Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 246 din 29 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 499 din 4 iulie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Emfor Montaj" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.817/197/2011 al Judecătoriei Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 894D/2013.
2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, consilier juridic Bogdan Constantin Iordache, cu împuternicire depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 895D/2013, nr. 896D/2013, nr. 897D/2013, nr. 898D/2013, nr. 899D/2013 şi nr. 900D/2013, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de aceeaşi autoare a excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele nr. 7.818/197/2011, nr. 7.819/197/2011, nr. 7.820/197/2011, nr. 7.821/197/2011, nr. 7.822/197/2011 şi nr. 13.914/197/2010 ale Judecătoriei Braşov.
4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, consilier juridic Bogdan Constantin Iordache, cu împuternicire depusă la dosar, precum şi partea Gheorghe Gotu, în Dosarul nr. 895D/2013 şi Nicolae Ciubotaru, în Dosarul nr. 900D/2013. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 895D/2013, nr. 896D/2013, nr. 897D/2013, nr. 898D/2013, nr. 899D/2013 şi nr. 900D/2013 la Dosarul nr. 894D/2013.
6. Reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi părţile prezente nu se opun măsurii conexării.
7. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.
8. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 895D/2013, nr. 896D/2013, nr. 897D/2013, nr. 898D/2013, nr. 899D/2013 şi nr. 900D/2013 la Dosarul nr. 894D/2013, care este primul înregistrat.
9. Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992, în considerarea faptului că societatea comercială pe care o reprezintă este una cu capital integral privat, care nu a fost înfiinţată prin reorganizarea fostelor unităţi economice sau bugetare de stat, şi nici nu a dobândit, prin privatizare, proprietatea asupra unor imobile edificate anterior anului 1989. În aceste condiţii, arată că Legea nr. 85/1992 nu ar trebui să fie aplicabilă unor societăţi comerciale înfiinţate în temeiul prevederilor Legii societăţilor nr. 31/1990, în caz contrar fiind încălcate dispoziţiile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "(...) Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. (...)". Arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, despăgubirea în caz de privare de proprietate poate să nu fie totală, totuşi, în prezenta cauză, obligarea unei societăţi comerciale cu capital integral privat la vânzarea unor locuinţe pe care le deţine în proprietate, la un preţ cu mult inferior valorii de piaţă, reprezintă o veritabilă încălcare a dreptului de proprietate. Se mai susţine că textele de lege criticate contravin şi principiului securităţii raporturilor juridice, deoarece Legea nr. 85/1992 nu cuprinde nicio condiţie pe care titularii dreptului de proprietate trebuie să o îndeplinească, iar aplicarea, de către instanţele de judecată, a actului normativ criticat, astfel cum a fost interpretat prin deciziile în interesul legii pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi prin deciziile Curţii Constituţionale, nu echivalează cu respectarea principiului constituţional potrivit căruia judecătorii se supun numai legii. Se mai arată că situaţia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate este mai împovărătoare decât cea a statului care poate vinde locuinţe în temeiul Legii locuinţei nr. 114/1996. Se mai arată că dispoziţiile Legii nr. 85/1992 sunt deficitare, deoarece nu prevăd numărul de locuinţe care se pot vinde persoanei îndreptăţite. În concluzie, arată că sarcina pe care statul o impune persoanelor juridice cu capital privat este excesivă şi lipsită de o indemnizaţie corespunzătoare. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu deciziile nr. 70 din 27 februarie 2001 şi nr. 570 din 29 aprilie 2010. Depune concluzii scrise.
10. Partea Gheorghe Gotu solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că are o vechime în muncă considerabilă la societatea care a edificat imobilul în cauză, înaintea anului 1989. Depune un certificat de încadrare în grad de handicap.
11. Partea Nicolae Ciubotaru învederează anumite aspecte ce privesc fondul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată.
12. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că în prezenta cauză nu se impune o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Arată că obligaţia de vânzare instituită prin textele de lege criticate este obligaţie in rem, în considerarea bunului supus vânzării, iar nu în considerarea persoanei. Se mai arată că aspectele relevate de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la aplicarea actului normativ criticat de către instanţele de judecată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
13. Prin încheierile din 27 septembrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 7.817/197/2011, nr. 7.818/197/2011, nr. 7.819/197/2011, nr. 7.820/197/2011, nr. 7.821/197/2011, nr. 7.822/197/2011 şi nr. 13.914/197/2010, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Emfor Montaj" - S.A. din Bucureşti în cauze având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinaţia de locuinţă, în temeiul Legii nr. 85/1992.
14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că instituirea obligativităţii vânzării locuinţelor construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a actului normativ criticat, la un preţ "derizoriu", care nu ţine seama de preţul de piaţă al imobilelor contravine dispoziţiilor cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la protecţia proprietăţii. Din acest punct de vedere se arată că societatea comercială obligată să vândă aceste locuinţe suportă, în acord cu cele statuate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, o sarcină excesivă şi disproporţionată, de natură a genera încălcarea dreptului său de proprietate. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederea legală criticată încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece "nu conferă criterii clare în ceea ce priveşte modalitatea de obţinere a acestor imobile". Mai mult, vânzarea locuinţelor în cauză, în condiţiile instituite prin textul de lege criticat, afectează în mod negativ activitatea economică desfăşurată de societatea comercială, ceea ce este de natură să contravină principiului constituţional al libertăţii economice.
