Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 246 din 10 mai 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 si ale art. 494 din Codul de procedura civila, precum si ale art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 20 iulie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedurã civilã, precum şi ale <>art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancarã, excepţie ridicatã de Ionel Bancu, Anastasia Bancu, Gheorghe Şuşoi, Mariana Şuşoi, Marian Tãrãbãşanu şi Cornelia Tãrãbãşanu în dosarele nr. 1.537/2004, nr. 1.538/2004 şi nr. 1.539/2004 ale Tribunalului Cãlãraşi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în Dosarele nr. 22D/2005, nr. 23D/2005 şi nr. 24D/2005 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea Dosarelor nr. 23D/2005 şi nr. 24D/2005 la Dosarul nr. 22D/2005, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã legiuitorul are legitimarea constituţionalã sã adopte o astfel de reglementare în domeniul dreptului de proprietate, în temeiul dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 29 noiembrie 2004, pronunţate în dosarele nr. 1.537/2004, nr. 1.538/2004 şi nr. 1.539/2004, Tribunalul Cãlãraşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedurã civilã, precum şi ale <>art. 56 alin. 2 din Legea bancarã nr. 58/1998 , excepţie ridicatã de Ionel Bancu, Anastasia Bancu, Gheorghe Şuşoi, Mariana Şuşoi, Marian Tãrãbãşanu şi Cornelia Tãrãbãşanu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã dispoziţiile art. 1718 din Codul civil, precum şi cele ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedurã civilã, contravin prevederilor constituţionale ale art. 44, ale art. 53 şi ale art. 136, întrucât, prin reglementarea unei posibilitãţi de trecere a bunurilor imobile din patrimoniul unei persoane fizice în patrimoniul altei persoane fizice sau juridice, fãrã a fi în discuţie vreun caz de excepţie care sã impunã restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, se anuleazã pur şi simplu dreptul de proprietate privatã, ocrotit prin Constituţie. De asemenea, autorii excepţiei apreciazã cã textele criticate sunt neconstituţionale şi datoritã faptului cã sunt adoptate prin legi ordinare, deşi, pentru situaţiile în care sunt reglementate excepţii de la principiul inviolabilitãţii dreptului de proprietate privatã, Constituţia instituie obligaţia adoptãrii unei legi organice. Totodatã, autorii excepţiei aratã cã dispoziţiile <>art. 56 alin. 2 din Legea bancarã nr. 58/1998 , precum şi cele ale art. 376 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale şi contravin art. 124 şi 126 din Constituţie, deoarece acordã bãncilor posibilitatea de a executa silit, chiar în mod arbitrar, obligaţiile de restituire a unor sume de bani înscrise în contractele de credit şi garanţie, fãrã ca aceste obligaţii de platã sã fie stabilite printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã şi irevocabilã.
Tribunalul Cãlãraşi apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã, deoarece "normele civile şi procesual civile criticate nu pot fi în raport de conformitate" cu prevederile constituţionale invocate, "atâta timp cât acestea sancţioneazã comportamentul ilicit al debitorului". Instanţa aratã cã textele de lege criticate privesc executarea silitã, instituţie proceduralã al cãrui scop final este acela de realizare definitivã şi practicã a drepturilor care au fost recunoscute printr-o hotãrâre judecãtoreascã sau printr-un alt titlu executoriu prevãzut de lege. Ca atare, apreciazã cã nu poate fi reţinutã susţinerea autorilor excepţiei, referitoare la anularea, prin dispoziţiile legale criticate, a dreptului de proprietate al acestora, deoarece garantarea dreptului de proprietate al unei persoane fizice ori juridice este limitatã de drepturile altor asemenea persoane.
