Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 241 din 27 mai 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 si 52 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 24 iunie 2004
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi 52 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Emil Balaure în Dosarul nr. 9.478/2001 al Tribunalului Iaşi.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 110D/2004, care are ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de acelaşi autor în Dosarul nr. 5.114/2002 al Tribunalului Iaşi. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 109 D/2004 şi nr. 110 D/2004 au un conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, deliberând, dispune conexarea Dosarului nr. 110 D/2004 la Dosarul nr. 109 D/2004, în temeiul <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãruia "Procedura jurisdicţionalã [...] se completeazã cu regulile procedurii civile [...]", raportat la art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãruia "[...] întrunirea mai multor pricini [...] în care sunt acelea şi pãrţi sau chiar împreunã cu alte pãrţi şi al cãror obiect şi cauzã au între dânsele o strânsã legãturã [...] poate fi fãcutã de judecãtor chiar dacã pãrţile nu au cerut-o".
Având cuvântul pe fond, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând practica în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin încheierile din 5 februarie 2004, pronunţate în dosarele nr. 9.478/2001 şi nr. 5.114/2002, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Codul de procedurã penalã privind recuzarea. Excepţia a fost ridicatã de Emil Balaure, recurent în dosarele menţionate.
În motivãrile excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut identic, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile din Codul de procedurã penalã privind recuzarea (vizate fiind, chiar dacã nu se indicã expres acest lucru, textele art. 51 şi 52 din Codul de procedurã penalã) sunt contrare prevederilor legale referitoare la dreptul la un proces echitabil, reglementate de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, respectiv de art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Se motiveazã critica invocându-se faptul cã cererile de recuzare se judecã în camera de consiliu şi fãrã prezenţa pãrţilor, fãrã a li se permite acestora sã îşi susţinã cererile. Autorul excepţiei considerã cã cererile trebuie judecate în şedinţã publicã, iar încheierile pronunţate trebuie sã fie motivate. Totodatã, autorul excepţiei afirmã cã legea nu prevede nici o cale de atac împotriva încheierii de respingere a cererilor de recuzare şi cã i-au fost respinse mai multe cereri de recuzare a unor judecãtori.
Tribunalul Iaşi considerã cã excepţia este neîntemeiatã, arãtând cã reglementãrile referitoare la recuzare au ca scop împiedicarea tergiversãrii soluţionãrii cererilor de recuzare şi, implicit, a cauzelor penale. Se precizeazã cã încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusã recursului, contrar susţinerilor autorului excepţiei, iar acesta chiar a atacat cu recurs încheierea prin care i s-a respins cererea de recuzare.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituţii.
Guvernul precizeazã cã, în esenţã, critica de neconstituţionalitate se referã la dispoziţiile art. 52 alin. 1, 2 şi 7 din Codul de procedurã penalã, privind procedura de soluţionare a recuzãrii în cursul judecãţii, iar, cu privire la aceasta, considerã cã este neîntemeiatã. Aratã în acest sens cã, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 127, procedura de judecatã este stabilitã prin lege, iar şedinţele de judecatã sunt publice, în afarã de cazurile prevãzute de lege. De asemenea, potrivit art. 129 din Constituţie, republicatã, împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac în condiţiile legii. În ceea ce priveşte calea de atac împotriva încheierii prin care se soluţioneazã cererea de abţinere sau de recuzare, având în vedere cã acestea nu soluţioneazã fondul cauzei, lipsa unei cãi de atac separate nu contravine prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Faptul cã încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a admis recuzarea nu pot fi atacate separat cu recurs se explicã prin necesitatea evitãrii unei prelungiri abuzive a procesului. Aceste încheieri pot fi atacate cu apel sau recurs o datã cu hotãrârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei. În concluzie, Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului, precizând cã excepţia de neconstituţionalitate vizeazã dispoziţiile art. 51 şi 52 din Codul de procedurã penalã, aratã cã aceasta este neîntemeiatã, deoarece prevederile legale criticate nu încalcã dreptul pãrţilor la un proces echitabil. Modul de reglementare a cererii de recuzare împiedicã tergiversarea soluţionãrii cererii de recuzare, asigurând soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Totodatã aratã cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege, astfel încât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, cum sunt cele referitoare la recuzare, precum şi modalitãţi diferite de exercitare a drepturilor procesuale. Se mai menţioneazã cã motivele care l-au determinat pe autor sã invoce neconstituţionalitatea reglementãrilor privind recuzarea, din Codul de procedurã penalã, sunt legate de modul în care instanţa de judecatã a aplicat dispoziţiile legale criticate. Or, Curtea Constituţionalã, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului sãu contrar Constituţiei. În concluzie, Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei, potrivit încheierilor de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile din Codul de procedurã penalã privind recuzarea. Aşa cum rezultã însã din examinarea motivãrilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta priveşte dispoziţiile art. 51 şi 52 din Codul de procedurã penalã, în redactarea datã prin <>Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, alin. 7 al <>art. 52 a fost modificat prin Legea nr. 159/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 109/2003 privind modificarea Codului de procedurã penalã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 mai 2004. Textele legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 51: "În cazul în care persoana incompatibilã nu a fãcut declaraţie de abţinere, poate fi recuzatã atât în cursul urmãririi penale cât şi în cursul judecãţii, de oricare dintre pãrţi, de îndatã ce partea a aflat despre existenţa cazului de incompatibilitate.