15. Judecătoria Braşov îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în temeiul textului de lege criticat, imobilele în cauză se vor înstrăina în schimbul unui preţ, calculat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară, la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992. Dată fiind prevalenţa interesului public faţă de cel privat, prevalenţă pe deplin permisă atât de normele constituţionale, cât şi de cele convenţionale, restrângerea dreptului de proprietate şi chiar privarea de acest drept sunt în conformitate cu dispoziţiile art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţie, cu condiţia ca privarea sau restrângerea să urmărească o cauză de utilitate publică şi să respecte condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Or, textul de lege criticat are în vedere satisfacerea unui interes general, respectând principiul echităţii, cu atât mai mult cu cât bunurile imobile vizate au fost construite din fonduri publice, fiind astfel firesc ca ele să folosească satisfacerii unei nevoi publice, anume aceea a procurării de locuinţe la preţuri accesibile pentru beneficiarii vizaţi de actul normativ criticat.
16. Din perspectiva textului convenţional invocat, dreptul de proprietate nu este un drept absolut, putând fi supus unor limitări, Convenţia recunoscând dreptul statelor de a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că trebuie respectat modul în care statul membru concepe imperativele de utilitate publică, fiind recunoscută marja largă de apreciere de care dispun autorităţile naţionale în adoptarea unor politici sociale, excepţie făcând doar situaţia în care aprecierea acestora se dovedeşte a fi complet lipsită de orice bază rezonabilă.
17. În acest context se arată că obligaţia de a vinde, instituită prin textul de lege criticat, nu este de natură să aducă atingere protecţiei instituite prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, întrucât conferă posibilitatea chiriaşilor de a cumpăra locuinţele chiar în considerarea contribuţiei lor la edificarea acestora. Mai mult, preţul social la care proprietarul este obligat să le vândă nu poate fi considerat ca instituind pentru proprietar o sarcina exorbitantă, dat fiind faptul că dispoziţiile convenţionale invocate nu pot fi interpretate ca instituind un drept la o compensare integrală, în cazul privării de bun, iar obiectivele legitime ce ţin de necesitatea asigurării unei protecţii sociale a chiriaşilor pot fi considerate ca elemente ce militează pentru o rambursare inferioară valorii de piaţă a bunului. În consecinţă, potrivit opiniei instanţei de judecată exprimată în cauză, dispoziţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992, republicată, reprezintă măsuri legislative de reglementare a folosinţei bunurilor, în acord cu interesul general impus de circumstanţele social-economice care determină protejarea persoanelor ce nu au în proprietate locuinţe şi nici nu pot accede la acestea în condiţiile pieţei libere.
18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.
(...)
Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992."
22. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 45 - Libertatea economică. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile şi art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că vânzarea către chiriaşi a locuinţelor construite din fondurile statului sau din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat a făcut obiectul mai multor reglementări legale. Astfel, Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 8 februarie 1990, potrivit căruia locuinţele construite din fondurile statului se vând cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, cu achitarea integrală a preţului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare sau prin acordarea unui împrumut de către Casa de Economii şi Consemnaţiuni, fără restricţii privind deţinerea în proprietate a unei a doua locuinţe, a fost modificat şi completat de Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a abrogat art. 4 din Decretul-lege nr. 61/1990 (ce interzicea revânzarea locuinţelor cumpărate în condiţiile acelui act normativ) şi a extins reglementarea vânzării şi la alte spaţii decât cele cu destinaţia de locuinţă, construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat. De asemenea, Legea nr. 76/1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 29 iulie 1994, a extins sfera vânzării şi la locuinţele care, înainte de 6 august 1945, au aparţinut instituţiilor de stat, regiilor autonome şi societăţilor cu capital de stat care şi-au încetat existenţa după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de stat. În toate aceste cazuri, preţul de vânzare al locuinţelor a fost reglementat prin lege, fiind stabilit, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, într-un cuantum care să permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuinţelor. (A se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 270 din 22 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 6 decembrie 2002).
24. Ulterior, prin Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 14 decembrie 2011, legiuitorul a renunţat să mai acorde beneficiul vânzării acestor locuinţe la un preţ stabilit prin lege, instituind un mod de calcul al valorii de vânzare a acestor locuinţe prin raportare la preţul pieţei, stabilit de la caz la caz de către un expert autorizat, cu consecinţa creşterii semnificative a preţului de vânzare. Potrivit dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. II din acest ultim act normativ, locuinţele pentru care procedurile de vânzare au început sub imperiul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se vând la preţul stabilit potrivit Decretului-lege nr. 61/1990.
