Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 243 din 21 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 2, art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) si art. 108^5 alin. 1 si 3, art. 155^1 alin. 1, art. 183 si art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedura civila din 1865, precum si ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 2 iulie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. 2, art. 183 şi art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 10.139/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 93D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 241D/2013, având ca obiect, potrivit dispozitivului Încheierii din 19 martie 2013, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^5 alin. 3 şi art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, precum şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 10.139/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 241D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere strânsa legătură existentă între obiectul excepţiei de neconstituţionalitate reţinut în Dosarul nr. 93D/2013 şi cel reţinut în Dosarul nr. 241D/2013, prin prisma faptului că ele vizează incidente procedurale succesive intervenite în derularea aceluiaşi proces, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 241D/2013 la Dosarul nr. 93D/2013.
Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 139 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 241D/2013, înregistrat la Curtea Constituţională la data de 8 aprilie 2013, la Dosarul nr. 93D/2013, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă în privinţa criticilor referitoare la art. 155^1 alin. 1, art. 183 şi art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 şi, ca neîntemeiată, în privinţa prevederilor art. 28 alin. 2, art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 şi a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 72 din 2 februarie 2012.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 14 decembrie 2012 şi 19 martie 2013, pronunţate în Dosarul nr. 10.139/245/2012, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. 2, art. 183 şi art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 şi, respectiv, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^5 alin. 3 şi art. 155^1 din Codul de procedură civilă din 1865, precum şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţii ridicate de Emil Balaure într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în revendicare imobiliară.
Prin Încheierea din 15 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 10.139/245/2012, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) şi art. 108^5 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ataşată la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 241D/2013, ca urmare a faptului că încheierea a fost comunicată Curţii Constituţionale prin Adresa de înaintare nr. 1.361 din 8 aprilie 2013, corespunzătoare Dosarului nr. 241D/2013. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 28 alin. 2 şi art. 30 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, prin restricţiile impuse cu privire la recuzarea judecătorilor, prin imposibilitatea recuzării tuturor judecătorilor unui complet şi prin procedura prevăzută pentru soluţionarea cererilor de recuzare inadmisibile, încalcă dreptul la un proces echitabil, reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se arată că aceleaşi prevederi constituţionale sunt încălcate şi prin dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât acestea, prin folosirea cuvântului "poate" în locul cuvântului "trebuie", dau posibilitatea judecătorilor, chemaţi să judece pe baza unor înscrisuri arătate ca fiind false, de a nu proceda la suspendarea judecării cauzelor şi de a nu înainta parchetului respectivele înscrisuri. Se susţine că accesul liber la justiţie este încălcat şi prin dispoziţiile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât dau instanţelor posibilitatea de a sancţiona acele părţi care sunt apreciate de către acestea ca fiind de rea-credinţă şi care formulează cereri de recuzare. Se arată, de asemenea, că art. 21 din Constituţie este încălcat prin prevederile art. 108^5 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât împotriva încheierii prin care instanţa dispune obligarea unei părţi la plata unei amenzi sau despăgubiri nu se poate formula o cale de atac distinctă, ci numai cerere de reexaminare, prin care se poate solicita, motivat, revenirea asupra amenzii ori despăgubirii sau reducerea acestora. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, se susţine că acestea încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece lasă la latitudinea judecătorilor suspendarea judecăţii în cazul în care se ivesc indiciile unor infracţiuni, a căror constatare ar influenţa în mod decisiv hotărârile ce urmează să fie pronunţate, dându-le acestora posibilitatea de a continua judecarea cauzelor civile chiar şi în condiţiile săvârşirii unor infracţiuni ce au legătură cu dezlegarea respectivelor cauze. Se mai arată că prevederile art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 încalcă accesul liber la justiţie, întrucât permit judecătorului care a aplicat o amendă să soluţioneze şi cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii prin care acelaşi judecător a obligat la plata respectivei amenzi. Se susţine că dispoziţiile art. 155^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin lăsarea la aprecierea instanţei de judecată a suspendării judecării cauzei în situaţia în care constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, încalcă atât liberul acces la justiţie, cât şi dreptul la un proces echitabil. Se susţine, totodată, că prevederile constituţionale anterior arătate sunt încălcate şi prin dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, deoarece acestea permit doar instanţelor de judecată, nu şi părţilor, să sesizeze Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate.