Recuzarea se formuleazã oral sau scris, cu arãtarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzãrii.";
- Art. 52: "Abţinerea sau recuzarea judecãtorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se soluţioneazã de un alt complet, în şedinţã secretã, fãrã participarea celui ce declarã cã se abţine sau este recuzat.
Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndatã, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţã, iar dacã se gãseşte necesar, şi pãrţile, precum şi persoana care se abţine sau a cãrei recuzare se cere.
Când abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevãzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţând recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arãtate în menţionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.
În caz de admitere a abţinerii sau a recuzãrii, se va stabili în ce mãsurã actele îndeplinite ori mãsurile dispuse se menţin.
Abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţã trebuie sã cuprindã indicarea concretã a cazului de incompatibilitate în care se aflã fiecare judecãtor şi se soluţioneazã de instanţa ierarhic superioarã. Aceasta, în cazul când gãseşte întemeiatã abţinerea sau recuzarea, desemneazã pentru judecarea cauzei o instanţã egalã în grad cu instanţa în faţa cãreia s-a produs abţinerea sau recuzarea.
În cauzele în care sunt inculpaţi arestaţi preventiv, când se recuzã întreaga instanţã, instanţa ierarhic superioarã competentã sã soluţioneze cererea de recuzare, înainte de a se pronunţa asupra recuzãrii, dispune cu privire la arestarea preventivã în condiţiile prevãzute de lege.
Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei cãi de atac.
Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacatã numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunţãrii, şi dosarul se înainteazã de îndatã instanţei de recurs. Recursul se judecã în termen de 3 zile din momentul primirii, în camera de consiliu, cu participarea pãrţilor."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), potrivit cãrora "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", precum şi prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi 52 din Codul de procedurã penalã şi, în genere, a dispoziţiilor din Codul de procedurã penalã privitoare la procedura formulãrii şi soluţionãrii cererilor de recuzare, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã.
Astfel, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", iar, potrivit dispoziţiilor art. 127 din Constituţie, republicatã, "Şedinţele de judecatã sunt publice, afarã de cazurile prevãzute de lege". De asemenea, conform prevederilor cuprinse în art. 129 din Constituţie, republicatã, "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii". Rezultã, aşadar, cã, potrivit Constituţiei, legiuitorul este unica autoritate competentã sã reglementeze procedura de judecatã, cazurile în care şedinţele de judecatã nu sunt publice, precum şi cãile de atac şi condiţiile exercitãrii acestora. Aşa fiind, iar procedura de soluţionare a cererilor de recuzare fãcând parte integrantã din procedura de judecatã, reglementarea acesteia este în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale.
Curtea mai reţine cã reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectã preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celeritãţii acestei proceduri. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, examinarea cererii de recuzare se face "de îndatã", iar pãrţile sunt ascultate numai "dacã se gãseşte necesar", în vederea împiedicãrii tergiversãrii soluţionãrii cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulatã. Contrar afirmaţiei autorului excepţiei de neconstituţionalitate, încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacatã cu recurs, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, a cãrui judecare se face "cu participarea pãrţilor". Atât termenul de declarare a recursului, cât şi cel de judecare a acestuia sunt astfel reglementate încât sã respecte cerinţa celeritãţii procedurii în ansamblu.
Ca urmare, nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei, întrucât dispoziţiile legale privitoare la procedura de soluţionare a cererii de recuzare nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicatã, respectiv de cele ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci, dimpotrivã, dau expresie preocupãrii legiuitorului de a asigura soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin împiedicarea tergiversãrii acestora, corespunzãtor cerinţelor unui proces echitabil.
De altfel, asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 din Codul de procedurã penalã, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii, dintre care menţionãm <>Decizia nr. 185 din 14 iunie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, <>Decizia nr. 300 din 7 noiembrie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 2 decembrie 2002, <>Decizia nr. 330 din 11 septembrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 7 octombrie 2003, respingând excepţia ca fiind neîntemeiatã. Întrucât nu au intervenit elemente noi, soluţia adoptatã în aceste decizii, precum şi considerentele pe care se întemeiazã sunt valabile şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA,
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 şi 52 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Emil Balaure în dosarele nr. 9.478/2001 şi 5.114/2002 ale Tribunalului Iaşi.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 mai 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu.
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