În final, instanţa considerã cã nu poate fi reţinutã nici contrarietatea dispoziţiilor <>art. 56 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 cu prevederile art. 124 şi ale art. 126 din Constituţie.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã susţinerile autorilor excepţiei vizeazã aspecte referitoare la obiectul şi finalitatea procedurii executãrii silite în ansamblul sãu. Astfel, textele criticate nu pot fi analizate decât în contextul reglementãrii unitare din care fac parte, în cadrul cãreia stabilirea obiectului şi modalitãţile executãrii silite, precum şi a sferei titlurilor executorii, departe de a leza principiile constituţionale invocate, constituie expresia aplicãrii lor. De altfel, procedura de judecatã în ansamblul ei, incluzând, în sens larg, şi întreaga procedurã de executare silitã, deci şi prevederile legale criticate, se întemeiazã pe dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care prevãd în mod expres cã reglementarea procedurii de judecatã se face "prin lege", dând astfel libertate legiuitorului sã statueze în aceste domenii. Aşa fiind, prevederile criticate contribuie la determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor legitime ale creditorilor şi debitorilor în cadrul executãrii silite, instituţie proceduralã al cãrei scop este reprezentat de realizarea definitivã şi practicã a unor drepturi recunoscute printr-o hotãrâre judecãtoreascã sau un alt titlu executoriu. Invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Guvernul aratã cã asupra dispoziţiilor art. 376 şi ale art. 488 din Codul de procedurã civilã Curtea s-a mai pronunţat, în sensul constituţionalitãţii acestora, prin Deciziile nr. 134/2002 şi nr. 303/2002, respectiv prin <>Decizia nr. 333/2004 .
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedurã civilã, precum şi a celor ale <>art. 56 alin. 2 din Legea bancarã nr. 58/1998 , faţã de art. 44 şi 53 din Constituţie, întrucât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Astfel, aratã cã dispoziţiile legale criticate au ca scop asigurarea executãrii prestaţiei la care debitorul este obligat, fãrã a aduce atingere dreptului de proprietate al acestuia. De asemenea, apreciazã cã obligaţia de naturã patrimonialã stabilitã în sarcina debitorului este o consecinţã a angajãrii rãspunderii juridice contractuale sau delictuale a acestuia, iar la procedura executãrii silite se recurge numai în situaţia în care debitorul obligaţiei stabilite prin hotãrâre sau titlu executoriu nu executã de bunãvoie prestaţia la care este obligat. În susţinerea acestui punct de vedere, invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 217/2001 . Totodatã, Avocatul Poporului aratã cã textele criticate instituie o restrângere legalã a exercitãrii dreptului de proprietate al debitorului, în deplinã conformitate cu prevederile art. 53 din Constituţie. În ceea ce priveşte contrarietatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 124, ale art. 126 şi ale art. 136 alin. (4) din Constituţie, considerã cã textele constituţionale invocate nu au relevanţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedurã civilã, precum şi cele ale <>art. 56 alin. 2 din Legea bancarã nr. 58/1998 , dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
Art. 1718 din Codul civil: "Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare."
Art. 376, art. 488 şi art. 494 din Codul de procedurã civilã:
- Art. 376: "Se învestesc cu formula executorie hotãrârile care au rãmas definitive ori au devenit irevocabile, înscrisurile autentice, precum şi orice alte hotãrâri sau înscrisuri, pentru ca acestea sã devinã executorii, în cazurile anume prevãzute de lege.
Actele autentificate de o reprezentanţã diplomaticã sau consularã a României se vor putea învesti cu formula executorie de judecãtoria domiciliului uneia din pãrţile pãrtaşe la actul autentic.
Dacã nici una din pãrţi nu are domiciliul cunoscut în ţarã, învestirea cu formula executorie se face de judecãtoria sectorului III din Capitala României.";
- Art. 488: "Sunt supuse urmãririi silite imobiliare bunurile imobile.
Pot forma obiectul urmãririi silite imobiliare şi dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil, precum şi dreptul de superficie.
Dreptul de servitute poate fi urmãrit silit numai o datã cu fondul dominant cãruia îi profitã.";
- Art. 494: "Imobilele urmãrite silit se valorificã prin vânzare la licitaţie publicã, vânzare directã şi prin alte modalitãţi admise de lege. Dispoziţiile art. 431 sunt aplicabile."
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 56 alin. 2 din Legea bancarã nr. 58/1988, ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale acest act normativ a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 24 ianuarie 2005, cu un nou titlu, şi anume Legea privind activitatea bancarã, iar ca urmare a renumerotãrii textelor, art. 56 alin. 2 a devenit art. 79 alin. 2, având acelaşi conţinut. Ca atare, Curtea urmeazã a se pronunţa asupra acestor din urmã dispoziţii legale, potrivit cãrora "Contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantãrii creditului bancar, constituie titluri executorii".
