fiecare candidat la funcţia de primar şi listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I." Instituirea, şi în privinţa partidelor politice, a aceleiaşi condiţii de reprezentativitate la depunerea candidaturilor, impuse pentru candidaţii independenţi, reprezintă o consecinţă a modificării condiţiilor legale referitoare la înregistrarea partidelor politice. Câtă vreme înfiinţarea partidelor politice nu mai impune îndeplinirea unei condiţii de reprezentativitate, aceasta va trebui probată la depunerea candidaturilor pentru funcţiile elective, deopotrivă pentru candidaţii propuşi de partidele politice, cât şi pentru candidaţii independenţi. 46. Totodată, Decizia nr. 75/2015 subliniază o importantă distincţie, şi anume diferenţa dintre membri fondatori şi susţinători. Curtea a reţinut că "dacă legislaţiile altor state prevăd condiţia depunerii, la înregistrarea partidului politic, a unei liste cu un anumit număr de semnături ale susţinătorilor/adepţilor/simpatizanţilor, legiuitorul român a impus semnarea de către membrii fondatori, noţiune mult mai restrictivă, deoarece, până la înregistrarea partidului, o persoană poate susţine înfiinţarea mai multor partide, care până la înregistrare nu există, din punct de vedere juridic, ca partide politice şi deci nu pot avea membri, în timp ce aceeaşi persoană nu poate avea calitatea de membru fondator decât al unui singur partid politic; dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 impun, deci, restricţii mult mai mari sub aspectul atingerii în mod real a numărului cerut de membri fondatori decât dacă s-ar fi raportat la susţinători/adepţi/simpatizanţi ai partidului politic" (paragraful 32). Aşadar, caracterul excesiv al condiţiei impuse de legiuitor în privinţa exercitării dreptului de asociere în partide politice a fost apreciat cu referire la cerinţa referitoare la numărul de membri fondatori, iar nu de susţinători. Acest din urmă număr (condiţie de înregistrare a candidaturii la funcţiile elective) este identic reglementat de Legea nr. 115/2015, deopotrivă pentru partide politice şi pentru candidaţii independenţi. 47. Astfel fiind, nu poate fi reţinută concluzia raţionamentului prin analogie enunţată de autorul excepţiei, întrucât situaţiile premisă comparate sunt diferite. Soluţia legislativă, precum şi sistemul constituţional şi legal de referinţă care a circumstanţiat analiza Curţii Constituţionale în Decizia nr. 75/2015 sunt diferite de cele supuse analizei în prezenta cauză, astfel că este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia "art. 50 alin. (2) a căpătat un pronunţat caracter de neconstituţionalitate odată cu publicarea Deciziei 75/2015 a Curţii Constituţionale". De altfel, textul criticat a fost adoptat ulterior acestei decizii, în cadrul unui demers general realizat, în cursul anului 2015, de adaptare legislativă în considerarea alegerilor locale şi parlamentare din anul 2016, inclusiv de corelare a reglementărilor în materie. Au fost astfel adoptate Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 866 din 19 noiembrie 2015, respectiv a fost modificată şi republicată Legea partidelor politice nr. 14/2003, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015. 48. Nu poate fi reţinută nici susţinerea potrivit căreia "pentru un candidat independent la Primăria Capitalei, lipsit de logistica tehnică şi umană a partidelor, baremul de 1% de semnături din numărul alegătorilor rămâne oricum o constrângere insurmontabilă", susţinere care induce ideea unei inegalităţi în exercitarea dreptului de a fi ales între candidaţii partidelor politice şi candidaţii independenţi. Astfel, ca urmare a modificării Legii nr. 14/2003 şi a eliminării condiţiei de reprezentativitate la alcătuirea unui partid politic, nu mai subzistă prezumţia enunţată de autorul excepţiei, referitoare la "logistica tehnică şi umană" pe care ar presupune-o, de principiu, un partid politic. Deopotrivă partidele politice şi candidaţii independenţi trebuie să îndeplinească aceeaşi condiţie în privinţa prezentării listei de susţinători la depunerea candidaturilor pentru funcţiile elective. Diferenţele de susţinere în sine, concretizate, în cazul unora dintre partidele politice, în existenţa logisticii menţionate de autorul excepţiei ţin deja de natura/substanţa competiţiei politice, reflectând implicit libertatea de voinţa a electoratului, esenţială într-un stat democratic. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la "pervertirea" condiţiei stabilite de lege şi pretinsul comportament fraudulos al unor candidaţi, acestea nu constituie critici de constituţionalitate şi, prin urmare, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. 49. Concluzionând în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, Curtea constată că legislaţia electorală din România a stabilit şi stabileşte condiţia prezentării unei liste de susţinători la depunerea candidaturii de către candidaţii independenţi, condiţie ce a fost constatată în mod consecvent ca fiind constituţională, inclusiv în privinţa candidaţilor independenţi la funcţia de primar. Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că aceasta reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate, şi care previne, totodată, exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, asigurând accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor care, într-adevăr, beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului. Ca urmare, condiţia instituită de legiuitor dă expresie, în esenţă, dezideratelor stabilite de art. 2 din Constituţie referitoare la exercitarea suveranităţii naţionale. Cât priveşte, în sine, numărul susţinătorilor necesar pentru înregistrarea unei candidaturi independente, se constată că acesta a fost redus faţă de reglementările precedente în aceeaşi materie. Un nou test de proporţionalitate sub acest aspect şi-ar fi găsit eventual justificarea în ipoteza în care legiuitorul ar fi procedat la mărirea procentului reglementat, iar nu în situaţia constatată în care, prin reducerea acestuia cu 50%, legiuitorul a creat o evidentă facilitare a exercitării dreptului de a fi ales. Faptul că în privinţa exercitării altui drept constituţional (dreptul de asociere), legiuitorul a stabilit la un moment dat reguli noi, nu este de natură să îl oblige pe acesta să stabilească acelaşi reguli în privinţa tuturor/altor drepturi constituţionale. Ca urmare, nu există niciun temei constituţional pentru a susţine raţionamentul potrivit căruia numărul de susţinători cerut pentru înregistrarea unei candidaturi la o funcţie electivă trebuie, în mod necesar, să fie identic cu numărul de fondatori necesar pentru înregistrarea unui partid politic. Rezultă că textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului de a fi ales în substanţa sa, astfel cum susţine autorul excepţiei, ci condiţionează exerciţiul său de îndeplinirea unor cerinţe, aplicabile în egală măsură candidaţilor la funcţia de primar. Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. 50. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 referitoare la numărul tururilor de scrutin pentru alegerea în funcţia de primar, Curtea constată că este inadmisibilă. 51. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva unei hotărâri a Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti prin care s-a respins o candidatură independentă, cu motivarea că nu întruneşte condiţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, respectiv candidatul propus a prezentat o listă cu numai 3 susţinători. Este vorba, aşadar, despre o contestaţie formulată în etapa procesului electoral corespunzătoare depunerii candidaturilor, care cunoaşte o reglementare expresă prin dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 115/2015, după cum urmează: "(1) Acceptarea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către cetăţeni, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale, în termen de cel mult 48 de ore de la data afişării candidaturii. (2) Respingerea de către biroul electoral de circumscripţie a unei candidaturi poate fi contestată de către candidat, partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale care au propus candidatura respectivă, în termen de cel mult 48 de ore de la data afişării respingerii candidaturii. (3) Contestaţiile trebuie să cuprindă numele şi prenumele, adresa şi calitatea contestatarului, numele şi prenumele persoanei a cărei candidatură a fost admisă sau respinsă, prezentarea temeiurilor contestaţiei, data şi semnătura contestatarului şi indicarea, dacă este cazul, a persoanei desemnate să îl reprezinte. (4) Contestaţia şi, dacă este cazul, cererea de apel, se depun la instanţa competentă să le soluţioneze, sub sancţiunea nulităţii. (5) Contestaţiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluţionează în termen de 48 de ore de la înregistrare, de către judecătoria, respectiv tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripţia electorală. Hotărârea nu se comunică. (6) Împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face apel în termen de 24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul se soluţionează în termen de 24 de ore de la înregistrare. (7) Hotărârea pronunţată în apel este definitivă. (8) Instanţele judecătoreşti competente să soluţioneze contestaţiile formulate împotriva hotărârilor de admitere sau de respingere a unei candidaturi de către biroul electoral de circumscripţie vor lua măsuri de aducere la cunoştinţă, de îndată, a hotărârii definitive, după expirarea termenelor imperative prevăzute la alin. (5) şi (6), biroului electoral de circumscripţie care a pronunţat hotărârea atacată, în vederea definitivării candidaturilor." 52. Or, prevederile art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, referitoare la tururile de scrutin pentru alegerea în funcţia de primar, sunt aplicabile în altă etapă a procesului electoral, respectiv a desfăşurării alegerilor, etapă a cărei existenţă este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor şi parcurgerea, în consecinţă, a etapelor premergătoare, inclusiv depunerea/acceptarea candidaturilor, fiindu-i aplicabile, în mod corespunzător, alte dispoziţii legale în privinţa procedurii de formulare şi soluţionare a contestaţiilor. 53. Astfel fiind, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege, sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale potrivit cărora "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia." Pe cale jurisprudenţială, Curtea a stabilit două criterii/condiţii pentru stabilirea/existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiţii care trebuie întrunite cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. (a se vedea şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014; Decizia nr. 189 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 15 iunie 2015; Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 17 iunie 2015; Decizia nr. 397 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 7 iulie 2015). 