Judecătoria Iaşi - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 579 din 29 mai 2012. Se susţine că prevederile art. 30 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 au menirea de a preveni situaţiile în care o parte formulează în mod abuziv cereri de recuzare informe sau repetate, pentru acelaşi motiv. Se arată că dispoziţiile legale criticate sunt menite să fluidizeze procesele civile, prin împiedicarea părţilor de rea-credinţă să formuleze cereri de suspendare în scopul tergiversării judecăţii, şi că, mai mult, instanţa de judecată este cea mai în măsură să aprecieze cu privire la legătura cauzei penale cu cauza civilă şi la oportunitatea suspendării cauzei civile în cazul prevăzut la art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865 permit instanţei să sancţioneze formularea de cereri vădit netemeinice în scopul şicanării sau tergiversării cauzelor şi că dispoziţiile art. 108^5 alin. 1 şi 3 reglementează modalitatea de soluţionare a cererii de reexaminare, niciunul dintre acestea necontravenind vreunei prevederi constituţionale. Se susţine că judecarea cererii de reexaminare a încheierii prin care se dispune plata unei amenzi de către instanţa care a pronunţat respectiva încheiere sau de către preşedintele acesteia se justifică prin faptul că acea instanţă cunoaşte cel mai bine motivele aplicării amenzii şi că caracterul irevocabil al hotărârii pronunţate, în acest fel, are ca scop evitarea tergiversării judecării cauzei. Se arată că, în acelaşi scop, au fost reglementate şi dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, prin care legiuitorul a conferit doar instanţelor de judecată dreptul de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţii de neconstituţionalitate invocate în cursul soluţionării cauzelor, impunând, totodată, efectuarea de către acestea a unui control cu privire la întrunirea condiţiilor de admisibilitate expres prevăzute în textul criticat. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 741 din 12 mai 2009. Se arată, astfel, că niciunul din textele criticate nu încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea fundamentală.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că textele criticate sunt constituţionale. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 97 din 9 februarie 2006, nr. 183 din 2 martie 2006, nr. 390 din 19 martie şi nr. 741 din 12 mai 2009, arătându-se că soluţiile pronunţate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. Cu privire la constituţionalitate prevederilor art. 183 din Codul de procedură civilă din 1865, se susţine că acestea dau posibilitatea instanţei de judecată să aprecieze oportunitatea suspendării cauzei, pentru a evita situaţia pronunţării unor hotărâri contradictorii, preîntâmpinând, totodată, abuzul de drept al părţii interesate în tergiversarea soluţionării litigiului. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, se arată că lăsarea la latitudinea judecătorului a opţiunii suspendării cauzei, în condiţiile în care există indiciile unei infracţiuni, a cărei constatare ar influenţa în mod semnificativ hotărârea ce urmează să fie pronunţată, îi permite acestuia să îşi exercite rolul activ sancţionând eventualele tentative de abuz de drept procesual, soluţie incontestabil mai eficientă decât cea a impunerii prin lege a măsurii suspendării.
