Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 241 din 15 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 90 alin. 2 si art. 214 alin. 5 din Codul de procedura penala si ale art. 4 alin. (1^1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Garzii Financiare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 2 mai 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor mãsuri necesare în procesul de integrare europeanã, excepţie ridicatã de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 2.674/300/2010 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 391D/2011.
La apelul nominal se prezintã personal autorul excepţiei, asistat de apãrãtorul ales Gheorghiţã Mateuţ, cu împuternicire avocaţialã la dosar. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cauzei şi aratã cã partea Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã a transmis concluzii scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul apãrãtorului ales al autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia, expunând, pe larg, motivele invocate în faţa instanţei de judecatã cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate, care, în opinia sa, încalcã dreptul la un proces echitabil, întrucât permit preluarea în procesul penal a unor mijloace de probã obţinute în proceduri administrative neaflate sub controlul garanţiilor unui proces echitabil. Face trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a decis cã utilizarea mijloacelor de probã obţinute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încãlcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare. Apreciazã, în concluzie, cã înscrisurile cu valoare "probatorie" menţionate de textele de lege criticate pot doar sã furnizeze informaţii organelor de urmãrire penalã, iar folosirea lor ca mijloace de probã aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi pune în pericol independenţa şi imparţialitatea justiţiei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocã, referitor la prevederile art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Aratã cã aceeaşi soluţie se impune şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 91/2003, introduse prin art. VII din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 190/2005, întrucât procesele-verbale de constatare întocmite de Garda Financiarã, la solicitarea procurorului, prin care acest organ al statului evalueazã prejudiciul cauzat aferent operaţiunilor verificate, nu au valoare mai dinainte stabilitã şi pot fi combãtute prin orice mijloc de probã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 2.674/300/2010, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor mãsuri necesare în procesul de integrare europeanã.
Excepţia a fost ridicatã de Gheorghe Copos cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale având ca obiect tragerea la rãspundere penalã pentru sãvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil, unicitãţii, imparţialitãţii şi egalitãţii justiţiei, precum şi independenţei judecãtorilor şi supunerii lor numai legii, deoarece permit preluarea în procesul penal a unor mijloace de probã obţinute în proceduri ce excedeazã procedurii penale, scãpând de sub controlul garanţiilor care trebuie sã însoţeascã principiile directoare ale procesului penal, şi anume egalitatea de arme, contradictorialitatea, obligaţia de motivare a actelor judiciare, comunicarea probelor, posibilitatea exercitãrii cãilor de atac, publicitatea, independenţa şi imparţialitatea autoritãţilor justiţiei, respectarea prezumţiei de nevinovãţie şi garantarea exercitãrii drepturilor apãrãrii. Invocã în acest sens evoluţia jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia aplicabilitãţii art. 6 din Convenţie în procedurile administrative de control şi în privinţa folosirii mijloacelor de probã în procedurile penale ulterioare, respectiv cauzele Funke împotriva Franţei (1993), Fayed împotriva Regatului Unit (1994), Saunders împotriva Regatului Unit (1996). Aratã cã, în esenţã, Curtea de la Strasbourg a decis cã utilizarea mijloacelor de probã obţinute prin constrângere în cadrul procedurilor administrative de control aduce atingere caracterului echitabil al procedurii penale ulterioare, prin încãlcarea dreptului de a nu contribui la propria incriminare. În acest fel, Curtea delimiteazã obţinerea mijloacelor de probã în procedurile administrative de folosirea lor ulterioarã în procedurile penale. Concluzioneazã cã, în ipoteza înscrisurilor cu valoare "probatorie" menţionate de art. 90 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, singura consecinţã admisibilã, în raport de principiul echitãţii procesului penal, este aceea a furnizãrii de informaţii organelor de urmãrire penalã, acestea neputând fi convertite în mijloace de probã fãrã a aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi fãrã a pune în pericol independenţa şi imparţialitatea justiţiei.