54. Dispoziţiile art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015 nu sunt nici aplicabile în cauza dedusă judecăţii (contestaţie împotriva hotărârii biroului electoral de circumscripţie de respingere a unei candidaturi) şi nici necesare pentru restabilirea stării de legalitate în această cauză (eventuala înregistrare a candidaturii). Astfel fiind, excepţia de neconstituţionalitate cât priveşte aceste prevederi nu are legătură cu cauza în care a fost ridicată, etapă guvernată de reguli procedurale exprese şi imperative referitoare la subiecţii care pot formula contestaţie, obiectul contestaţiei şi autorităţile competente a o soluţiona. A accepta ideea că, în acest cadru, poate fi contestată însăşi procedura de desfăşurare a alegerilor (subsecventă acceptării candidaturilor), înseamnă, în realitate, a eluda ansamblul reglementărilor care guvernează procedura electorală, reglementări care conferă calitate procesuală în formularea contestaţiilor în mod distinct şi etapizat, în mod corespunzător "actorilor" electorali/autorităţilor/structurilor implicate în fiecare etapă. În acest fel, orice contestaţie, indiferent de obiect, poate deveni un cadru "flexibil", în care să se invoce, în orice moment al alegerilor, şi indiferent de calitatea celui care o formulează, neconstituţionalitatea oricăreia dintre prevederile Legii nr. 115/2015. În plus, văzând şi dezvoltările jurisprudenţiale mai sus referite, a socoti admisibil a se proceda astfel înseamnă a ignora condiţia "interesului procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate" în cazul unei persoane care, în speţă, nu îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea candidaturii la alegerile pentru funcţia de primar, deci nu îndeplineşte condiţia de a participa la etapa alegerilor, de natură a-i conferi calitatea de a contesta modul de organizare şi desfăşurare a acestora. 55. De altfel, însuşi autorul excepţiei, sesizând problemele pe care le ridică excepţia de neconstituţionalitate formulată, din punct de vedere al cauzelor de inadmisibilitate reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, arată că, de fapt, cererea sa priveşte "extinderea" controlului de constituţionalitate asupra art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, pe care o consideră necesară şi justificată în virtutea faptului că cele două articole contestate (art. 50 şi art. 101) "formează, împreună, un mecanism de manipulare a legislaţiei electorale în favoarea partidelor la putere, practică sancţionată de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), în Codul de bune practici în materie electorală". Arată, totodată, că "o contestare directă a articolului 101, care reglementează stabilirea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor de primar, nu poate fi făcută decât după epuizarea primului tur de scrutin, fapt care ar lipsi demersul de orice eficienţă practică asupra alegerilor din iunie 2016". 56. O astfel de "extindere" însă, ar putea avea ca temei doar prevederile exprese ale art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare", fiind prin urmare, susceptibilă de a fi analizată ca atare numai în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. Faţă de concluziile de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, rezultă că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a analiza posibila extindere a excepţiei de neconstituţionalitate şi în privinţa art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, criticat în raport cu prevederile art. 2, art. 36 alin. (1) şi art. 37 alin. (1) din Constituţie. 57. Faţă de argumentele autorului excepţiei, ce susţine examinarea acesteia cu privire la ambele texte criticate "în considerarea ideii că Curtea Constituţională este o instituţie politico-jurisdicţională, care îşi fundamentează deciziile nu doar pe litera şi spiritul Legii fundamentale, ci şi pe realităţile social-politice din ţară şi pe dinamica acestora, asumându-şi astfel un rol activ în corijarea la timp a abaterilor de la Constituţie", Curtea reţine că este incontestabil rolul activ pe care şi l-a asumat în realizarea dezideratului garantării supremaţiei Constituţiei, însă acest rol este şi trebuie exercitat în limitele competenţei sale constituţionale şi legale. Or, cauzele de inadmisibilitate au caracter imperativ şi sunt de ordine publică. De aceea, nici părţile, într-un proces privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nici Curtea, nu ar putea trece peste o cauză de inadmisibilitate. Ele se impun din oficiu, fiind destinate apărării unui interes eminamente public, privind limitele controlului, ca expresie a competenţei de atribuire a Curţii în exercitarea acestuia. 58. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avram Adrian Liviu în Dosarul nr. 1/C/AL/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a - civilă şi constată că prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a - civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