Avocatul Poporului arată că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Se arată că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă sub aspectul criticii referitoare la dispoziţiile art. 155^1, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât autorul excepţiei este nemulţumit de modul de redactare a acestor texte, solicitând modificarea lor, aspect ce excedează sfera de competenţă a Curţii Constituţionale. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, se susţine că, pe de o parte, acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, în exercitarea prerogativelor sale prevăzute la art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar, pe de altă parte, ele realizează o veritabilă protecţie a justiţiabililor împotriva încercărilor nejustificate de tergiversare a soluţionării cauzelor, prin suspendarea judecării acestora, chiar şi în situaţii ce nu justifică raţional dispunerea acestei măsuri procesuale. Cu privire la dispoziţiile art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, se arată că reexaminarea amenzii sau a despăgubirii, de către instanţa care a stabilit-o, apare ca o cale specifică de retractare, necontravenind prevederilor art. 21 din Constituţie. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, se arată că acestea au ca scop evitarea tergiversării cauzelor deduse judecăţii, în deplin acord cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare din 14 decembrie 2012 şi 19 martie 2013, prevederile art. 28 alin. 2, art. 108^5, art. 155^1, art. 183 şi art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, precum şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Curtea observă că Dosarului nr. 241D/2013 i-a fost ataşată şi Încheierea din 15 ianuarie 2013, prin care se dispune sesizarea Curţii Constituţionale şi cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) şi art. 108^5 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865. În consecinţă, Curtea constată că obiect al celor două dosare îl constituie atât dispoziţiile reţinute prin încheierile din 14 decembrie 2012 şi 19 martie 2013, cât şi cele reţinute prin Încheierea din 15 ianuarie 2013, chiar dacă aceasta din urmă a fost ataşată Dosarului nr. 241D/2013. De asemenea, din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine că autorul excepţiei critică, în realitate, dispoziţiile art. 28 alin. 2, art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), art. 108^5 alin. 1 şi 3, art. 155^1 alin. 1, art. 183 şi art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, precum şi prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, texte asupra cărora Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie şi care au următorul cuprins:
- Art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865: "Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.";
- Art. 30 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865: "Cererile de recuzare inadmisibile potrivit art. 28 se soluţionează de instanţa în faţa căreia au fost formulate.";
- Art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865: "Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:
1. cu amendă judiciară de la 50 lei la 700 lei: [...]
b) formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare.";
- Art. 108^5 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865: "Împotriva încheierii prevăzute la art. 108^4 cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acestora. [...]
Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.";
- Art. 155^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865: "Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile art. 108^3 sunt aplicabile.";
- Art. 183 din Codul de procedură civilă din 1865: "Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.";
- Art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865: "Instanţa poate suspenda judecata: [...]
2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.";
- Art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992: "(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora."
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora "dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
I. Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 741 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 4 iunie 2009, Curtea, în privinţa unei critici de neconstituţionalitate formulate de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, a statuat că acesta este nemulţumit de modalitatea de redactare a celor două texte de lege, susţinând, în esenţă, că legiuitorul ar fi trebuit să instituie obligativitatea, iar nu posibilitatea judecătorului de a suspenda cursul judecăţii, în cazul defăimării unui înscris ca fals, respectiv când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi. Prin urmare, Curtea a constatat că autorul excepţiei solicită indirect modificarea textului de lege criticat, ceea ce, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", apare ca inadmisibil (a se vedea şi Decizia nr. 390 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, şi Decizia nr. 72 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 6 aprilie 2012).
Având în vedere motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea constată că atât considerentele, cât şi soluţia deciziei anterior citate se aplică mutatis mutandis şi cu privire la prevederile art. 155^1 alin. 1 şi art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865.
II. Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 28 alin. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 prin numeroase decizii, cu titlu de exemplu reţinându-se Decizia nr. 265 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008, Decizia nr. 560 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, sau Decizia nr. 994 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 31 octombrie 2008. Prin aceste decizii Curtea a statuat că instituţia recuzării în procesele judiciare se justifică prin imperativul asigurării unei judecăţi imparţiale, în care părţile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului cauzată de legătura de rudenie sau afinitate cu una dintre părţi, interesul personal pe care îl are în soluţionarea cauzei deduse judecăţii sau alte asemenea împrejurări expres prevăzute de lege. Recuzarea nu poate fi, în consecinţă, decât individuală, şi nu colectivă, şi nici nu poate conduce, în sistemul nostru juridic, la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanţe de a judeca procesele cu care au fost învestiţi în condiţiile legii. Totodată, Curtea a statuat că prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să restrângă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.
Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea a pronunţat Decizia nr. 364 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, prin care a reţinut că prevederile art. 30 determină competenţa de soluţionare a cererii de recuzare, incident procedural ce intervine în desfăşurarea normală a procesului civil. Textul de lege criticat instituie regula potrivit căreia recuzarea se soluţionează de instanţa sesizată cu acţiunea principală, judecătorul recuzat neputând participa la alcătuirea completului care se va pronunţa asupra cererii de recuzare. Doar în situaţia în care, din cauza recuzării mai multor judecători, nu se poate forma completul de judecată, se prevede, în alin. 2 al art. 30 din Codul de procedură civilă din 1865, că cererea de recuzare se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Aceste reguli de procedură se justifică prin intenţia legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificată a înfăptuirii actului de justiţie, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ţinându-se seama şi de interesele legitime ale celorlalte părţi, nu numai de cele ale părţii care a formulat cererea de recuzare.
Asupra constituţionalităţii prevederilor art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă din 1865, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, prin care a reţinut că activitatea procesuală a părţilor trebuie să se desfăşoare cu respectarea normelor prevăzute de lege. Stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129. De asemenea, Curtea a constatat că pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanatoriu, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, că exercitarea de către o persoană a unui drept ce îi este recunoscut prin lege nu poate să justifice, prin ea însăşi, o prezumţie a relei-credinţe. De altfel, exercitarea abuzivă a unui drept se produce numai în situaţia în care acel drept se realizează în alt scop decât cel pentru care legea l-a recunoscut.
Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 108^5 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 308 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 848 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 5 septembrie 2011, Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 344 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012, şi Decizia nr. 64 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 26 martie 2013, prin care a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul, prin reglementarea art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, a dorit instituirea unei căi de atac particulare, care se califică ca fiind o cale specifică de retractare. Întrucât aplicarea amenzii constituie un incident procedural, ea va fi aplicată de către judecătorii învestiţi cu acţiunea principală. Cenzurarea încheierii de stabilire a amenzii de către instanţa care a dispus sancţiunea este firească, deoarece aplicarea amenzii nu implică o judecată de fond. Dacă cererea de reexaminare este admisă ca urmare a constatării faptului că sancţiunea a fost aplicată fără temei sau cu încălcarea unor dispoziţii legale, amenda aplicată poate fi revocată sau poate fi redusă în situaţia în care se apreciază cuantumul amenzii aplicate ca fiind prea mare în raport cu abaterea săvârşită. Faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului. Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă, şi se soluţionează prin încheiere irevocabilă. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a uşura situaţia persoanei obligate la plata acestora.
Referitor la constituţionalitatea prevederilor art. 155^1 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin Decizia nr. 1.385 din 29 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 15 decembrie 2009, Curtea a statuat că textele criticate reprezintă norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, evident, cu respectarea principiilor şi prevederilor Legii fundamentale. Aşadar, Curtea a reţinut că acestea instituie suficiente garanţii pentru asigurarea accesului liber la justiţie, şi anume: încheierea de suspendare trebuie să prevadă care anume obligaţii nu au fost respectate; împotriva încheierii pronunţate de instanţă partea nemulţumită are deschisă calea apelului, potrivit art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă; la cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile respective au fost îndeplinite.
Cu privire la constituţionalitatea art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 72 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 6 aprilie 2012, prin care a reţinut că în logica argumentelor autorului excepţiei s-ar ajunge la convertirea controlului de constituţionalitate realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-o veritabilă actio popularis, instrument al controlului de constituţionalitate nereglementat de Constituţie. Astfel, Curtea a observat că prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. Prin urmare, instanţa de judecată se pronunţă doar asupra admisibilităţii sesizărilor, cu obligaţia de a respinge ca inadmisibile pe acelea care nu îndeplinesc condiţiile legii, având rolul unui filtru al excepţiei de neconstituţionalitate invocate de părţi. Instituind imposibilitatea sesizării Curţii Constituţionale direct de către părţi, legiuitorul a avut în vedere prevenirea eventualelor abuzuri şi tergiversarea cauzelor deduse judecăţii, în deplin acord cu dispoziţiile art. 57 din Constituţie, potrivit cărora drepturile şi libertăţile constituţionale trebuie exercitate cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi, în acest sens fiind şi Decizia nr. 741 din 12 mai 2009.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155^1 alin. 1, art. 183 şi art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 10.139/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 10.139/245/2012 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 28 alin. 2, art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) şi art. 108^5 alin. 1 şi 3 din Codul de procedură civilă din 1865 şi ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 21 mai 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
