Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 246 din 15 iunie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) si ale art. 11 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 241/2001
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 24 iunie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi ale <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , excepţie ridicatã de Teodor Leahu în Dosarul nr. 1.957/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 1.957/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi ale <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 . Excepţia a fost ridicatã de Teodor Leahu cu ocazia soluţionãrii apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.454 din 3 martie 2003, pronunţatã de Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 2.971/2001.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi ale <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , înfrâng prevederile constituţionale consacrate în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (2), precum şi prevederile art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. Astfel, potrivit opiniei sale, textele de lege criticate creeazã o situaţie de inegalitate între foştii chiriaşi din imobilele care au fost retrocedate proprietarilor, deoarece situaţia juridicã a acestora depinde de voinţa proprietarului de a încheia sau nu un nou contract de închiriere. În acest sens, face trimitere la situaţia chiriaşului cãruia proprietarul nu doreşte sã îi încheie un contract de închiriere şi pe care o considerã ca fiind precarã din punct de vedere juridic, deoarece acesta se aflã, practic, "în imposibilitatea de a se mai bucura de normele instituite de lege, tocmai în scopul protecţiei chiriaşului şi în scopul evitãrii arbitrarului fiecãrui proprietar". Autorul excepţiei apreciazã, de asemenea, cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale "şi în sensul în care se creeazã situaţii de inegalitate şi între chiriaşii din imobilele ce au fost retrocedate foştilor proprietari şi chiriaşii care locuiesc în imobile naţionalizate care au rãmas în patrimoniul statului". În continuare pune în discuţie conformitatea prevederilor <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , cu prevederile constituţionale care consacrã neretroactivitatea legii şi liberul acces la justiţie. În acest sens aratã cã şi în ipoteza în care, în speţã, sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) din ordonanţã, referitoare la prelungirea contractului de închiriere, el nu se poate bucura de aceste dispoziţii, deoarece nu mai este parte în nici un contract de închiriere, "acest raport juridic încetând în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpãrare în baza <>Legii nr. 112/1995 , adicã în 1998, anterior apariţiei <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 ".
Instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Astfel, reţine cã textele de lege criticate, departe de a avea un caracter discriminatoriu, sunt concepute tocmai în sensul protejãrii chiriaşilor. În acest sens aratã cã <>art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , instituie o obligaţie pentru proprietari, în timp ce art. 11 alin. (1) prevede, în acelaşi spirit, sancţiunea pentru nerespectarea acestei obligaţii sub forma prelungirii de drept a contractului de închiriere pânã la încheierea unui nou contract, fãrã ca proprietarul sã aibã posibilitatea de a evacua chiriaşii pentru neplata chiriei pe aceastã duratã.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, în opinia sa, textele legale criticate nu înfrâng art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţionalã, "instituirea de regimuri diferite în situaţii care impun rezolvãri diferite nu poate fi apreciatã drept o încãlcare a principiului egalitãţii în faţa legii". De altfel, observã cã legiuitorul a asigurat prin dispoziţiile legale care fac obiectul excepţiei atât posibilitatea proprietarului de a-şi valorifica atributele dreptului sãu de proprietate, cât şi protecţia chiriaşului împotriva unor eventuale abuzuri, prin instituirea unor exigenţe rezonabile, fãrã a cãror satisfacere chiriaşul nu poate fi obligat sã elibereze locuinţa. În continuare, referindu-se la conformitatea prevederilor art. 10 alin. (1) şi ale <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , în raport cu principiul constituţional al neretroactivitãţii legii, menţioneazã cã aceste texte legale nu conţin nici o dispoziţie cu aplicare sau efect retroactiv. În legãturã cu acest aspect, reţine şi cã afirmaţiile potrivit cãrora autorul excepţiei nu mai este parte în contractul de închiriere, deoarece acest raport a încetat în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpãrare în baza <>Legii nr. 112/1995 , sunt neîntemeiate, deoarece acestuia îi sunt aplicabile prevederile <>art. 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 . În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , raportate la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, privind accesul liber la justiţie, precizeazã cã acestea nu contravin acestui principiu constituţional, întrucât legiuitorul a prevãzut în mod expres, în art. 22 alin. (3) din ordonanţã, care este procedura de urmat în cazul refuzului proprietarului de a reînnoi contractul de închiriere. De asemenea, apreciazã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. În final, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care aceastã instanţã a respins excepţiile de neconstituţionalitate având un obiect identic. În acest sens aminteşte <>Decizia nr. 139/2001 , <>Decizia nr. 89/2001 , <>Decizia nr. 143/2001 şi <>Decizia nr. 102/2000 .