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor din Legea fundamentalã invocate de autorul excepţiei. Face trimitere în acest sens la deciziile Curţii Constituţionale nr. 589/2011 şi nr. 779/2011.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã şi ale art. VII din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 190/2005 pentru realizarea unor mãsuri necesare în procesul de integrare europeanã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.179 din 28 decembrie 2005. Având în vedere cã, prin art. VII din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 190/2005 au fost introduse dispoziţiile art. 4 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gãrzii Financiare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, Curtea se va pronunţa asupra prevederilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 4 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gãrzii Financiare, aceste din urmã dispoziţii de lege fiind modificate, cu pãstrarea soluţiei legislative criticate, prin art. III pct. 3 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 46/2009 privind îmbunãtãţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 25 mai 2009. Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 90 alin. 2 din Codul de procedurã penalã: "De asemenea, sunt mijloace de probã procesele-verbale şi actele de constatare, încheiate de alte organe, dacã legea prevede aceasta.";
- Art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã: "Procesele-verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probã.";
- Art. 4 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 91/2003: "Garda Financiarã poate, la solicitarea procurorului, sã efectueze constatãri cu privire la faptele care constituie încãlcãri ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a cãror respectare o controleazã, întocmind procese-verbale, prin care poate evalua prejudiciul cauzat aferent operaţiunilor verificate, acte procedurale care pot constitui mijloace de probã, potrivit legii."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) şi (3) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, respectiv independenţa judecãtorilor şi supunerea lor numai legii, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauzã şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã împotriva înscrisurilor menţionate de textele din Codul de procedurã penalã enunţate se poate formula contestaţie ce se soluţioneazã atât pe cale administrativã de cãtre organul competent, cât şi de cãtre o instanţã de judecatã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, iar persoana ce se considerã lezatã în drepturile sale beneficiazã de douã grade de jurisdicţie. De asemenea, în procesul deliberãrii, judecãtorul verificã şi evalueazã materialul probator şi îşi fundamenteazã soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauzã, prin coroborarea şi aprecierea probelor, şi nu prin raportarea exclusivã la procesele-verbale şi actele de constatare întocmite de alte organe, cu competenţã specialã. Aşadar, judecata se desfãşoarã de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecãtorul îşi fundamenteazã soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel cã informaţiile culese imediat dupã sãvârşirea faptei reclamate, în mãsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedurã.
Totodatã, prin Decizia nr. 331 din 28 iunie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 28 iulie 2005, prin care a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, Curtea a statuat cã nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare, prin textul de lege criticat, a dreptului învinuitului de a nu se autoincrimina, ca dimensiune a dreptului la un proces echitabil. Aceasta întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de a nu se autoincrimina presupune ca, într-un proces penal, acuzarea sã formuleze şi sã dovedeascã învinuirea fãrã a recurge la probe obţinute prin metode coercitive sau opresive, contrar voinţei acuzatului [Hotãrârea din 17 decembrie 1996, pronunţatã în Cauza Saunders împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord]. Or, actele la care fac referire dispoziţiile de lege criticate nu constituie asemenea probe, incompatibile cu dreptul la un proces echitabil. Procesele-verbale şi actele de constatare prevãzute de art. 90 alin. 2 din Codul de procedurã penalã sunt întocmite de organe ale statului, în exercitarea competenţei acestora stabilite de lege şi în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor în cadrul procesului penal se realizeazã cu respectarea tuturor garanţiilor prevãzute de lege.
Prin aceeaşi Decizie nr. 331 din 28 iunie 2005, Curtea a mai reţinut cã dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere unicitãţii şi imparţialitãţii justiţiei şi nici independenţei judecãtorilor, întrucât instanţa judecãtoreascã este cea care apreciazã asupra concludenţei şi utilitãţii probelor, inclusiv ale proceselor-verbale încheiate de alte organe ale statului, iar, cu ocazia deliberãrii, tot instanţa de judecatã este cea care face aprecierea definitivã a probelor care, în conformitate cu dispoziţiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã, nu au valoare mai dinainte stabilitã.
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 589 din 5 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 11 iulie 2011, Decizia nr. 779 din 16 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 4 august 2011, şi Decizia nr. 861 din 23 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 14 septembrie 2011.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele arãtate mai sus, nici dispoziţiile art. 4 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gãrzii Financiare, faţã de care nu au fost formulate critici distincte, nu aduc vreo atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Într-adevãr, constatãrile efectuate de Garda Financiarã, la solicitarea procurorului, cu privire la faptele care constituie încãlcãri ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a cãror respectare o controleazã, constatãri prin care acest organ al statului evalueazã prejudiciul cauzat aferent operaţiunilor verificate, reprezintã acte procedurale întocmite în exercitarea competenţei stabilite de lege şi în conformitate cu normele speciale aplicabile în materie, iar folosirea lor ca mijloace de probã în cadrul procesului penal se realizeazã cu respectarea tuturor garanţiilor prevãzute de lege, instanţa de judecatã fundamentând soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauzã, prin coroborarea şi aprecierea tuturor probelor, şi nu prin raportarea exclusivã la respectivele procese-verbale ale Gãrzii Financiare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 alin. 2 şi art. 214 alin. 5 din Codul de procedurã penalã şi ale art. 4 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gãrzii Financiare, excepţie ridicatã de Gheorghe Copos în Dosarul nr. 2.674/300/2010 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 martie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