25. În prezenta cauză, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinaţia de locuinţă, în temeiul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost introdusă în luna martie 2011, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 244/2011, în cauză sunt în continuare aplicabile dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în acord cu principiul de drept tempus regit actum.
26. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică această soluţie legislativă, arătând, în esenţă, că obligativitatea vânzării locuinţelor construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a actului normativ criticat, fără a ţine seama de preţul de piaţă al imobilelor, generează încălcarea dreptului de proprietate al societăţii comerciale asupra unui bun din patrimoniul său, constituind, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o sarcină excesivă şi disproporţionată. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederea legală criticată încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece "nu conferă criterii clare în ceea ce priveşte modalitatea de obţinere a acestor imobile". Mai mult, vânzarea locuinţelor în cauză, în condiţiile instituite prin textul de lege criticat, afectează în mod negativ activitatea economică desfăşurată de societatea comercială, ceea ce este de natură să contravină principiului constituţional al libertăţii economice.
27. Analizând aceste susţineri, Curtea, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, reţine că prevederile legale criticate consacră o normă de justiţie socială, întrucât dă posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic (a se vedea în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 278 din 1 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 6 august 2003, Decizia nr. 223 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 14 iunie 2004, Decizia nr. 651 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 27 mai 2009, sau Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 23 martie 2012). Astfel, prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii în condiţiile contractului de privatizare, legiferarea, ulterior adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective, limitare care este conformă dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.
28. Obligaţia de vânzare către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este o obligaţie in rem, instituită în considerarea obiectului (locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare), iar nu o obligaţie in personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială în al cărui patrimoniu a intrat locuinţa respectivă. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 3 aprilie 2013, referitoare la soluţionarea unui recurs în interesul legii, statuând că nu pot fi reţinute ca impedimente la vânzare nici schimbarea structurii capitalului social al fostelor unităţi economice sau bugetare de stat din ale căror fonduri s-au construit locuinţele respective anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici obiectul de activitate al societăţilor comerciale astfel constituite.
29. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa anterior citată, în prezenta cauză, Curtea mai reţine că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, având în vedere că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, textul convenţional amintit nu garantează în toate situaţiile o compensaţie integrală pentru lipsirea de proprietate, iar obiective legitime, de utilitate publică, precum cele ce urmăresc măsuri de reformă economică sau justiţie socială, pot milita pentru o rambursare inferioară valorii de piaţă a bunului (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54). De asemenea, statele-părţi la Convenţie dispun de o largă marjă de apreciere în ceea ce priveşte măsurile generale de strategie economică sau socială (a se vedea, în acest sens, hotărârile din 15 octombrie 2013, pronunţate în cauzele Natale şi alţii împotriva Italiei şi Casacchia şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 47 şi, respectiv, 56.) Astfel, opţiunea legiuitorului de a reglementa vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului, către chiriaşi, prin norme cu caracter social, obligaţie legală ce subzistă şi în cazul privatizării unităţilor economice din ale căror fonduri a fost construită locuinţa ce face obiectul vânzării, răspunde exigenţelor convenţionale, precum şi celor instituite prin jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului.
30. Mai mult, aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3 din 18 februarie 2013, anterior citată, soluţia legislativă criticată, ce priveşte obligarea unei persoane juridice să vândă un bun din patrimoniul său, respectă imperativele statuate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv este prevăzută prin lege şi urmăreşte un scop legitim, constând în oferirea posibilităţii chiriaşilor de a cumpăra locuinţele, în considerarea contribuţiei lor la edificarea acestora, precum şi a stării materiale a acestora.
31. Pentru aceleaşi considerente, în cauză nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, referitor la principiul constituţional al libertăţii economice. Mai mult, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011).
32. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se mai susţine că prevederea legală criticată încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece "nu conferă criterii clare în ceea ce priveşte modalitatea de obţinere a acestor imobile" de către persoanele îndreptăţite la cumpărarea acestor locuinţe, respectiv titularii contractelor de închiriere. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstituţionalitate, ci se referă la aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea textelor de lege incidente situaţiei juridice deduse controlului instanţei de judecată învestite cu soluţionarea unei cereri privind obligarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a unui imobil cu destinaţia de locuinţă, în temeiul Legii nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
33. Astfel, instanţa de judecată are deplina competenţă să aprecieze, în concret, în ce măsură persoana care solicită cumpărarea acestor locuinţe poate beneficia de prevederile actului normativ criticat, în condiţiile în care mai deţine o locuinţă în proprietate sau în cazul în care solicită cumpărarea a două sau multe dintre aceste bunuri imobile.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Emfor Montaj" - S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 7.817/197/2011, nr. 7.818/197/2011, nr. 7.819/197/2011, nr. 7.820/197/2011, nr. 7.821/197/2011, nr. 7.822/197/2011 şi nr. 13.914/197/2010 ale Judecătoriei Braşov şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. 1 şi 4 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 29 aprilie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