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 44, 53, 124, 126, respectiv ale art. 136 alin. (4), cu urmãtorul conţinut:
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privatã asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeanã şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bazã de reciprocitate, în condiţiile prevãzute prin lege organicã, precum şi prin moştenire legalã.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire.
(4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietatea publicã a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altã naturã discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 124: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.
(3) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";
- Art. 126: "(1) Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege.
(2) Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.
(3) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigurã interpretarea şi aplicarea unitarã a legii de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti, potrivit competenţei sale.
(4) Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi regulile de funcţionare a acesteia se stabilesc prin lege organicã.
(5) Este interzisã înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organicã pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participãrii, dupã caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente sã soluţioneze cererile persoanelor vãtãmate prin ordonanţe sau, dupã caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.";
- Art. 136 alin. (4): "Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã."
Examinând excepţia, Curtea constatã cã, în argumentarea criticii de neconstituţionalitate potrivit cãreia textele deduse controlului reglementeazã posibilitãţi de trecere a bunurilor imobile din patrimoniul unei persoane fizice în acela al alteia, iar prin aceasta "se anuleazã pur şi simplu dreptul de proprietate privatã, ocrotit de Constituţie", autorii excepţiei utilizeazã o premisã greşitã, rezultat al absolutizãrii exerciţiului dreptului de proprietate.
În acest sens, se face abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Curtea reţine cã finalitatea acestor prevederi constituţionale constã în asigurarea realizãrii dreptului de proprietate, ca drept subiectiv fundamental, într-o dimensiune rezonabilã, de naturã sã asigure respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale altor subiecte de drept cãrora statul este ţinut, în egalã mãsurã, sã le acorde ocrotire.
În condiţiile în care participarea la circuitul civil, componentã esenţialã a vieţii sociale, cu corolarul sãu - dobândirea de drepturi şi asumarea de obligaţii -, constituie însãşi raţiunea de a fi a oricãrui subiect de drept, Curtea apreciazã cã ar fi fost un nonsens ca din acest circuit sã fie exclus dreptul de proprietate, în maniera preconizatã de autorul excepţiei. A accepta un atare punct de vedere ar însemna a institui o clauzã de nerãspundere pentru titularul obligaţiei asumate (debitor), pus astfel la adãpost împotriva valorificãrii silite a creanţei de cãtre creditorul sãu. Realizarea dreptului acestuia din urmã ar deveni dependentã exclusiv de bunul plac al debitorului, ceea ce ar afecta esenţial securitatea circuitului civil. Aşa fiind, Curtea constatã cã, examinate în contextul acestor consideraţii principiale, reglementãrile legale deduse controlului îşi relevã utilitatea şi perenitatea, ele constituindu-se în limitãri necesare ale dreptului de proprietate, impuse de raţiuni sociale majore şi instituite de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale.
De altfel, Curtea constatã cã o parte din dispoziţiile legale criticate prin excepţia de neconstituţionalitate ce formeazã obiectul dosarelor de faţã, şi anume art. 376 şi 488 din Codul de procedurã civilã, a mai fost supusã controlului de constituţionalitate.
Astfel, prin <>Decizia nr. 45 din 27 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 8 martie 2005, Curtea Constituţionalã a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 376 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, iar în ceea ce priveşte art. 488 din acelaşi act normativ, Curtea s-a mai pronunţat prin decizii precum <>Decizia nr. 217 din 3 iulie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 4 septembrie 2001, şi <>Decizia nr. 333 din 16 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 12 octombrie 2004, statuând cã aceste dispoziţii de lege sunt constituţionale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1718 din Codul civil, ale art. 376, ale art. 488 şi ale art. 494 din Codul de procedurã civilã, precum şi ale <>art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancarã, excepţie ridicatã de Ionel Bancu, Anastasia Bancu, Gheorghe Şuşoi, Mariana Şuşoi, Marian Tãrãbãşanu şi Cornelia Tãrãbãşanu în dosarele nr. 1.537/2004, nr. 1.538/2004 şi nr. 1.539/2004 ale Tribunalului Cãlãraşi.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 mai 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