Avocatul Poporului considerã cã susţinerile autorului excepţiei referitoare la neconformitatea art. 10 alin. (1) şi <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , cu art. 16 alin. (1) din Constituţie sunt neîntemeiate. Astfel, observã cã textele de lege criticate se aplicã, fãrã distincţie, tuturor chiriaşilor. De asemenea, apreciazã cã situaţia juridicã a chiriaşilor din locuinţele retrocedate foştilor proprietari şi a chiriaşilor din imobilele care au rãmas în patrimoniul statului este diferitã, fapt ce justificã un tratament juridic diferit. În acelaşi timp aminteşte cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã "statul, chemat sã medieze conflictul locativ dintre proprietarul persoanã fizicã şi chiriaş, a procedat corect, asigurându-i primului posibilitatea valorificãrii atributelor dreptului sãu de proprietate, îngrijindu-se totodatã de protecţia celui de-al doilea împotriva unor eventuale abuzuri". În sensul celor de mai sus este invocatã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizatã în <>Decizia nr. 157/2003 , în <>Decizia nr. 263/2003 şi în <>Decizia nr. 439/2003 .
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi ale <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.
Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 10 alin. (1): "În vederea încheierii noului contract de închiriere, în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţã sau de la deschiderea rolului fiscal, dupã caz, proprietarul îi va notifica chiriaşului sau fostului chiriaş, prin executorul judecãtoresc, data şi locul întâlnirii. Notificarea va fi comunicatã prin scrisoare recomandatã cu confirmare de primire.";
- Art. 11 alin. (1): "Nerespectarea de cãtre proprietar a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior pânã la încheierea unui nou contract de închiriere. Neplata chiriei pânã la încheierea noului contract de închiriere nu poate fi invocatã de proprietar ca motiv de evacuare a chiriaşului sau a fostului chiriaş."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege autorul excepţiei invocã încãlcarea urmãtoarelor prevederi din Constituţia republicatã:
- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."
De asemenea, autorul excepţiei considerã cã textele de lege criticate încalcã dispoziţiile art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, al cãror conţinut este urmãtorul: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fãrã deosebire la o protecţie egalã a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egalã împotriva oricãrei discriminãri care ar încãlca prezenta Declaraţie şi împotriva oricãrei provocãri la o astfel de discriminare."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã o primã criticã pe care autorul acesteia o aduce dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi ale <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , priveşte încãlcarea de cãtre acestea a principiului constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, principiu ce se regãseşte consacrat şi în art. 7 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului. Critica vizeazã douã aspecte: pe de o parte, inegalitatea dintre foştii chiriaşi din imobilele ce au fost retrocedate proprietarilor, a cãror situaţie juridicã depinde, potrivit autorului excepţiei, de voinţa proprietarului de a încheia sau nu un nou contract de închiriere, iar pe de altã parte, inegalitatea dintre toţi aceşti chiriaşi şi cei care locuiesc în imobile naţionalizate care au rãmas în patrimoniul statului.
Curtea observã cã textele de lege criticate nu conţin nici un element care ar putea determina un tratament inegal sau discriminatoriu între foştii chiriaşi din imobilele ce au fost retrocedate proprietarilor. Curtea constatã cã modul de manifestare a voinţei proprietarilor cu privire la încheierea unui nou contract de închiriere este o chestiune de aplicare a legii, care excedeazã normelor criticate şi care nu poate constitui obiect al controlului de constituţionalitate.
Aceeaşi concluzie se reţine şi în legãturã cu pretinsa inegalitate creatã între foştii chiriaşi din imobilele ce au fost retrocedate proprietarilor şi chiriaşii care locuiesc în imobile naţionalizate care au rãmas în patrimoniul statului, textele legale criticate neoperând nici o distincţie între aceste douã categorii de chiriaşi.
De asemenea, Curtea apreciazã cã nu poate fi reţinutã nici susţinerea autorului excepţiei potrivit cãreia <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), deoarece textul de lege criticat nu conţine nici o dispoziţie cu aplicare sau efect retroactiv.
De altfel, cu privire la conformitatea <>art. 10 şi 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 cu prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, republicatã, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 143 din 8 mai 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 16 iulie 2001, şi <>Decizia nr. 139 din 8 mai 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 20 iunie 2001, reţinând cã aceste dispoziţii legale nu aduc atingere principiului constituţional al neretroactivitãţii legii şi nici celui al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , în raport cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), Curtea reţine cã, în jurisprudenţa sa, cu prilejul examinãrii dispoziţiilor ordonanţei în ansamblul sãu, a statuat cã acest act normativ nu contravine, prin nici o dispoziţie a sa, principiului constituţional al liberului acces la justiţie. În acest sens este <>Decizia nr. 97 din 18 mai 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţia republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi ale <>art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , excepţie ridicatã de Teodor Leahu în Dosarul nr. 1.957/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 iunie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
